CUM SA IES DIN CERCUL VICIOS CE MA STRANGE RAU?
Raspunsuri - Pagina 2
Dorsilia spune:
Si eu Marius le multumesc si le apreciez pe cele ce mi-au raspuns atat de cald si din inima.
Nu e vorba ca am solicitat ajutor...ma descurc cum pot, si fac ce pot cand pot, mai mult dupa ora 22 cand adoarme ratonelul. Bona mi-as permite sau femeie care sa faca menajul insa sotul meu nu e de acord cu persoane straine in casa, se gandeste la sanatatea copilului, prefera sa ma ajute el desi are prea putin timp si rabdare in prezent.
numai bine
lia si danut
nadina spune:
Dorsilia te "stiu" deja si imi esti draga :)
Nu e nici o problema sa iti spui pasul, esti printre prieteni si dupa cum vezi avem sau am avut experiente asemanatoare asa ca...hop cu sfaturile.
Eu zic sa o iubesti in continuare pentru ca e mama ta si te-a crescut asa cum a stiut mai bine, dar sa ii impui niste limite, sa inteleaga ca ai devenit adult si ca esti complet capabila sa iti cresti copilul.
Va doresc o familie linistita si implinita.
Nadina
Dorsilia spune:
Nadina, adevarul care doare e acela ca ma simt vulnerabila in aceasta perioada, cum bine ai remarcat tu cand ne-am intalnit pe alt topic al sitului... probabil de aceea ies acum la suprafata frustrari stravechi ca sa zic asa, pe care de mult ar fi trebuit sa le las in urma mai ales ca viata mea s-a schimbat radical. Exista insa niste reminiscente care din cand in cand se colecteaza sau sunt colecatate de anumite evenimente si supapa explodeaza...consider ca este direct imatur din partea mea sa permit acestor lucruri sa ma afecteze si in prezent. Culmea e ca in toate celelalte sectoare ale vietii nu iese la iveala latura asta negativa, vulcaniana a firii mele. Ca si copil am avut o fire extrem de timorata, timida, eram invatata sa-mi reprim in primul rand dorintele, apoi sentimentele si manifestarile fie ele de bucurie, fie de suparate, furie. Si am reusit CULMEA, ani de zile sa-mi mentin un calm imperturbabil impropriu varstei daca e s-o luam asa. Desigur calmul era numai la suprafata, in interiorul meu era cu totul altceva.
Intradevar parintii m-au crescut cum au stiut ei mai bine la vremea aceea si cu resursele emotionale, materiale si financiare de care dispuneau, platind si ei probabil tributul fata de modul cum au fost crescuti la randul lor. Practic ma doare sufletul ca parte din ceea ce sunt la nivel fizic si psihic, in sens negativ, li se datoreaza. De obicei ma invinovatesc pe mine pt tot ce exista rau in viata mea si pt tot ce mi se intampla rau insa aici NU mai reusesc, pentru ca pana si logica ar fi sfidata, in afara de intuitia, pe care ma bazez destul de mult. E drept ca se spune ca fiecare isi cladeste propria personalitate la un moment dat insa matrita se consolideaza in copilarie si adolescenta. Eu ama vut extrem de mult de lucru pentru ca am pierdut ani la rand fara sa am posibilitatea sa decid, sa-mi asum responsabilitati altele decat a invata pana-mi cadea capul pe birou la toate disciplinele pentru a obtine miraculosul lant de 10 si de a lucra in gospodarie dupa directive precise. Asta nu mi-a prins neaparat rau pt ca in prezent stiu foarte multe lucruri si ma pot descurca la fel de bine muncind in fata unui computer sau muncind la un ranch sau orice altceva cata vreme nu sunt nevoita sa interactionez cu sistemul sanitar, medic n-as vrea si n-as putea sa fiu in ruptul capului.
Problema este ca acel "cordon ombilical" cu familia de origine trebuie sa fie cat de cat permeabil si sa existe un schimb, ori cata vreme se porneste de la premisa "eu te-am facut, eu te omor" nu se ajunge nicaieri decat la ingradirea unui spirit, la mutilarea unei personalitati in formare, la crearea unei dependente nesanatoase care mai tarziu se transforma intr-o permanenta sursa de frustrare, intrucat cel inlantuit atata vreme o data ce a gustat libertatea dupa care a tanjit greu se mai domesticeste, si greu reuseste sa se bucure de acea libertate si de ceea ce a reusit sa obtina o data cu ea. O data cu castigarea independentei se deschide si portita unde au fost stocate ani de-a randul sentimente, dorinte, frustrari. Un vulcan amortit. Eruptia lui poate fi nimicitoare in egala masura atat pentru cel ce le gazduieste cat si pentru cei din jurul sau. Ma straduiesc si vreau din suflet sa las trecutului ce-i al trecutului si sa traiesc. Si voi resusi de dragul celui mic, miracolul vietii mele, cel mai bun lucru care mi s-a intamplat in toti cei 31 de ani de pana acum.
Va multumesc tuturor ca ati avut rabdarea sa ma "ascultati"
lia
Dorsilia spune:
poate e greu de crezut insa eu chiar imi iubesc parintii. Atata doar ca nu mai astept NIMIC din partea lor...cum am zis, am asteptat atata vreme si n-am ajuns unde trebuie tocmai pt ca am asteptat... trebuia sa iubesc si atat...sa nu astept nimic in schimb
cocolino spune:
Draga Dorsilia, faptul ca nu esti multumita de cum te-au crescut parintii nu inseamna ca nu ii iubesti.Dar, asa cum iti spuneam si mie mi-au lipsit multe in copilarie,cum ar fi: Desi material nu mi-a lipsit nimic, afectiv mi-a lipsitMUUULT. Parintii mei nu mi-ai spus niciodata TE IUBESC, NE-A FOST DOR DE TINE...sau pur si simplu sa ma ia in brate cand am avut o problema sau o suparare..Aceste lucruri si-au lasat o amprenta adanca in sufletul meu,drept ptr care copilului meu nu-i va lipsi dragostea mea..Voi incerca sa nu-l sufoc cu dragostea si atentia mea,insa as dori sa-i devin prietena cea mai buna..
Cat despre ajutoarele externe...draga mea, sincera sa fiunici mie nu mi-ar conveni o bona la copil,ptr ca nu stii pe cine bagi in casa !!!!
Deci, capul sus si fii BARBATA! Asa cum au reusit alte femei, asa vom reusi si noi... Important este ca sotii sa ne fie alaturi...
Pupici...
Coca 29 saptamani si 
dragalasa 
- Dr. Ion Ionut - Giulesti
http://community.webshots.com/user/cocolino131
icradulescu spune:
este foarte bine ca nu ai dat uitari copilaria ta si iti prinde bine nu lasa sa se repete "istoria" este copilul tau si nimeni nu-l poate educa si ingriji mai bine decat voi{tu si sotul).
"A aduce pe lume un suflet este ceva divin dar nu uita ca tot restul vietii ai o responsabilitate si esti drept raspunzator cum il initiezi sa se descurce in "jungla""
Delia21 spune:
Dorsilia scumpa,stiu ca nu o sate ajute cu nimic daca iti spun ca nu esti singura;si eu desi mi-e dor de ea de nu mai pot caci ne vedem rar,cam o data pe an pt 2-3 saptamani si ce pacat casi in timpul asta scurt avut impreuna din nimic
.Dar ce sa facem ,viata merge inainte.
roberta04 spune:
Lia, draga, uite ca ne intalnim si pe aici, imi pare rau ca apartitia bebelusului nu a normalizat relatiile din familia ta, dar sa stii ca nu esti singura, aparitia lui Matei mi-a schimbat si mie viata radical. Nu ma refer la imensa fericire de a fi mama la 34 de ani, la reponsabilitatea uriasa pe care o simt, ci la relatiile cu cei din jur, la faptul ca intruziunile "binevoitoare" in felul in care inteleg eu sa-mi cresc baiatul nu fac decat sa-mi dea nopti albe in care ma gandesc doar cum as putea sa pun la punct anumite persoane din familie si, mai nou, aceleasi "sfaturi" conduc la certuri interminabile cu sotul meu. Noi nu ne-am certat niciodata pana acum, era barbatul ideal, dar in cazul lui cordonul ombilical nu a fost taiat niciodata, cred ca e de ajuns ce spun... Asa ca a inceput un razboi tacit intre familiile noastre, deocamdata doar prin intermediul nostru, care suntem un fel de tampon, iar totul se repercuteaza asupra mea, in special. La fel ca la tine, vizitele se lasa cu datul peste cap al programului copilului, cu dureri de cap pentru mine, iar tragic este ca vizitele de care spun sunt din ce in ce mai dese. Macar tu ai parte poate de ajutor, eu trebuie, insa, sa stau la dispozitia rudelor, sa le servesc cand sunt la noi, nu-si spala macar farfuria din care mananca...
Offf...scuzati ca am gasit si eu prilejul de a-mi varsa oful aici, dar am ajuns sa-mi fie cumva frica sa mai deschid astfel de subiecte la noi in casa, frica sa nu ma apuce cumva o dorinta nebuna de duca...
Trebuie sa fim tari, nu? Doar suntem mamici?!! Si vrem sa le oferim copiilor nostri, cel putin pe plan afectiv, o atmosfera calda si plina de dragoste, sa creasca fara a fi abuzati sufleteste si fara scene care sa-i marcheze emotional pentru tot restul vietii, asa cum poate multe dintre noi au avut parte.
http://pg.photos.yahoo.com/ph/gabrielab_ro/album?.dir=/a949
Mamica super fericita + MATEI-GEORGE (23.08.2004)
flafi spune:
draga Dorsilia, ce povestesti tu imi este f familiar, eu nu am copii, dar cand ii voi avea nu-i voi lasa pe parintii mei sa-i cresca. Au facut destule stricaciuni cu mine si nu vreau sa-mi strice si puiul meu. Mai ales ca pe mine m-au crescut bunicii de la 4 luni pana la 6 ani si ai mei nu au nici ce-a mai vaga idee cum sa creasca un copil.
Tu stii cel mai bine ce vrei sa iasa din copilul tau si tu ai puterea de a rupe aces cerc. Daca tu ai puterea acum sa te rupi de mama ta si de influenta ei, vei creste un copil puternic, departe de conflictele mama-copil, pe care s-ar putea sa le preia. copii mici inregistreaza tiparele astea si orice conflic este intens prelucrat si folosit in favoarea lui.
Te pup! Ai grija de bebita!
So if you tried to understand me
Would you crucify or damn me
Or stand by me
Like smoke around the flame
paula2003 spune:
Incearca sa-i explici ca tu esti mama si vrei sa ti-l educi tu. Daca nu-ti place situatia evita, chear de incepi serviciu gasesti o bona decat sa cresti copilul cum ai crescut tu.
paula2003
& alexandra 
http://pg.photos.yahoo.com/ph/alexa13tinta/