Cum poti sa ai grija de un copil parasit?

m34 spune:

Eu am sunat la 08008200200 (nu stiu daca mai este activ numarul) si am fost indrumat catre DPC de sector.
Din pacate nu am apucat pana in prezent sa continui acest lucru, dar am aflat ca se poate sa ajuti copiii pe perioada weekendurilor sau Sarbatorilor, de exemplu.
Trebuie rezolvate cateva formalitati (banuiesc ca sunt mai lejere decat in cazul adoptiei).
Problema daca este bine sau nu sa iei copiii pentru o perioada scurta de la casa de copii s-a mai discuta pe forum.
Parerea mea este ca este bine. Macar pentru o perioada de timp se simt si ei bine. Ce Sarbatori vor fi intre aceeasi pereti ? chiar daca personalul are grija de ei, nu este acelasi lucru.
In mod sigur o parte dintre familiile care vor face acest lucru se vor atasa de copii si vor merge mai departe catre infiere.

elena_ltd spune:

Si noi am luat acasa un baietel de la camin pe perioada sarbatorilor de iarna, acum cativa ani. Mai bine zis, barbati-miu, ca sa-mi faca o surpriza. Si chiar a fost. Sa-ti spun sincer, l-a luat pe semnatura, daca iti poti imagina asa ceva. Educatorii si cei in grija carora se afla puiul au schimbat cateva cuvinte cu sotul meu, el a semnat ca il ia de pe 24 dec pana pe 3 ian, i-au luat datele din buletin si gata.
Dar iti pot spune ca a fost unul din cele mai frumoase Craciunuri, am retrait pur si simplu copilaria, inocenta si iubirea neconditionata, reinvatandu-le de la el.
A existat intr-adevar si problema ca nu mai vroia sa plece si mai mult decat atat, a doua zi dupa ce Alex l-a dus inapoi, s-a trezit cu el la serviciu, unde il mai dusese. Noroc ca era maricel, 10 ani, si au reusit sa se inteleaga. A fost cumplit de greu pentru toata lumea, dadea cu pumnisorii in Alex si ii zicea ca l-a tradat. Apoi, l-am luat doar pentru cate o zi si din cand in cand mai ducem pachete.
Sunt multe de spus, dar daca vrei sa faci asta, incearca la orice camin de copii si afli acolo toate conditiile in care ii poti ajuta. Nu mai sunt la curent, poate au mai schimbat ceva, oricum ar fi de dorit.

Elena, mami de Oana si Mihai
ne vedeti aici

sinzi_ana spune:

In liceu aveam ca vecin de cladire un orfelinat. Asa ca ne-a venit ideea sa ne organizam, sa strangem bani lunar (clasa noastra) si cumparam dulciuri, jucari si le duceam, stateam cu ei in ora de dirigentie si ne jucam. Cand trebuia sa plecam plangeau si ne rugau sa ii luam acasa....ti se rupea inima!
Acum am facut de 2 ori pachete cu hainute, jucarii pentru niste copii gemeni ai unei cunostinte, care nu prea are posibilitati...si o data tot asa un pachet pentru copiii abandonati din spital. Cred ca toate spitalele au copii abandonati care au nevoie de o jucarie sau o hainuta.

Sinzi si David
Poze NOI-NOUTE cu David la 20luni

Chuny spune:

quote:

---

Originally posted by anangel_lexi

La noi la firma veneau intr-o vreme 2 copii frate si sora, de la un camin de copii. Fata abia intrase la liceul de arhitectura, baietelul era inca la genrala. Le dadeam mereu bani, haine sau mancare iar de Craciun si de Pasti le-am facut un pachet mare.
Mai tarziu nu le-am mai dat pentru ca o vedeam pe fata pe strada cu parul vopsit in nu stiu cate culori si ojata strident si parca nu-mi placea ideea ca in loc sa-si ia o bluzita sau ceva mai util cu banii pe care noi ii dadeam, ea se ocupa de cosmetice de la nici 15 ani.

---

Dar nu v-a venit ideea sa o întrebati pe fata de ce umbla asa si, eventual, sa o ajutati sa mearga pe o cale buna? De ce zic asta? In general cei care stau în casa de copii sunt abuzati sexual si fetele sunt deseori obligate sa se prostitueze. Conteaza foarte mult si aluatul din care e facut omul...unii nu stiu si nu pot sa lupte... asta nu înseamna ca trebuie imediat condamnati si, cum mai zicea cineva pe forum despre cazul Mutu, nu trebuie sa li se mai dea si niste picioare în fund.

E vai de capul tau daca esti sarac,n-ai acces la informatie si nu te ajuta nimeni!!!

ralucah spune:

Violeta cred ca cel mai bine o intrebi pe adrianaangi. ea este ziarist si stie o multime de cazuri sociale.
fetelor meritati din tot sufletul meu o floare pentru ce faceti si mai ales pentru cum ganditi!

Si de-as avea darul prorociei si tainele toate le-as cunoaste si de-as avea atata credinta incat sa mut si muntii din loc iar dragoste nu am...nimic nu am!

CryssUK spune:

Asa cum spunea cineva mai sus :e f imp pt acesti copii, sa le oferi dragoste , un zambet, o vb buna si apoi daca poti sa ii ajuti cu haine, mancare.
Tatal meu a avut mereu o afinitate pt copii parasiti si ii ajuta cum putea. Ba a vrut chiar sa infieze unu, dar mama s-a opus.
Cand aveam eu vreo 11 ani imi amintesc ca aducea acasa in weekend si de sarbatori un baiat de la orfelinat.Il chema Ionut si avea cred vreo 10 ani.
Era prin 1991 si in orfelinate inca se mai practica legea batatii,si culmea chiar si ei intre ei se bateau.Intr-o zi il bateau pe Ionut niste baieti cand el a fugit la Politie de frica...si asa l-a cunoscut tatal meu.
Toti politistii, colegi cu tata, i-au dat ce au putut,mergea cu ei peste tot in patrulare,il luau fiecare cu randul acasa, iar tata si un alt coleg si-au modificat niste haine si i-au facut costum de politist(bineinteles fara insigne si alte minuni care is ilegale)
Era asa bucuros de fiecare daca cand venea la noi si era asa trist cand pleca!
Ne obisnuisem cu el si era ca si cum ar face parte din familie.
Dar,lucrurile s-au schimbat intre timp, tatal meu nu a mai lucrat in politie si Ionut ne vizita din ce in ce mai rar.
Intre timp,Ionut a facut TBC ,hepatita cronica si a a fost operat de chist la plamani.
L-am intalnit apoi peste ani si nu mai era copilul ala vesel si aparent normal, era trist,privea in gol,corpul se cunostea ca e schimonosit de boala......
In ciuda acestor lucruri a terminat (cred, anul trecut) facultatea de Sociologie in Iasi si spera sa isi faca un viitor.
Pana la urma a fost un luptator si ma rog sa ii fie bine acum!
Adeseori ma gandesc cum ar fi fost viata lui daca parintii mei l-au fi infiat, sau daca ar fi putut sa il sustina mai mult.
Raspunsul nu o sa il aflu niciodata, dar cu siguranta am sa incerc,candva, si eu sa fac viata frumoasa unui suflet de copil necajit.
Sa nu va fie teama ca un astfel de copil nu o sa mai vrea sa plece de la voi:ei stiu cine sunt,unde tb sa se intorca si vor aprecia atat cat puteti sa le oferiti!
Vazusem acum cativa ani, un reportaj despre copii strazii si era un baietel de vreo 7 ani care spunea ca i-au murit parintii.
M-au mirat f tare vorbele lui:''de cate ori vad un copil cu mamica lui ,merg un urma lor pana ajung acasa si ma doare tare tare cum vad ca inchid usa in urma lor iar eu raman singurel in strada!''
Cu siguranta el, copilul strazii tanjea dupa o mamica,dupa o mangaiere care nu venea de nicaieri!

Desi sunt f tanara si inca nu mi-am facut familia mea, nu am casa mea ,mereu m-am gandit sa ajut ,dar intotdeauna am gasit un motiv sa nu o fac, sau mi-am spus ca o sa o fac MAINE.Cred ca asa gandim o mare parte dintre noi, considerand ca gestul nostru e prea mic ca sa fie o bucurie,sau sa schimbe lumea. Sau de multe ori suntem asa de obositi ,ca nu avem timp sa ne mai gandim cum sa il ajut pe X sau pe Y. Mia culpa mi-o fac inantea tuturor,dar promit ca la iarna de Craciun cand o sa merg acasa in Romania , am sa fac o bucurie macar unui singur copil necajit!
Va pup si sa ne dea D-zeu puterea de a imparti bucuria noastra cu altii mai putin norocosi!
Cristina

DARAEL spune:

Un raspuns scurt: din cate stiu eu, la Centrele de Plasament sunt anumite programe prin care poti sa “adopti” un copil in WE si apoi il aduci inapoi. Mai multe nu stiu, dar ar trebui sa intrebi direct la un asemenea centru care sunt formalitatile.

Fii binecuvantata, fata frumoasa cu suflet nobil !

Singur, DARAEL
http://www.geocities.com/dara2el/

“A te invinge pe tine insuti este prima si cea mai frumoasa dintre toate victoriile.“ DEMOCRIT

cipcipcip spune:

Mi-am facut inima rea cititnd subiectul asta, uitasem de saracii copii din orfelinate.
Eu cind merg in Romania ii hranesc de obicei pe cei care-i vad pe strada, inclusiv catei si batrini, dar am vazut ca sint cam singura...de obicei lumea se uita tare mirata la mine. Cred ca lumea s-a inrait tare in Romania, poate de lipsuri, caci eu nu am vazut multi care sa-si faca pomana cu cei saraci. Mai mult, mi s-a intimplat sa ies cu prietene la cofetarii si se schimonoseau toate cind eu cumparam prajituri la tiganusi (eu nu fac nici o diferenta, copii romani sau tigani, daca ii vad slabi si amariti ii iau la masa mea).
va felicity pe cele/cei care va faceti timp macar sa va ginditi la cei amariti, ca sint multi in Romania.
Totusi nu stiu cit e de buna ideea sa iei copii de la orfelinat in vizita acasa, ma gindesc ca poate mai rau le face vazind o atmosfera calda de familie cind ei trebuie sa se intoarca acasa.
Desi, cum zicea cineva, un program periodic, ceva in genul o data pe luna, sau fiind "nas" al copilului respectiv si a avea grija de el pina cind se face mare, e o idee super. Nu stiu insa daca se obisnuieste asa ceva si cum reactioneaza cei de la orfelinat...


iar la Polul Nord

lu.more spune:

Inainte de a pleca din Romania am colaborat cu o asociatie care se ocupa, printre altele, de orfelinatul din oras.

Pusesera pe picioare si un program in cadrul caruia familii dornice luau acasa la sfarsit de saptamana unul sau doi copii.
Prima intrebare pe care am pus-o a fost, ca multi dintre voi, daca copilul nu sufera duminica seara la intoarcerea in orfelinat.
Raspunsul a fost "trebuie sa-i vezi cat de cuminti sunt toata saptamana, cu ce bucurie si nerabdare asteapta ziua de vineri!"

I-am vazut si eu. Le-am vorbit si cei care aveau "familii de imprumut" erau mult mai deschisi decat ceilalti. Ce m-a surprins, era ca nu exista gelozie intre ei. Cei care nu plecasera niciodata sperau ca intr-o zi vor avea si ei sansa asta, si parca asteptau rabdatori sa le vina randul. Daca nu toti aveau parte de un week end frumos, SPERANTA le incalzea inimioarele.

Fetele care puteti s-o faceti, nu ezitati! Stiti cata satisfactie si multumire aduce un astfel de gest ?

Acum, stiu ca exista posibilitatea de a deveni "mama de imprumut". Il iei acasa definitiv pe copil (nu stiu pana la ce varsta) si primesti un fel de "salariu" lunar. Nu cunosc insa detaliile, pot sa incerc sa ma interesez, dar cred, cum s-a mai spus, ca centrele de plasament trebuie sa fie la curent.

Exista aici o asociatie, cred, care se numeste "S.O.S. Village d'enfants" si care opéreaza si in Romania, nu stiu unde. Aici e si mai complet: prin intermediul programului se construiesc case (sate) iar "mamele de imprumut" se muta cu catel si purcel acolo, primesc un salariu, in schimb trebuie sa aiba in grija 3 sau 4 copii, sa-i duca la scoala, etc. Acesta e serviciul lor. Sotii pot veni doar daca ei au un venit stabil, in alta parte.

Stiu ca exista un astfel de "sat" numit "Speranta", daca nu ma insel, construit de o fundatie elvetiana (tot daca nu ma insel) undeva langa Ilieni, in Covasna (nu departe de Sf. Gheorghe). Poate fetele de acolo stiu mai multe. Prin 1998 il puneau pe picioare, nu stiu ce s-a intamplat de atunci.

M-am lungit cu vorba. E un subiect care ma pasioneaza, ma doare... Sper ca intr-o zi sa pot sa fac mai mult decat fac acum...

Nu uitati, gestul nostru poate parea o picatura intr-un ocean, dar aceasta picatura poate umple sufletul unui copil !!!






« C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. »
La Rochefoucauld

andrada biris spune:

Mda, m-am apucat sa ma smiorcai.
Va admir. Eu am si uitat de astfel de lucruri. Imi amintesc ca pe vremea cand eram doar la liceu ma gandeam ca atunci "cand voi fi mare" o sa am un copil la meu (adica sange din sangele meu) si voi adopta unul. Visam ca nu voi face nici o diferenta intre ei in asa fel incat, in timp, sa nici nu mai stiu care este adoptat.
In aceeasi idee am mers la un orfelinat odata sa duc bomboane copiilor. A fost prima si ultima data. O parte din sufletul meu a ramas acolo dar am fost tare lasa. In clipa in care am intrat peste 10 puiuti intre 1 si 2 ani care mergeau in patru laba s-au catarat pe mine si au inceput sa strige mama. Cei peste 3 ani veneau si ma mangaiau pe fata si se uitau cu atata jale la mine de m-am apucat de plans. Erau super ingrijiti deci nimerisem la un leagan bun. De fapt aici era asistenta mama unei colege care de altfel, la fiecare sarbatoare facea copiilor tavi de prajituri. Cu toate astea m-a impresionat curatenia si modul in care erau ingrijiti copii. Ceea ce subliniaza faptul ca nici un lux nu poate inlocui dragostea de mama (si de tata ca sa fiu corecta). Era o fetita numita "Marutza" de catre personalul de acolo pentru ca fusese abandonata de cu o punga de mere in brate in fata leaganului. Era nou-nascuta.
Ulterior m-am gandit cum as putea sa intru intr-un astfel de loc si sa aleg doar unul din copii indiferent daca pentru o zi sau pentru o viata.
Acum nu ma mai gandesc la adoptii. Am o minune de fetita si sotul meu isi doreste cu ardoare inca un copil pe care eu am refuzat sa-l fac. Cel putin deocamdata. Ma indoiesc sincer ca ar fi de acord sa adoptam desi e omul care iubeste copiii la nebunie si ajuta oamenii necajiti. Toti copiii strazii il cunosc si il inconjoara cand il vad desi nu mereu are sa le dea cate ceva.
Imi e rusine ca am uitat ce gandeam si simteam pe vremea can aveam 16 ani.
Cu cativa ani in urma inainte de a se muta la casa mama mea "adoptase " intr-un fel 2 copilasi. Era un baietel de vreo 10 ani ce venea la usa dupa paine. Prima data mama neavand timp l-a cam expediat apoi a fugit dupa el cu niste sandwich-uri. Apoi a venit zilnic si mama ii facea pachet cu mancare. Si intr-o zi l-am vazut ca mergea sub scari si impartea mancarea cu o fetita de vreo 4 ani. Cum a aflat mama a si dublat mancarea. De atunci stiam ora la care vin cei doi fratiori. In plus le-am dat un sapun si de cate ori venea ne aratau intai ca au mainile curate. Culmea ca niciodata nu au cerut bani. Doar mancare.
Singurul regret la mutarea din oras a fost ca nu stiam daca se va gasi cineva care sa le poarte de grija copiilor. Nu era mult dar...asta te face sa te simti bine. O sa-mi amintesc mereu cum mancau cu lacomie de parca urma sa le ia cineva mancarea din fata.
Mda, e un subiect care te pune pe ganduri.