Depresia post-natala
Raspunsuri - Pagina 2
Rodica P spune:
E o problema care nu trebuie ignorata defel care exista la fiecare mamica.
Cel mai greu e sa accepti ca ti se intimpla si tie tu cea mai curajoasa si cea mai puternica ajungi sa o iei razna.
Crizele mele de plins s-au legat de modul cum am nascut si cum am fost tratata in spital. Nu am putut si nu pot sa trec peste faptul ca nu am nascut normal.
Am avut alaturi si sot si mama dar niciunul nu au putut lua aceasta povara de peumerii mei.
Asa ca daca ai pe linga mama si sot, si un medic, care sa iti explice ce ti se intimpla de fapt, ar fi foarte bine.
Rodica si 
Stefan-Daniel
http://community.webshots.com/user/stefandaniel10
http://www.babiesonline.com/babies/s/stefandaniel10
ionella3003 spune:
Oho, si eu ma laud cu asa ceva!
Am nascut de o luna si din prima saptamana terorizez pe toata lumea din jur! Am impresia ca nimeni nu ma intelege, plang din senin, am impresia ca sotul nu-mi da suficienta atentie, ca vine la mine doar cand are nevoie de ceva. Ori poate nu-i doar impresia?!!!!
Acum ma simt si din ce in ce mai obosita si mi-e din ce in ce mai greu. Nu pot decat sa ma rog sa treaca cat mai repede starea asta si sa ma sprijine cei din jur pana n-o iau razna!!!
.
BB ce ma mai inveseleste, dragutul de el!!!
Nu pot decat sa va urez la toate care treceti prin asa ceva sa va tineti tari ca, odata si o data, o trece ea si depresia asta, nu???? Ca nu mai pot!!!!!!!!!
Ionella si BB mic si frumusel si cumintel
ana maria spune:
Intrebarea mea a pornit de la o discutie cu mama, care imni spunea ca pe vremea ei nu a auzit de aceasta depresie. Bineinteles, ca nu cred ca suntem noi mai alintate sio eram curioasa sa vad reactiile voastre.
Ana Maria
Succes si s-auzim numai de bine!!!
Helen spune:
Eu am avut depresie inca din a treia zi dupa ce am nascut (desi totul era mai ok decat sperasem eu) si faptul ca am stat in spital 10 zile (cezariana) m-a terminat; de nu plecam mai repede cred ca ajungeam la ,,alt spital'' si nu acasa... Dar si acasa a continuat... permanent imi venea sa plang si daca ma lasam prada plansului imi era si mai rau, eram ametita si parca nu stiam pe unde sunt. Asa ca m-am abtinut cat am putut si am luptat sa gandesc pozitiv cat de cat. Simteam ca m-am rupt de social si sunt ca la inchisoare. Copilul era bine, cuminte, manca si dormea... si eu eram nefericita de nu se poate.. dar nu legat de copil, dormeam destul de bine, nu ma simteam coplesita ci dimpotriva mi se parea ca ma plictisesc desi de treburile casei nu aveam nici un chef. Sotul m-a ajutat mult in prima luna iar eu de frica sa nu ajung rau ca auzisem ca se poate face psihoza si poti sa fi ,,dusa'' toata viata am luptat cat am putut... dr.ginecolog imi spusese sa iau diazepam sa vad daca ma ajuta ca in doaza mica nu e daunatorla bebe(alaptam); am luat de max 2 ori /zi cate o jum si ma simteam mai bine insa nu ama vut curaj sa alpatez asa, ma mulgeam si aruncam... dar imi era f greu ca ma durea si avem inca canalele incomplet desfundate si in 4 sapt am pierdut laptele; tot cam atunci si plus o cearta mare cu soacramea m-a scos din faza aia urata a depresiei. Apoi a fost bine, ca tot omul... ma mai necajeam dar nu depresie. Eu aveam mare nevoie de vizite, de telefoane, de orice dar nu sa ma simt singura (de ce simteam singura nu stiu ca bebe era visul meu) asa ca am primit vizite inca de la 2 sapt ale lui bebe si m-au ajuatat mult. N-am avut-o pe mama langa mine decat o sapt( nu sta in acelasi oras si lucreaza). In schimb de curand am iar stari depresive din acealsi motiv... vroiam sa merg la serviciu din oct. iar soacramea mi-a tras teapa ca nu sta cu coplilul (socrumeu este vinovat de fapt); era ultimul lucru la care ma asteptam ca mereu au dorit nepot, sunt topiti dupa el si tot de stat cu el vorbeu. Nu este chiar depresie, nu ma apuca mereu plansul dar sunt cam nervoasa ... am senzatia ca nu reprezint nimic in afara de mama de copil... dar am un copil minunat si simpatic foc si imi mai trece. Oricum acum am clar orizontul, ca voi merge la serv de la anul si parca ma simt mai bine... doar sint bone pe lumea asta! Sper sa nu ma copleseasca oboseala cand merg la serviciu sa nu fac nici asa fatza... Sper ca nu, sper doar ca cele 9 luni de stat acasa au fost prea mult ptr. mine...
Ce vroiama sa mai spun este ca depresia postnatala poate fi f grava... Am o prietena in Buc care dupa ce a nascut simtea ca e coplesita de evenimente, ca nu e in stare sa ingrijeasca copilul, ca nu simte nimic ptr. copil (dupa ce 10 ani se chinuise sa il fcaa) si la 6 sapt ale lui bebe a intrat in spital si a mai iesit dupa 3 luni; sotul a crescut copilul, a trebuit sa rennute la serviciu. Acum este mai bine dar sub medicatie puternica si Dumnezeu stie daca va vi vreodata cu adevarat bine.
Eu zic ca daca nu cedeaza depresia si se agraveaza trebuie mers la dr. de specialitate. Se pare ca si lactatia agraveaza depresia asa ca decat o mama cu probleme mai bine fara alaptare... oricum cred ca medicul poate spune mai multe. Eu multumesc lui Dumnezeau ca am scapat cu atat dar sincer mi-e groaza daca mai fac un bebe cum voi face fatza perioadei de dupa nastere... Este stupida depresia asta ptr ca ar trebui sa fim cele mai fericite din lume dar hormaonii nu ne lasa. Explicatia medicala este in mare masura data de faptul ca organismul nu reusete sa se adapteze scaderii bruste a progesteronului care pe sarcina este f mare si nici prolactina f crescuta nu face bine psihicului... ar mai fi si labilitatea psihica a fiecarei persoane dar dupa 6 sapt de la nastere ar trebui sa fie ok! In cazul meu cam asa a fost dar v-am spus am luptat cu mine cat am putut.
Helen siDan Cosmin (21 Ianuarie 2004)
Albumul nostru
Albumul comun cu bb-ii de ian-febr 2004
malina_mircu spune:
salve. subscriu si eu la club 
. bb-ul meu implineste in curand 7 luni. si desi teoretic nu am motive de suparare ma simt deprimata, nervoasa. singurul stres este ca imi face probleme cu mancarea si vomita destul de des (de cateva ori pe saptamana).
si am o gramada de lucruri pt care sa fiu multumita: bb este sanatos si cuminte, am slabit la greutatea de dinainte de nastere, am venit inapoi la seviciu, mi-am luat haine ca sa arat mai bine, bb sta cu mama si se inteleg f biine, tati ma ajuta extraordinar - doar ca nu mai avem timp de noi, ne permitem sa luam de toate pt bb etc
la inceput m-am certat cu mama, dar in ultima vreem mi-a casunat pe tati. nu reuseste sa-mi intre de loc in voie. si practic face tot ce poate sa ma ajute, nu am nimic sa-i reprosez si totusi... tot timpul il bat la cap. ma intreb daca nu o sa i se ia. dar nu pot sa ma abtin, e ceva ce deja nu mai pot controla. si el a devenit ff nervos, asa ca rezulatatul este garantat . si imi pare rau ca nimerim sa ne certam si in fata celui mic.
singurul lucru care mi-a facut mai bine au fost multiminerale antistes. o sa incep din nou a iau.
eu cred ca faptul ca vorbim si analizam ne mai ajuta sa depasim momentele astea. propun sa faceti ca mine sa puneti in balantza chestiile pozitive si cele neagtive din viata si sa vedeti catre ce ar trebui sa incline balantza.
gata ca incep sa spun prostii
pupici
Malina si Danutz (5 aprilie 2004)
poze:http://community.webshots.com/user/malinamircu
livia72 spune:
Si eu, si eu sunt deprimata de 2 ani (cat are copilul). Motive deosebite nu sunt dar totul se concretizeaza in momente cand sunt fooarte nervoasa (am mai plans in primele luni, de atunci nu) si o stare generala de oboseala continua. Nu sunt multumita de mine, parca nu mai fac nimic bine (AM IN JURUL MEU SI UNII DE MA CRITICA...), nu mai am deloc timp pentru mine, cand imi smulg putin timp ma simt vinovata ca nu stau cu copilul meu, am probleme cu soacra si parca imi e frica tot timpul ca o sa-mi ia copilul la ea acasa (acum sta cu el la noi), a fost putin mai bine cand m-am intors la serviciu, dar acum ma simt super-stresata si aici, cateodata am impresia ca nu sunt o mama buna...
Asa, mai mult ca o gluma, credeti ca daca mai fac un copil ajuta?
Intrebare catre mamicile veterane: spuneti ca in jur de 4 ani dispare de la sine?
Livia
claza spune:
Ce 4 ani, maica!!!
Tre' sa treaca de la sine muuuult mai repede, doar daca nu ti-o intretii singura, cum am facut io...
Pentru asta e destul sa-ti dai seama ca toate "simptomele" ti se trag de la aiurelile astea hormonale prin care trece corpul tau dupa nashtere, si sa nu incepi sa crezi ca intr-adevar :
1. Sotul tau e un tata nevrednic, caruia nu-i pasa de tine si de copilul vostru (fiindca indrazneste nemernicul sa intarzie 15 minute peste program la serviciu
)
2. Tu insati esti o mama nevrednica (copilu' n-a mancat azi dekat un kil de lapte, 3 banane, 15 biscuiti si doua castronele de supa!!!)
3. Relatia voastra s-a dus pe copca (n-ati 
decat de trei ori saptamana asta!!!)
4. Soacra sau bona e nebuna ( a fiert apa pentru ceaiul lu' bb 15 minute in loc de 20!!!)
...etc., etc, etc.
livia72 Mai in gluma mai in serios, cred ca daca faci al doilea bb ajuta... ca macar nu mai ai timp sa-ti plangi de mila!
_
iaca si noi
ver@ spune:
Fetelor,prin ce a-ti trecut?!!Nu ca eu as fi scapat,dar cred ca a fost mai usoara depresia mea.Sa va povestesc:in prima sapt. imi venea sa plang tot timpul,ma uitam cum bb dormea si ma apuca plansul.Eram foarte nervoasa,de fel sunt,dar acum...Ma rasteam la mama ca nu stie,ca nu face...nervii...Cu toate astea,ma stapaneam foarte repede,ca stizi cum se spune:sa nu plangi s.a.m.d ca pierzi laptele,iar eu cum imi doream f.tare sa alaptez imi reveneam rapid,gandind ca as putea pierde laptele.Nu stiu cat e de adevarat,dar chestia asta m-a ajutat f. mult.
Auzitzi,dar cum de la alte persoane nu se manifesta depresia?
Prietena mea nu a avut nimic.Sa fie din cauza ca nu a avut lapte decat 4 zile?
Sa auzim numai de bine.
Vera si Vladutz(11 luni)
Sabina spune:
Draga Helen, unde ai citit tu ca lactatia favorizeaza depresia???
Din contra, se secrata atunci hormoni ce dau senzatia de fericire si de bine.Eu inca mai am un soi de depresie, dar singurele momente de fericire maxima erau cand puneam pe Sofia la san.
va rog frumos, nu mai postati neadevaruri.Speriati viitoarele mamici.
Alaptatul e arma contra depresiei post-natale!
Sabina si
Sofia Galagia
www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?sqldtl=834" target="_blank">Poze cu noi
Cele mai frumoase fete
mephala30 spune:
Si eu am trecut prin asa ceva: m-a lovit inca din maternitate, plangeam ca sunt singura cu bebe, nu voiam sa-mi las sotul sa plece( atunci cand venea sa ne vada), plangeam cand stiam ca vine ora mesei si nu pot sa-i dau copilului sa suga( aveam lapte, dar nu erau formate mameloanele). Plus durerile de dupa cezariana....ce mai, imi vene sa-mi iau lumea in cap!
Dar m-a ajutat sotul ft. mult si-mi place sa cred ca am depasit acea perioada. Acum rad cand mi-amintesc ce-i spunea sotul copilului:" hai la tata, ca mama te da la Casa de Copii..."
In concluzie, depresia post natala e cat se poate de reala si poate fi depasita cu multa dragoste, intelegere si suportul jumatatii tale( mama mai mult ma incurca cu sfaturile ei... si nu facea decat sa-mi sporeasca starea)
Carmen si Iustin(5 iunie 2004)
Album IUSTIN