mama singura
Raspunsuri - Pagina 15
nirina spune:
Dragele mele,
O sa mai spun citeva rinduri ca sa nu credeti ca am disparut ... sunt pe aici.
In ultimele mesaje sunt multe lucruri spuse cu mult bun simt si mare parte din ele adevarate. Dar sunt si unele la care nu subscriu. Pornim din pozitii diferite si nu e nici o problema ca nu ajungem la consens, atita timp cit am purtat un dialog care nu am jignit pe nimeni.
Nu ma simt vinovata cu nimic pentru tot ceea ce am facut. Si mai ales, nu simt ca mi-am irosit ceva ani ai tineretii. Daca e sa privesc in urma, e lucrul cel mai frumos care mi s-a intimplat in ultimii ani.
Dar ... nu e o experienta pe care sa o cauti. Mie mi s-a intimplat pur si simplu... si , asta a fost. Si desi imi pare bine ca a existat, n-as repeta-o cu altcineva.
Am vrut sa stie si Nordy toate astea. Decizia, oricum, ii apartine.
Riscuri ca o relatie sa mearga sau nu exista intotdeauna. Nimeni nu detine adevarul absolut sau solutia ideala. Da, sunt barbati carora le trebuie si o amanta in permaneta. Dar sunt si femei in situatia asta.
Ceea ce mie mi se pare depasit este replica aceea cu "pina cind moartea ne va desparti". O multime de alte lucruri ne pot desparti sau ne pot face sa stam impreuna.
PS By the way, sa stiti ca barbatii sforaie si cind dorm linga iubite. Sforaitul, ca si alte chestii neplacute, nu e rezervat numai nevestelor.
mariagi spune:
nirina,
de ce crezi ca este depasita "pana cand moartea ne va desparti"?
conceptul de morala,etica bun simt este rezervat numai nevestelor?!nu am auzit vreo "prietena a sotilor"ca sa nu le numesc altfel,sa se simta vinovata cu nimic cand s-au interpus intr-o familie.ar fi prea mult sa le cerem sa se gandeasca cum s-ar simti ele daca ar fi sotii si nu amante?nu toata lumea cauta o relatie cu un barbat casatorit,dar si daca se intampla sa o gasesti si sa persisti in mentinerea ei asta nu mi se mai pare intamplare.
mama divortata si baietelu ei
Nordy spune:
Buna fetelor
M-am intors de la mare si a fost super am prins vreme foarte buna, ieri si azi (pana acum) am tot citit mesajele voastre dar inca ma simt atat de dezorientata incat cu greu reusesc sa va scriu si aceste randuri.Ce va pot spune este ca totul merge din nou bine intre noi si incercam sa profitam de cele cateva zile care ne-au mai ramas ( pana pe 3 sept cand voi pleca)in rest nu stiu ce va fi la intoarcere.Poate nu sunt destul de puternica ca sa rup aceasta relatie si nici nu stiu daca asta vreau, cred ca-mi trebuie mult timp ca sa-mi dau seama ce sa fac mai departe,poate aceste 4 luni vor fi de ajuns??
Mariagi eu daca as fi sotie si nu amanta as sta serios de vorba cu sotul meu ca sa vad ce se intampla si ce nu merge intre noi, sa vedem daca putem si cum putem rezolva problema iar daca nu se poate rezolva si nu putem salva casnicia atunci as prefera ca fiecare sa mearga pe drumul sau, omul se mai schima pe parcursul anilor. "pana cand moartea ne va desparti este intr-adevar depasita" pentru ca nu poti sa stii ce se va intampla peste ani.Multi sunt cei care au spus aceste cuvuite in fata lui D-zeu si nu s-au tinut de ele.
Crede-ma ca m-am pus si in pielea sotiei si de aceea am si avut 2 tentative de despartire.....
mariagi spune:
pai,poate si sotia incearca sa salveze cumva casnicia,de dragul lor al copilului,dar daca amanta i tot tine calea sotului ce sa mai salvezi?!
ayla spune:
[font=Comic Sans MS]ma bag si eu in vorba la subiectul asta. am fost intr-o tabara (a amantelor) si de ceva timp am trecut in cealalta (nu cu acelasi barbat).
ceea ce as vrea sa spun este ca le inteleg pe amante, am fost si eu, nu? in acelasi timp inca ma mai condamn ca nu am vrut din start sa ascult ce-mi spunea creierul. am stat un an si jumatate blocata in acea relatie.
se spune aici ca amanta vede numai partea frumoasa a unei relatii. ca nu tre sa gateasca, sa spele, sa calce, sa creasca un copil. atunci cind esti amanta, astea ti se par dezavantaje, ai vrea sa ai o relatie stabila, sa faci de mincare impreuna cu cel pe care-l iubesti, sa faceti cumparaturi impreuna, sa cresteti un copil. ei, nu poti avea astea, chiar daca unora li se par acum aspecte nu prea incintatoare ale relatiei de cuplu. relatia de amant-amanta nu poate evolua, nu are timp si spatiu pentru a trece la urmatorul nivel. si atunci mi se pare normal sa nu auzi decit "mi-e dor de tine", "te iubesc", in acele 5 minute pe care le ai la dispozitie. si sa nu spuna cineva ca nu e normal, pt ca este normal pt o relatie de inceput, asa suntem toti cind ne indragostim. ca vorbim de inima acum nu de creier.
mie de la inceputul relatiei mele de "amantlac" mi a fost cumva clar in cap ca nu va iesi nimic bun, ca e o minciuna. eu m-am mintit pe mine ca ma iubeste si ca o sa fie bine si ca o sa fiu fericita intr-un final, el s-a mintit pe el ca ma iubeste mai presus de orice si ca numai alaturi de mine o sa fie fericit ( nevasta nu iubea copiii, n-avea rabdare cu el, nu-l intelegea etc. stiti scuzele, nu e nevoie sa le enumar) si m-a mintit pe mine ca miine, poimiine, peste o saptamina va veni la mine. bun, deci toate astea erau undeva in creierul meu, si totusi am trecut printr-un calvar un an si jumatate. caci este un calvar, in care nu ai liniste nici 5 secunde. continuu ai sentimente de dragoste, de tristete, de furie, de vina, de amaraciune, de dor, de jale, de bucurie.
ha, e ciudat sa scriu despre asta, acum cind au trecut 2 ani jumatate de atunci. ar fi multe de spus. poate cu alta ocazie...
ce e important: se poate trece peste asta, nu usor, dar mai usor decit va inchipuiti. si e minunat sa ai pe cineva numai al tau.
ayla
CorinaM spune:
quote:
Initial creeata de Nordy
Trebuie sa recunosc, ca sunt amanta dar ii iubesc f mult suntem de 9 luni impreuna, acum 5 luni am ramas gravida si evident am avortat dar acum imi doresc f mult sa am un copil cu el nu ca sa-l tin langa mine( sunt constienta ca lucrul asta l-ar indeparta de mine) pt ca el are familie si un copil dar sunt gata sa-mi asum acest risc de mama singura credeti-ma stiu ce inseamna m-am documentat destul de mult...Apropo am 27 de ani si o dorinta nebuna de a face un bebe As vrea totusi sa mai aflu si alte pareri sau daca este cineva in aceeasi situatie (cu toate ca m-as cam indoii).Va pupicccccccc si va multumesc
Draga Nordy,
am citit mesajul tau cu mult interes. Nu pot sa-ti spun ce decizie sa ei, dar pot sa-ti impartasesc din experienta proprie. Am avut un prieten necasatorit fara copii si care la inceputul relatiei spunea ca doreste sa-si intemeieze o familie. A fost o relatie frumoasa de scurta durata, aveam atunci 36 de ani si el 39. Deci oameni maturi. Sunt o femeie cu un servici stabil, am locuinta proprie, am tot ce este necesar intr-o casa, nu te gandi la lux ci doar la ceva normal. Relatia noastra s-a sfarsit in momentul in care am ramas insarcinata ( copil pe care mi-l doream de 16 ani - am facut un avort la 21 de ani, pe care-l regret si in momentul de fata, si nu am mai ramas insarcinata desi am trecut prin doua casatorii. Al doilea sot a murit de leucemie). Am fost pusa in situatia sa aleg intre el si copil ( este o mare responsabilitate sa alegi). Am ales fara dubii copilul. Nici nu s-a pus pentru mine problema avortului, Acum sunt o mama fericita de 40 de ani cu o fetita superba si sanatoasa Gabriela de 2 ani si 11 luni. De cand a venit pe lume mi-a schimbat viata si asta numai in bine. Este darul meu de la Dumnezeu si nu regret alegerea facuta. Pota sa-ti spun ca am fost ajutata din toate partile. Sa nu gandesti gresit ca in Romania te arata lumea cu degetul. Eu am trecut prin experienta asta si nu m-a aratat nimeni cu degetul si nu mi-a comentat nimeni decizia, normal barfitori exista dar nu trebuie luati in seama. Prietenii m-au ramas aceeasi iar colegii si cunostintele s-au comportat peste asteptari. Vreau sa-ti spun ca inca nu am fost nevoita sa cumpar haine Gabrielei am primit din toate partile si sa stii ca nu duce lipsa de nimic. E ca si cum ceva divin te protejeaza pe tine si copil. Gabriela nu intreaba inca de tatal ei, dar cand va intreba o sa-i spun ca se afla unde se afla, ca lucreaza si ca mami si tati nu s-au inteles dar ca ea nu are nici o vina. Nu este singurul copil in situatia asta si nici nu trebuie sa facem o melodrama ca nu este tata, depinde foarte mult de mama si de cei din jur ca un copil sa treaca usor peste asta. Cunosc foarte multe cazuri cu copii cat se poate de normali si fara probleme legate de tata. Gabriela este invitata la copii la zile de nastere la petreceri pentru copii nu este marginalizata absolut deloc. Are deja cercul ei de prieteni.
Aviz pentru toti cei care ati raspuns la mesaj; chiar nu inteleg ce-i cu inhibatia asta in Romania in legatura cu alegerea unei femei in a deveni sau nu mama chiar daca este singura. Orice femeie pe lumea asta are dreptul la maternitate si nimeni nu are nici un drept sa o judece sau sa-i rapeasca acest drept. Este o problema de alegere de constiinta si responsabilitate.
Daca esti in stare sa intretii un copil, sa-l cresti si sa-i oferi o viata frumoasa si daca ti-l doresti cu adevarat, daca esti curajoasa si ai incredere in tine atunci poti opta (pentru). Atata doar analizeaza bine ce vrei defapt ce astepti de la viata, copilul o data facut exista si este legat de tine, nu te mai poti razgandi sau plictisi de el ca de un lucru, trebuie sa-l iubesti neconditionat si sa fii constienta ca esti sprijinul lui de care nu-l poti lipsi.
Sa te ajute Dumnezeu sa iei decizia cea buna.
Cu drag Corina
amuleta spune:
Pentru CorinaM : nu se compara situatiile. Tu nu ti-ai facut copilul cu un barbat insurat care-si minte nevasta. Asta-i partea dezgustatoare si nu faptul ca vrei sa ai un copil si nu esti casatorita.
Cind aveam 25 de ani si eram singura-cuc, am cunoscut un tip foarte dragut si foarte insurat care-mi tot facea curte, cu tot bla-bla-ul de rigoare : ca nevasta nu-l intelege, ca daca m-ar fi cunoscut pe mine mai intai he-he, ce maretie s-ar fi intimplat...samd. I-am spus sa-si rezolve el problemele cu nevestica mai intai si dupa aia sa-mi zica mie povestea cu cocosu' rosu' si l-am lasat in plata lui Dumnezeu si a constiintei lui si mi-am mincat singuratatea pe paine pentru inca doi ani, pina mi-am cunoscut sotul. N-a fost usor, tovarasi, sa renunt la asa un "armasar" dar zic si eu ca atunci cind n-ai nimic pe lume, tot trebuie sa-ti mai ramina respectul de sine daca nu vrei sa ajungi cirpa de sters pe jos si-n depresie cronica si dupa aia sa te miri de ce n-ai avut noroc in viata.
Intrebarea este : poti sa cladesti o viata fericita pe o minciuna ?
CorinaM spune:
quote:
Originally posted by amuleta
Pentru CorinaM : nu se compara situatiile. Tu nu ti-ai facut copilul cu un barbat insurat care-si minte nevasta. Asta-i partea dezgustatoare si nu faptul ca vrei sa ai un copil si nu esti casatorita.
Cind aveam 25 de ani si eram singura-cuc, am cunoscut un tip foarte dragut si foarte insurat care-mi tot facea curte, cu tot bla-bla-ul de rigoare : ca nevasta nu-l intelege, ca daca m-ar fi cunoscut pe mine mai intai he-he, ce maretie s-ar fi intimplat...samd. I-am spus sa-si rezolve el problemele cu nevestica mai intai si dupa aia sa-mi zica mie povestea cu cocosu' rosu' si l-am lasat in plata lui Dumnezeu si a constiintei lui si mi-am mincat singuratatea pe paine pentru inca doi ani, pina mi-am cunoscut sotul. N-a fost usor, tovarasi, sa renunt la asa un "armasar" dar zic si eu ca atunci cind n-ai nimic pe lume, tot trebuie sa-ti mai ramina respectul de sine daca nu vrei sa ajungi cirpa de sters pe jos si-n depresie cronica si dupa aia sa te miri de ce n-ai avut noroc in viata.
Intrebarea este : poti sa cladesti o viata fericita pe o minciuna ?
Amuleta,
multumesc, cei drept la faza cu barbatul insurat nu m-am gandit prea mult ci doar la copil. Nu sunt de acord sa strici o casnicie si da normal este sa-si rezolve el problemele.
Daca ai observat eu nu am specificat nici unde ca el sa fie implicat in cresterea copilului sau ca macar sa stie de el, eu m-am referit strict la Nordy, daca este in stare sa-si creasca singura copilul si sa-si asume in totalitate responsabilitatea lui. Adevarul este ca la 27 de ani nu este deloc tarziu si poti sa mai astepti sa intemeiezi o familie frumoasa. Sincer, nu o condamn deloc pe Nordy, ci pe el. El este cel care minte si nu-si face curat in viata.
Sper ca nu te-am suparat cu raspunsul, este un schimb de pareri prietenoase si din asta principalul este ca Nordy sa invete si mai ales sa o ajute.
Cu prietenie
Corina
V. Erica spune:
Draga Corina,
Felicitari pt decizia luata! E greu sa cresti singura un copil, dar merita.
Si eu as fi procedat la fel in situatia ta sau in cazul in care m-as fi trezit ca sunt singura si am o varsta la care incepe sa devina dificil sa mai dai nastere unui BB. Desigur ca situatia asta e mult mai grea decat atunci cand exista ambii parinti. Asta ar fi fost pt mine o decizie pe care as fi luat-o dupa ce mi-as fi asigurat un bun nivel de trai, implinire profesionla si dupa ce as fi acumulat niste resurse care sa-mi permita sa-i ofer singura copilului meu tot confortul necesar (nu neaparat lux, dar macar bunastare si siguranta zilei de maine) si, mi-as fi luat toate masurile ca tatal copilului sa nu afle nimic niciodata. Eu nu consider ca ar fi egoista o femeie care ar proceda astfel. Sigur, se vor gasi unii care sa spuna `bine, dar copilului i se ia din start sansa de a creste alaturi de un tata!`Dar, ganditi-va daca ar fi avut nesansa unui tata denaturat(betiv, violent etc) - ce-ati fi preferat? Sunt convinsa ca o femeie educata si desteapta ar fi stiut sa-i explice copilului situatia astfel incat sa nu sufere. Mai urata mi se pare situatia in care o femeie se indragosteste de un barbat insurat, ramane insarcinata si-i pretinde ceva amantului, nici nu ar trebui sa-i spuna macar. Nu pt ca acesta n-ar fi vinovat, sigur ca este si ca ar merita sa plateasca pensie alimentara si sa-si complice viata cu un copil facut in afara casniciei, ci pt ca el nu era singur pe lume (iar amanta trebuia sa stie asta cand a ramas insarcinata) iar sotia si copilul/copiii n-au nici o vina si n-ar trebui sa sufere.
Nirina,
Una e sa sforie o data la cateva saptamani langa amanta, care de cele mai multe ori nici nu-l mai aude pt ca el nu se duce la ea ca sa doarma ci ca s-o ... oboseasca, alta e situatia cand chestiile astea se repeta ani si ani langa sotie.
Fetelor, toate discutiile astea prietenesti, se poarta sper in folosul lui Nordy. Este tare greu sa `te pui in pielea sotiei` cand n-ai fost maritata niciodata. E usor sa spui `daca eram in locul sotiei as fi stat de vorba cu el bla, bla, bla si nu ar fi ajuns sa calce stramb` sau mai auzi `daca n-a stiut sa-si tina barbatul?`. De unde stii ca n-a stat de vorba cu el? Cata vreme n-ai trecut prin binele si raul unei casnicii, n-ai de unde sti ca sunt si momente mai grele intr-o casnicie cand tu ca femeie nu-ti mai poti controla timpul, silueta, nervii din cauza vreunei boli, a nasterii, a oboselii, a greutatilor de zi cu zi etc. Sigur ca in orice cuplu fericit situatiile astea nu dureaza mult, lucrurile se rezolva cu eforturi din partea femeii in primul rand, iar tu ca amanta poti `pica` fix intr-un astfel de moment prost din viata unui cuplu.
De aceea draga Nordy, eu nu te condamn, ci iti doresc sa-ti dea Dumnezeu intelepciunea sa alegi ceea ce e bine. Ai doar 27 ani... Nu mai suntem pe vremea bunicii... Eu m-am maritat la 29 ani, pe la 26 era cat pe ce sa ma marit cu un tip tare de treaba, dar pe care nu-l iubeam deloc, m-am razgandit cu o luna inainte de nunta, dupa ce majoritatea detaliilor nuntii fusesera puse la punct. Atunci mi-am spus `decat sa ma marit doar pt ca ~ar cam fi timpul - cum spuneau apropiatii mei- ~ mai bine raman nemaritata. Asa ca nu trebuie sa consideri timpul un dusman al tau inca.
Va pup,
Dana, Eric si BB din burtica
adivio spune:
Nu am scris nimic pina acum pentru ca am vrut sa citesc tot. Recunosc ca sunt, ca orice sotie si mama, extrem de furioasa numai cind aud cuvintul amanta, dar nu o sa iau pe nimeni la rost aici.
Ceea ce as vrea sa-i transmit lui Nordy este ca traieste in minciuna si-si face rau singura. In primul, ar trebui sa te gindesti, draga Nordy, ca si simplele discutii pe care le aveti legate de sotia lui te pun in inferioritate. El nu recunoaste in fata sotiei relatia extraconjugala, deci nu are cum sa descute despre existenta ta cu sotia, in schimb tu stii, si cind pleaca de la tine la sotie acasa, si cind sunt in concediu si multe altele, sper sa intelegi ce vreau sa spun.
Eu sunt convinsa ca sotia lui a simtit ceva, pentru ca altfel nu punea intrebarea aceea, si mai sunt convinsa ca ea va lupta pentru casnicia lor, si dupa cum povestesti tu nici el nu vrea sa renunte la ea. Sa stii ca dupa ani de casnicie nu dragostea este cea care tine un cuplu ci multe altele obisnuinta, amintirile comune, greutatile pe care le-au depasit in timp, respectul si cite altele. Poate nu crezi in " pina cind moartea ne va desparti", dar ce zici de "ceea ce Dumnezeu a unit, omul sa nu poate desface"?
Cunosc si eu un cuplu, buni prieteni de-ai mei, in care aparuse si o amanta. Pe scurt: prietena mea a aflat cu totul intimplator pentru ca sotul ei este un tip finut si nu dadea nimic de inteles. Deci, intimplator el si-a uitat telefonul acasa si cind a sunat, normal sotia a raspuns. Asa a aflat de existenta acestei aventuri pe care el a negat-o cu tot felul de explicatii plauzibile, nu conteaza acum. In urmatorul an prietena mea a nascut o fetita, si din nou gaseste intr-o zi niste mesaje scrise pe telefonul sotului de la aceeasi persoana, mesaje in care scria ca il felicita ca va fi tatic peste citeva luni etc. Nu-ti pot relata discutiile care au fost intre prietena mea si sotul ei la acea vreme, dar iti pot spune ca sotul prietenei mele i-a intors spatele fara nici o explicatie acelei domnisoare, iar ei si copilul lor sunt fericiti si intre timp au emigrat in Canada.Think!
Adivio&Ioana-nazdravana