Copiii nostri - datori ?
Raspunsuri - Pagina 6
Danutza Mamaruta spune:
Avem si noi in fata asta? E zguduitor, in orice caz.
REPETABILA POVARA - Adrian Paunescu
Cine are parinti, pe pamint nu in gind
Mai aude si-n somn ochii lumii plingind
Ca am fost, ca n-am fost, ori ca suntem cuminti,
Astazi imbatrinind ne e dor de parinti.
Ce parinti? Niste oameni ce nu mai au loc
De atitia copii si de atit nenoroc
Niste cruci, inca vii, respirind tot mai greu,
Sint parintii acestia ce ofteaza mereu.
Ce parinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sint tineri sau nu, dupa actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albira de dor
Sa le fie copilul c-o treapta mai domn,
Cita munca in plus, si ce chin, ce nesomn!
Chiar acuma, cind scriu, ca si cind as urla,
Eu ii stiu si ii simt, patimind undeva.
Ne amintim, si de ei, dupa lungi saptamini
Fii batrini ce suntem, cu parintii batrini
Daca lemne si-au luat, daca oasele-i dor,
Daca nu au murit tristi in casele lor...
Intre ei si copii e-o prasila de ciini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei piini.
Cine are parinti, pe pamint nu in gind,
Mai aude si-n somn ochii lumii plingind.
Ca din toate ce sint, cel mai greu e sa fii
Nu copil de parintii, ci parinte de fii.
Ochii lumii plingind, lacrimi multe s-au plins
Insa pentru potop, inca nu-i de ajuns.
Mai avem noi parinti? Mai au dinsii copii?
Pe pamintul de cruci, numai om sa nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Intr-un biet orasel, intr-o zare de sat,
Mai asteapta si-acum, semne de la stramosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
Cine are parinti, inca nu e pierdut,
Cine are parinti are inca trecut.
Ne-au facut, ne-au crescut, ne-au adus pina-aci,
Unde avem si noi insine ai nostri copii.
Enervanti pot parea, cind n-ai ce sa-i mai rogi,
Si in genere sint si nitel pisalogi.
Ba nu vad, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult sa le spui si explici,
Cocosati, cocirjati, intr-un ritm infernal,
Te intreaba de stii pe vre-un sef de spital.
Nu-i asa ca te-apuca o mila de tot,
Mai cu seama de faptul ca ei nu mai pot?
Ca povara ii simt si ei stiu ca-i asa
Si se uita la tine ca si cind te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurta vreme de dus
Pe constiinta povara acestui apus
Si pe urma vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor imputina cei ce n-au si ne cer.
Iar cind vom incepe si noi a simti
Ca povara suntem, pentru ai nostri copii,
Si abia intr-un trist si departe tirziu,
Cind vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fii uita curind,
Si nu vad nici un ochi de pe lume plingind,
Si de ce inca nu e potop pe cuprins,
Desi ploua mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea in care parinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduita de plins.
cl spune:
Try, 
!
Claudia
carmenutza spune:
Din pacate multi gandesc in termenii astia....l-am crescut, l-am facut om...de acum este randul lui sa ma ajute la batranete. Este evident, ca totzi ne ajutam/vom ajuta parintii....dar o facem nu pentru ca avem "datoria" asta ci pentru ca asa simtim, pentru ca este firesc sa-ti ajuti parintele nu pentru modul in care te-a crescut, nu pentru ca ti-o cere cineva, nu pentru ca "asa trebuie" ci pentru ca ti-au dat viata, pentru ca sunt persoanele care te iubesc cel mai mult pe lumea asta.
Termenul de datorie, mi se pare de departe gresit ales intr-o analiza a relatiei parinte -copil...nimeni nu este dator nimanui...nu poate fi vorba de datorie, de obligatie intre mama care-si adora copilul si copilul care nu poate trai fara mama lui...
Eu nu ma consider "obligata" fata de copilul meu sa il cresc, sa il iubesc, sa il inconjor cu dragoste, sa-i ofer tot ce pot....nu, le fac pentru ca sunt mama lui, iar copilul nu are de ca sa fie "dator" pentru aceste lucruri.
Carmen si bb Maya Alexia
bulinutza spune:
Sper ca am auzit de atate ori de la parintii mei cate sacrificii au facut ca sa ma creasca pe mine, ce au insemnat ratele pentru calculatorul meu, cat ii costa pe ei sa ma tina pe mine in facultate, etc incat NICIODATA sa nu le "scot ochii" viitorilor mei copii...
marianad spune:
niciodata nu ii voi spune asa ceva copilului meu! / asta afirmati,
dar oare in realitate nu ati gandit nici macar o clipa ca au fost
uneori eforturi supraomenesti pe care a trbuit sa le faceti pentru copilul care acum o secunda va era nerecunoscator?
nu sunt mama, dar sunt un copil care isi ajuta familia, chiar daca au fost si momente ... de neuitat (puneti voi ghilimelel de rigoare).uneori,sincera sa fiu, ma gandesc ca ar fi trebuit in loc sa fac ceea ce am facut pana acum, sa strang banii, sa imi iau casa mea si sa ii las sa se descurce.chiar si acum, mare, mai primesc reprosuri si mi se spune tu esti copil, nu te baga!
mi-as dori sa fie multi, cat mai multi parinti care sa nu spuna copiilor lor astfel de grozavii, dar...oare animalele in instinctul lor de parinti nu fac sacrificii, nu fac eforturi? dar oare reproseaza ceva puilor lor?ce sa mai spunem de femelele care dupa imperechere raman singure sa creasca puiul? imi veti spune ca acolo e vorba de perpetuarea speciei si de instincte.zau? si la oameni ce este? in forma primara nu inseamna ca ai un urmas, ca perpetuezi neamul de popesti, de stefanesti, de ionesti etc?
nu vreau sa fiu acida sau sa jignesc pe cineva, dar va rog sa va ganditi bine si sa aveti curajul de a recunoaste macar in forul vostru interior realitatea.
A_Iulia spune:
Dar nu asta era ideea...ca nu faci sacrificii pentru copii. Ba uite ca faci si esti in stare sa faci pana la "jertfa suprema". Ideea era sa nu cauti vreodata sa primesti echivalentul acestor sacrificii de la ei, intr-o forma sau alta.
Poate ai dreptate...sacrificiul vine din instinct...dar tot din instinct puii isi iau zborul de langa mama pentru a cauta sa perpetueze specia...doar oamenii sunt diferiti, intrucat exista morala.
Adina+ bebe Olivia Karla 04.03.2004
try spune:
conchita, two thumbs up (n-am nici un emoticon pe-aici de genul asta). Stau mai greu la capitolu' exprimare (ma cam pierd in despicari in patru de fire) si nu intotdeauna reusesc sa transmit mesajul. Ma bucur ca ai inteles si ca o completare... mi-as dori ca ai mei copii sa aiba pentru mine sentimentul ala ce reiese di nEnigmatici si cumiiiiiinti, ia priviti-i cum se duuuuuuuuuc...) cu alte cuvinte dragoste, ca ce ne putem dori mai mult de la ei decat sa ne iubeasca? Apoi din dragoste vin multe, foarte multe....
24+ sapt DNP 31 oct.
conchita spune:
quote:
Originally posted by try
Apoi din dragoste vin multe, foarte multe....
ceea ce am adaugat eu se reduce la: Apoi din dragoste vin multe, foarte multe...inclusiv constiinta datoriei morale. :)) care e cu atat mai valabila cu cat se manifesta intr-o deplina libertate de alegere.
eu, dimpotriva, nu mi-as dori sa fiu iubita pana la sacrificiu de copiii mei. nu as vrea sa semene cu mine la capitolul asta. ma tot consider o persoana solara, adica pozitiva, exuberanta si cu dragoste de viata, dar stiu ca atunci cand vine vorba despre cei pe care ii iubesc, devin fanatica in tonuri sumbre. nu e bine. suna limitativ si dependent. plus bolnavicios. nici acum nu m-am refacut dupa pierderea mamei si toate cosmarurile sunt cu ea, murind iarasi. nu as dori asta copiiilor mei dupa ce m-as cara din lumea asta. aproape ca ma bucur ca o sa se nasca americani, astia sunt mai inocenti ashea sau cum sa zic? mai sportivi... parca n-au simtul tragismului super-dezvoltat ca romanii, ca mine...noi ne-am nascut cu drama in sange cred, tine de patrimoniul istoric :))
Authority Zero
oz spune:
Tot gandindu-ma la datoriile astea, am ajuns la concluzia ca parintii pe langa datoria de-a creste intr-un mediu armonios copiii (aici intra tot ce s-a discutat pana acum) au si datoria de-asi 'aranja' batranetile. Este atat de egoist si nedrept ca parintii sa astepte bani, ingrijire si atentie din partea copiilor DOAR pentru faptul ca i-au facut si crescut. Este datoria lor sa aibe bani sa traiasca, un plan pentru momentul in care ramane doar unul si un plan in momentul in care unul sau amandoi nu vor mai fi in stare sa-si poarte singuri de grija. Din pacate multi parinti (romani) stau si asteapta sa vina copiii si sa le dea totul pentru ca ei sunt acum batrani si bat toba pe 'datoria' copiilor de-a avea grija de ei.
amuleta spune:
Pentru Conchita : Adica nu-si pling atita de mila ?
Eram pe coridor la spital intr-o zi si aud niste bocete de femei ca pe la noi. La inceput mi-am zis ca au luat-o anglo-saxonii astia razna. Cind ma uit mai bine, murise un grec si-l jelea un cor intreg de grecoaice, cu mataniile de rigoare si cu o cruce mare cit muntele Athos.