De-as mai trai doar 1 luna...

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns antoioana spune:

quote:
Originally posted by Emilia B.

Suntem oare vesnici, cum spune Biblia, sau... praf si pulbere?





Suntem praf si pulbere, Emilia. Tzarana din tzarana. Si putem fi vesnici daca ne salvam sufletele.
Sub nici o forma n-as vrea sa stiu clipa in care voi muri...nu-mi ajunge greutatea de a alege intre bine si rau? Asta dintr-un punct de vedere. Din altul, n-as vrea sa ma comport in mod fortat, nenatural. Din altul...s-ar narui tot algoritmul, as intra in haos...
Eu cred ca ar trebui sa ne gandim la moarte in fiecare zi a vietii noastre! Ca tot vorbim din perspectiva biblica, uitati ce spune parintele Cleopa:"Cimitirul este facultatea facultatilor si scoala scolilor." Si Sf. Ioan Gura de Aur: "Mergi la cimitir, o, frate, ca acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor, care ne vorbeste despre Dumnezeu!" Am deveni mai buni, cu toate implicatiile pozitive.
In incercarea de a ne obisnui cu gandul mortii devenim calitativ superiori in viatza.
Ce este dincolo? Personal cred ca este ca si aici: Dumnezeu sau nimic. Poate cu alte nuantze.
Numai bine.
anto

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sinzi_ana spune:

Foarte grea intrebare, pentru ca in luna aia, ar fia sa multe de facut si de rezolvat ca nu ai avea timp sa te bucuri de nimic!!!
As incerca sa imi petrec cat mai mult timp cu copilul si sotul meu si sa pun ochii pe o "inlocuitoare" a mea...nu as vrea ca copilul sa ramana fara mama!!!
sinzi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns n/a spune:

Ce as face eu, concret, daca as sti ca mai am de trait exact o luna (30 de zile)?
Pai, in prima zi din cele 30, mi-as face cumparaturi: mancare, tigari, bautura si muzica.In cantitati industriale.
Apoi as merge acasa si mi-as decora apartamentul asa cum mi-ar placea cel mai mult: as arunca toate lucrurile penibile in strada (hainele de serviciu, televizorul, aragazul, masina de spalat) si mi-as impodobi toti peretii cu flori, cu luminite, mi-as impodobi cativa pomi de Craciun, cosulete cu oua de Paste, masti de Halloween, martisoare... As crea o atmosfera feerica. O atmosfera halucinanta. Psihedelica.
Apoi as lua agenda telefonica si mi-as suna toti cunoscutii. Celor pe care ii dispretuiesc le-as spune verde-n fata tot ce am pe inima, le-as arata cum m-au ranit. Pe cei pe care-i iubesc ii voi invita la mine. Pe toti. Si pana-n ultima zi vom bea, vom manca, vom dansa, vom canta...In ultima zi as fi atat de "high" ca nu voi realiza trecerea.
Atat.

http://www.geocities.com/vektros/Pagina_Vektroasei.html
"Work like you dont need the money, Dance like no one is watching, Love like you have never been hurt before." -Mark Twain

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Emilia B. spune:

quote:
Originally posted by lilanda
...aproape toti acestia lupta pentru viata, lupta pentru a amina clipa, fie doar cu numai o secunda!! De ce oare?



De frica, de nesiguranta a ce va urma.
Cat suntem in viata aproape toti traim de ca si cum n-am crede ca va mai fi ceva si dupa. Si prin urmare, nu avem nici o finalitate bine stabilita in motivele pentru care ne comportam instinctual, egoist.
Abia cand suntem (intr-un fel sau altul, batranete, boala) pusi in fata sfarsitului vietii, ne punem mai acut problema de "dupa", si ceva din noi, (pe care Bilia il numeste "gandul vesniciei") ne spune ca totusi nu se poate sa se termine totul aici. Acel "ceva" e de la Dumnezeu, Facatorul nostru. Si din pacate lasam sa aiba ecou in noi gandul asta doar daca stim ca nu mai avem mult de trait.
De asta am lansat subiectul sa ne punem mai acut intrebarea: Are vreo legatura, consecinta, incidenta cum traiesc eu ACUM, ceea ce sunt eu ACUM, asupra a unde ma voi gasi Dupa?
Are, are...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns n/a spune:

quote:

De asta am lansat subiectul sa ne punem mai acut intrebarea: Are vreo legatura, consecinta, incidenta cum traiesc eu ACUM, ceea ce sunt eu ACUM, asupra a unde ma voi gasi Dupa?
Are, are...



O avea, nu zic nu...insa, daca asta a fost scopul pentru care ai lansat subiectul, inseamna ca n-are legatura cu titlul "De-as mai trai doar o luna". E important felul in care traiesc acum pentru viata viitoare, insa nu cred ca putem sa ne asezam sacii-n car intr-o luna. Ori o faci toata viata, ori te lasi de sportul asta...

Mai demult spuneai ca scopul topicului era viata viitoare. Conchita ti-a raspuns :"Emilia, scuza-ma daca te-am suparat, nu e nici o problema ca vrei sa vorbim despre asta. credeam totusi ca va fi mai mult o discutie despre viata si mai putin despre viata dupa moarte, cel putin asa anunta titlul. ai schimbat centrul de greutate al convorbirii, dar nu e nici o problema, si asta e interesanta."


Acum eu nu mai inteleg nimic. Despre ce e vorba de fapt in acest subiect si care-i legatura cu titlul?

http://www.geocities.com/vektros/Pagina_Vektroasei.html
"Work like you dont need the money, Dance like no one is watching, Love like you have never been hurt before." -Mark Twain

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Adela spune:

Cred ca cel mai bine se incadreaza aici articolul lui Andrei Plesu.

"Despre frumusetea uitata a vietii
Daca ma gandesc bine, reprosul esential pe care il am de facut tarii si vremurilor este ca ma impiedica sa ma bucur de frumusetea vietii.
Din cand in cand, imi dau seama ca traiesc intr-o lume fara cer, fara copaci si gradini, fara extaze bucolice, fara ape, pajisti si nori. Am uitat misterul adanc al noptii, radicalitatea amiezii, racorile cosmice ale amurgului. Nu mai vad pasarile, nu mai adulmec mirosul prafos si umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emotie, miracolul ploii si al stelelor. Nu mai privesc in sus, nu mai am organ pentru parfumuri si adieri. Fosnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturna a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, padurea, vitele, orizontul tulbure al campiei, colina cordiala si muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vietii mele launtrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasa, pentru cheful asezat. Sunt ocupat. Sunt grabit. Sunt iritat, hartuit, coplesit de lehamite. Am o existenta de ghiseu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicita interventii, sfaturi si complicitati. Am devenit mizantrop. Doua treimi din metabolismul meu mental se epuizeaza in nervi de conjunctura, agenda mea zilnica e un inventar de urgente minore. Gandesc pe sponci, stimulat de provocari meschine. Imi incep ziua apoplectic, injurand “situatiunea“: gropile din drum, moravurile soferilor autohtoni, caldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, coruptia, bezmeticia tranzitiei. Abia daca mai inregistrez desenul ametitor al cate unei siluete feminine, inocenta vreunui suras, farmecul tacut al cate unui colt de strada.

Am ajuns sa ma comport ca si cum Hrebenciuc si Cozmanca, Sechelariu si Vanghelie, Ciorbea si Mihaela Tatu, Andreea Marin si Adrian Nastase, Constantinescu si Agathon, Talpes si Garcea ar exista cu adevarat. Colectionez antipatii si prilejuri de insatisfactie. Scriu despre mizerii si maruntisuri. Bomban toata ziua, mi-am pierdut increderea in virtutile natiei, in soarta tarii, in rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patriotii de parada m-au trecut la tradatori, neoliberalii la conservatori, postmodernistii la elitisti. Batranilor le apar frivol, tinerilor – reactionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispozitie, elanul, jubilatia. Nu mai am ragazuri fertile, reverii, autenticitati. Ma misc, de dimineata pana seara, intr-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, placerea de a fi si-a pierdut amplitudinea si suculenta.

Respir crispat si pripit, ca intr-o etuva. Cand cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, in primul rand, umoarea proprie. Te poti acuza ca ai consimtit in prea mare masura imediatului, ca nu stii sa-ti dozezi timpul si afectele, ca nu mai deosebesti intre esential si accesoriu, ca, in sfarsit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianta toxica a momentului si a veacului. Suntem napaditi de probleme secunde. Avem preocupari de mana a doua, avem conducatori de mana a doua, traim sub presiunea multipla a necesitatii. Ni se ofera texte mediocre, show-uri de prost-gust, conditii de viata umilitoare.

Am ajuns sa nu mai avem simturi, idei, imaginatie. Ne-am uratit, ne-am instrainat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vietii depline. Nu mai avem puterea de a admira si de a lauda, cu o genuina evlavie, splendoarea Creatiei, vazduhul, marile, pamantul si oamenii. Suntem turmentati si sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Exista, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibila? Da, cu conditia sa ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu conditia sa impunem atentiei noastre zilnice alte prioritati si alte orizonturi. " A.Plesu

sursa:
http://www.jurnalul.ro/

~~Adela &Julia -2 ani-

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Emilia B. spune:

quote:
Originally posted by camiT
2Corinteni5:1
< Stim, in adevar,ca, daca se desface casa pamanteasca a cortului nostru trupesc, avem o cladire in cer de la D-zeu, o casa, care nu este facuta de mana ci este vesnica.>


Da, pe asta ma bazez si eu, Cami.
Si n-am cuvinte sa exprim ce efect au avut cuvintele astea cand le-am coborat de la cap la inima!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns camiT spune:

Cuvantul Domnului ne vorbeste foarte clar despre faptul ca suntem trecatori pe acest pamant. Cred ca toti oamenii isi dau seama ca la un moment dat ceasul nostru biologic se va opri si viatza ia sfarsit pe acest pamant. Sunt sigura ca multi oameni nu cred ca doar trupul moare si sufletul va merge la D-zeu.
Fiecare crede in ce vrea sau nu crede deloc. Este alegerea fiecarui om dar stiu ca la un moment dat toti o sa raspundem inaintea Domnului la timpul judecatii.
Stiu ca D-zeu este bun si iertator dar mai stiu si ca este drept.
Va doresc numai bine si va pupicesc.




Poze la: http://www.score.is.tsukuba.ac.jp/~dorinte/albums/albums/david/thumbs.html

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Emilia B. spune:

Personal am ajuns sa descopar in lumina Bibilei ca noi, oamenii, nu suntem
1.fiinte terestre, temporare, care in momentul descoperirii lui Dumnezeu avem 2.o experienta supranaturala, si ne transportam intr-o dimensiune eterna, ci
1.suntem fiinte create sa existam vesnic, fiinte care am fost construiti sa avem puteri si autoritate nebanuite, si care 2.traim o experienta terestra.
Initial am fost creati sa avem o relatie de prietenie cu Dumnezeu, in gradina Edenului omul vorbea cu Dumnezeu, fiind creat dupa Chipul si asemanarea Lui. Omul avea autoritate asupra intregului Pamant.
In momentul in care omul s-a indoit de Dumnezeu ascultand de cuvantul satanei, i-a inmanat frumusel pe tava toata autoritatea cu care fusese inzestrat. Si asa am inceput sa avem zid intre noi si Dumnezeu, sa ne culegem roadele propriei noastre neascultari, prin pacat, boli, saracie.
Dar Dumnezeu, in loc sa elimine tot, sa stearga tot, desi avea puterea, a ales sa ne dea sansa sa ne recastigam locul in fata lui, loc pe care noi n-am fi putut niciodata sa ni-l achizitionam cu fortele noastre, si prin urmare a trimis pe Fiul lui sa ia trup omenesc, (pentru ca trebuia ca ceva omenesc sa ia asupra sa plata pentru pacate omenesti), si sa ofere un pret Bun in fata dreptatii lui Dumnezeu = moarte, separare de Dumnezeu, (de asta Iisus a zis pe cruce Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?), ca noi, identificandu-ne cu moartea Lui, sa avem pacatele platite in El, si sa avem in felul asta sansa unei relagare a relatiei cu Dumnezeu de la inceput.
Autoritatea pe care o pierduseram, cand "sarpele a muscat calcaiul Evei" a fost recuperata de Iisus, la cruce, cand El, Isus, "samanta Evei", i-a zdrobit capul sarpelui, dupa cum deja promisese Dumnezeu din Geneza. El ne-a recuperat identitatea, designul, puterea de a fi ceea ce a vrut Dumnezeu de la inceput sa fim, si daca acceptam sacrificiul Lui si in dreptul nostru, incepem sa actionam in virtutea noii noastre naturi, de fii de Dumnezeu, si sunt o multiiiiime de chestii de discutat aici...

Imi traiesc restul vietii cu bucurie, stiind ca Cel care s-a instalat in interiorul meu si care se face simtit mai puternic uneori, dandu-mi pace cand toate in jurul meu se prabusesc, mangaindu-ma cand unele chestii nu merg cum as vrea eu, si asigurandu-ma ca daca-L las pe El sa dirijeze treburile, totul o sa mearga spre binele meu in final, indreptandu-mi gandurile si inima spre lucrurile cu adevarat importante, Acest Creator atat de bogat in imaginatie si Puternic de poate tine in Mana tot Universul, este si tot atat de preocupat de dermatita fetitei mele, si de banii pe gaz de luna asta, si de furnica din crapatura trotuarului, incat ma copleseste cu atata dragoste!

Si desi recunosc ca imi da o oarecare stare de neliniste sa stiu ca poate joia viitoare mi se va incheia timpul meu aici, (sau poate peste 4 ani sau poate peste 40...) toata fiinta mea vibreaza de nerabdare sa Il vad "fata catre fata" pe cel care m-a iubit pe cand eu inca il ignoram, pe Cel care mi-a purtat de grija si m-a pazit de atatea rele cate n-am aflat niciodata cat eram in trup, si pe Cel care ales sa imi slujeasca mie, sa se dezbrace de toata Gloria Lui si sa plateasca rezultatul porcariilor mele, doar ca sa ma poata recastiga!

Nu e niciodata prea tarziu sa ne impacam cu Dumnezeu. Hotul de pe crucea din dreapta (sau stanga?) lui Isus, acolo pe cruce i-a parut rau de viata lui irosita, si in ultimul ceas, Iisus l-a asigurat ca va fi cu El in Rai in acea zi!
Iisus nu a venit pentru cei sanatosi (care vor ssa creada despre ei ca sunt sanatosi si ca n-au nevoie de Dumnezeu), ci pentru cei bolnavi, cei care isi dau seama de starea lor, si Il accepta, ii accepta Darul Sau! Intelegi Vektros? Nu poti practica sportul "religiei" toata viata, pentru ca din start ne nastem pacatosi. Doar ulterior, prin constientizarea situatiei noastre spirituale, putem sa ALEGEM sa credem ca putem sa reinnodam relatia pierduta cu Dumnezeu, sau... continuam sa traim in indiferenta, fara sa stim ce pierdem...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns conchita spune:

quote:
Originally posted by Emilia B.
Nu poti practica sportul "religiei" toata viata, pentru ca din start ne nastem pacatosi. Doar ulterior, prin constientizarea situatiei noastre spirituale, putem sa ALEGEM sa credem ca putem sa reinnodam relatia pierduta cu Dumnezeu, sau... continuam sa traim in indiferenta, fara sa stim ce pierdem...



Emilia, nu prea inteleg cum NU putem practica sportul religiei toata viata? spui sa reinnodam relatia pierduta, dar daca nu a fost (tu spui ca nu e bine sa fie toata viata), ce sa reinnozi? si cand? in viata de dupa moarte? mesajul tau mi-e complet neclar. e prima oara cand aud de la un credincios ca nu e bine sa crezi toata viata.

Authority Zero

Mergi la inceput