Isus si casnicia de azi
Raspunsuri - Pagina 15
Emilia B. spune:
"...am inceput sa admit ca exista o lege si o ierarhie pe care pana acum, in pacatul meu, am ignorat-o complet..."
Cleomax, fii mai explicita, daca vrei desigur.
Te vad intr-adevar pe drumul cel bun.
la ce studiu te refereai ca ai inceput sa-l faci saptamanal?
crism, elitasweet, 2girlsmum, catalina, pe unde mai sunteti?
crism spune:
Emilia, pe aici, pe aici...
Cristina, sotia minunatului Sean, mamica la doi pitici frumosi, Connor Ryan 3 ani si Elena Maria 1 an.
conchita spune:
Emilia, multumesc pentru raspuns 
nu trebuie sa fiu convinsa, ca nu sunt in situatia de a nu-l accepta pe Iisus in viata mea, pusesem intrebarea ca se deviase discutia. subiectul este super-interesant, voiam sa citesc cat mai mult strict la tema: Iisus in casnicie
Authority Zero
Catalina spune:
Emilia, hai ca m-am intors si eu. Acum pot sa iti spun ca daca as sti ca mai am o saptamana de trait as pleca si as ramane la Varatec intr-o chilie. Moldova si Bucovina sunt ca un rai pe pamant, am avut un concediu impresionant trecand pe la Varatec, Agapia, Sihastria, Secu, Neamt, Voronet, Putna ... Aceea cred ca este viata adevarata nu surogatul asta pe care ne chinuim sa il traim noi aici in oras. Desi taaare ne mai place.
Va multumesc pentru raspunsurile la problema mea cu copiii - trebuie sa le mai citesc pe indelete sa le "diger". Deocamdata vroiam sa spun ca m-am intors si sunt din nou pe aceeasi unda.
Va pup
Catalina
Emilia B. spune:
hai sa mai vorbim si de exemple concrete:
unul de pe la inceputurile casniciei mele, simplu, dar care mi-a folosit de tipar pentru alte chestii care au urmat:
ma ofticam la culme cand vedeam ce ignorat era efortul meu de a tine ordine in casa, cand, cu toata candoarea, sotul meu lasa pe unde apuca pantalonii, ciorapii, camasile... murdare, desigur.
Pe biroul cu computer cotoare de mere, resturi, ambalaje neduse la gunoi, pahare murdare...
Am inceput sa-l toc maruntel, ca ma simt nerespectata, ca as dori sa contribuie la eforturile mele, ca sentimentele imi sunt ranite cand vad ca ii spun de atatea ori si nu ia nici o masura...
si dai asa, cateva luni bune...
apoi ma plang la Dumnezeu: Doamne, Tu nu vezi?...nu mai iubeste cat as vrea eu, nu suficient de mult, ca altfel ar face ceva... ce singura sunt...
, eu sunt cea care iubeste mai mult si el cel care iubeste mai putin, si de ce nu primesc ceea ce merit?...
pe scurt, din tantar, armasar! (mai stiti pe cineva?...)
apoi Dumnezeu imi spune: cand ai sa incetezi sa incerci TU sa il schimbi, atunci ai sa incepi sa vezi schimbare...
Pai cum, Doamne?
Taci! Cand iti vine sa mai zici ceva, taci! Si retine, schimbarea vine din interior, nu din exterior (si ma mai refeream eu si la alte chestii cu privire la sotul meu, de caracter), iar la interiorul unui om doar Eu am acces complet...
Asa ca am abandonat lupta, in Mainile Lui, si chiar incepusem sa ridic lucrurile fluierand... nu ma mai durea deloc, mi-am dat seama ca el efectiv avea alt sistem de gandire, pentru el momentul descaltarii de ciorapi era un prilej de gandire la ce sa mai faca sa asigure hrana suficienta familiei, sau la vreun montaj neterminat la lucru...
si surpriza: dupa un timp incep sa gasesc ciorapii si tricourile murdare in cosul de la baie!!!
Desigur, cat traim aici pe Planeta asta, inca nu suntem perfecti, si mai sunt momente cand inca le mai gasesc insirate, dar efectiv nu mai e problema. Face parte din sirul treburilor casnice, pe care daca nu inveti sa le faci cu bucurie, trece viata pe langa tine...
conchita spune:
Emilia, imi dai voie sa cred ca oamenii aud cateodata, chiar si dinspre Dumnezeu, ceea ce le convine sa auda? pe modelul sfatului intelept "daca nu poti sa ai ceea ce iti doresti, invata sa te bucuri de ceea ce ai". iti explic cu un scenariu pe modelul exemplului tau:
" Ma ofticam la culme ca sotul meu ignora eforturile mele de a pastra casa curata si in ordine. Azi asa, maine asa, m-am saturat sa ii mai atrag atentia si nu am mai facut nimic din ceea ce ar fi trebuit sa impartim. Am avut grija numai de lucrurile/mancarea/etc ale mele si ale copilului. Dupa o vreme, imaginea casei lasate in dezordine pe jumatate, de sot, m-a enervat asa de tare incat am vrut sa-mi reiau vechile atributii, suplinindu-l pe sot in treburile casnice. dar, ce bine, vocea Domnului a rasunat clar si raspicat: <<v-am unit la bine si la rau, la greu si la usor; sotul trebuie sa iti fie alaturi si tu lui, casa e a voastra, nu numai a ta, copilul idem, deci nu dezarma, fata mea, ca feminismul a venit pe lume cu binecuvantarea mea>>. in acel moment am mers la sotul meu si am stat de vorba serios si, binecuvantati de Domnul, din ziua aceea am lucrat impreuna pe ogorul familiei, nu ca pana atunci-unul hais, altul cea. sunt fericita cum n-am crezut ca se poate, nu exista momente mai multumitoare decat acelea in care, venind amandoi de la munca, pregatim cina impreuna, ne jucam cu pruncul impreuna,il imbaiem, il ducem la nani impreuna, si tot impreuna ne intoarcem in camera noastra unde ne prinde somnul susotind despre intamplarile zilei, despre planurile pentru maine, despre fericirea familiei noastre".
e simplu de inteles, cred, concluzia mea: nu cred intr-un mesaj al Domnului care vorbeste despre separare, asa ca in povestea ta. impreuna este cuvantul pe care l-am auzit eu.
Authority Zero
dpintilie spune:
pentru tine, Conchita!
,Dana si Andrei(12 dec 2003)
http://community.webshots.com/user/dpintilie
Emilia B. spune:
conchita, nu pot decat sa ma bucur pentru tine.
Adevarul este ca barbatii nu sunt toti la fel. La al tau a functionat diplomatia ta. Nu neg, Dumnezeu poate schimba si asa un om.
La mine nu a mers. Acum 7 ani cand m-am maritat, aveam doar 19 ani...
Desi a fi ordonat e o chestie educabila, conteaza si personalitatea omului.
Sunt unii carora le place sa fie ordonati, ca frate-miu, sunt altii asa-si-asa, si sunt altii care efectiv nu se lipeste de ei, dar cu putina vointa, pot contribui macar un pic.
Ei, eu cand m-am maritat cu sotul meu, stiam ca e unul mai excentric in sensul asta, dar am ales sa accept asta punand in balanta multele lui calitati. Si desi mi-a fost putin greu la inceput, acum ma bucur la max de alegerea mea.
E un om mai deosebit, nu vreau sa il laud ca e sotul meu, dar efectiv e un pui de geniu, un artist, stie sa cante la cam toate instrumentele, a si facut ceva muzica buna la viata lui, iar de cativa ani bun e toba de computer, de grafica, si se simte la el acasa intr-un studio de televiziune. Sunt foarte mandra de el!
Si in general, oamenii de genul lui sunt mai putin cu capul la geamurile mele care asteapta sa fie spalate.
Nu zic ca complet absent, ma ajuta mult cu fetele, inca ma simt eu vinovata cand vad cate proiecte are incepute si nu are timpul necesar sa le termine, si trebuie sa il intrerup mai tot timpul ptr fete.
DAR, sa revenim: nu toti barbatii sunt la fel!
Daca la mine a functionat in mod diferit, si in timpuri diferite,(fata de cand as fi vrut eu sa inceapa sa reactioneze la dorintele mele) nu stiu de ce ti-a lasat impresia de separare tie!
Apoi despre ce vrem si ce nu vrem sa auzim... eu una stiu bine ce am auzit. (mai ales ca n-a fost ceva ce mi-a picat bine...)
As dori ca toata lumea sa poata ajunge la SINERGIA care e acum intre mine si sotul meu, si la care am muncit amandoi, nimic nu vine para-malaiata, perfect nu e nimeni, si mai avem si noi disputele noastre, dar... important e sa ai scop in viata apropierea, identificarea cu Cel din care am fost luati!
Emilia B. spune:
Apoi feminismul...
Aspectele pe care cred ca le-a binecuvantat Dumnezeu au fost intr-adevar faptul ca s-a dat locul care trebuie femeii in familie, sa nu fie pres, femeie de serviciu, (fara sa fie apreciata si ca om), in societate, sa poata ocupa locuri de conducere, sa poata vota...
ma rog, ar mai cateva.
Dar de ex. libertatea de a alege daca sa avorteze sau nu, fii sigura ca Dumnezeu NU A BINECUVANTAT ASA CEVA!!
Oricum, femeia se va putea baga oricand peste Dumnezeu sa faca alegerea asta, de a lua sau nu o viata, dar... nu e un drept al ei!
Mai sunt atatea de zis...
Catalina spune:
Draga Emilia, ai pus punctul pe i cu aspectul pe care l-ai subliniat mai devreme. Cred ca Dumnezeu pur si simplu tipa la mine sa incetez sa ma port cu sotul meu asa cum o fac cateodata. Sunt si eu cu gura pe el pentru curatenie, pentru ca fumeaza prea mult, ca sta pe calculator prea mult, sau ca a luat o bere in plus ... asa cred eu dar el nu mi-a dat niciodata motive sa cred ca are probleme in sensul asta. La mine e o alta reactie din partea lui: el chiar se executa imediat (mai putin cu fumatul), adica imediat ridica ce a aruncat, pleaca de la calculator sau se apuca sa curete ce a murdarit. Ei, pe mine chestia asta ma face sa ma simt super nasol. De multe ori imi dau seama ca, desi el nu se manifesta in modul in care o fac eu (mergand la biserica sau inchinandu-se)este un crestin mai bun decat mine: nu ii place sa se certe si de aceea lasa mult de la el, nu se manie usor, aproape deloc, nu tine ranchiuna si mai ales nu ii place sa barfeasca chiar imi mai da cate un sut (la figurat) cand o iau eu pe acea cale. Daca vreodata Dumnezeu va face si cu noi o minune si ne va darui un copilas, cu el as vrea sa semene, din toate punctele de vedere.
De ce oare nu pot sa fiu mai concilianta cu el, sa nu mai dau importanta lucrurilor marunte si sa il vad ca pe omul pe care l-am descris mai sus chiar si in momente mai putin placute ?
Catalina