Ce putem ierta si ce nu, sotilor nostri?

marius spune:

Nu stiu ce puteti voi sa iertati sau nu sotilor vostri, eu va doresc sa nu ajungeti in intr-un astfel de moment. E greu si de dat un raspuns pentru ca sunt oameni si oameni cazuri si cazuri. Stiu insa ca femeile in general sunt muuult mai iertatoare decat barbatii, asa sunt ele asa au fost asa vor fi. Si tocmai de aceea poate ca noi )barbatii) pierdem ca nu ne dam seama de aceste calitati, ne fura viata, momentul orgoliul, si uitam ...sau ignoram. Ehhh dar in egala masura sunt si barbati deosebiti...insa trebuie descoperiti si ei in felul lor...in frumusetea lor in nobletea lor.
A ierta dupa mine nu este un atribut al femeii sau al barbatului este mai degraba a umanului. A avea puterea de a ierta este una dintre cele mai mari reusite personale ale oricarui om care dovedeste aceasta calitate. Multe putem sa iertam. A ierta e una a nu uita este alta. Au fost cateva raspunsuri care mie mi-au placut in mod deosebit. Le voi reciti pentru ca in cuvintele scrise am descoperit noi valente ale frumusetii umane. Nu exemplific...dar am remarcat.

Marius (www.desprecopii.com)

Salmida spune:

Nici noi cum nici partenerii nostri nu suntem perfecti, la fel cum nici o relatie nu poate fi perfectä in toate detaliile si momentele ei. Greselile sunt greu de evaluat la modul general tocmai pt cä implicä factorul uman, atat de complex, deci inträm intr-o lume a relativitätii. Fiecare are un sistem propriu de valori si non-valori la care raporteazä tot, inclusiv greselile partenerului.
Puterea de a ierta cred cä este o calitate. Dar dacä ierti eu zic cä ierti total, altfel te chinui pe tine si chinui si partenerul. Greselile care nu se uitä sunt doar pe jumätate iertate si deci sufletul (sau mintea) acceptä cu greutate sä treacä peste ele sau se sträduie sä träiascä cu ele panä la "decizia" finalä. Greselile iertate, dar nu si uitate sunt iertäri amanate!
Imi este mai usor sä accept ideea greselilor de neiertat (automat de neuitat) si aici eu incadrez violentele fizice si verbale, tot ce ne indicä intoarcerea la si care venite din partea partenerului sunt chiar de neiertat. As adäuga minciuna cu M.
In rest, a gresi e omeneste!




Inima are ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.(Blaise Pascal)

maryam spune:

Aceleasi lucruri pe care probabil nici sotii nostri nu ni le-ar ierta noua...

"ZAMBESTE, MAINE VA FI MAI RAU"
maryam

ana maria spune:

Nimic din ceea ce ar face rau familiei noastre: alcool, infidelitate, minciuna.

Ana Maria

Succes si s-auzim numai de bine!!!

monaz. spune:

mi-a cazut in mina o revista despre psihologia cuplului foarte interesanta,care da sens multor lucruri pe care cu siguranta le stim cu totii dar fie le ignoram, fie le luam ca atare fara sa le patrundem, fie nu ne gindisem din unghiul respectiv la ele. ma rog, probabil vi se va parea ca deviez de la subiect, dar vroiam sa punctez citeva lucruri. pornind de la prima emotie a <indragostirii> pina la dragostea profunda , asezata, definitivarea cuplului sau dupa caz, ruperea lui, se parcurg niste etape care ajuta la construirea relatiei:fuziunea, diferentierea, explorarea, reapropierea, cooperarea, sinergia. hmmm, daca reusim sa le parcurgem pe toate , atunci cu desavirsire ca am ajuns la profunzimea si intelepciunea necesare unei iubiri pt a stii sa ierti si sa traiesti linga partener.
o idee mi-a sarit in ochi , citez din memorie, spunea un psiholog atunci cind incerca sa defineasca iubirea, ca proba iubirii nu este fidelitatea. ea (fidelitatea) este un concept care tine de educatie, temperament, etica personala si nicidecum de sentiment. si am stat si am reflectat la asta si am realizat ca e foarte adevarat. multi parteneri spun sotului/sotiei inselat/e: te-am inselat, dar te iubesc. si ajungem asa sa ne intrebam, daca am acceptat sa ne impartim viata cu cineva, am acceptat si principiile lui de viata si ii cunosteam etica personala, atunci de ce sa nu ii iertam greseala stiind ca altfel,sentimentele nu sunt afectate deloc. doar orgoliul nostru si sentimentul de vinovatie al celuilalt.
daca ma intrebai acum citiva ani acest lucru, spuneam cu tarie ca eu nu voi ierta niciodata infidelitatea si minciuna. niciodata, categoric. pe masura insa ce relatia noastra se construia , incepeam sa sovai. cum sa imi stapinesc iubirea ce o simt , sa il indepartez numai pt ca a gresit? e dincolo de mine. si am iertat, poate ca nu am ajuns sa fiu pusa in fata cazurilor dure,concrete (nu m-a inselat fizic sau psihic, asta daca nu pun un flirt sau ceva de gen la socoteala, care sincera sa fiu, nu ma preocupa prea tare acum), dar de gresit fata de mine a gresit. imi amintesc si acum si sufletul imi tresare cind ma gindesc, insa cind il privesc in ochi, il vad doar pe el, asa cum l-am iubit mereu, fara <vina> care i-a umbrit la un moment dat viata.
unii spun ca iarta pt familie si copii, eu daca iert, iert pt toate sentimentele si trairile investite in relatia noastra. pt tot ce am simtit si simt, pt tot ce a simtit si simte el pt mine.
cineva a subliniat foarte bine o idee, e frumos , nobil si inaltator sa ierti. e o calitate la care ajungi doar cind iubesti neconditionat cred si la care ar trebui sa aspiram cu totii.

numai bine,
Mona

Cristina_C spune:

quote:

---

Originally posted by monaz.

e frumos , nobil si inaltator sa ierti. e o calitate la care ajungi doar cind iubesti neconditionat cred si la care ar trebui sa aspiram cu totii.

numai bine,
Mona

---

Cred ca numai dragostea pentru copii e neconditionata. As vrea sa aud si eu pe cineva spunand ca si-ar ierta sotul indiferent de greseala pe care ar face-o. Ma refer la iertarea totala nu la semi-iertare cand aparent ierti dar nu uiti.
Ceea ce mi se pare de neconceput, asa, toleranta cum sunt eu, e repetarea greselilor odata iertate. Daca tot faci un efort si ierti, macar sa ai satisfactia ca n-ai iertat degeaba, ca a invatat din greseli si ca e pe drumul cel bun.

Cristina
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Cristina_C

infofun spune:

Foarte frumos ai scris Monaz, insa chiar daca iubesti nu poti ierta sotul daca de "etica lui personala sau educatia lui" tine si faptul ca te inseala, nu o data ci de mai multe ori sau chiar constant. N-as putea crede acel TE iubesc, dar te-am inselat! si nu pt. ca nu l-as mai iubi ci pentru simplul fapt ca in viziunea mea a iubi inseamna a te gandi in primul rand la jumatatea ta, El nu s-a gandit atunci la mine, la cat rau ar putea sa-mi faca tradarea lui?! In momentul cand m-a inselat automat eu am disparut pentru acele clipe din inima si gandul lui, pt. ca nu mai aveam loc, de egoismul lui!!! Atunci cum poate sa vina sa-mi spuna TE iubesc?! Cum sa-l cred?! Mi-ar fi foarte foarte greu!!! Iar iubirea mea pentru el, sigur ar avea de suferit. Nu as mai putea sa-l privesc in ochi, acei ochi ce-mi sunt atat de dragi acum, fara sa-mi aduc aminte ca pentru cateva clipe in care m-a inselat, eu am disparut pur si simplu din mintea lui, si o data cu mine ,tot ce am cladit impreuna!!!
Poate gresesc, insa asta simt acum si oricum nu as mai avea incredere in el, ca acum si iubirea fara incredere, e o iubire stearpa.
Nu spun ca l-as ierta, pentru ca nu as putea uita, insa poate as trece cu vederea, as merge mai departe cu suferinta in suflet alaturi de o iubire stirbita! Ar fi ca un set de cesti, la care tii foarte mult, insa nu mai ai decat trei din 8, si nu te induri sa le arunci.
Iar sufletul meu ar plange o viata, dupa acea iubire tradata!
Asta este singurl lucru pe care nu l-as ierta...l-as trece cu vederea si automat m-ar schimba total!!!
Deasemena nu as ierta violenta fizica, verbala si nepasarea!

Cel mai mare pacat este acela de a nu zambi, macar odata, in fiecare zi de viata!

monaz. spune:

Cristina,

asa am crezut si eu, iubirea neconditionata e cea pt copiii tai. era o idee pe care nu o disecasem si o luasem ca atare. nici macar nu avem copii pe atunci si nici nu iubeam pe cineva. si l-am cunoscut. si l-am iubit. si il iubesc. auzeam prin diferite colturi,"odata aparut copilul in viata voastra, el trece pe locul 2". eram putin derutata. cum?adica se poate si mai mult? a aparut primul copil, acaparator, asa cum mi se spusese. ma asteptam sa simt diferente, sa simt altfel, sa mi se confirme ca locul 1 e luat. si nu se intimpla.eram si mai confuza: nu imi iubesc copilul suficient! analizam si reanalizam si socotelile nu ieseau. intr-un tirziu am inteles, nimic nu perturba iubirea mea <dintii> .si nimic nu perturba iubirea mea <a doua>. coexistau si nu se interpuneau. e egalitate. oricit m-as stradui sa reies din ecuatia mea o mama ideala, nu reusesc. iubirea mea pt copii neconditionata e identica cu cea pt partener, ba nu cred ca m-as hazarda sa afirm ca aparitia copiilor nostri a intensificat-o am ceva de la el, ce numai el imi putea da. 2 sufeltele care imi vor aminti mereu de el, in orice conditii si de ce simt.
a fost odata un sondaj, pe cine ai slava daca ai avea de ales, partenerul sau copilul. nu am participat la el, dar ma gindeam ce as face. am ezitat, nu pot alege, as face orice sa ii aleg pe amindoi. trebuie sa se poata!

Infofun, eu cred cu tarie ca iubirea mea nu s-ar diminua brusc daca as stii ca ma insala. poate sufletul meu ar fi hartuit si ranit,dar cum sa se stearga asa dintr-o data tot cumulul acela de sentimente. desigur, ar navali altele, frustrare, furie, umilinta, nu stiu un amalgam, dar cum sa ma privesc eu in oglinda si sa imi spun, acum nu il mai iubesc? nu cred ca as putea. mai intii de toate nu imi place sa ma amagesc singura si as suferi mai mult. l-as ierta pt ca altfel sufletul meu ar plinge de dor si eu asa nu pot trai , in permanenta agitatie. e corect, iubesti, te gindesti la cel de alaturi,daca te gindesti un picut la acele stadii enumerate de mine (fara detalii , adevarat ca e prea mult de spus, insa , vezi orice relatie parcurge un drum, care o ia si in sus si in jos, eu cred ca daca iubirea e doar o infatuare , se rupe totul imediat dupa primele 2 etape si te gasestia tunci in incapacitatea de a te reapropia de cel pe care considerai ca il iubesti. te asigur, chiar daca infidelitatea e o forma grava, exista mai multe forme de a-ti dezamagi partenerul. am gresit si unul si altul, in cazul nostru, poate inclin sa spun ca el uneori a gresit de atitea ori si in atitea feluri ca alta persoana spunea, eu aici ma opresc, dar eu am mers mai departe. il iubesc. altfel nu pot. si subliniez, am limite si eu, violenta m-ar inabusi, alcoolul m-ar speria , indiferenta m-ar rani,lipsa de respect pt cel de linga tine m-ar contraria. probabil ca un amestec din acestea ar fi fatal si pt relatia noastra. poate unele din ele doar luate singure chiar(violenta, alcoolul). insa nu e cazul. si ma leg acum separat de 2 dintre ele. indiferenta, m-ar si indeparta, pt ca unui om care nu te mai iubeste, nu te mai apreciaza, nu te mai cauta cu ochii cu dor, trebui sa ii redai libertatea, sa fie fericit, indiferent daca tu il mai iubesti sau nu. lipsa de respect, nu stiu, cind se manifesta ea? e lipsa de respect cind vrea sa vada meciul la tv si iti zice :ssstt ca vreau sa aud, sau ca uneori are o lene sa nu isi ridice farfuria din fata? hmm, sa nu crezi ca nu ma siciie lucruri din acestea, dar sunt nesemnificative. daca de ex insa te umileste in public sau in intimitate, te subevalueaza sau iti arunca cuvinte grele, atunci e o pb. vezi, sunt atit de multe laturi si fiecare din noi acceptam sau nu, le dam mai mare sau mai mica importanta.)

si eu m-am intins la paranteza de o sa plictisesc pe toata lumea.

si revin,ce sa zic, cind e ceva patologic (barbatul care greseste la infinit, barbatul care trece din floare in floare) nu am idee. probabil, cunoscindu-ma, nu m-as fi unit cu un astfel de om. cu siguranta nu. asta nu e greseala, o face cu dedicatie , zic eu si nu ai cum sa nu observi detaliile astea de la inceput.

debby spune:

De iertat, depinde de context, ierti, dar de uitat

Nu cred ca sunt multe de generalizat, ci doar in momentul in care esti pusa in fata situatiei stii cum reactionezi

elara spune:

Monaz, in foarte mare parte ceea ce ai descris tu atat de frumos simt si eu. Asa ca subscriu celor spuse de tine si te felicit ca ti-ai gasit fericirea si ceea ce este mai important...linistea interioara.

Eu cand am pus ordine in simtaminte si mi-am clarificat tot ceea ce simteam unul pentru altul, abia atunci pot spune ca am gasit ADEVARAT FERICIRE.

Cred ca acest subiect este strans legat de cum intelegem iubirea fiecare dintre noi. Sau mai clar depinde daca iertam sau nu dupa cum ne iubim (sau nu) partenerul de viata, fiindca intrebarea nu se referea la omul iubit ci la partenerul de viata.
Iar pentru cele care iubesc...conteaza foarte mult si CUM iubesc.
Si....inevitabil subiectul acesta se leaga de "Poti iubi cu ratiune?!".



"Ataseaza-te de cei care te pot face mai bun, primeste pe cei pe care, la randul tau, ii poti face mai buni."
Seneca