psihicul femeii care nu poate ramane insarcinata
Raspunsuri - Pagina 3
try spune:
Alexa, asta era si cea mai mare ciuda a mea, faptul ca toata lumea iti zice sa stai linistita si sa nu te mai gandesti la asta. Asteptarea mea n-a fost lunga comparativ cu ce citesc aici pe forum, dar a fost foarte intensa, ma framantam zi si noapte, jubilam si decadeam in fiecare luna de la perioada fertila pana la venirea ciclului, speranta era ca soarele pe un cer innorat. Aveam senzatia la un moment dat ca nu mi-e dat sa fiu vreodata gravida, nu puteam nici sa ma mai inchipui ca voi avea si eu vreodata burta mare si ca voi simti vreodata picioruse jucause in burta, mi-era frica sa nu cumva sa-mi fie sortit sa n-am un copil al meu, mi se parea ca totul se pune de-a curmezisul. Am ramas din nou insarcinata (prima sarcina am pierdut-o) intr-o perioada plina de stres si framantari, la mine n-a existat "luna de renuntare" sau clipa de liniste, luptam cu incapatanare. Am ramas din nou insarcinata cand toate gandurile mele erau tintite pe problema in sine. Aveam indarjirea aluia de-alearga dupa autobuz, desi si-a inchis usile si a plecat din statie.
A urmat un moment de fericire apoi cand m-am vazut insarcinata, dar... grijile au continuat si dupa: oare o sa pierd iar sarcina, oare de data asta e totul ok, oare bebe e bine acolo, oare-i bate inimioara, oare...oare... oare...? Si sunt sigura ca lantul va continua... de-acum incolo va fi o zbatere continua, lupta asta este permanenta din momentul din care mi-am dorit un copil, l-am conceput, il voi creste si pana voi inchide ochii pe lumea asta. Eu numesc asta sa fii mama, numesc asta sa traiesti si sa simti pentru ce traiesti. Am iubit la nebunie lucrurile care le-am castigat cu greu sau cu multe eforturi in viata, iar cele ce mi-au picat din cer mi s-au scurs printre degete la fel cum au venit.
Satisfactia mea ca om dupa ce mai cuceresc o batalie este imensa. Ce daca am ajuns in alt punct si acum am alte curse de strabatut, mai dure si mai istovitoare!?!? Nu pot da inapoi... Mi-e draga viata asta asa cum e ea plina si de bune si de rele. Sunt genul care cad, ma julesc in genunchi, mai si plang, dar nu raman acolo. Ma ridic, ma uit in fata poate cu si mai multa indarjire si continui drumul. Nu pot s-o iau pe drumul din fata? Nu-i nimic, gasesc un drum lateral. Nu stiu cum e sa renunti, nu stiu cum e sa te opresti si sa te intorci din drum...
Nu disperati niciodata. Nu pot sa va spun nici ca bebe va sosi atunci cand va veti astepta mai putin, nicic ca va veni cand veti fi pregatiti si nici ca va veni cand va vrea el.
Speranta e cel mai eficient medicament in viata asta, nu o pierdeti, cultivati-o mereu. Nu cred ca se poate sa nu te mai gandesti la problema, dar gandeste-te pozitiv la ea.
"cum faci sa nu te mai gandesti la asta?" nu poti sa faci asta decat daca abandonezi ideea de a face un copil al tau, cred ca asta e singurul mod in care poti evita sa te mai gandesti, altfel tot o vei face, mai mult sau mai putin, dar cred ca cel mai mult conteaza cum te gandesti la problema...
16+ sapt DNP 1 nov.
Lali spune:
Fetelor, nu as indrazni sa dau sfaturi pentru ca fiecare familie e diferita si simte diferit.
Dar pot sa va spun ca in cazul meu psihicul cred ca a fost foarte important.
Si BRAVO ANIS!, EXISTA UN MOMENT IN CARE ITI DAI SEAMA CA NOI CONTROLAM PSIHICUL SI NU EL PE NOI.
Eu am ramas insarcinata dupa aproape trei ani de incercari esuate, intr-o luna in care datorita evenimentelor nu am mai putut sa fiu atenta la calendar si sa fac teste de ovulatie sau vizite la doctori! Si am hotarat ca vreau sa imi regasesc echilibrul psihic si sentimentele adevarate fata de sotul meu si sa traiesc cateva saptamani frumos, fara stres, agitatie si dezamagiri.
Conteaza sa ne amintim ca suntem tineri si ca suntem cupluri de oameni care se iubesc. Conteaza sa nu uitam ca bebelusii sunt considerati fructul iubirii dintre parinti !
Incercati pentru cateva momente sa retraiti in memorie perioada si trairile dinainte ca stresul de a nu ramane insarcinata sa va invadeze viata. Conteaza sa nu lasam acest stres sa ne conduca ci sa incercam sa il controlam.
Va pup si va doresc tot binele din lume!
Lali
andraflo spune:
Nu stiu ce sa mai zic,incerc de 10 luni sa raman insarcinata si nu reusesc.Am auzit si am citit despre spirulina ca ar fi buna in privinta asta ,chiar foarte buna. Ce parere ai? Crezi ca merita sa incercam? Vreau un bb! Sunt disperarta...........
eva alicia spune:
Alte preocupari... Stiu si eu foarte bine, este tare usor de spus, mai ales dupa ce ai apucat odata sa simti (chiar si pentru o perioada scurta de timp) picioruse in burta.
Este tare, tare greu...dupa avortul terapeutic tot ce m-a tinut pe linia de plutire a fost "promisiunea" medicului ca totul e ok, si ca, dupa 2 luni, imi da voie sa incerc iar...
Si ce folos? A trecut un an... nu stiu, e mult, e putin...pentru mine e enorm...
Din toamna mi-am facut un program foarte riguros de gym + masaj, si trebuie sa va spun ca, asa prozaic cum suna, are efect. Unde mai pui ca incepi, incet-incet sa arati mai bine, si cui nu-i place asa ceva? Activitatea fizica elibereaza niste hormoni ai "fericirii", inclin sa cred ca este adevarat, cel putin in cazul meu. De trei ori pe saptamana gym si o data masaj, credeti-ma, cateodata sunt asa de relaxata incat nici nu imi mai vine sa prestez atunci cand stiu ca trebuie! (bineinteles ca pana la urma ma mobilizez :))).
Cred ca nu exista o reteta pentru "indreptarea" gandurilor; sta insa in puterea fiecareia sa munceasca la asta; e clar, un psihic depresiv, sau cu tendinte depresive, nu face doar rau la cap, poate ajunge chiar sa genereze afectiuni fizice ( oboseala cronica este una din ele).
V-as recomanda un abonament la "ceva" care sa contribuie si la "ridicarea" fizica: excelenta ideea cursului de dans!
Va inteleg, va inteleg, va inteleg...
Si va pup
Eva
anemona spune:
Da, si eu imi amintesc ca anul trecut am fost cateva luni clienta fidela a unei sali de fitness unde mergea de trei ori pe saptamana si unde imi spalam creierul de tot stresul si de toate gandurile care ma apasau cu privire la orice, dar mai ales la fiv-ul care batea la usa. De fapt cred ca in acea perioada am reusit sa ma hotarasc sa il fac, pt ca nu eram deloc decisa. Stiu ca stateam pe stepper si ma uitam afara, pe geam la lumea care trecea si uitam de toate. Si dupa aia era bine, ma simteam relaxata si calma.
adivio spune:
Am citit astazi tot ce mi-a aparut in fata ochilor despre voi, fetelor si am lacrimat pentru multe dintre voi.Nu disperati! Sunt casatorita de 10 ani si din 1995 pina in 2000 am incercat toate tratamentele posibile : stimulari, histerosalpingografie(nici nu vreau sa-mi amintesc cit e de dureroasa), insamintare artificiala(la giulesti cu Marinescu fara nici un rezulat), interventie chirurgicala laparoscopica tot cu Marinescu, iar insamintare artificiala, pina cind mi s-a spus "GATA! nu se poate la voi, daca vreti sa incercati FIV, dar nu garantam". Asta se intimpla in aprilie 2000.Am crezut ca innebunesc atunci, nici nu-mi dau seama cum am condus pina acasa ca nu mai vedeam de plins. Atunci am hotarit cu sotul meu sa adoptam un copil.Dupa lungi cautari si demersuri, cind nici nu mai speram, cineva ne-a spus ca intr-un spital dintr-o comuna uitata de lume este un ingeras de fetita nou-nascuta si abandonata(fusese gasita pe cimp).Am hotarit imediat sa o vedem si inca de cind am zarit-o din pragul usii am stiut ca este fetita noastra.Noroc de la Dumnezeu, pentru ca fiind abandonata procedura a fost extrem de rapida si cum spitalul nu avea fonduri nici macar pentru lapte intr-o saptamina o aveam acasa. De atunci au trecut 3 ani si jumatate si este lumina ochilor nostri este FETITA NOASTRA si nici o secunda nu ne pare rau ca s-a intimplat asa. Spre deosebire de ce se spune despre sarcinile neasteptate de dupa o adoptie in cazul nostru nu s-a intimplat nimic, dar nici nu mai traim cu stresul:"am ramas?". Ar fi fost multe de spus despre asta, dar pina la urma conteaza mesajul:" Intotdeauna exista o speranta, nu conteaza cum se termina important este sa fii MAMI, asta este de fapt cel mai important"
va pup, si ne mai auzim
madalina.badescu spune:
Adivio,
Ce sa spun: m-ai impresionat pana la lacrimi. Atata amar de vreme
te-ai chinuit sa faci un bebe, atata dorinta neimplinita, atata speranta....nu, nu voi spune "irosita",pentru ca nu a fost asa. Dumnezeu si-a aratat chipul catre tine prin fetita pe care ati
infiat-o. Ma bucur mult ca sunteti fericiti, ca acest copil este lumina ochilor vostri si ca pana la urma, "orice rau e spre bine". Cred cu tarie in citatul asta si incerc zilnic sa ma ghidez dupa el.
Voi face si eu tot posibilul sa raman insarcinata; daca nu se va putea mai voi gandi si eu la adoptie. M-am gandit deja, numai ca inca nu am epuizat toate celelalte optiuni...medicale(eu incerc de aproape 1 an).
Va pup pe toti,
Madalina
adivio spune:
mada,
nu trebuie sa plingi, trebuie sa te bucuri.Poate ca in acel moment decisiv pentru viata noastra nu am gindit cu capul ci doar cu inima.Vroiam din tot sufletul sa fim parinti. Amindoi iubim copii foarte mult si stiam ca avem mult de daruit, asa ca a fost ceva instantaneu. Nu renunta la lupta, probabil ca ai mai mult timp ca noi.Eu implinesc la toamna 35 de ani, iar sotul meu 37. Simteam ca imbatrinim si nu ramine nimic in urma noastra. Ioana, pentru ca asa o cheama pe mica mea printesa, s-a dovedit a fi un copil deosebit, desteapta, frumoasa, cuminte si extrem de inteligenta. Mai mult, este la fel de blonda ca si sotul meu. Nu e o minune? Din motive pe care sper sa le intelegeti cu toate nu voi trimite nici o poza a ei pentru ca trebuie sa ramina un secret pe viata. Asa am hotarit amindoi inca de atunci. Nici nu as avea ce sa-i spun, mai rau as amario.Cred ca intelegi.
Iti doresc mult noroc,
va pup si ne mai auzim
raducanu
adivio spune:
Apropo,
am auzit ca exista un medicament pe baza de plante AGNOTYL. Il faca o firma din Koln - Germania. Firma se numeste Madeus.Aici ii spune Chese Tree. Incercati-l, stiu ca a dat rezulate dupa cca. 3 luni. Se ia una pe zi si se verifica zilnic temperatura bazala. E bun si pentru reglarea CM.
SUCCES
raducanu
madalina.badescu spune:
Adivio,
Multumesc mult pentru mesaj si pentru incurajarile tale. Bineinteles ca nu iti voi cere nici un fel sa dezvalui identitatea fetitei. Intimitatea cuplului vostru va apartine voua si numai voua; voi decideti ce spuneti si ce nu, ce aratati si ce nu.
Eu sunt ceva mai tanara, am 28 de ani. Mai am timp, nu asta-i problema, numai ca teama asta permanenta ca nu voi putea avea niciodata copii este mai apasatoare ca oricand. Voi face insa tot posibilul sa depasesc pragul asta psihologic negativ si sa merg mai departe cu speranta. Intotdeauna exista o solutie; tot ceea ce trebuie sa facem este sa gasim calea spre ea.
cu mult drag,
Madalina