ce le oferim copiilor...
Raspunsuri - Pagina 5
Ira spune:
quote:
Originally posted by conchita
primiti si o aspiranta pe topicul asta super-misto?
dar eu nu vin cu sfaturi, ci cu intrebari: e adevarat ca pana la varsta de 3 ani un copil isi insuseste 50% din deprinderile care il vor caracteriza toata viata? nu stiu de unde am auzit-o eu cand aveam 16 ani , dar mi-a intrat in cap.
Buna, Gandacelu, super subiect, acum il vazui.
Doamna aspiranta
Revenind la intrebarea gandacelului frumos vis a vis de copiii traumatizati si parintii care vor numai binele copiilor, as raspunde ca fenomenul este suficient de des intalnit, dar sub o forma diferita : Copii traumatizati si parinti indiferenti, in sensul ca indiferenta naste trauma si nu invers
.Factorul indiferenta poate interveni de la banala problema a oboselii dupa serviciu, a lipsei de timp, sau problemelor financiare, pana la
problemele in casnicie sau de sanatate ale parintilor.
Eu consider ca timpul petrecut cu copilul tau este inestimabil, si nu-l poate plati nici o cariera sau remuneratie de pe lumea asta. Ce fericire mai mare poate fi pe lumea asta decat sa stai impreuna cu copilul tau ? Dar pentru el, poate exista ceva mai pretios decat sa o simta pe mama lui alaturi?
Apropo de chestia asta tin sa contrazic Gandacelul cu ceva (in sfarsit
.Am vazut copii de tarani cu 3 clase primare care aveau o educatie impecabila si o personalitate de invidiat, si am vazut copii de oameni cu cariere si pretentii intr-o stare psihica jalnica, tocmai pt. ca petrecusera prea mult timp cu bonele sau bunicile, si "departe" de parinti.
Am mai vrut sa mai spun ceva si de mediile care se invart copiii nostri, conteaza intr-adevar, asa cum a spus Try, insa....daca copilul are suficiente preocupari la scoala, in timpul liber, dirijate de parinti, atunci nu ar trebui sa fie probleme. Orice prieten nefast, orice activitate malefica
poate fi inlocuita cu una noua cu ajutorul unor activitati, preocupari diferite, oferite de parinti, cu ingenuozitate si calm.
Andrada spune:
Excelent subiect, probabil ca o sa raspund de mai multe ori...:D
Mai intii as dori sa-i daruiesc un comfort al relatiei cu mama lui.
Comfortul psihic al unei relatii fara frustrari, fara sentimente de vinovatie, fara constructii sentimentale false.
Comfortul fizic de a-i respecta spatiul si intimitatea, si de a evita imixtiunile nenecesare
Comfortul mental de a avea cadrul si materialele, discutiile si seriozitatea unei dezvolatari intelectuale normale, fara a-l incorseta in principii sau ghida spre ideile mele.
Si mai presus de multe, comfortul spiritual de a trai o viatza morala.
Dar mai inti de toate as dori sa-i fac frumosi toti anii astia pe care ii va petrece in casa noastra, ca mai tirziu cind va pleca pe drumul lui, sa aleaga singur modul in care sa fie fericit.
Mai scriu, ca mai vreau sa-i dau (da ma gindesc daca am de unde...)
Andrada
L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele
mihaela_80 spune:
:)
Cand aveam cam 10 ani, incepusem sa scriu intr-un caiet tip vocabular :) tot ce nu imi placea mie in comportamentul mamei fata de mine, ca sa nu uit cand voi fi mare.
Caietul a ajuns in imprejurari misterioase la maculatura, dar de uitat n-am uitat inca.
Pe scurt:
-ca voia sa fac un lucru imediat ce mi-l cerea si nu cand consideram eu ca era timpul (de exemplu, curatenie in camera)
- ca tipa la mine cand venea nervoasa de la serviciu, ca facea comparatii cu alti copii, ca nu batea la usa inainte sa intre in camera, ca sa interesa parca prea invaziv de evolutia corpului meu la pubertate si ca discuta subiectul cu altii. Asta din urma cel putin e traumatizanta.
-ca avea impresia ca doar pt ca a fost si ea de varsta mea, stie ce e cu mine si cum gandesc si mai ales, ce ar trebui sa fac...brrr..ei bine, nu stia...
Eu pe copii mei am sa incerc sa ii tratez ca pe persoane distincte, adulte si responsabile inca de la 2-3 ani, am sa am grija ca delimitarea eu-ei sa fie puternica, astfel incat sa invatam unii de la altii si nu sa ne identificam unii cu altii dincolo de cerintele de baza ale empatiei.
try spune:
Ca mi-am adus aminte, un film ce vorbeste de la sine despre subiectul asta: relatie mama-copil este...White Oleander cu Michel Pfeiffer. Are un rol de exceptie. In fine ea face o crima, ajunge in puscarie, iar fiica (dintr-o relatie nelegalizata) ii este crescuta prin orfelinate si foster parents. Tot filmul se axeaza pe relatia dintre ele doua.
Cautati sa-l vedeti, mie mi s-a parut un film foarte bun, de referinta pentru discutia pe care o purtam noi aici.
14+ sapt DNP 1 nov.
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by conchita
primiti si o aspiranta pe topicul asta super-misto?
dar eu nu vin cu sfaturi, ci cu intrebari: e adevarat ca pana la varsta de 3 ani un copil isi insuseste 50% din deprinderile care il vor caracteriza toata viata? nu stiu de unde am auzit-o eu cand aveam 16 ani , dar mi-a intrat in cap.
uite-asa mi-am adus aminte de altceva ce am auzit eu acum cativa ani:
ca pana la 18 ani, parintii sunt vinovati de pacatele copiilor, dupa 18, copiii sunt responsabili (bineinteles, 18 luata ca varsta generica, eu as zice ca varsta maturizarii ar fi mai bine 21)
(si iar, bineinteles, nu intram in teologie, pentru ca fraza de mai sus e o aberatie dpdv teologic, e falsa, totusi... pe mine m-a pus pe ganduri... nu in sensul ca, iu-huuu, de toate prostiile pe care le-am facut pana la 18 sunt absolvita, dar... ceva in genul afirmatiei tale, conchi, ca parintii pun o baza inca de la primele zile de viata si apoi copilul se comporta "in lume" conform edicatiei primite din familie...
(btw, va recomand din toata inima cartile lui francoise dolto, acolo scrie despre cum sa faci educatia copilului inca de la primele lui zile, pentru ca bebele intelege tot de la nastere! nu sunt in stare sa va explic ce si cum, cititi voi mai bine si vedeti, ca asa, venita de la un gandacel mititel si tampitel, fraza asta suna a "araturile de primavara")
ma gandesc totusi ca ceva adevar exista in chestia cu 18 ani... dar asta, fraza asta, ar trebui s-o stie numai parintii, sa aiba grija, nu si copiii, sa-si faca de cap... nu?:)
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by Ira
Revenind la intrebarea gandacelului frumos vis a vis de copiii traumatizati si parintii care vor numai binele copiilor, as raspunde ca fenomenul este suficient de des intalnit, dar sub o forma diferita : Copii traumatizati si parinti indiferenti, in sensul ca indiferenta naste trauma si nu invers.
scumpa mea, da-mi voie sa te contrazic (daca nu-mi dai, imi iau eu si singura!
dimpotriva, asa cum pui tu problema, raspunsul e evident, eu ma refeream la ceilalti parinti, sa zicem, ca mine si ca tine, care nu suntem indiferenti, poate doar impotenti (hihihi), adica, sa lasam gluma, noi doua, de ex, suntem extrem de preocupate de fetitele noastre, dar asta pur si simplu nu e suficient, daca preocuparea asta ramane ca o pedalare in gol, ca o sufocare pentru copil, sau pur si simplu ii oferim doar cele materiale din plin... (adica nu suntem indiferente, le vrem ce e mai bun, asa-i?!)
putem sa nu fim indiferente dar sa nu stim exact ce e de facut, asta voiam sa zic, si de fapt asta era si problema ridicata aici, ca despre parintii indiferenti, la astia le dam cu ignore din start
iar despre parintii sufocanti (nici ei nu sunt indiferenti, nu?) ce mai zici? faptul ca nu sunt indiferenti face bine la copil? ei, astora chiar le lipseste putina induiferenta (citeste "detasare")
problema ramane asadar in vigoare: parinti ne-indiferenti si copii traumatizati! nu credeti ca e posibil? eu cred ca da... este cazul meu, de exemplu... mama a fost mare pedagoaga, stia cam tot ce trebuie facut cu/pentru un copil, dar nu stiu cum a facut, dar i-a iesit... invers

(nu ma judecati voi cei care v-ati inteles bine cu parintii, aici discutam cum sa nu mai repetam greselile parintilor... luati cuvintele mele ca pe o experienta nefericita)
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by Ira
Apropo de chestia asta tin sa contrazic Gandacelul cu ceva (in sfarsit!) eu nu sunt de acord ca parintii nu trebuie sa se lase depasiti de copii, ba dimpotriva. O mama oricum este depasita de copilul ei daca nu isi petrece timpul cu el
.
Am vazut copii de tarani cu 3 clase primare care aveau o educatie impecabila si o personalitate de invidiat, si am vazut copii de oameni cu cariere si pretentii intr-o stare psihica jalnica, tocmai pt. ca petrecusera prea mult timp cu bonele sau bunicile, si "departe" de parinti.
na! ca m-ai prins si tu!
bineinteles ca vreau sa fiu depasita din toate punctele de vedere de copiii mei, ma refeream sa nu fiu depasita mult prea repede
oricum, afirmatia ta ramane valabila si ma supun!

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by Ira
Am mai vrut sa mai spun ceva si de mediile care se invart copiii nostri, conteaza intr-adevar, asa cum a spus Try, insa....daca copilul are suficiente preocupari la scoala, in timpul liber, dirijate de parinti, atunci nu ar trebui sa fie probleme. Orice prieten nefast, orice activitate maleficapoate fi inlocuita cu una noua cu ajutorul unor activitati, preocupari diferite, oferite de parinti, cu ingenuozitate si calm.
btw, sa va transmit mai departe din intelepciunea profei mele de soprt din facultate: ea era oripilata pe parintii care se plang de copiii (adeca adolescentii) care incep sa aiba probleme sexuale, sa simta "chemarea naturii" ... si parintii nu stiu ce sa faca, ii lasa, pur si simplu, "pentru sanatatea lor"

ei, profa asta a zis o chestie care n-o voi uita niciodata: daca acei parinti si-ar duce copiii sa faca sport, inot, alergari, etc, ar vedea ca energia asta (canalizata spre sexualitate) s-ar consuma, iar seara, veniti acasa, nu mai sunt ei in stare (de oboseala, evident) sa se mai gandeasca la alte "prostii"

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by Andrada
Si mai presus de multe, confortul spiritual de a trai o viatza morala.
mami draga, cum frate, cum? ca e asa de simplu (ati observat?!
) sa spui: da, eu il voi invata pe copilul meu despre Dumnezeu si nu va cadea niciodata in pacat! si zbang! tocmai cand nu te-astepti!stiu multi copii (am auzit istorii, de fapt) crescuti cu "frica lui Dumnezeu" care au ajuns la adolescenta la o viata de desfrau (sa "recupereze", spun ei)
si sa nu spuneti niciodata: mie nu mi se poate intampla! pentru ca sunt convinsa ca si ceilalti parinti au crezut la fel... la urma urmei, e plin patericul de pilde de calugari batrani care cad... ce sa ne asteptam de la niste copii?
asadar, vad ca nimeni nu a reusit sa raspunda: cum ii ferim de rau?
dar cu accent pe cum, ca de rau stiu ca vreti sa ii feriti!
pup!

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
gandacelu spune:
quote:
Originally posted by mihaela_80
:)
Cand aveam cam 10 ani, incepusem sa scriu intr-un caiet tip vocabular :) tot ce nu imi placea mie in comportamentul mamei fata de mine, ca sa nu uit cand voi fi mare.
Caietul a ajuns in imprejurari misterioase la maculatura, dar de uitat n-am uitat inca.
Pe scurt:
-ca voia sa fac un lucru imediat ce mi-l cerea si nu cand consideram eu ca era timpul (de exemplu, curatenie in camera)
- ca tipa la mine cand venea nervoasa de la serviciu, ca facea comparatii cu alti copii, ca nu batea la usa inainte sa intre in camera, ca sa interesa parca prea invaziv de evolutia corpului meu la pubertate si ca discuta subiectul cu altii. Asta din urma cel putin e traumatizanta.
-ca avea impresia ca doar pt ca a fost si ea de varsta mea, stie ce e cu mine si cum gandesc si mai ales, ce ar trebui sa fac...brrr..ei bine, nu stia...
Eu pe copii mei am sa incerc sa ii tratez ca pe persoane distincte, adulte si responsabile inca de la 2-3 ani, am sa am grija ca delimitarea eu-ei sa fie puternica, astfel incat sa invatam unii de la altii si nu sa ne identificam unii cu altii dincolo de cerintele de baza ale empatiei.
noi suntem cumva surori?
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405
