ce le oferim copiilor...

Raspunsuri - Pagina 6

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

quote:
Originally posted by try
White Oleander cu Michel Pfeiffer.
Cautati sa-l vedeti, mie mi s-a parut un film foarte bun, de referinta pentru discutia pe care o purtam noi aici.



try, pana una-alta, pana vedem noi filmul, fa un efort si baga acia un comentariu frumusel a la try ca sa ne deschizi apetitul

(comentariul sa fie despre film -bineinteles- si despre de ce e asa de interesanta relatia asta mama-fiica din acest film, ce are ea si noi n-avem:)

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Donia spune:

quote:
asadar, vad ca nimeni nu a reusit sa raspunda: cum ii ferim de rau?
dar cu accent pe cum, ca de rau stiu ca vreti sa ii feriti!


Hai sa spunem concret ce facem noi, atunci.
De exemplu (si este doar un exemplu din multe altele), eu as vrea ca fetita mea sa fie toleranta, sa nu aiba prejudecati, sa-i accepte pe cei din jurul ei. Asa ca lupt impotriva discriminarii si nu vreau ca fetita mea sa cada in capcana comentariilor rasiste.
Cand eram in tara, era un promo pentru copiii romi, cu baietelul care mergea la scoala cu un ghiozdan facut dintr-un acordeon. In final se spunea "Ajutati copiii romi sa mearga la scoala". Fetita mea avea cam 2 ani jumate si repeta prin casa cum putea "romi...ajutati copii romi", cand soacra mea i-a spus pe un ton acru: "tigani, draga, tigani". Asa ca eu, cu ochii in ochii soacrei (ca sa inteleaga si ea mesajul) am incercat sa sensibilizez discutia: "Sunt unii copii care nu au bani pentru ghiozdan si vor sa mearga la scoala, si uite, bunicul i-a facut un ghiozdan..." Asa ca am mutat discutia de la romi / tigani la copii defavorizati nu din cauza etniei, ci din cauza lipsurilor materiale.
Alt exemplu: fetita mea are o papusa pe are a mazgalit-o cu pixul si acum un timp a inceput sa o respinga pentru ca e "urata si murdara". Asa ca eu am inceput sa fiu tare duioasa fata de papusa, si i-am spus fetitei ca si daca e murdara si urata noi tot o iubim, ca nu e vina ei ca e murdara, ca nu o putem lasa sa doarma singura, ci trebuie sa o punem in patut cu celelalte papusi... A trecut cam 1 luna de "instructaj", iar acum vad ca papusa defavorizata doarme la un loc cu celelalte, fara comentarii negative. Am insistat cu fetita pe subiectul asta pentru ca va intalni oameni cu handicap si vreau sa-i accepte fara comentarii sau prejudecati.
Tot in tara o incurajam sa le zambeasca la fel si copiilor, si adultilor, si vanzatoarelor, si gunoierilor, lucru pe care ea oricum il facea, ceea ce mi-a intarit credinta ca noi, adultii, suntem cei vinovati pentru prejudecatile copiilor. De la episodul cu soacra mi-am dat seama ca si un singur cuvant nelalocul lui poate strica.
Si gandacelu are dreptate, bunele intentii nu sunt suficiente. Cred ca in primul rand trebuie sa ne analizam, sa ne educam si sa ne supraveghem pe noi insine, pentru ca exemplul nostru conteaza.

Hai sa ne traiasca minunile, iar noi sa ne ridicam la inaltimea perfectiunii lor!

Iertare pentru ca m-am intins atat de mult cu subiectul asta, dar si mie mi-ar prinde bine niste exemple concrete de educatie.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ira spune:

quote:
Originally posted by gandacelu

quote:
Originally posted by Ira
Revenind la intrebarea gandacelului frumos vis a vis de copiii traumatizati si parintii care vor numai binele copiilor, as raspunde ca fenomenul este suficient de des intalnit, dar sub o forma diferita : Copii traumatizati si parinti indiferenti, in sensul ca indiferenta naste trauma si nu invers.



scumpa mea, da-mi voie sa te contrazic (daca nu-mi dai, imi iau eu si singura!)

dimpotriva, asa cum pui tu problema, raspunsul e evident, eu ma refeream la ceilalti parinti, sa zicem, ca mine si ca tine, care nu suntem indiferenti, poate doar impotenti (hihihi), adica, sa lasam gluma, noi doua, de ex, suntem extrem de preocupate de fetitele noastre, dar asta pur si simplu nu e suficient, daca preocuparea asta ramane ca o pedalare in gol, ca o sufocare pentru copil, sau pur si simplu ii oferim doar cele materiale din plin... (adica nu suntem indiferente, le vrem ce e mai bun, asa-i?!)

putem sa nu fim indiferente dar sa nu stim exact ce e de facut, asta voiam sa zic, si de fapt asta era si problema ridicata aici, ca despre parintii indiferenti, la astia le dam cu ignore din start

iar despre parintii sufocanti (nici ei nu sunt indiferenti, nu?) ce mai zici? faptul ca nu sunt indiferenti face bine la copil? ei, astora chiar le lipseste putina induiferenta (citeste "detasare")

problema ramane asadar in vigoare: parinti ne-indiferenti si copii traumatizati! nu credeti ca e posibil? eu cred ca da... este cazul meu, de exemplu... mama a fost mare pedagoaga, stia cam tot ce trebuie facut cu/pentru un copil, dar nu stiu cum a facut, dar i-a iesit... invers

(nu ma judecati voi cei care v-ati inteles bine cu parintii, aici discutam cum sa nu mai repetam greselile parintilor... luati cuvintele mele ca pe o experienta nefericita)

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405



Gandacelu, stii ce am observat ? Asta in general, nu neaparat legat de subiectul nostru. Ca un om, cu cat este mai destept si stie mai multe, cu atat este mai nesigur in ceeace decide si face. Prostul nu are variante, insa omul destept e ca in zicala aia, cu cat ai mai multe ceasuri la mana cu atat mai putin stii cat e, cu exactitate, ceasul. Ei, tu faci parte din categoria asta, cu multe ceasuri la mana.

Da, acum ca ai mentionat asta, recunosc ca pot exista parinti neindiferenti si copii traumatizati. Cred ca si eu am facut parte din categoria asta, btw. In primul rand cred ca este vorba de respectul pe care sa-l aiba parintele fata de copil, el trebuie sa il trateze ca pe o persoana matura, care intelege tot, care are propriile lui dorinte si pareri.

Pe mine mama ma termina cu comparatiile cu alti copii, efectiv ma traumatiza, tot timpul facea asta, apoi observam ca are o problema cu imaginea familiei ei, care trebuia sa fie una perfecta, totul se dirija dupa aparente, dupa impresiile facute vecinilor, rudelor, etc. Parerea noastra, dorintele noastre, erau lasate intotdeauna la coada listei.

Hai ca mai scriu, dar, apropo de respectul fata de proprii copii, Sofia ma vrea .

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns descintec spune:

quote:
Originally posted by gandacelu

ei, profa asta a zis o chestie care n-o voi uita niciodata: daca acei parinti si-ar duce copiii sa faca sport, inot, alergari, etc, ar vedea ca energia asta (canalizata spre sexualitate) s-ar consuma, iar seara, veniti acasa, nu mai sunt ei in stare (de oboseala, evident) sa se mai gandeasca la alte "prostii"

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405



aiurea A mea, dupa sase ore de scoala, doua ore de antrenament greu, in care face vreo 50-60 de bazine, viteza, forta, inca trei ore de teme, abia asteapta sa prinda macar 15 minute sa iasa la pupat Cu sportul ce la mai ocupi timpul, ca energie sexuala produc precum o centrala atomica. Ce am invatat insa lunile astea e sa o ascult, sa ii simt mintea, sufletul si corpul care creste, sa nu fiu gestionarul dorintelor ei. Sa ma stradui sa scap de toate prejudecatile si de toate regulile pe care mi le creasem pentru o educatie...corecta.

D.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns descintec spune:

tot eu ..poate cu un punct de vedere..cu un alt fel de a aborda probolema, cred..am urmarit de la inceput subiectul, dar nu am participat fiindca nu am preocuparea voastra pentru a defini totul atat de concret..si mai ales nu cu bataie asa de lunga..recunosc ca atunci cand aveam copii mici, ma preocupa exact ca acum pe voi ce trebuie sa le dau, cat, sa nu gresesc, sa nu las goluri in nevoia lor de afectiune..in nevoia mea de a ii educa cat mai aproape de ideal..

acum nu mai gandesc asa..in afara educatiei scolare, nu am perspective indepartate despre ceea ce ar trebui sa fie..incerc sa le fiu mama acum, sa le dau afectivitatea, atentia, sa fiu disponibila acum pentru ei..pentru mine educatia nu e o amanare, nu e ceva ce ii formeaza pentru viitor, desi implicit se intampla si asta..ce ma intereseaza e sa ii ascult in prezent, sa ii ajut sa inteleaga si sa se descopere..chiar nu am nici un fel de idealuri reguli si idee despre ceea ce vor fi..mereu ma schimb dupa ei, ma mulez pe personalitatea si pe nevoile lor..habar nu aveam cat de elastica sunt



D.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns klavier spune:

ia uite ca am nimerit exact in subiectul pe care il cautam! daca nu il gaseam deschideam sigur ceva chiar in seara asta.

pe mine ma intereseaza "cum". si anume, nu ce vrem noi sa le dam copiilor, si urmeaza lista de valori si cuvinte nemaopimenite si idealuri pe care, la urma urmei, le vrem si pentru noi insine.

ci practic. ce au facut invidiatele mame care au reusit sa ajunga cu copiii lor la varsta de 14-20 ani ( da, stiu ca e un spectru foarte mare, dar totusi... vreau cat mai multe mame cu raspunsuri) si respectivii copii sa fie normali. ce consider eu normalitate? adica niste copii bucurosi, cu intrebari, care n-au uitat sa rada, care sunt prieteni cu parintii lor (asta implica iubire si respect si o oarecare doza de admiratie reciproca), parinti si copii care se ajuta reciproc, dar isi respecta reciproc granitele, parinti si copii sanatosi si cu complexe aduse la minim.

exista asa ceva?

daca da, va implor, mamici, spuneti-ne si noua cum ati facut, de la inceput pana acum, la cel mai practic mod. de la inceput. as sugera chiar o lista de control:
1 au fost doriti / programati / intamplati?
2 sarcina usoara / grea / cu sau fara stres / ce fel de stres
3 nastere de care
4 alaptati / nealaptati / cu program / fara program
5 somn in ce conditii / ritualuri
6 in continuare mesele solide: la masa / cu sau fara jucarii / la televizor / cu sau fara program / cu sau fara povesti si "una pt mama, una pt tata etc" / ce fel de ritualuri
7 relatia dintre parinti
8 relatia cu bunicii
9 contributia tatalui
10 cati frati
11 relatia cu credinta / biserica
12 calatorii: da sau nu; schimbare de locuinta
13 cat ati stat cu copiii / servici: cand si daca
14 cine a stat cu copiii / cat, cum
15 situatia materiala
16 metode de educatie: blandete / urlete / pedepse / bataie / consecinte / exemplu / santaj etc : ce, cat, cum
17 cum a fost in casa: ordine / dezordine; mese la ore fixe sau nu; spatiu mult sau putin; gradina sau nu; mese gatite sau nu; cine a facut treaba in casa
18 relatia cu cultura
19 timpul liber petrecut impreuna: cat si cum si unde
20 cadouri: ce, cat, cum, cand, de ce
21 alte observatii personale

si bineinteles, descrierea rezultatului cu poza si CV

poate ca am fost exagerata, dar ma interesaza la modul paranoic toate detaliile astea.

de ce?

pentru ca stiu in principiu de ce anumiti copii din cunostintele mele au iesit asa cum sunt, cu metehne si probleme, vad cu piatra in mana pe punctul s-o arunc exact ce au gresit parintii aia si de ce ameninta d-soara la 14 ani ca se sinucide daca nu i se cumpara urgent cele 3 bluze si o fusta din pensia de boala de 3 milioane a mamei divortate, dupa ce a venit cu 3 la simularea de capacitate si asta dupa ce a fost nu stiu cati ani premianta I a clasei si acum tranteste dulapurile prin casa si isi da cu obiecte in cap si arunca cu telefonul de pereti si tot asa. [pauza de respirat]
stiam si acum doi ani de ce scuipa baiatul de 3 ani al musafirilor care il lasasera in majoritatea timpului cu bunica, si de ce se trantea pe jos.

dar acum, cand am surprins-o pe propria fiica scuipand, si deja trantelile pe jos in prezenta bunicilor nu mai sunt de mult o noutate, si urmeaza inca atatia ani pana la 14 ani si nu stiu ce va mai fi si dupa aceea, as vrea un ghid scris de mamici cu copii normali.
poate inca se mai poate remedia ceva.

va iubesc,

A.

Adriana (24 ani - 10.11.1979) + Adriana jr (2 ani si 7 luni - 21.09.2001) + Andrei (ca.3 luni - 6.01.2004) + Dragos taticutzul (30 ani - 7.01.1974)
http://photos.yahoo.com/apaler

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns descintec spune:

Vai, draga klavier , ce nenorocire!!!! Nu stiu cum ai sa o scoti la capat daca de pe acum iti face asa ceva!! La 14 anio scapi din maini! Iti spune asta o mama perfecta a unor copii absolut perfecti. Si sunt perfecti mai ales cand, ca niste dracusori, se dau uneori cu fundul de pamant cand vor ceva. Exact ca fetita ta. So, bine ai venit in randul mamicilor perfecte cu copii si mai perfecti.

D.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andrada spune:

Cum ii ferim de rau si cum ii invatatam sa duca o viatza morala?

Mai intii scopul meu nu e sa-l feresc decit de raul care nu se poate repara, de cel care lasa urme, remuscari si neputintza de a intoarce timpul, si de raul repetat (adica sa invete din greseli. Desi sincer am tentatia si cind scriu sa-l feresc de ABSOLUT toate relele din lume...
In privintza vietii morale, nu ma refer numai la prezenta lui Dumnezeu in viata lui (desi fireste asta imi doresc), am doua perechi de prieteni atei perfect etici, morali, si cu sufletul cit casa...

Pai ma inspir si eu de la ceilalti (ideea lui Klavier e buna...). O prietena cu baiatul adolescent imi spunea ca tocmai ii spunea fiului cum trebuie sa se poarte acum cind nu mai exista scuza copilariei: ca nu se fura gagica prietenului, respectul si atentia catre dorintele partenerei...etc. Asa ceva mi-as dori sa fac si eu.

Un alt tip de lectie buna am auzit-o la sefu meu (cel mai barosan tip american ever in materie de educatie a copiilor), care imi spunea ca fiica lui tocmai are o dilema mare: simbata la ora cutare trebuie sa fie in 3 locuri deodata: la biserica (cinta in cor), la ziua unei prietene si la meciul de baseball la care viseaza de 3 ani cu bilete supermeseriase. A venit si l-a intrebat pe tac-su ce sa faca si tac-su i-a raspuns ca va trebui sa faca singura alegerea, si ca orice va alege va trebui sa rezolve pe celelate doua fara remuscari. Si atunci i-a tinut speechul despre norocul de a avea 3 locuri unde sa-si petreaca simbetele si responsabilitatea de a alege numai unul...

Cam la asta ma gindeam, ca sint lucruri pe care le voi invata cu timpul din jur...sper...sa nu le uit...:) si sa dau buzna peste el in baie...sa-i povestesc primei iubiri a lui despre cum ma chinuiam sa-l decalotez sau cum a facut KK in piscina...si faze d-astea...


A

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gabrielat spune:

In primul rand iubire neconditionata. Vreau sa stie ca oricand ii va fi greu are o mama si un tata care il va sustine si sfatui in ceea ce face. Nu vreau sa-i impun nimic numai sa-l sfatuiesc ce e mai bine asa cum a facut si mama cu mine. Sa-l las sa-si aleaga drumul in viata.
Vreau sa-i insuflu incredere in el, vreau sa se poata descurca singur in orice situatie, sa fie capabil de a-si asuma riscuri si chiar daca va cadea sa fiu acolo sa-l alin.
Si nu in ultimul rand sa simta ca am incredere in el, cred ca asta m-a durut pe mine, ca ai mei nu aveau intotdeauna incredere in mine chiar daca nu mi-o spuneau dar simteam asta.

gabi

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

quote:
Originally posted by Donia
Hai sa ne traiasca minunile, iar noi sa ne ridicam la inaltimea perfectiunii lor!



donia, chapeau pentru un post minunat!

multam din suflet, esti un bun exemplu de mama (ca vorba ta, si noi trebuie sa ne educam, nu?!: si ne trebuie exemple!)

nota 20!

numai bine!

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405

Mergi la inceput