ce le oferim copiilor...

Raspunsuri - Pagina 4

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns try spune:

Daca gandacelu' nu se supara, propun sa imbogatim subiectul cu ce anume nu ne-a placut noua cand eram mici vis-a-vis de educatia primita.
Mie nu mi-a placut sa fiu mintita, de orice fel. Sa mi se inventeze povesti de genul "vezi ca eu stiu tot ce faceti voi in casa, am o vrabiuta care-mi zice tot timpul ce prostii faceti". Si pentru ca mama isi dadea seama dupa alte indicii de prostiile pe care le faceam noi, tindeam s-o cred.
Nu mi-a placut niciodata sa mi se spuna: "esti prea mica pentru asta", sau "ia duceti-va voi dincolo, aici se discuta treburi de oameni mari".
Nu mi-a placut ca eu nu am avut aproape nici un drept de decizie pana n-am intrat la liceu asupra unor aspecte care pentru mine erau importante: cum sa ma tund, ce haine sa mi se cumpere etc.


14+ sapt DNP 1 nov.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

quote:
Originally posted by try
propun sa imbogatim subiectul cu ce anume nu ne-a placut noua cand eram mici vis-a-vis de educatia primita.




excelenta propunere! asa poate ca n-om mai repeta greselile parintilor (nici ai nostri, nici ai vostri)

mie nu-mi placeau niste aspecte mai putin "metafizice", faptul ca, de exemplu, mama zicea la suparare, inca de cand eram mica: "lasa ca mor eu si scapati de mine!" - chestie care m-a traumatizat, pentru ca la 3-4 ani nu stii ca e asa, o vorba, o chestie melodramatica
eu chiar credeam ca mama va muri de pe o zi pe alta!

asadar, si pe mine m-au necajit foarte tare vorbele aruncate in vant aiurea, plus faptul ca intotdeauna ma compara cu ceilalti copii la invatatura (desi am fost permanent premianta cu coronita) si-mi zicea: dar cutaritza de ce poate?

doamne, si acuma ma enerveaza chestia asta!

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

quote:
Originally posted by try
sa-i dai libertatea de a colinda, explora viata asta, sa-l inveti sa fie independent, sa fie stapan pe situatiile prin care trece.


try

libertatea e unul din cele mai frumoase daruri... pe care ni le-a dat Dumnezeu noua si suntem datori sa-l oferim mai departe

nimanui nu-i plac copiii rasfatati si care se tin de fusta mamei... of of of dar e asa greu, try... we all try, you know...

las` ca mai vorbim la anu` cand s-o tine de fusta ta!

imi place mult cum gandesti!

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

quote:
Originally posted by mihaela_s

Tot ceea ce ii va face sa inteleaga ca sunt iubiti, intelesi si respectati. Sa invete sa daruiasca si ei dragoste, intelegere si respect fata de toti cei din jurul lor. Stiu ca e greu ca atunci cand primesti dispret sau ura, tu sa dovedesti ca esti deasupra acestor sentimente, dar eu vreau ca macar sa stie ca e bine sa procedeze asa. Chiar daca nu intotdeauna se poate, chiar daca si eu procedez gresit de multe ori.

Si in primul rand sa se iubeasca si sa se respecte pe ele insele.

Sa iubeasca invatatura, sa fie dornice mereu sa stie mai mult.
Sa aiba curaj sa treaca peste orice greutati, sa o ia oricand de la capat. Sa stie ca viata nu e intotdeauna usoara si e plina de suisuri si coborasuri. Sa nu le fie frica sa recunoasca ca au gresit, chiar daca acest lucru poate avea consecinte grave. Pentru ca din aceste greseli invatam.
Sa urasca minciuna si necinstea. Sa fie drepte si corecte in orice situatie.

Intr-un cunvat sa fie OAMENI ADEVARATI.



Mihaela, Diana si Silvia
http://community.webshots.com/user/mihaela_s20
www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro



mihaela, stii la ce m-am gandit citidu-ti mesajul?
noi toate visam sa-i facem mai buni, mai cinstiti, mai... nu cred ca e vreo mama care sa vrea raul copilului... de unde apar atunci atatia copii traumatizati, nu mai zic de cei cu dosar penal...
si nu ma refer la mamele denaturate

undeva, cumva, e ceva care mie personal imi scapa
ori sunt prea idealista... ori...

uite ce ma gandesc: ii invatam sa fie mai buni, dar de ce e rau stim sa-i invatam sa se fereasca? nu cumva de aici incepe toata lupta? sa reusesti sa cresti un copil puternic in fata ispitelor vietii...

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Eliza5 spune:

Of Try, apropos de intrebarea ta: ce nu ne-a placut cand eram mici.... Nu mi-a placut nimic!
Tatal meu este alcoolic (si asa a fost de cand il stiu) si violent si toata copilaria mea am fost traumatizata de iesirile lui violente (imagineaza-ti ca se intampla sa ne dea afara din casa - pe mama mea si pe noi, cei 4 copii - si trebuia sa alergam noaptea prin ger gandindu-ne la ce rude mai dormim) :-(
Iar mama a fost mereu blazata, a preferat sa ramana cu un om abrutizat de frica sa nu ramana singura.
Stiu sigur ca nu o sa repet greselile parintilor mei, insa mi-este foarte teama sa nu cad in extrema cealalta, stii? O sa ti se para hilara comparatia, dar acum am doua pisici care sunt cele mai rasfatate pisici de pe lume! Mananca ce este mai bun, au cele mai frumoase jucarii, sunt duse in fiecare luna la veterinar, etc.. Daca asa ma port cu niste animalute, iti dai seama cum o sa ma port cu copilutul meu?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Julia Dream spune:

Cred ca subiectul ar fi trebuit sa aiba titlul "Curs practic de iubire neconditionata fata de copii". Si spun curs practic, pentru ca dincolo de orice teoretizari si teorii psihologice, mai pline de invataminte sunt parerile celor care "practica" meseria de parinte (sau se pregatesc pentru ea). Asa ca nota 10 pentru idee, gandacelule!
Eu una trec acum prin cele mai contradictorii stari... Simt uneori ca voi fi o mamica superprotectoare, un fel de closca infoiata, daca intelegeti ce vreau sa spun, si imediat ma cert si-mi reamintesc ca trebuie sa-l las sa stea pe picioarele lui. Dar am momentele astea in care ma simt excesiv de posesiva . Uf, sper ca n-am sa ajung ca mama din "The Wall". (Chiar asa, daca asculti "Mother" a celor de la Pink Floyd, ai o definitie a ce nu trebuie sa fie dragostea de mama).
Cred acum ca e foarte important sa-i insufli incredere in el insusi, neridiculizind nici una din incercarile lui, nespunindu-i niciodata "esti prea mic sa faci/sa intelegi asta". Si mai e o replica pe care sper sa nu o folosesc niciodata "Cind vei fi la casa ta o sa faci ce vrei". Eu nu am auzit-o de la ai mei decit in momentele in care voiam sa schimb radical pozitia mobilelor prin casa (si asta se intimpla pe atunci de citeva ori pe an !), insa imi dau seama ca nu mi-ar fi placut sa o aud in alte circumstante. Cred ca sunt si alte modalitati "de a-l tine pe drumul cel bun" (si sper sa stiu si eu care este acela).
Try, pe mine ma vedea mama cu un ochean fermecat pe care il tinea in sifonier. Pe mine nu m-a deranjat povestea, insa biata mama cred ca a regretat mult timp ca mi-a spus-o. Si asta pentru ca de cite ori ramineam singura acasa rascoleam sifonierul ca sa gasesc ocheanul... Iti dai seama cum puneam lucrurile la loc

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns lilach spune:

Sunt multe de spus si multe au fost deja spuse: dragoste, caldura, intelegere, respect si nu in ultimul rand timp. Timp pentru discutii (uneori ca intre parinte-copil, alteori ca intre adult-copil), timp pentru a ne arata dragostea (in vorbe si in fapte), timp pentru a-i asculta, intelege si uneori consola. Sa ne comportam in asa fel incat sa fie mandri de radacinile lor, sa stie ca sunt iubiti, apreciati si noi suntem alaturi in orice situatie.
Sa stim cand sa taiem cordonul ombilical (chiar daca ne doare si suntem nelinistite), sa aratam ca avem incredere in ei ... si daca or sa cada (viata e plina de urcusuri si coborasuri si uneori nu strica experienta proprie care te face sa intelegi mai bine) sa fim acolo sa-i consolam(ca si pe vremuri cand erau princhindei si le suflam pe genunchiul julit).
Si ... si ...

off...cit e de adevarat ceea ce spui...dureros de adevarat...timp...de cele mai multe ori in defavoarea ta...si asa cum spunea cineva aici in defavoarea unei profesii...sa te dedici total familiei.

Copilul trebuie sa simta si sa stie ca parintii il iubesc neconditionat...indiferent de ceea ce va deveni,indiferent de ceea ce face.

Ce le oferim? niciodata nu e de ajuns...niciodata nu esti sigur ca ai dat tot ce trebuie...este cea mai grea meserie...si nimeni nu te invata nimic...fiecare porneste pe acest drum fara nici o pregatire...


"Un sfirsit e un inceput..."

ella& com.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns try spune:

fetelor, eu ma simt pregatita sa am un bebe si sa fac fata tuturor provocarilor in cresterea si educatia lui. De ce mi-e frica cel mai tare este timpul. Ca nu voi avea suficient timp cat as vrea sa petrec cu el (ma refer la perioada cand voi fi nevoita sa-mi reiau serviciul). Sunt genul de femeie capabila sa fac o meserie din a creste copii, sunt genul de femeie care n-o sa tanjeasca niciodata dupa un serviciu stand si crescand copii acasa, dar... viata te pune sa faci si ce nu vrei.
De-abia astept sa-mi ascult copilasul si sa ma joc cu el, sa-l invat ce stiu si eu si ce-am putut acumula si eu in viata. Sunt genul care are rabdare si energie sa explice unul copil cate-n luna si-n stele.

"las` ca mai vorbim la anu` cand s-o tine de fusta ta!"
Gandacelu, am urat tot timpul caracteristica asta la cei din jur. Stiu ca o sa am si eu porniri posesive si egoiste si voi vrea sa-l fac sa fie numai al meu, stiu ca voi experimenta si excesul de dragoste pe care voi vrea s-o revars asupra lui bebe prin rasfat, dar.... nu ma cunosti gandacel, sunt caine cateodata. Cand imi intra ceva-n cap si cred cu tarie un lucru... nu-mi sta nimic in cale. Stiu ca voi avea puterea sa ma controlez. O sa ma consolez cu gandul ca-l rasfat pe bebe in somn . Sincer mi-e teama insa ca taticul lui va fi excesiv de protector, e o caracteristica a lui, n-am ce-i face. Si cu mine e cateodata asa, noroc ca nu mi se urca prea des la cap .

"de unde apar atunci atatia copii traumatizati, nu mai zic de cei cu dosar penal..."
Educatia pe care un copil o primeste de la parinti e doar o parte dintr-un total. Pe langa parinti exista scoala, grupul de prieteni/cunoscuti, mediul social, societatea care isi pun fiecare in parte amprenta asupra unui copil pe tot parcursul vietii lui: de la gradinita pana la facultate etc. Uneori noi, ca parinti, nu avem cum sa controlam foarte mult influenta acestor medii, alteori o putem face. Depinde cat de constienti suntem de interdependenta dintre toate aceste planuri educationale. Chestia e ca fiecare invatatura in viata are un moment oportun in care poate fi invatata de copil. Daca ai pierdut acest moment/perioada oportuna, mai tarziu poate sa nu mai aiba nici o valoare acea invatatura, adica nu mai este internalizata de copil. Ideea e ca in tot ce facem trebuie consecventa. Nu trebui sa obosim niciodatata sa ne corectam copilul, trebuie sa-i dam atunci cand are nevoie (cat de bine putem identifica momentul cand el are nevoie, tine de intuitia fiecarui parinte), mai tarziu poate fi degeaba. De exemplu: mentalitatea copilului tau fata de relatia barbat-femei sau sot-sotie, nu se invata la pubertate, in tinerete sau mai rau, la momentul casatoriei, ci de mic. Modul in care il veti invata sa priveasca o fata, sa se comporte in preajma unei fete, sa trateze o femeie, modul in care voi in casa sunteti tratate de sotii vostri, modul in care prietenele voastre sunt tratate de sotii lor, relatia dintre bunici intre ei etc. toate astea isi pun amprenta asupra lui si-l vor determina sa adopte o anumita pozitie fata de relatia barbat-femeie, in timp astea sunt lucruri care-l vor ajuta sa-si formeze mentalitatea legat de subiectul asta.
De-aia ziceam candva intr-un raspuns mai sus: 'Nu va considerati niciodata prea mici copii pentru a-i invata, pentru a le explica anumite lucruri". Credem noi ca ei nu invata, dar in fiecare zi de ei se lipeste ceva, in fiecare zi ei pun o caramida la cel ce va fi copilul nostru de mai tarziu. Daca-i lasam la indemana caramizile care trebuie, va iesi ceva de care vom fi mandri mai tarziu. A-l invata sa faca selectii si diferentze intre caramizi e cel mai important lucru.
Copii traumatizati sau cu dosar penal apar, zic eu, in primul rand din inconsecventa in educatie.
In al doilea rand, parintii pot parea foarte de treaba si educati in felul lor, dar ei n-au reusit sa stapaneasc spiritul copilului lor, n-au reusit sa identifice acel ceva de care el are nevoie sau au indentificat, dar n-au fost in stare sa-i dea acel lucru. Cand copilul nu gaseste acasa ce are nevoie va cauta in alta parte, iar grupul de prietenii, mediul exterior familiei e posibil sa-i ofere un surogat la ce cauta el si asa copilul o poate apuca pe cai gresite.
Zic si eu, imi dau cu parerea. Dupa mine e un domeniu foarte vast si cu multe directii de analiza, e greu sa cuprinzi intr-un mesaj pe un forum un domeniu atat de larg. Sunt o gramada de lucruri la care nu m-am gandit nici eu niciodata sau la care n-am aflat nici eu raspuns. Dar cred ca primul pas in directia buna e ca suntem constienti de educatia copilului nostru, ca ne punem probleme si ca incercam sa le rezolvam. Unele poate vor ramane enigme pentru noi toata viata si vom cauta acel "cu ce-am gresit?" pana copii nostri vor avea copii la randul lor. Nu putem sa le stim si sa le rezolvam pe toate, dar merita sa-ncercam, zic eu. Daca este ceva pentru care-mi respect parintii este pentru ca am simtit tot timpul ca ei au facut tot ce au putut ei pentru a ne educa bine, chiar daca au fost oarecum limitati (nu o spun cu rautate sau cu dispret, ci am constat doar acest lucru), am simtit tot timpul ca ei au dat tot ce-au avut mai bun in ei. Poate ca multe din situatii ar fi putut fi rezolvate mult mai bine sau eu acum stand si judecand le-as fi rezolvat altfel i nlocul or, dar stiu ca atat s-au priceput ei si ca au facut-o din suflet.

14+ sapt DNP 1 nov.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns gandacelu spune:

draga try, ma repet dar nu ma abtin: imi placi! semanam cumva, si n-o zic doar de pe mesajele de pe topicul asta...

sa stii ca te-am provocat putin (sper ca ai simtit ca era o provocare:)... si eu sunt "caine" o leaca, desi de felul meu sunt draguta, dar nu-mi plac copiii bibiliti... cum nici mie nu-mi place sa fiu bibilita (desi sotului ii place sa bibileasca! ce cuvant auzi, bibilit!)

asa ca suntem pe aceeasi lungime de unda... sunt dura, dar in acelasi timp o las pe fetita sa inteleaga efectiv, nu cu subintelesuri, ca o iubesc si ca, daca sunt dura, e pentru binele ei... si ea intelege, copiii inteleg intotdeauna intentiile bune... ati observat cat e de sensibil un copil la minciuna, la nedreptate... copiii sunt ingeri... de aceea sunt sigura ca orice vine cu intenie buna, cu un sentiment pozitiv, nu are cum sa le faca rau...
-acum sa nu intelegeti ca sunt "dura", Doamne fereste, dar nu-mi place sa fiu mama manilpulata de copil, in sensul asta discutam-

si eu sunt "pentru" stat acasa cu copiii... acuma ca o sa am 2... of! dar mi s-a zis pe buna dreptate ca stand acasa nu-i ajut, ca nu voi putea evolua eu, si voi fi "depasita" in fata lor... si cred ca e adevarat...


despre educatie... aici, sincer, cu teoria e usor... ce ne facem cu mediile astea care o sa-i contamineze? asta ramane intrebarea mea... cum ii invatam sa se fereasca de rau permanent? (ca nici noi nu suntem permanent in stare)...

hmmm

aaa, inca ceva, apropo de faptul ca educatia se face dintotdeauna: unul din lucrurile pe care mi-am jurat pe cand eram copil (mic) sa nu le uit "cand voi fi mare" a fost acela ca un copil intelege intotdeauna mai mult decat cred parintii si decat lasa el sa transmita...

http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=8697&cid=5405

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns conchita spune:

primiti si o aspiranta pe topicul asta super-misto?
dar eu nu vin cu sfaturi, ci cu intrebari: e adevarat ca pana la varsta de 3 ani un copil isi insuseste 50% din deprinderile care il vor caracteriza toata viata? nu stiu de unde am auzit-o eu cand aveam 16 ani , dar mi-a intrat in cap.

Mergi la inceput