nu sunt fericita

sperantza nu moare spune:

nu vreau neaparat sa-l contrazic pe marius, dar dragul meu ai incercat vreodata sa intretii singur o casa si de ce sotia si copil? cu tot ce presupune asta?
sa te duci la serviciu, sa vii acasa, in drum sa faci cumparaturi, sa te apuci de gatit, spalat, calcat, curat samd tot ce presupune un camin, si apoi sa ai timp si dispozitie pentru copil si sot. cand esti atat de obosit si crede-ma pe cuvant ca este foarte obositor sa sustii de una singura toate aceste activitati este putin probabil ca mai esti capabila sa fii surazatoare si ingaduitoare cu sotul care vine acasa asteapta sa-i pui sa manance, samd. Sa spunem ca-i trecem cu vederea ca nu participa la treburile gospodaresti, dar ii poate sotiei o stare de buna dispozitie, ii poate povesti ce-a facut, s-o intrebe ce-a facut, sa gaseasca timp pentru ei 2, s-o scoata la plimbare, sa-i aduca flori - oricum sa faca gesturi prin care sa-i arate aprecierea sa pentru tot ce face emese. Oricum sincer vorbind o femeie nu se casatoreste doar pentru ca un barbat sa-i faca un copil, iar in schimb ea sa se angajeze sluga la stapan
Cum crezi tu ca poate o femeie sa fie sotie, cand partenerul de viata nu ti-e aproape, macar sufleteste, desi nu ar trebui sa fie DOAR asa.
Dar macar sa simta ca este iubita.
Cum spuneam si eu si Isabela - in cunostinta de cauza de la parintii nostri nu e suficient ca barbatul sa vina de la serviciu (chiar daca aduce si el bani) iar acasa sa fie ca si cum nu exista nimic si nimeni. In primul rand intre soti, cred eu trebuie sa fie o prietenie bine legata, sa poata discuta orice, sa se poata baza unul pe celalalt, iar reciproc sa-si intretina dragostea, prin intelegere, grija, apreciere. Sa stie si celalalt sa se bucure de tine. Cu siguranta o femeie are nevoie sa se simta iubita, sa se simta femeie, frumoasa, apreciata, protejata. (nu stiu daca la fel simt si barbatii - dar se pare ca unii dintre ei, probabil nu cazul lui marius, au nevoie sa fie dadaciti, raman la stadiul infantil cand mama le face si le asigura de toate)

din pacate e adevarat ca de vina sunt educatia, mentalitatea dar si o stare profunda de comoditate a barbatilor. Ca parintii n-o inteleg nu ne mira, avand in vedere varsta e de inteles ca gandesc asa. In general se gandeste asa: femeia e boul de munca, si trebuie sa indure de toate. Cum adica daca n-o bate trebuie sa-si trateze sotia (cat si copilul, pentru ca din cate am inteles nici in viata copilului nu se implica) ca pe o mobila, ba chiar sa-i pretinda sa fie sotie - miroase a asuprire. Consider ca totul trebuie sa fie reciproc, mai ales ca e vorba de casnicie. Nu resping ideea ca nu exista si coborasuri, dar sa nu uitam ca emese a discutat cu sotul ei, si a primit promisuni de schimbare care nu s-au respectat, nici perspectiva divortului nu l-au facut macar sa ia masuri

No offense, fiecare are dreptul la opinie

sperantza nu moare

tora97 spune:

of, as avea atitea sa spun, dar vezi, este problema cu privirea inteligenta...

in urma cu 5,6 ani treceam prin aceeasi stare despre care povestesti tu... aceea singuratate in doi, la care se adaugau disparitiile sotului (pe atunci) de acasa, violente verbale, etc. si totusi, desi plingeam de rupeam pamintul nu doream sa divortez.. din contra el aducea pe tapet acest subiect... ba isi pregatise pe ascuns si actele... si tot nu doream sa renunt. consideram ca este o perioada de "tranzitie" pentru el, o perioada in care apar noi responsabilitati, acelea de tata. sa nu spun ca toata casa era pe umerii mei, de la A la Z. dar tot nu renuntam, doream ca puiul nostru sa aiba un tata... din nefericire, oricit m am zbatut (nu ti imagina ca vroiam sa fiu o martira, ci imi doream sa nu am ce mi reprosa intr o zi, in care totul ar fi cazut, sa mi pot spune: "am facut tot ce mi a stat in putinta)deznodamintul a fost divortul... si asta abea dupa ce el a trecut la violenta fizica...

in ziua in care l am anuntat ca divortez, a amutit, a sunat avocatul care i a confirmat. s a opus intr un fel spunind "nu asta am dorit"... dar in aceeasi noapte a plecat de acasa si a revenit dupa ce eu am parasit domiciliul conjugal. i am lasat o epistola in care i spuenam ca astept ca el sa revina.. nu a mai revenit insa niciodata..

apoi a urmat statutul de femeie singura cu un copil... cu tot ce implica el, social, financiar, sufleteste... nute amagi ca vei fi fericita.. vor fi zile lungi in care iti va veni sa te dai cu capul de pereti... va trebui sa fii si mama si tata, sa lupti tu impotriva tuturor greutatilor... nu spun sa ramii, spun ca va trebui sa cintaresti de o mie de ori inainte sa pleci.. spun ca trebuie sa stii ca viata de mama singura nu este absolut de loc roza. ca traim intr o lume a barbatilor, in care acest gen de femei sint privite cu suspiciune chiar de semenele lor.

si in final, poate sint dura, dar aici pe DC mi s a spus un lucru "nici un barbat nu vrea sa cerasca copilul altuia, cei care o fac sint f putini" iar o cunostinta (barbat desigur) avea sa mi dea un alt raspuns ce m a socat "pt barbati o femeie singura, divortata nu inseamna decit ca ea este in lipsa de ..." scuza exprimarea...

experienta de 5 ani de singuratate, din pacate le a dat dreptate acestora

succes si numai fericire

letitia maria spune:

Ai o fetita ,Tora ,extrem de frumusica si expresiva.Sa-ti traiasca!

2mami spune:

Nu-mi vine sa cred ca raspund la acest subiect, si mai mult decat atat, nu-mi vine sa cred ca inclin sa-i dau dreptate singurului brabat care a raspuns, in sensul ca si eu cred ca e foarte important sa fii mai presus de a fi mama, femeie. Barbatii sunt foarte usor de influentat de catre femeile care stiu sa faca asta, asa incat daca vei reusi sa faci in asa fel incat sa-l recuceresti (ca femeie, nu ca mama) vei avea numai de castigat. Traim intr-o societate a barbatilor spunea cineva, e important sa ne folosim atuurile feminine daca vrem sa obtinem ceva. Sigur ca nu pare drept la prima vedere ca mereu femeia sa fie aceea care lasa de la ea si care face eforturi de a schimba ceva, de a face eforturi, etc, dar e scris in codul genetic ca noi sa fim cele care facem aceste lucruri.
Este foarte usor sa dai sfaturi, este de asemenea foarte usor sa pleci atunci cand este greu, dar provocarea vine in momentul in care te lupti pentru casnicia ta. Satisfactiile pot fi foarte mari in caz de reusita. Dar trebuie sa-ti doresti sa faci asta si sa nu dai vina pe sotul tau pe nefericirea ta.
Cu drag,
Simona

tora97 spune:

multumesc letitia maria...
stiu, si sint extrem de mindra de fetita mea.. dau p afara precum cozonacul
pupici

lily spune:

Emese
poate maternitatea te-a schimbat in sensul ca i-ai acordat copilului grija, afectiunea, atentia ta si dragostea iar sotul tau s-a simtit dat la o parte , a suferit si apoi a devenit indiferent
nici eu nu vreau sa supar vre-un barbat ,dar ei vorbesc f putin cu femeile lor despre ce simt, despre necazuri, deziluzii,(se) pling f putin...
noi ca fete/femei ne exprimam starile, explodam, devenim vulcanice, ne luptam pt ce e al nostru, rezistam eroic, cadem, ne ridicam si o luam de la inceput ! din ce am observat la cei din jur-barbatii tac, rabda, dar sufera si ei, cind vorbesc rastit, nu spun ceea ce ii doare ... poate o fi din orgoliu ?
apoi instalata "rutina", obisnuinta, monotonia vietii domestice, nu prea mai se vede dragostea ca la inceput, femeia vrea sa auda cuvinte frumoase, romantice, sa primeasca un mic dar - ceva acolo o dovada ca sotul/iubitul inca o iubeste !!! iar anii trecind, dovezile nu mai apar, atunci se inchide si ea in suferinta, care o macina, se indreapta tot mai mult catre copii daca ii are, uitind parca de ea !
nu stiu de ce se intimpla asa, ca doar la inceputul relatiei cei 2 se iubeau muuult de tot, ei singuri isi promiteau iubire vesnica ...
poate slabiciunea fiintei omenesti, faptul ca uita de Dumnezeu, nu se incred in El cind apar problemele- El ne-a creat, El a creat casatoria- El a vrut ca omul sa nu mai fie singur si i-a dat femeia !

citeodata raspunsurile de pe DC nu sint cele pe care le asteptam, sintem poate mirati ca ni se spun anumite lucruri neconforme cu ceea ce credem despre viata, despre noi !! nu as vrea sa intru in polemica cu nimeni, acest site mi-a fost de un real folos, dar sint persoane care mai bine ar gindi de 20 ori decit sa raspunda cuiva si sa il marcheze poate pt toata viata, mai ales suflete sensibile ! in acelasi timp, cei care au avut necazuri si le-au spus cu mina pe inima, sa nu mai fie suparati daca citesc vorbe necrutatoare, pt ca viata e dura, e o lupta si trebuie sa se inarmeze cu rabdare, curaj, vointa sa treaca prin viata biruitori !!!




"Daca dragoste nu e, nimic nu e"

Lili

Alyssa spune:

Nu prea ma pricep sa dau sfaturi, dar am sa iti spun ceva ce am auzit intr-un film mai demult.
O mama ii spunea fetei ei ca barbatul in casa e capul, dar femeia e gitul care-l intoarce unde vrea ea. Incearca sa te inarmezi cu multa intelegere si rabdare... Stiu din experienta ca e greu si tot din experienta iti spun ca viata de mamica singura nu e deloc usoara. De multe ori vina e aruncata tot asupra femeii, te ocolesc prietenele, prietenii, familia te indeamna sa te intorci, sa-ti "bagi mintile in cap"... nu e usor... Asa ca discutati despre relatia voastra, incercati sa o salvati.

claudia_cornelia spune:

Draga Emese,eu cred ca nu meriti sa suferi pentru un barbat chiar daca este sotul tau.Si eu sunt in aceasi postura ca si tine, fostul meu sot era ca al tau numai lucru, inainte ne-am iubit foarte mult dar cum se spune dragostea trece prin stomac, nu a fost langa mine nici cand am nascut nici dupa aceea deoarece avea un serviciu mai mult plecat.De un an de zile sunt divortata si am ramas cu un baietel de 4 ani,care nici nu isi cunoaste tatal,el nu este in stare nici sa ii plateasca pensia alimentara,dar multumescu lui dumnezeu parintii mei au fort si sunt langa mine(asa ar trebui sa fie si parintii tai.Tu faci cum crezi,dar copii cresc si nu merita sa suferi,ii plina lumea de barbati.Dumnezeu sa fie cu tine si sa-ti lumineze mintea si viata.Ceau

angel_jp spune:

Draga de tine
Cred toti trcem prin perioade bune sau rele in casnicie,multi din barbati nu prea doresc un copil in preama lor de frica...devi mama si apoi toata dragostease revarsa asupra copilului,barbatii sunt egoisti in privinta asta,mai ales cand copilul este mic,poate s-a simtit neglijat ,tu nu dispera ca sentimentele vor reveni,asupra ta si apoi asupra copilului...el poate nu vrea sa-si manifeste inca dragoste fata de tine din pricina copilului..sa nu te deranjeze..deci tu mai incearca sa stai de vb. cu el sa te sfatuiesti mereu cu el.Eu una am trecut prin asa ceva ,ca multe fete dealtfel,dar de...nu am reusit dar am luat o lectie ..acum sunt la a doua casatorie si vreau sa spun ca ma descurc....curaj,mult curaj in discutia cu sotul ...arata ca-ti pasa de el...nu te ingrijora discuta si manifestati sentimentele ,spuneti opinia ,ce ai tu pe suflet...sper sa te inteleaga

conchita spune:

quote:

---

Originally posted by tora97

apoi a urmat statutul de femeie singura cu un copil... cu tot ce implica el, social, financiar, sufleteste... nute amagi ca vei fi fericita.. vor fi zile lungi in care iti va veni sa te dai cu capul de pereti... va trebui sa fii si mama si tata, sa lupti tu impotriva tuturor greutatilor...

---

si, care ar fi diferenta intre postura de mama singura si cea in care este acum? ca tot mama si tata este pentru copilasul ei, tot singura rezolva toate problemele...cu un sot ca o mobila, stapan obraznic peste viata lor.
nici eu nu sunt de acord cu marius: dupa parerea lui, barbatilor chiar ar trebui sa li se ridice statui ca nu beau, nu lovesc si nu inseala. barbatul ala ce a avut in cap cand s-a insurat? stiu ce: imaginea cu el ca sotz in fata televizorului si cu o servitoare tacuta langa. imi pare rau sa o spun, dar tipul asta de barbat este un parazit lash, fara suflet, egoist si primitiv. mai bine isi angaja o femeie in casa decat sa se insoare. "obiectivitatea" de care vorbeste marius este pur si simplu solidaritate masculina impotriva femeii careia nu i se crede suferinta, nici macar nu i se respecta. Emese ne-a spus clar ca a incercat orice e uman posibil sa-si construiasca si sa-si pastreze familia, asa cum ar trebui sa fie o familie. dar se pare ca normalitatea, pentru barbatii romani in special, e normalitatea stomacului si confortului lor personal. altceva nu conteaza.
si ma irita la culme cand li se ia apararea ca, vezi doamne, dupa ce apare un copil in familie, se sperie de responsabilitate, trec printr-o criza...si tot femeia trebuie sa ii inteleaga. de ce n-au ramas cu iresponsabilitatea lor? de ce s-au insurat? pe ce planeta au trait in cele noua luni de asteptare a bebeului? nu s-au informat si ei asa putin ce inseamna sa ai un copil? ignoranta si egoismul nu sunt scuze pentru atitudinea asta primitiva. si, Tora, parerea despre femeile divortate, cu un copil, numai un barbat roman putea sa o aiba, zau asa!!
ca o paranteza, as trimite barbatii romani la un stragiu de pregatire maritala prin tarile civilizate, sa vada cum stau altii la cratita si cum isi sterg pruncii la fund, cum isi iubesc si respecta sotiile fara sa mai intre in 'crize' existentiale. scuze daca am suparat pe cineva cu parerea mea, nu mi-a fost in intentie.