Ce parere aveti de adoptie?

buflea spune:

quote:

---

Originally posted by liliana csaki

Ma uit, citesc, recitesc si ma oripilez pur si simplu.Spuneti ca va doriti un copil dar discutati(unele) despre el ca despre un obiect si va puneti intrebari gen "cat costa un copil?".Pentru "linistea" sufleteasca a celor ce se-ntreba la modul asta, nu costa nimic pentru ca adoptiile internationale sunt stopate de 2 ani si inca nu se stie cand se vor relua(informatie valabila pentru cetatenii romani cu domiciliul in strainatate care din punctul de vedere al actualei legi sunt asimilati cetatenilor straini).
numai bine,
Liliana, mamica a doi copii adoptati

---

Liliana, intr-adevar suna cciudat sa-ti pui problema banilor cand VREI un copil si totusi banii pot fi o problema chiar si pentru noi cei care traim in strainatate. 30,000$, chiar si 20,000$ sunt multi si chiar daca putem face imprumut la banca, el tot trebuie platit. In fine, sa zicem ca asa cum platim alte rate o sa platim si rate la copilul nostru ... dar nu te supara ca punem problema banilor.
Ma alatur si eu rugamintii Gabelei - spune-ne cum a fost la tine, cum ai gasit copii, cat de mari erau si prin ce etape ai trecut ...
Faptul ca ne interesam inseamna ca ideea nu este respinsa si doar in faza de pritoceala ...

buflea spune:

Oh ! M-am uitat pe pozele cu Laura si David ...sunt SUPERBI ...
Inteleg ca pe David l-ai luat la 8 zile - o cunosteai pe mama inainte ? Fusese abandonat in spital ? Le cunosti parintii ?
Liliana, trebuie neaparat sa ne dai amanunte ...

Gabela spune:

Alba, tu nu ma intelegi la sfarsit, cu nu m-ai inteles nici la inceput! Ce-i asa de mirare?? In mesajele mele am facut cunoscut ca nu eram hotarata pentru adoptie, din anumite motive, dar nu respingeam ideea (ca dovada ca am avut curajul sa-mi expun temerile aici) si chiar v-am rugat sa ma ajutati sa-mi inving indoielile, daca iti aduci aminte... Unele mesaje m-au ajutat sa vad limpede si sa ma intorc la ce simteam in sufletul meu acum ceva timp(dar nu ale tale, tu nu stii sa dai sfaturi, doar sa judeci...). Am mai spus, acum trei ani, inainte de a pleca din tara, deja facusem un prim pas, apoi a intervenit plecarea si intre timp m-am lasat influentata de cei care puneau numai raul in fata si nu m-am mai gandit la asta (oricum nici nu as mai fi putut, fiindca adoptiile se sistasera). In fine, sunt multumita ca m-am impacat sufleteste, fiindca intre sufletul si mintea mea se dadea o batalie. Acum stiu ca voi adopta un copil intr-o zi( chiar daca il voi avea totusi si pe al meu), Dumnezeu sa-mi ajute sa reusesc, fiindca nu va depinde numai de mine.

S-auzim de bine!
Gabela

Gabela spune:

Liliana, am vazut pozele, sunt niste scumpi, inca o data, sa va traiasca si sa fie fericiti. Catelul e tot al vostru? E tare frumusel/sica. Hai, nu fi, mai scrie-ne ce si cum...

Gabela

liliana csaki spune:

quote:

---

Originally posted by Andrada


Si mai cred ca nimeni n-are monopolul adoptiilor corecte numai pentru ca a facut-o deja.

A

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

---

Ei, uite, chiar daca te surprinde, ca nici prin cap nu mi-a trecut sa-mi arog acest monopol.Dealtfel, am mai spus-o si cu alta ocazie, nu cred ca sunt cu nimic mai deosebita decat mamicile care au dat viata copiilor lor, am aceleasi temeri, probleme si bucurii.
Si cred ca fetele carora le-am raspuns au inteles exact mesajul, dovada ca nu s-au suparat si nu s-au simtit "atacate".
Ok., in cazul vostru, al celor care traiti in strainatate mi se pare normal sa va puneti si problema banilor, cu atat mai mult cu cat s-a batut multa moneda pe "afacerile" care se faceau pana in 2001, insa aici mi se paruse ca acesta era punctul nr. 1 in discutie. Sincer ma asteptam la pareri gen da, vreau pentru ca.... sau nu, pentru ca..., sau cum fac sa... si-abia apoi......, dar gata cu asta.
Pe de alta parte este adevarat, desi asta nu s-a spus ca desi unii s-au imbagatit, s-a mai facut cate ceva si pentru copiii ramasi aici, adica din sponsorizarile fundatiilor care se ocupau de asa ceva s-au renovat centre de plasament, au fost dotate cu aparatura si chiar au mancat mai bine si au fost mai bine imbracati copiii.
Daca apare legea noua in forma in care este propusa, lucrul bun va fi ca de adoptii se vor ocupa exclusiv institutiile de profil ale statului(Directiile de protectia copilului, prin care acum se deruleaza acum adoptiile nationale) aflate sub supravegherea Oficiului Roman pentru Adoptii.Astfel, vor fi eliminati intermediarii, adica fundatiile, nu stiu daca si mita aferenta.De asemenea, se va face o baza nationala de date care va cuprinde toti copii adoptabili si familiile adoptatoare, si se va introduce obligativitatea monitorizarii de catre autoritati a situatiei copiilor adoptati in tara si in strainatate. Lucru bun, pentru ca vor disparea si povestile cu trafic de organe si alte asemenea.Cam atat stiu pana acum dar pe masura ce o sa mai aflu noutati privind conditiile adoptiei internationale o sa vi le spun.
Bun, si-acum va povestesc putin,fara f. multe detalii ca ma apuca poimaine, catelul "e" de fapt "cateii" ca avem doi sau doua.Tina, cea neagra a fost primul nostru"copil", apoi Laura, Brownie si acum David.Familie mare avem, si o casa din ce in ce mai mica.Cu Laura si David am mai povestit undeva la alt forum dar spun din nou ca-mi place sa vorbesc de ei.
Asadar, aveam ceva ani de cand ne casatoriseram si in care nu ne-am pus problema copiilor pentru ca aveam alte "prioritati".Asta pana intr-o zi cand ne-am intrebat de ce totusi nu apar, am trecut la investigatii, nimic grav, ni se spunea, ceva probleme la sotul meu, tratamente fara rezultat, ba din contra, problema se agrava, pana la urma geneticiana care urma sa faca totul a zis ca data fiind situatia, problema sotului, costuri, procent de reusita, ea e de parere ca cea mai buna solutie e donatorul.Doctorita mea imi tot explicase aclelasi lucru, ca si asta ar fi o solutie si ca asa copilul ar putea fi jumatate genetic al meu. Numai ca eu, ajunsa la acest punct am zis gata, nu in conditiile astea, ori al amandurora, ori al niciunuia.Desi stiu ca sunt destule cupluri care apeleaza la aceasta solutie, mie personal mi se parea ca ar fi ca si cand as avea un copil cu un alt barbat, de fapt cam asa e.Nu mi s-a parut fair fata de sotul meu si de legatura noastra, si cred in continuare ca am facut bine, asa ca automat ne-am gandit la adoptie. Era inceputul lui 2000, aveam o fosta colega de facultate la o Directie, am sunat-o si i-am zis ce vreau sa fac, m-am apucat sa strang hartii si intr-o zi m-a sunat sa ma-ntrebe daca vrem sa mergem la Campina sa vedem copiii, de fapt o fetita, eu imi doream mult o fetita.Asezamantul de la Campina e ingrijit de niste maicute catolice italience, ele luau din spitale copiii pe care alte fundatii nu-i vroiau, era perioada adoptiilor internationale, copii care erau adoptati in tara cand se putea iar altii plecau in Italia.O multime de "brunetei", dar ele erau ferme, era o lista cu copiii in ordinea in care intrau in centru si aveau situatia juridica clara si una cu potentiali parinti, in ordinea in care doreau sa adopte si copiii plecau la modul, primul de pe lista cu prima familie, il vrei, bine, nu, iar asa, si in feleul asta ele au reusit sa gaseasca familii pentru acei copii pe care aici nu i-ar fi vrut nimeni din cauza culorii pielii.Pentru romani acceptau totusi sa vii sa vezi copiii dar nu sa ceri unul cu parul nu stiu cum, ochii albastri, etc., ele spun ca ai dreptul sa vrei sa fie sanatos nu sa-l alegi dupa alte criterii.Stiam deja toate astea si mi-era un pic frica de ce urma sa fie. Ne-am dus intr-o duminica dimineata, am intrat, am fost inconjurati imediat de cativa copii, am traversat un hol cu camere de o parte si de alta si-ntr-o camera cu bebei, erau vreo 5-6, am vazut-o si i-am zis colegei mele"uite copilul ala vreau sa-l iau acasa".Au fost fractiuni de secunda, mi-a atras privirea capsorul care era blond si perfect rotund si a fost ceva ce niciodata n-o sa pot explica f. clar, am stiut ca e ea, sau el pentru ca inca nu stiam ce e, dragoste la prima vedere.In, fine, ne-au invitat intr-o alta camera, a venit sora Marisa(cea care tinea in mana totul)si-a inceput sa ne "interogheze", cine suntem, ce vrem, de ce vrem si in final de ce acest copil(se pare ca stia ca venim sa vedem un anume copil, o fetita de fapt).Eu care o tot tineam intr-un bocet inca de cand intrasem, am zis ca nu conteaza care, noi vrem sa adoptam un copil, dar sa fie sanatos, ca de fapt nici n-am vazut fetita.Bine, zice, si trimite pe cineva s-o aduca pe Sanziana si stupoare, era copilul pe care-l vazusem cand intrasem in casa.Ei bine, daca atunci n-am murit de inima, n-o sa mai mor niciodata.Mi-a dat-o in brate si ea s-a lipit de mine si acolo a ramas.Avea 8 luni si aproape 3 saptamani.Vedeti, eu cred ca lucrurile mari din viata fiecaruia nu sunt intamplatoare.Ea este Laura. Ce am aflat dupa, ca fusese al doilea copil nascut de o femeie de 30 ani,abandonata la nastere, pe primul il avea acasa, tot o fetita, si din fisa medicala ca a fost un prematur de 1,950, dubla circulara de cordon, a necesitat transfuzie de masa eritrocitara,apgar 7, cu multiple probleme de adptare la viata extrauterina.Date"tehnice" care oricum nu-mi spuneau prea multe atunci si oricum le-am aflat dupa ce-am adus-o acasa.Si-am adus-o dupa 4 zile in care zilnic am facut naveta Bucuresti-Campina ca sa stau macar doua ore cu ea in brate. Bineinteles ca-n cele 4 zile am facut tot ce-am putut ca sa "urgentez" totul si sa primesc hartia ce-mi dadea dreptul sa o iau acasa. Ok.,am adus-o acasa joi seara la 9, am lasat-o pe Tina s-o miroasa, Tina a latrat si ea nici n-a clipit, am incercat sa-i dau lapticul, nu l-a vrut,am pus-o in camera ei in patut si-a adormit, am pazit-o toata noaptea pentru ca mi se spusese ca se trezeste la 2 dar nu s-a trezit si-a doua zi dimineata dupa ce a refuzat din nou lapticul pe care-l bause pana atunci i-am dat altul, si l-a vrut. Si uite-asa am zis eu ca piticul asta pricepe ca din seara aia viata ei s-a schimbat.A doua zi a venit doctorita care a cam inceput sa strambe din nas, ca nu se ridica in picioare cand ea mititica nici macar in fund nu statea, si ar putea avea luxatie de sold, ca n-a intors capul la clasica pocnitura din degete si ar putea sa nu auda si asa a inceput cosmarul meu care a durat vreo 2 luni. Am inceput sa umblu pe la doctori, i-am facut analizele si pe hepatita C ii iesea testul de confirmare pozitiv, facuse transfer de masa eritrocitara deci era posibil, m-am dus sa-i fac certificatul medical pentru dosar si neuropsihiatrul a zis ca are un retard de 5-6 luni, si ea avea vreo 10.Eram in pragul disperarii dar o parte din mine credea ca totul o sa fie bine, o prietena care zicea ca sunt eu nebuna si care avea tot felul de conexiuni in spitale m-a dus pe rand, la ortoped, i-am facut radiografie si n-avea nimic, mi-a zis ca e lipsa de stimulare, la fel cu auzul, hepatita C puteau fi de fapt anticorpii materni care am inteles ca se pastreaza pana in jurul varstei de un an(pe la 1 an si 3 luni i-am facut din nou analizele si era negativ), si am ajuns chiar si la 9 la o dr. neuropsihiatru care dupa ce i-am povestit eu tot ce facea, adica nu facea de fapt pentru ca atunci cand am adus-o acasa nu facea nimic, nu radea, nu plangea, nu cerea in brate, nimic, si dupa ce-a mai investigat-o mi-a zis ca nici vorba de retard, e un copil care intradevar nu fusese stimulat(a stat pana la 7 luni jumate in spital)ca acum(la data aceea)nu e chiar recuperata complet, adica inca e in urma cu o luna, o luna jumate fata de copiii de varsta ei dar ca nu-si pune nici un fel de problema ca va recupera foarte repede si ca desi ea are mici reticente in ce priveste acesti copii, imi spune din tot sufletul da, n-am de ce sa tem, ca va fi bine.Poate ca am avut noroc sa dau si peste oameni cumsecade care au stiut sa-mi demonteze nelinistile.Acum, Laura are 4 ani jumate, merge la gradi de la 2 ani si doua luni, e un copil absolut normal, mi se spune ca e foarte inteligenta, ca e tare draguta.Pentru mine ea e oricum cea mai cea, ca doar e copilul meu.
Hai ca m-am lungit cat o zi de post,va dati seama daca va povesteam cu amanunte, imi cam place sa vorbesc,continuarea v-o spun maine, adica zi ca e deja 5 jumate dimineata.

cl spune:

Liliana, ! Sa traiti fericiti pana la adanci batraneti!
,
Claudia

Monica-Elena spune:

Bravi Liliana! Sa iti traiasca micutii si sa va bucurati de ei.
Dar vrem si continuarea cu bebe David.

Monica

Ioana1971 spune:

Fetelor, ati ascultat azi emisiunea lui Robert Turcescu de la EUROPA FM? S-a vorbit despre adoptiile internationale.
Ma intreb, Liliana, care a sunat in emisiune, sa fie chiar Liliana "noastra" ?
Oricum, jos palaria in fata Lilianei "noastre".

Ioana

oana cretu spune:

Subscriu la ce a zis Monica-Elena.
Ma bucur ca am deschis acest subiect, pt ca ajung sa citesc niste lucruri scrise de niste oameni cu sufletul de aur si asta nu-mi poate produce decat niste lacrimi de bucurie...Va multumesc celor care sustineti cu cuvintele potrivite adoptia! Va multumeszc ca existati, ca astfel ma conving ca exista foarte multe bunatate pe pamant, ceea ce nu prea credeam! Va multumesc ca incercati(si se cam vede ca reusiti) sa-i faceti pe cei care vor sa adopte dar care isi pun cam multe intrebari care nu-si au rostul! Va pup si va doresc la toti sa fiti iubiti de cei din jur asa cum voi o faceti!

oana-cannes

buflea spune:

Oh ! Liliana, ce mi-a placut ... Astept cu nerabdare continuarea - o sa ma dea astia afara de la serviciu cu forumul asta ca eu sunt in urma voastra cu 7 ore ...

Stai sa te intreb ceva ... deci toate analizele acelea le-ai facut inainte de a finaliza procesul de adoptie ?
Maicutele de la Campina luau copii fara sa le faca analize ?

Pe mine asta cu "copil cu probleme" ma ingrozeste, am mai spus de ce ...pentru ca eu am avut anul trecut o sarcina gemelara si unul dintre feti avea o anomalie si am preferat sa fac intrerupere - Doamne ca si acum ma pufneste plansul cand ma gandesc.

Ah ! Si inca ceva - deci cum ai ajuns la Campina ? Si cati ani aveai cand ai hotarat sa faci pasul ?
Scuze, daca sunt prea agresiva cu intrebarile ! ! ! Spune-mi si ma duc in banca mea