Ce parere aveti de adoptie?
Raspunsuri - Pagina 6
Laura T spune:
Liliana, eu care te cunosc personal (datorita acestui forum, care ne-a transformat in prietene), pot afirma inca o data ca ai niste copii minunati! Si sunteti o familie minunata! Chiar daca eu stiu povestea copiilor tai, tot astept sa scrii si continuarea! Poate cu experienta ta, le vei ajuta pe fetele care s-au gandit sa adopte!
Sa dea Domnul sa aveti toate parte de asa copilasi minunati, sa le schimati si sa va schimbati viata, sa va faca fericite!!
Eu am fost la Campina (acolo unde zice Liliana) si erau o multime de copilasi acolo minunati de-a dreptul! Imi venea sa-i iau pe toti acasa! Daca mi-as fi permis...
Laura si bebitele: Bianca (4 ani si 9 luni) si Ramona (1 an si 8 luni)
http://community.webshots.com/user/lauratenea
Sorina-Alexa spune:
Cand eram mica am citit o poveste,n-o retin exact dar suna cam asa:
"O femeie isi dorea enorm un copil,ani la rand a incercat sa faca unul...dar in zadar,intr-o zi se duce in vizita la sora ei ,care avea 3 copii,unul din ei intinde bratele spre femeie si-o roaga sa-l i-a in brate,iar femeia spune:Pleaca de aici,nu te iau in brate,nu vezi ce murdar esti?!
Mai trece ceva timp si apoi ea furioasa striga la D-zeu:De ce ma pedepsesti?De ce nu-mi oferi un copil?
Si o voce ii spune:Te-am pus la incercare...mai tii minte copilul care te ruga sa-l iei in brate,l^ai respins..nu meriti sa fii mama.........................................
Trageti voi morala!
Dar suferinta voastra o inteleg,dar nu va inteleg cand vorbiti asa:"sa cresc copiii altora?" "Sa nu fie bolnavi,si sa ma chinui cu ei prin spital"
Nu va ganditi la copiii abandonati si tristi,va ganditi la faptul ca s-ar putea sa suferiti ca aveti alaturi un copil..acelasi lucru se intampla oricum..
Trist!
Sorina
liliana csaki spune:
Noroc cu Sorina care a readus subiectul pe prima pagina. Multumesc Sorina! Uite ca asa mai scriu si eu.
Ioana, m-ai ghicit, eu eram, clar nu ma puteam abtine la asa un subiect.Si ma bucur ca ma consideri de-a "voastra".Mie mi se pare minunat locul asta, unde simti ca ai pe cineva aproape, unde poti sa ceri mereu un sfat, o parere stiind ca le vei primi.
Buflea, da, analizele le-am facut inainte de finalizarea adoptiei, dealtfel pe parcursul procedurii trebuie sa faci la un moment dat o declaratie in fata notarului in care spui ca ai luat cunostinta de starea de sanatate a copilului, asa cum reiese din certificatul medical, si ca esti de acord sa adopti acest copil.Asadar, trebuie sa-i faci niste analize(HIV,VDRL,antigen Australia), dupa care medicul care are copilul in evidenta iti elibereaza un certificat in care scrie ca e clinic sanatos si-apoi mergi la neuropsihiatru care-ti da si el un aviz.
Maicutele iau copiii din maternitati cu tot cu fisa medicala.De regula li se fac niste minime investigatii(HIV,VDRL si altele mai putin importante).
Am ajuns la Campina prin tipa de la Directie, maicutele au si in Bucuresti unul sau mai multe apartamente, nu stiu exact, in care adapostesc mamici cu probleme dar care nu vor sa-si abandoneze copiii.
La scurt timp dupa ce am adus-o pe Laura acasa am implinit 32 de ani, acum fac 36.
Asadar, in privinta starii de sanatate, se fac analize,exista o certitudine ca e sanatos, ii poti face tu pe cheltuiala ta toate analizele posibile.
Dar sa va povestesc acum despre niste prieteni de-ai nostri.Dupa parerea mea super oameni cu o poveste emotionanta si poate plina de invataminte.Romani, stabiliti in Franta imediat dupa 90.Situatie materiala normala, 3 copii, cea mai mica avand 10 ani.Prin 99 au venit in Romania, ne-au sunat,ne-am vazut, vroiau sa adopte o fetita dar ceva mai mare 5-6 ani.Am mers cu ei, am incercat dar n-am reusit sa-i ajutam pentru ca era inca perioada adoptiilor internationale iar ei erau categorici, nu vroiau sa plateasca copilul.Fiind foarte conectati la viata comunitatii din oraselul lor, in 2000 au venit din nou cu un convoi de ajutoare undeva in centrul tarii.Si m-a sunat ea, foarte incantata ca a vazut o fetita care i-a placut foarte mult,avea 7 ani, i-am vazut si poza, total opusa lor, ei sunt toti blonzi cu ochi albastri.Asta n-ar fi fost nimic dar era ceva mult mai grav, fetita era bolnava de leucemie, doctorii de la Cluj nu-i dadeau mai mult de 6 luni.Poate ca asta i-a ambitionat si mai mult, nu stiu, cert este ca s-au zbatut si-au reusit s-o ia intr-un timp record, dar nu singura, intre timp mai vazusera o fetita de 9 ani, tot brunetica.Si le-au luat pe amandoua, au ajuns acasa si cea mica a inceput imediat tratamenul la Lyon, tratament care a durat pana la sfarsitul lui 2002 cand doctorii de-acolo au zis ca e bine si au stopat si tratamentul de intretinere.Din pacate, in martie trecut a recidivat si-au luat-o de la capat cu tratamentul, are indicatie de tratament pana in decembrie 2005.La scurt timp dupa ce au internat-o din nou, am vorbit cu ei, fusese ziua ei de nastere si-si dorise foarte mult o bicicleta rosie, pe care o primise dar n-o putea folosi.Mi-am zis atunci, ca Dumnezeu e nedrept, ca nu-i pasa, ca nu-i posibil ca oamenii astia sa treaca prin atatea incercari.Dar ei sunt niste curajosi toti 3 si impreuna trec prin toate greutatile.Acum fetita e din nou bine, a raspuns la tratament dar inca nu se stie cum va evolua.Cu toate astea ce e mai important e ca sunt impreuna, o familie mare si frumoasa, fetele s-au adaptat bine in noua lor familie, frumusele foc, si se bucura in fiecare zi de inca o mica victorie in lupta lor.Vedeti, ei mi se par niste oameni cu adevarat minunati, extraordinar de curajosi,fata de care ma simt ca un pitic si care ma fac sa ma simt mandra ca ma pot numi prietena lor.
http://community.webshots.com/user/lilianacsaki
Sorina-Alexa spune:
Bravo Liliana!!!
Din mesajele tale mi-am dat seama ca esti un om extraordinar...felicitari!
Sorina
CB spune:
Buna tuturor!
Citind mesajele anterioare am vazut ca se face confuzie intre oamenii predispusi la acte caritabile, care vor sa faca bine in general (si asta poate insemna sa ajute batrani, sa salveze animale, sa se ocupe de copii orfani sau chiar sa adopte copii bolnavi) si intre oamenii "de rand", care isi doresc copii dar din pacate nu ii pot avea si atunci se gandesc sa adopte. Vorbim aici de doua lucruri diferite, de ce le amestecam? Oamenii din prima categorie sunt putini si sunt sigura ca, pe langa o deschidere spirituala mai deosebita, sunt f. pregatiti sufleteste sa faca fata la tot ce poate fi mai rau tocmai pentru ca de la inceput au stiut la ce se angajeaza. Oameni din astia nu se gasesc pe toate drumurile, iar restul - cei obisnuiti, asa cum ma consider si eu, n-ar trebui sa fie condamnati pentru ca nu pot face fata la asemenea incercari.
Si daca vorbim despre muritorii de rand - nu inteleg de ce ne miram si ne scandalizam daca o femeie vrea sa adope un copil sanatos. Daca ar fi sa ramaneti insarcinate, nu asta v-ati dori - un copil sanatos? Si atunci de ce cand adoptam ar trebui sa ne fie indiferent? Toata viata noastra luam hotarari care sa ne asigure fericirea - cu cine ne casatorim, ce meserie alegem, unde locuim, etc. De ce nu ne maritam cu un handicapat fizic sau cu un pitic de treaba, numai ca sa facem un bine lumii? Pentru ca interesul nostru e sa ne fie bine NOUA, si nu sa ne aruncam cu capul inainte intr-o viata plina de suferinta. Haideti sa recunoastem, tot ce facem e pentru fericirea NOASTRA, asta e instinctul de supravietuire si functioneaza f. bine. Ca pe parcurs se poate intampla ca sotul sa devina handicapat, asta e altceva, in mod normal ar trebui sa fim alaturi de el pana la capat daca iubim cu adevarat. La fel si daca Doamne fereste copilul nascut de noi sau adoptat se dovedeste a fi bolnav - ne dam si viata pt. el si ne ducem crucea asa cum putem, dar asta nu inseamna ca de la inceput ne dorim asa ceva. Nu ma refer aici la boli tratabile, ci la cele care ar afecta in mod major calitatea vietii, de exemplu epilepsie, boli grave de inima, etc, etc. Nu e cazul sa umplu acum pagini intregi si de aceea am expus punctul meu de vedere intr-un mod oarecum simplist, dar sper ca daca suntem cinstite cu noi insine putem admite ca asta e adevarul.
Pentru cine crede ca se traieste ca in carti sfatul meu este sa urmeze mai intai acele exemple si apoi sa dea sfaturi si sa judece pe altii. Sora mea are un copil bolnav de sindromul Tourette, desi nimeni din familia noastra nu a avut asemenea probleme si va spun ca viata poate fi un iad. Si eu si parintii mei suntem alaturi de ei, cadem in momentele de criza si ne inaltam in momentele bune, mereu cu speranta ca va fi bine. Dar cate lacrimi a varsat sora mea si cum sufera cand isi vede copilul bolnav n-o sa stie decat cine a trecut prin asta. Mai cunosc o familie care a avut un baietel si a murit la 13 ani dupa o enorma suferinta si lupta cu cancerul. E sfasietor sa vezi prin ce au putut trece oamenii aia si dupa tragedia asta viata lor nu va fi niciodata aceeasi. Asta vreti? Copii bolnavi care sa va moara in brate? Serios??
Iar pentru cele dintre noi care sustin ca adoptam numai din motive altruiste si din preaplinul dragostei, fara sa ne gandim deloc la noi insine, le mai intreb ceva: de ce nu adoptati copii mari, de peste 7 ani? Sunt pline strazile de tot felul de batuti de soarta, geme Internetul de copii marisori din toata lumea, disponibili pt. adoptie, si care au niste scrisori de prezentare induiosatoare. Fiecare isi doreste o mamica, o masina rosie, o pisica, etc. De ce vrem bebelusi, ne zbatem sa-i gasim si asteptam ani de zile pt. ei in loc sa ne uitam la asemenea copii care exista acum si se roaga sa fie luati intr-o familie? Raspund eu inainte, si cele care nu sunt de acord sa ma contrazica prin fapte - adica sa mearga sa faca bine in lume TOTAL altruist. Vrem bebelusi pentru ca tot la NOI ne gandim, vrem ca viata noastra si visul din copilarie de cand ne jucam cu papusile de-a mama si de-a tata sa fie implinit, vrem sa educam copilul cum vrem NOI, sa avem parte de experienta cresterii unui infant, si pot continua la nesfarsit. Asta e...
Corina B
gio spune:
Eu una mi-am spus mereu, daca nu voi putea avea copii, voi adopta..Si eram sigura ca n-o sa pot, nu stiu de ce...Dar a venit bb Taisia ...si acum stiu ca pot, dar la ce probleme am avut cu sarcina nu stiu cum va fi cu al doilea...Concluzia, daca nu voi putea sa-l fac pe bb 2, solutia e sigura : adoptie! Asta pt ca am fost destul de mult prin leagane, case de copii, ca sa ma indragostesc de ei...Si mi-am promis ca daca voi avea posibilitai, voi lua un puisor acasa...