povesti de succes

papadie spune:

"Minune mare" postat de LICUTA

quote:

---

Initial creeata de LICUTA1



In dec. 2003 aveam progesteronul 3.66 in ziua 21, in 24.dec. 2003 au venit ruschi, pe 31. Ian.2004 am facut un test – 1 linie , si am mers la Dr. Onofriescu la Iasi cu care am stabilit un plan de bataie, 3 luni utogestant si pe urma puregon , pregnil si inseminare la Bucuresti.
Cum ruchi se lasau asteptsti mi-a dat 8 fiole de progesteron pe care le-am facut cu greu in zilele de 2-5.
Au trecut 10 zile si nimic , si pieptul nu imi prea incape in sutiene, si m-am gandit sa mai fac un test ca pe langa cele cca 30 pe cere le mai facusem de 3 ani incoace ce mai conta unu.
Dumineca seare l-am facut si tocmai cand voiam sa-l arunc, surpriza - 2 linii.
Toata dumineca noaptea nu am dormit asteptand dimineata de luni sa fac analizele.
Luni la prima ora am fost la laborator, apoi la serviciu unde am mai facut un test si tot 2 linii, si luni dupa amiaza Test sarcina –POZITIV.
Nu am avut curajul sa vorbesc decat cu sotul meu, nici pe forum nu am avut curajul sa intru , mi se parea ca visez si ca urmeaza sa ma trezasc si dezamagirea va fi mai mare mai ales ca mai stiu ceilalti.
Astazi am fost la Iasi la control si pot sa va spun ca am vazut pe ecran un bebelus de 5 SAPTAMINI –INCREDIBIL.
Intradevar Dr. Onofriescu este o persoana deosebita , mai intai ma certat ca nu l-am sunat pe mobil din momentul cind am facut testul si am vazut ca a iesit pozitiv si apoi a stabilit tratamentul ce trebuie sal urmez si in special repaos total, repaus total de la serviciu cel putin pana la 12-14 saptamani, plus mirarea a fost si a lui avand in vedere profilul meu hormonal.
Mi-e teama ca luni va trebui sa aleg intre servicu si , dar este foarte clar ce este mai important.
Minuni exista, si daca unele din fetele de pe forum erau disperate m-am numarat printre primele, chiar daca intram mai rar pe forum, de obicei citeam ma intristam si cand sa raspund cau sa intreb ceva incepeam sa plang, si fffff multe nopti am adormit asa cu intrebarea de ce?
CAD NICI UN MEDIC NU-MI DA SANSE FARA TRATAMENT HORMONAL SAU MAI NOU IN DEC. 2003 UN DR. MI-A SPUS CA ESTE POSIBILA O MENOPAUZA PRECOCE, MINUNEA SA PRODUS, ASA CA FETELOT CURAJ, CURAJ, CURAJ.

Licuta 5 Saptamani

---

"În afara de constiinta totul e bestialitate" (Camil Petrescu)

vali02 spune:

Poveste dubla de succes
....................................................................
Postat la 14.02.02004:
Cineva, acolo sus, ma iubeste... Sunt o mamica fericita a unei fetite superbe (spun eu!)de 10 luni si jumatate. Iubesc copii si mi-am dorit tare mult sa am. Pe Alexandra am avut-o dupa trei ani de tratamente, durere si disperare, in urma unei fertilizari in vitro (la Giulesti, cu dr. Dracea). Sanse aveam foarte mici: nu aveam ovulatie naturala, la efectuarea laparoscopiei dr. a descoperit ca de fapt nu avusesem ovulatie completa, cu eliberarea ovulului niciodata (ovarele averau aspect perfect neted, fara urmele cicatriceale care raman dupa desprinderea foliculului), de 4 ani nu mai aveam menstruatie decat provocata medicamentos...si totusi mi-a reusit FIV-ul din prima incercare si mai am si 4 embrioni crioconservati. Dr. mi-a spus ca ar fi posibil ca dupa sarcina organismul meu sa i-si revina, dar recunosc ca n-am crezut asta nici o clipa. Deja eram hotarata ca in iulie-septembrie sa fac embriotransferul cu embrionii ramasi si ma rugam la Dumnezeu sa-mi mai asculte ruga inca o data...
De o saptamana mi-e greata rau, mi-e somn, sunt obosita tare ... joi am facut un test de sarcina ... DOUA LINIUTE ... ieri am fost la ecograf ... sarcina 5 saptamani ... Multumesc Doamne! mai mult nu mai pot zice ... Se pare ca la prima ovulatie naturala (nu am avut ciclu de cand am nascut si am alaptat pana alaltaieri) bb mic s-a si prins.
Sunt fericita, speriata, naucita ... va mai scriu cand imi revin ... acum imi doresc ca totul sa fie bine, fiindca de data asta nu am luat acid folic, nu am luat progesteron si marti am avut putina febra (credeam ca sunt racita).
Vali, Alexandra si minunea nr. 2 din burtica
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=1036&cid=1023
.....................................................................
Intre timp m-am mai linistit, m-am obisnuit cu ideea ca la toamna voi fi mandra mamica a doi copii si rabd cu stoicism greturile si starile de rau. Am sunat la Giulesti sa le spun despre sarcina si am intrebat care este incidenta unor astfel de cazuri. Raspuns: cca. 1% (!!!) raportat numai la cazurile diagnosticate initial cu sterilitate de origine ovariana, deci fara probleme tubare sau uterine.

Sole spune:

frumoasa povestea ta....roaga-te si pt. noi

crinuta spune:

Ar trebui sa se mai scrie asemenea povesti. Sunt convinsa ca exista multe astfel de cazuri cu final reusit.

Crinuta

Banti spune:

Dragelor, eu n-am facut nici un fel de efort sa ramin insarcinata si nici tratamente, Dumnezeu a fost prea bun cu mine. Ma rog ca visul
fiecareia dintre voi sa se implineasca!
Ca o mica incurajare vroiam sa va spun ca personal cunosc o doamna care a adoptat un copil dupa ce pierduse orice speranta sa mai ramina insarcinata in urma tratamentelor si, minune mare, dupa scurt timp de la adoptie a ramas insarcinata!
Un al doilea caz, foarte recent, o colega de serviciu de-a prietenei mele a ramas insarcinata dupa stimulare si a nascut gemeni, un baiat si o fetita, la termen, de 3,300 g baietelul si 2,700 g parca fetita, care acum au cam o luna! Deci se poate!!
Nu va pierdeti optimismul si increderea ca va veni si la voi acest moment de maxima bucurie!



Ioana

anis spune:

Nici nu va dati seama cat de bine imi fac povestile acestea....

Multumesc!



AniS

camys_2000 spune:

Nici povestea mea nu e spectaculoasa.
Noi doar de 4 luni ne-am hotarat ca a sosit timpul sa facem un bebelash, a urmat vizita la medic, a urmat un tratament, apoi alt tratament, apoi altul....si gata, rushii nu au mai venit!
Apoi am saracit farmacia de 5 teste de sarcina, toate au iesit pozitive. Acum incep cu alte medicamente, pentru fixarea si pastrarea sarcinii, uterul meu fiind mai mititel.
Incep si eu sa cred ca sunt gravida ( sunt in saptamana 4).
Sa dea Dumnezeu sa fie o sarcina sanatoasa! Va doresc acelashi lucru tuturor burticutzelor fericite !

Carmen

http://community.webshots.com/user/camys_2000

carina spune:

Am inceput sa incercam in ianuarie 2001, prima luna nimic, a doua nimic, asa ca am mers la medic. Diagnosticul: uter retrovers, infantile si ovare polichistice. Mi-a spus ca si daca o sa ramin insarcinata nu voi putea duce sarcina pentru ca uterul este foarte mic (3 cm) si fatul nu se va dezvolta. Nu imi venea sacred ceea ce auzeam, toate sperantele mele se spulberau brutal…

Am mers acasa si nici nu am putut vorbi unul cu altul. Apoi am aflat ca sotul unei college este medic ginecolog si am mers sa cer o a doua opinie. Mi-a spus ca uterul retrovers pune ceva probleme la ramas insarcinata dar ca daca urmarim ovulatia totul e posibil. Cat despre uterul infantile, mi-a spus ca a vazut cazuri in care s-a dezvoltat o data cu copilul. Am tratat chisturile cu anticonceptionale si in iunie 2001 eram gata sa incercam din nou. Nimic iar, nici in august, nici in septembrie. Am mers iar la ecograf si s-a vazut ca chisturile se refacusera. Deci aveam la dispozitie 3 luni dupa tratamentul pentru chisturi pentru a incerca. Am facut iar tratamentul, s-au eliminat si in 10 februarie seara I-am facut o vizita medicului care era de garda. Mi-a facut o ecografie si mi-a spus “acum e momentul”. Si, iata ca in seara de10 februarie s-a produs minunea. Testul l-am facut dupa 10 zile. A fost pozitiv. Nici nu aveam curajul sa-l privesc pentru ca atatea teste cu o singura linie am vazut……..

Nu am avut greturi, totul era bine, pana cand in saptamina 8 am avut sangerari destul de puternice. Nu imi venea sacred ca asa repede pierdem ceea ce ne-am dorit asa mult. De atunci am inceput tratamentul cu Utrogestan, iar diagnosticul iminenta de avort- nu secretam sufficient progesteron . Nu aveam voie safac effort ca incepeau iar sangerarile. Asa a fost pana la 20 de saptamini. Dar Carina deja misca bine de tot si ma faceasa support totul mult mai usor. A fost bine 6 saptamini, nu mai era practice nici un pericol, pana cand intr-o seara am inceput sa am contractii, din ce in ce mai puternice-se declansase nasterea. Carina vroia afara mai repede decat trebuia. Problema era ca fetita noastra se dezvolta foarte bine iar uterul meu nu prea, asa incat miscarile ei provocau contractii (la fel ca la o sarcina la termen). Am inceput tratamentul cu Duvadilan. Am dus-o cu greu pana la 38 desaptamini cu contractii tot mai dese si doze mai mari de Duvadilan.

Apoi s-a produs minunea. In 21 octombrie am fost internata si in 22 dimineata s-a nascut la 9.40 Carina. Nasterea nu a fost spectaculoasa din punct de vedere medical ci doar emotional. Cand am vazut-o alba la fata si cu obrajii rozii, cu ochii mari si albastrii pe care si I-a fixat pe mine, nu mi-a venit sacred ca e a mea, ca am fost in cele din urma in stare sa o fac si pe asta. Imi venea sa ma ridic de pe masa si sa o arat lumii intregi si sa strig “E A MEA”.

Operatia nici nu am mai simtit-o, m-am ridicat destul de repede din pat pentru ca numai asa puteam sa imi primesc copilul cu mine in salon. A durat destul pana am reusit sa imi bag in cap ca e a mea, ca sunt mamica.

Am stat si am tot privit-o ore in sir si imi spuneam “Uite minunea pe care ai asteptat-o. O cheama EVA CARINA si e un ingeras .”


Sper sa va dea curaj si povestea noastra.


Anda si printesuca Carina (1 an si 4 luni)
http://community.webshots.com/user/andamihai

mamicaluitheo spune:

Dragele mele si eu am patit-o.
M-am cunoscut cu sotul meu cand eu aveam mareata varsta de 19 ani.
El avea 27. La 2 ani dupa ce ne-am cunoscut ne-am casatorit.
Dupa casatorie imi intrase atat de tare in cap ideea ca vreau un copil incat daca ma uitam la un film la tv.cu acest sub. plangeam de ma uscam si-mi venea sa ma dau cu capul de pereti.
Asta vreme de doi ani. Si vreau sa va spun ca nici nu ne feream.
Au inceput sa-mi intre tot felul de idei in cap, am inceput sa merg la Marinescu la Giulesti, care mi-a facut tot felul de investigatii si rezultatul: ERAM PERFECT SANATOASA din punct de vedere clinic(atat eu cat si sotul).Mi-a facut un program sau mai bine zis o schema in care sa-mi iau temperatura vaginala timp de 3 luni dupa fiecare menstra, dimineata inainte sa ma ridic din pat si in pozitia in care m-am trezit.
Bun....acum de-abia asteptam sa vina rushii ca sa incep sa prestez termometre inside of me. Si astept si astept si astept, pana cand intr-o seara (aparent fara nici o legatura) am mancat pui prajit cu usturoi facut cu smantana. Noaptea am murit de ficat , lucru care nu mi se intamplase pana atunci,Dimineata ce-am zis eu:
Hai sa dau o fuga pe la Marinescu sa vad ce si cum si sa-i zic ca rushii nu vin, poate a intervenit vreo raceala, sau eu mai stiam ce.
Am uitat sa va precizez ca de la primul control imi iesise neabuneala aia din cap.
Am ajuns la dr. si dupa consult si echo veste SOC:
Pai ce sa astept sa-ti vina cand esti deja insarcinata.
Fetelor nu mi-a venit sa cred si pana nu i-am auzit inimioara eram in transa parca.
Asa ca se poate/ cele mai multe din noi au pb. cu prea multe ganduri.
Cel putin la mine asa a fost.
Va doresc din tot sufletul sa reusiti sa treceti cu bine peste toate hopurile vietii si sa va dea Bunul Dumnezeu bucuria de a tine in brate un bebe mic, care va umple cu siguranta lunile, anii de suferinta si chin.
P.S. Vreau sa va mai spun ca si eu aveam retroversie uterina si ovare polichistice, da cu toate astea cand e sa fie ESTE!

Cu cea mai mare dragoste posibila,

Andreea - mamica lui theo si a lui bebi
http://community.webshots.com/user/mamicaluitheo

anida67ro spune:

Buna la toata lumea,

Desi am mai scris despre cum am ramas gravida o mai fac o data dupa ce am citit mesajele voastre asta pt ca sunt fericita dar si pentru ca le doresc tuturor celor care inca asteapta, sa li se implineasca dorinta si sa aiba parte de aceste clipe care sunt unice.

Am inceput sa ma gandesc la un copil in 2002, prin august. Stiind ca avusesem 2 sarcini mai demult nu mi-am pus problema ca nu mai raman gravida insa am omis un amanunt: nu mai aveam 20 si de ani ci 30 si..

Cum din august pana in octombrie nu s-a intamplat nimic am inceput sa consult diferiti medici celebri la noi in oras (Timisoara). In fine, nemultumita de ei am apelat la o doctorita tanara care m-a pus sa incep cu un set de analize si care au iesit bine, mai putin progesteronul dar si ovulatie neregulata. Am facut si o HSG care a aratat ca aveam trompele permeabile, deci doar progesteronul era la jumatate decat ar fi trebuit si endometrul era cam micut, avea nevoie sa fie putin ajutat sa se dilate pt nidatie. Cateva luni nu am luat nimic pt ca doctorita mea spera totusi sa se intample pe cale naturala, fara nici un ajutor. Nu s-a intamplat din pacate. Atunci am luat 2 luni Duphaston si fara efect. Am luat apoi o luna Utrogestan. Din nou nimic. A patra luna am luat Colstybegit in combinatie cu utrogestan si desigur nimic. Luna urmatoare am luat doar Utrogestan si am ramas gravida. Insa in tot acest timp am luat si ceva stimulente generale de la Hofigal ( la recomandarea medicului de acolo) dar si laptisor de matca si vitamina E forte, alternativ, o sapatamana una si apoi cealalta. Sotul meu a luat si el alternativ Laptisor de matca si E forte. Dar,eu am mai facut ceva: am luat si cate o lingurita de miere si polen in fiecare dimineata si am fost la mare unde timp de 11 zile am facut in fiecare zi talasoterapie circa 3 ore. Se zice ca statul la soare si apa marii stimuleaza ovulatia.

De asemenea, in perioada fertila, mergeam in fiecare zi la doctorita si urmaream foliculii pt a actiona in momentul optim. Mie doctorita mea mi-a spus ca nu de cate ori incerci e important ci momentul incercarii, ca dovada ca in luna septembrie cand am rams eu am incercat doar de 2 ori si uite ca s-a concretizat.

Dar, m-am si rugat mult, foarte mult.

Acum am o burtica de 24 de saptamani, e baietel si e tare activ. Loveste mereu din toate cele si culmea, am o sarcina usoara, cu greturi putine, arat foarte bine la fata si efectiv nu ma doare nimic. Ma simt de parca as avea 18 ani si nu 36. Sentimentul e deosebit si as vrea sa aiba parte de el toate femeile care isi doresc copii.

Povestea mea nu e una cu multe peripetii si multe interventii, insa e o poveste in care am asteptat destul de mult ( mie mi s-a parut o vesnicie desi a trecut doar 1 ani si putin) insa a fost suficient sa imi dau seama cat e de greu si dureros. de aceea, le admir pe toate cele care fac acestu lucru de ani de zile dar nu se dau batute si le rog sa lupte in continuare pentru ca merita si pentru ca e minunat sa ai un copil al tau.

Va doresc tuturor numai bine, copiii pe care ii doriti sa nu se lase asteptati si sa nu bucuram cu toate de privilegiul de a fi mame.

Anida