Scrisoare Deschisa Ministrului Sanatatii

Guestus spune:

pai aici e problema...ca ala in loc sa stea 8h la munca in locul X si sa fie efectiv si creativ el sta de fapt 3 si-l doare in dos..ca lui ii intra ciolanul din alte parti..e...aici e puroiul.
si yo ca spital daca vreau sa cistig bani il inchiriez pe prof X la univ privata Z pt 5 h /luna si iau pe el 10 000 euro pe curs..si banii intra la spital...si etc.

voi nu o sa vedeti never pe unul ce lucreaza full time la Nokia or GM sa tina si ore la universitate in timpul programului si sa mai lucreze si 6/h la ericsson..ca deh...e dreptul lui cistigat

e greu de inteles pt voi ....dureaza nene

Guestus spune:

Hai sa auzim..e logic draga sa iei bani si de la spital si de la univ...doar muncesti in 2 locuri in acelasi timp.
Atitea prostii cu salarizarea asta yo nu am mai pomenit...parca sint facute intentionat.
Si cind apar cu salariile vin numai cu cele de la spital...sau cele de la univ.. ...sint smecheri

viviana spune:

Stii dreptatea si intelegerea e la mijloc. Pentru ai din stanga e la fel de greu de inteles ca si pentru ai din dreapta.

Daca ne referim strict la medici profesori. In toata lumea asta ei fac si cursuri si spital.
Ei prefera mai mult spitalul pentru ca de acolo le ies banii cei mai multi. Si acolo isi cam petrec cele 6 ore, cred, legale de munca.
Din predare nu le ies chiar atat de multi bani.

Iar ce descrii tu acolo cu inchirierea si alte chestii din astea...
Parol, n-am auzit niciodata, dar daca exista asa ceva e o practica rara care nu are nicio insemnatate in economia discutiei.


Si pe noi nu ne intereseaza ce face Nokia sau Vodafone. Alta industrie. Sunt firme private. Nu se pune.



Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Guestus spune:

Daca yo te angajez pe tine 8 h atunci 8,000 h tu stai mort copt in spital si am grija sa nu arzi gazu cu cafele si ceai....si in plus am grija nu te gasesc dupa 4 h la policlinica privata din colt dind consultatii si nici la univ spiru haret si nici calare pe masina de carat medicamente
pai oprescu era director la 7 spitale......o somitate ocupata.
7 oameni nu aveau loc de munca din cauza lui ...ce zici de asta? spune...lasa-l draga ca era bun...merita domle.

Sheannamp spune:

Pentru cei care pare ca nu au citit chiar tot ce scria in scrisoarea aceea, sau poate au un interes meschin in a deturna discutia de la tema initiala (Guestus, poti sa folosesti si ochelarii iar daca e nevoie pot sa iti si dau lamuriri suplimentare acolo unde fraza te depaseste), CITEZ:


Domnule Ministru,


Sunteti absolvent al UMF Carol Davila si, desi n-ati practicat medicina clinica niciodata, ar trebui sa va reamintiti ca factorul care determina o buna practica medicala, chiar la nivel de sistem, este banalul parteneriat medic-pacient. Exact ca si în afaceri, sau ca într-un cuplu, încrederea dintre cei doi membri ai parteneriatului este premisa care asigura ani buni de colaborare benefica sau, din contra, de suspiciuni si dezgust. Marele avantaj al încrederii reciproce este ca nu costa bani.

Ma tem ca atitudinea dumneavoastra din ultima vreme nu a tinut cont de acest deziderat elementar. Sper ca numai din necunostiinta de cauza ati accentuat actualul curent de opinie ce a transformat un parteneriat, si asa profund subrezit de multi dintre predecesorii dumneavoastra, într-o relatie antagonica: pacientii si medicii au ajuns sa se priveasca unii pe altii precum soarecele si pisica. Poate ca n-as fi ajuns sa va scriu aceste rânduri daca n-as fi avut recent o discutie cu ruda unui pacient, care mi-a explicat cât de „prost” fusese tratamentul prescris de un coleg necunoscut. Din fericire pentru tagma noastra, pacientul fusese tratat corect si, de altfel, avusese o evolutie favorabila, numai ca prea lenta fata de asteptarile rudei pacientului. Cu toate acestea, „diagnosticul” stabilit de ruda pacientului, fara multa vorba, a fost urmatorul: acel medic necunoscut gresise tratamentul! #354;in sa va atrag atentia, domnule ministru, ca respectiva afirmatie a fost facuta cu aerul ca era de la sine înteles ca medicul trebuia sa greseasca, în ciuda faptului ca-si tratase corect pacientul care, la ora conversatiei, se juca în parc, alergând cu fiica-mea de la un leagan la altul, sanatos tun, într-o atmosfera extrem de geroasa.

Aceasta discutie nu este altceva decât chintesenta a ceea ce înseamna acum încrederea po****tiei fata de medici. Cu tristete, trebuie sa extrapolez de o maniera care o sa vi se para cinica: cazul extrem de la Slatina nu este, la rândul sau, decât un simptom al maladiei sistemului medical din România. Numai ca, aceasta maladie este foarte bine mascata – v-ati pus, vreodata, problema, cum de a ajuns sa fie acoperita cu atâta perfectiune?

Oare o sa va mirati când o sa va spun ca practicienii din România n-au fost luati prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat la Slatina? Oare o sa vi se para bizar daca o sa va spun ca ma astept la un deznodamânt similar (cu groaza de a nu fi imputat, ca de obicei, tot corpului medical) în serviciul pe care îl coordonez?

De fapt, domnule ministru, motivul fundamental pentru care va scriu este ca mi-as dori tare mult sa faceti o inspectie chiar în serviciul meu. Am sa va explic de ce.

Functionez într-un serviciu chirurgical de urgenta. În tarile din comunitatea carora am ajuns si noi sa facem parte, specialitatea mea este considerata una de vârf – în consecinta, este o specialitate fata de care interesul decidentilor este extrem de ridicat, concretizându-se într-o anumita politica financiara si de personal. Ca sa fiu mai specific, la acelasi numar de paturi pe care îl are serviciul nostru, în Germania sunt angajati 6 medici specialisti, la care se adauga un numar apreciabil de medici rezidenti, toti având drept de garda. În cele mai bune zile ale noastre, noi am functionat cu 3 medici specialisti si cu 3 rezidenti care aveau, doar partial, drept de garda. Numarul asistentelor din tarile civilizate este de doua ori mai mare decât la noi, asta ca sa nu mai mentionez de personalul care se ocupa cu scriptologia… În alte locuri, medicii sunt medici, domnule ministru – singurul lor obiect de interes sunt pacientii si profesia, ceea ce le permite sa aiba timpul necesar nu numai pentru practica medicala nemijlocita, ci si pentru comunicare cu bolnavii, pentru lucrari stiintifice si pentru studiu – toate acestea alcatuind medicina, dupa cum bine stiti.

Fireste ca la noi este imposibil sa atingem aceste deziderate, chiar daca functionam în acelasi an de gratie, 2009, cu Germania, Franta, Spania, Italia, Marea Bitanie, dar si cu Polonia, Ungaria, Croatia si Slovacia…. Acest lucru are loc si din vina mea, domnule ministru, si iata în ce fel. Dintr-o naivitate de care acum îmi pare rau, am fost de acord ca împreuna cu colegii mei sa asiguram urgentele în timpul nostru liber, neplatiti, ba chiar dând bani din buzunar. Speram (oh, sfânta imbecilitate!) ca doi dintre mai tinerii nostri colaboratori vor fi recompensati pentru cei trei (3!) ani de alergatura pe benzina lor sau cu taxiul, în zile de sarbatoare sau, pur si simplu de week-end, asta ca sa nu mai amintesc de zilele saptamânii, indiferent de ora din zi sau din noapte, speram, asadar, ca în schimbul acestui serviciu, cei doi colegi mai tineri ai nostri sa obtina post în spitalul în care au muncit fara rezerve, chiar si în transe de 48 de ore neîntrerupte, fara sa solicite vreo clipa contravaloarea muncii lor, nici de la pacienti si nici de la cei care erau îndrituiti sa-i plateasca.

Nu a fost sa fie asa. Dupa ce spitalul si-a vazut 3 ani de urgente acoperite fara sa scoata macar un leu vechi din buzunar cu plata salariilor, colegii mei mai tineri s-au trezit cu un post temporar pe care sa-l împarta la doi. cititi cu cât erau platiti, fiecare, ca proaspeti medici specialisti?

Cu zece milioane de lei pe luna, domnule ministru! Primul dintre colegii care a capotat a fost cel care nu avea casa în Bucuresti. Era un ins cu reala aplicatie chirurgicala, dar nu mai avea cum sa lucreze într-o tara în care chiria era aproape egala cu venitul sau lunar de medic specialist. În consecinta, a plecat în Belgia, domnule ministru. Sa stiti ca îi e bine acolo desi, când vorbim la telefon, are oarece nostalgii dar, ce sa-i faci – era doar un baiat simplu din Ploiesti, cu parinti care nu erau în stare sa-l rezolve nici macar cu o amarâta de chirie, daramite cu un post. #350;i nu, nu avea decât o Solenza cumparata la mâna a doua, domnule ministru…

Dar nu se plângea din atâta lucru.

Asa ca, am ramas doar 3 plus 2, daca-mi permiteti, în situatia în care în orice tara civilizata ar fi trebuit sa fim 6 plus minimum 3. Dupa o vreme, am aflat ca postul temporar de pe care plecase colegul, acel post împartit cu colega lui, nu avea sanse sa se definitiveze vreodata. În consecinta, si colega cu pricina a plecat – n-o condamn: dupa trei ani de neplata, sa ajungi din nou sa lucrezi voluntar, rimeaza totusi a blasfemie intrafamiliala, daca pricepeti ce vreau sa spun. Colega a plecat, unde credeti, la Pristina, în Kossovo, domnule ministru. Aflu ca acolo câstiga 6000 de euro pe luna si ca pune bazele unui serviciu chirurgical. Ma bucur pentru colega si ma bucur si pentru specialitatea mea – macar în Kossovo sa fie pusa acolo unde-i e locul.

Asa ca, am ramas doar 3 plus 1, daca-mi permiteti, în situatia în care în orice tara civilizata ar fi trebuit sa fim 6 plus minimum 3. Dupa care, si cel de-al treilea rezident a încheiat cei sase ani de pregatire, fara ca sa aiba posibilitatea de a se angaja pe undeva, asta în contextul în care componenta toracica a accidentelor ridica nepermis de mult rata de mortalitate a politraumatismelor – întrebati-l pe d-l doctor Raed Arafat, daca aveti nelamuriri în acest sens. Între timp, însa, sefii dumneavoastra ajunsesera la concluzia ca si în România era criza, motiv pentru care s-au hotarât sa înghete schemele de personal si din sanatate. În consecinta, cel de-al treilea tânar coleg a plecat în Marea Britanie, unde nu e într-atât de multa criza încât sa nu angajeze un chirurg toracic la Bristol. Nu stiu cât câstiga acest din urma coleg – nu stiu decât ca, dupa numai doua saptamâni de lucru, a reusit sa-si închirieze un apartament de trei camere în centrul orasului, desi este singurul membru care lucreaza din familia lui de trei insi. Ca o paranteza, cel mai tânar dintre medicii primari din serviciul nostru si-a permis abia acum, dupa 8 ani de serviciu, sa-si închirieze un apartament de doua camere în Bucuresti, desi lucreaza atât el, cât si sotia lui.

Dar, nu v-am scris doar ca sa subliniez interesul pe care alte tari îl acorda medicilor specialisti, fie ei doar niste amarâti de emigranti. As putea doar sa fac niste trimiteri la manualele de istorie a medicinei pentru a vedea ca, din cele mai vechi timpuri si în cele mai îndepartate puncte de pe glob, medicii erau respectati si bine platiti, fiind considerati, totusi, o specie meritorie d.p.d.v. social, care trebuie remunerata corect. #350;tiati ca în Grecia antica, sau la Roma, medicii erau scutiti de taxe? Fireste, nu mi-ar da prin cap sa solicit asa ceva acum, în zilele noastre cele atât de monetizate – nu e decât un exemplu prin care îmi sustin punctul de vedere de mai sus, cum tot doar un exemplu este ca si în tarile Africii Negre (lumea a III-a, voyons…) un medic specialist este platit cu cel putin 50% mai mult decât omologul lui român. Sa nu îndrazniti sa ma contraziceti pentru ca am primit oferte de acolo - numai ca sunt prea batrân ca s-o iau de la început, tocmai în Africa.

Numai ca, nu sunt eu cel priceput când vine vorba de bani. Cine ma cunoaste nemijlocit stie ca asa stau lucrurile. Pasul meu este altul. Ce fac eu acum, împreuna cu ceilalti doi colegi ai mei plus un nou rezident, în contextul în care ar trebui sa functionam cu o echipa de 6 specialisti plus minimum 3 rezidenti?

Vreti sa va spun unde o sa capotam, domnule ministru? Azi sunt într-o umoare infecta si nu ma intereseaza consecintele unei scrisori deschise, asa ca o sa va spun care sunt punctele slabe ale serviciului meu – de altfel, sunt punctele slabe ale întregului sistem pe care, cu onor, îl manageriati. Daca aveti dificultati în a pricepe succesiunea rationamentelor, rugati-l pe d-l doctor Raed Arafat sa citeasca materialul – fiind practician, dânsul îmi va întelege argumentele la justa lor valoare.

Asadar, suntem 3 insi plus 1 într-un serviciu care necesita 6 plus minimum 3. Când si când (s-a întâmplat chiar în ultimele doua saptamâni), câte unul dintre noi are dreptul la concediul de odihna legal. Atunci, ramânem în serviciu doar 2 specialisti plus 1 rezident. Acum, indiferent cât de mândru as fi eu de specialitatea mea, nu vreau sa fac prea mult caz de ea – cu toate astea, este o specialitate care, conform normelor internationale de buna practica, necesita la anumite interventii chirurgicale echipe din minimum trei medici. Prin urmare, sunt pus în fata urmatoarelor situatii: fie aleg sa fac o echipa operatorie dintr-un numar mai scazut de medici decât sunt necesari pentru buna desfasurare a operatiei, astfel încât sa mai am un om care sa urmareasca pacientii de pe sectie si/sau care sa primeasca urgentele, fie intru cu echipa completa, conform cartilor, numai ca atunci nu mai ramâne nici un om care sa urmareasca pacientii de pe sectie sau care sa primeasca urgentele.

Eu m-am sucit în fel si chip, domnule ministru, va dau cuvântul meu de onoare, dar aritmetica este imbatabila pentru mine. Prin urmare, aceasta este prima întrebare pe care v-o pun: cum sa fac, domnule ministru? Sa-mi asum riscuri intraoperatorii, sau sa-mi asum întârzierea în ce priveste primirea unei urgente la camera de garda? Sa risc viata pacientului de pe masa, sau sa las sectia descoperita?

Oh, stati linistit – pâna acum nu ne-am facut de bafta, dar, îmi permit sa va întreb: cât timp credeti ca vom reusi sa functionam în acest regim de lucru suboptimal? Credeti ca o fi facut cineva calcule apropo de ragazul de timp mediu înainte de a comite o greseala ireversibila în conditii de personal insuficient? Daca da, trimiteti-mi si mie referintele bibliografice, ca sa pot sa-mi informez corect pacientii asupra riscurilor. Nu va sfiiti – încercati acelasi lucru si cu alte specialitati (de pilda cu ATI-ul!), asta ca sa stim cam la ce intervale de timp sa ne asteptam la catastrofe pe care le vor încasa chiar pacientii pe care sustineti ca-i reprezentati.

Sau, credeti ca ar fi mai bine sa nu le mai permitem colaboratorilor sa-si ia concediul legal de odihna? Poate ca ar fi mai bine sa le sugeram sa lucreze conform normelor unui stahanovism medical? Sa le promitem ceva medalii, domnule ministru, ca de prime si de plata orelor suplimentare n-a fost vorba nici macar când nu era criza, daramite acum?

Ma rog… Dar, stati ca n-am terminat! Mai e o chestie si mai absurda, domnule ministru, si zau ca vreau s-o auziti! M-am trezit cu niste adrese oficiale, domnule ministru, adrese conform carora ni se pune un plafon de consum de medicamente per pacient… Dupa ce le-am primit, am facut si eu niste calcule si stiti ce am constatat, fir-ar ea sa fie de aritmetica?

Am constatat ca plafonul de medicamente per pacient internat nu trebuie sa depaseasca 70 de euro… Pe cuvântul meu, atât mi-a iesit: 70 de euro per pacient, ca am facut si proba la împartire, domnule ministru! Pai, zau ca m-as chinui sa fac si treaba asta, ca m-am obisnuit sa lucrez în conditii suboptimale de când am intrat în sistem dar, ce sa ma fac când, prescriind un medicament relativ ieftin, ma trezesc ca respectivul medicament NU se afla în farmacia spitalului?

Un lucru ciudat: medicamentul ieftin nu e în farmacie, în schimb, omoloagele lor (sic!) extrem de scumpe se gasesc la discretie… Am si eu momente când consider ca un antibiotic pe cale bucala este suficient la cazul X sau Y dar, cum sa-l prescriu, când spitalul îmi returneaza condica de medicamente cu faimosul înscris L.F., adica lipsa farmacie, oferindu-mi în schimb, alternative care depasesc într-o zi, la un singur pacient, 70 de euro?

Alt lucru bizar: în aceeasi adresa cu plafonul de medicamente se aflau doua paragrafe în care mi se atragea atentia ca mi se vor retrage sporurile de conducere daca îndrazneam sa depasesc respectivul plafon. M-a umflat râsul, domnule ministru! De cinci ani de când lucrez în actualul spital, n-am încasat niciodata sporurile de conducere, asa ca m-a cam durut în cot, recunosc, de amenintarea decidentilor. Problema aparea, însa, dupa înca un paragraf, în care scria negru pe alb ca daca vom depasi plafonul de medicamente doua luni succesive, sanctiunile salariale vor fi extinse si asupra celorlalti membri ai serviciului, nerezumându-se doar la medicul coordonator/sef de sectie.

Bun! Sa zicem ca ne speriem si ca luam ad litteram amenintarile decidentilor, care amenintari, o stiu prea bine, nu sunt facute din capul decidentilor locali, ca i-am mai vazut si noi pe alde Boc et comp. cum se straduiesc sa scoata tara din marasm, saracii! Rezultatul adresei sus-mentionate ar fi ca, de spaima, ne vom apuca sa scriem retete pe care sa le dam apartinatorilor pacientilor, astfel încât sa facem economii, numai ca, pentru aceasta situatie, aceiasi decidenti au stabilit ca, daca cineva se adreseaza la conducerea spitalului cu o asemenea reteta (e dreptul pacientului sa-si recupereze cheltuielile din sistem, domnule ministru – vezi legea Paveliu!), atunci spitalul va pune medicul sa plateasca din buzunar tratamentul pe care l-a administrat pacientului.

Asa ca, va întreb si eu, oarecum naiv: eu ce fac cu pacientii mei, domnule ministru? Îi mai tratez, sau îi las balta? Îi mai operez sau îi trimit prin alte spitale, sa-i opereze altii, desi, când ma gândesc în ce spital lucrez, îmi dau seama ca n-am unde sa-i mai trimit, spitalul meu fiind ceea ce se numeste o statie terminus d.p.d.v. medical… As vrea sa va reamintesc ca acest plafon de 70 de euro per pacient ar fi valabil doar daca noi am interna cei 70 de pacienti contractati lunar cu Casa de Asigurari – ce sa ma fac, însa, cînd, numai în luna ianuarie, am internat aproape o suta de pacienti?

Zau ca nu stiu, asa ca astept instructiunile dumneavoastra. #350;i, pentru ca tot am deschis mai sus discutia despre statia terminus d.p.d.v medical, va dati seama ca am ajuns sa ma plâng tocmai eu, care lucrez în ceea ce se cheama, conform sistemului de referinta local, un spital bogat. Ati fost vreodata, domnule ministru, sa vedeti ce se petrece în spitalele din provincie? Nu ma refer la vizitele fulger în care ati schimbat niste directori de spitale, si asta în conditiile în care stiati prea bine ca problemele de personal din provincie sunt cu mult mai grave decât în Bucuresti, astfel încât în anumite judete nu se poate constitui o linie de garda de ATI de exemplu… Nu la asta ma refer, domnule ministru, scuzati ca va atrag atentia…

Ma refer la absenta celor mai elementare facilitati de practica medicala serioasa, domnule ministru. Am colegi care lucreaza în provincie, am colegi care-si cunosc meseria, dar care nu au cum s-o practice… Predecesorii dumneavoastra s-au laudat cu nenumaratele dispozitive hi-tech pe care le-au cumparat, cu investitiile nemaipomenite de care a beneficiat medicina: computere, laptopuri, CT-uri, RMN-uri etc. N-am vazut pe nici un ministru, însa, si, din pacate, nici pe dumneavostra nu v-am auzit vorbind, despre politica de personal din sanatate, domnule ministru. Toate sculele alea frumoase, toate sculele alea care au costat o sumedenie de bani, trebuie operate cu personal calificat, domnule ministru. Degeaba cumpara Z din orasul M un echo doppler daca nu are cine sa-l foloseasca. Degeaba cumpara acelasi Z din acelasi oras M o trusa de endoscopie daca n-are cine s-o foloseasca. Sau, degeaba sunt la Curtea-de-Arges chirurgi generalisti daca nu exista suficienti anestezisti astfel încât sa-si poata efectua operatiile.

Acum, eu stiu ca sunt cârcotas – dar nu stiu de ce, îmi este imposibil sa nu ma gândesc ca este mult mai facil sa faci achizitii de tehnologie în valoare de milioane de dolari/euro, decât sa investesti în personal, în calificari si în programe. Poate ca recompensele dupa achizitionarea de tehnologie sunt mai… vizibile? Poate ca investitiile în politica de personal nu ajung chiar acolo unde trebuie? Uite, daca as fi ziarist v-as pune aceasta întrebare, daca as avea prilejul…

#350;i stiti de ce mai sunt suparat, domnule ministru? Mai sunt suparat si pentru ca, nu stiu de unde si pâna unde, s-a încetatenit ideea ca în spitale nu se mai moare. As vrea sa fiu clar: nu pledez, n-as avea cum, pentru exonerarea celor care se fac vinovati, într-adevar, de culpa medicala. Numai ca, dupa cum bine ati studiat în perioada în care dumneavostra însiva ati fost rezident în sanatate publica, domnule ministru, stiti ca asa-numitul malpraxis este un concept diferentiat în functie de arealul în care se practica medicina. Asta n-o spun eu – o spun insii cei mai nervosi în ce priveste malpraxisul, si anume americanii.

Cu alte cuvinte, ceea ce la New York, sa spunem, este considerata culpa medicala, este privita cu mult mai multa îngaduinta la Washoe, sa spunem, unde accesul la tehnologie este mai saracut, unde numarul medicilor este mai scazut etc. Din acest motiv, spitalelor si celorlalte asezaminte medicale din tarile civilizate li se atribuie un anumit grad, în functie de capacitatea de rezolvare a cazurilor. Acest grad se regaseste si în încadrarea cazurilor de malpraxis. Fireste, a nu examina un pacient este culpa medicala si la Tuamotu-din-Vale, pe insulele Marchize, acolo la ei, în Pacific, dar nu la asta ma refer. La noi, în schimb, nu conteaza ca un pacient este examinat si tratat la Jibou, sa zicem – el este considerat, a priori, ca fiind culpa medicala daca nu are o evolutie favorabila, desi la Jibou nu se pune problema unor capacitati medicale optimale. În mod similar, am avut prilejul sa vad la TV câteva cazuri care nu tineau de culpa medicala, dar care erau tratate ca atare, fara ca dumneavoastra sa explicati vreodata (nici predecesorii dumneavoastra n-au facut-o) ca medicina are limite si ca anumite maladii nu sunt compatibile nici cu viata, nici cu un diagnostic în doi timpi si trei miscari. Aceasta realitate ar trebui sa va fie familiara – nu exista specialitate medicala în care capitolul de diagnostic diferential sa nu ocupe pagini întregi – ati facut 6 ani de facultate si trebuie sa stiti asta! Pe de alta parte, nu este treaba pacientilor sa înteleaga cum stau aceste lucruri fara o explicatie – pacientii, însa, doar vad cum trageti concluzii din vârful condeiului, de parca medicina ar fi un service auto în care omul intra bolnav pe o parte, iesind pe partea cealalta, cu necesitate, sanatos si zâmbitor.

Dar, las’ ca aici, nici cei care ar trebui sa pledeze corect pentru cazurile complexe nu o fac asa cum ar trebui – asa ca aceasta vina o împartiti cu confratii nostri care recurg (e obicei national!) la numaratul arogant al oualelor în loc de a furniza publicului explicatii inteligibile. Vina dumneavostra, însa, este ca în ciuda faptului ca stiti si aceste lucruri, nu v-am auzit niciodata punând la punct respectivele probleme – sa se datoreze asta relatiei de strânsa prietenie pe care doriti s-o claditi cu presa, în detrimentul realitatii?

Nu îndraznesc sa va banuiesc de asa ceva. La fel cum nu îndraznesc sa va banuiesc de nimic rau (honi soit qui mal y pense!) nici când afirmati, prin interpusi, ca preturile la medicamente, care tocmai au crescut, vor scadea în luna aprilie. Pâna atunci, însa, ma întreb cu ce anume substante vom mai da anestezie pacientilor fara ca spitalele sa nu devina datoare vândute (stiti cât de mult s-au scumpit anestezicele?), dar, mai bine ma opresc, caci deschid un alt subiect.

Numai ca, uite ca am ajuns sa vorbesc si despre bani. Aici, chiar ca nu ma bag, domnule ministru. #350;titi, n-am pregatire financiara. Absolut deloc. Numai ca, auzind atât de multa lume povestind tot soiul de lucruri stranii care au loc cu banii de la Casa de Asigurari, mai ales în anii electorali, as dori si eu sa va fac, în masura în care nu va irit prea tare, o anume propunere. Fiti pe pace, stiu ca banii de la Casa de Asigurari nu sunt pe tarlaua dumneavoastra, dar, macar d.p.d.v. moral, dumneavoastra sunteti garantul sanatatii publice din România. În context, v-as sugera sa solicitati un audit în ce priveste banii de la Casa – dar nu un audit din asta, ca între prieteni, ci un audit cu o firma externa, independenta, care sa scobeasca asa cum trebuie prin conturile Casei Nationale de Asigurari. Sunt sigur ca multi români ar fi dispusi sa dea înca niste bani (s-au obisnuit, saracii, inclusiv cu onorariile cu care, nu-i asa, ne „îmbogatesc” nepermis de mult pe noi, medicii), sunt convins, asadar ca românii ar oferi prin subscriptie publica banii necesari auditorilor, numai ca sa stie ce cai iau cotele prelevate din salariile lor.

Se duc banii de asigurari doar în sistemul sanitar? Daca da, ce anume se întâmpla cu ei în sistemul sanitar? De ce suntem, de 19 ani de zile, într-o criza financiara perpetua? Cine raspunde de fondurile prost investite în sanatate? Daca toata lumea e nemultumita, de ce nici unul dintre sefii Casei de Asigurari nu a dat explicatii vizavi de filiera banilor pe care îi are în administrare? Pe de alta parte, daca noi, medicii, suntem niste prosti în ce priveste administrarea banilor publici, de ce nu s-au rezolvat problemele financiare din sistem dupa ce multi manageri de spitale au fost selectati din alte profesii? #350;i daca nici medicii, nici noii manageri non-medici nu sunt buni de nimic, de ce sunt lasati pe bara colegii dumneavoastra de la Institutul de Sanatate Publica, domnule ministru? De ce n-am vazut nici un specialist în sanatate publica în functii de decizie vizibile, la minister? OK, predecesorii dumneavoastra aveau scuza ca n-au auzit de acesti specialisti – dar, în ce va priveste, vorbim despre colegii dumneavoastra de rezidentiat, vorbim despre conferentiarii si profesorii dumneavoastra, domnule ministru…

Chiar asa o parere proasta sa aveti despre cei care v-au învatat cum sa fiti ministru, domnule ministru?

Nu ma astept ca vreun decident sa ia în seama ce am scris eu aici, nici chiar dumneavoastra, domnule ministru. M-am obisnuit sa nu primesc raspunsuri, nici chiar la adresele oficiale în care semnalez decidentilor probleme similare cu cele enumerate aici. Unii mi-au spus (doar verbal) ca bat câmpii. Altii mi-au spus, tot verbal, sa fac gura mai mica. Altii au relatat, în absenta, ca sunt o fiinta imprevizibila. M-am obisnuit cu toate astea, domnule ministru.

Cu un singur lucru nu m-am obisnuit, însa, acela fiind ca numai noi, practicienii, ajungem sa dam explicatii pacientilor si rudelor lor. Noi, practicienii, trebuie sa justificam incapacitatea sistemului de a oferi necesarul absolut minimal pentru o medicina onesta în 2009. Pe noi se supara pacientii si rudele lor când cazurile nu merg bine, desi, doamne iarta-ma, stim ce ar trebui facut la cazul X, dar n-avem de unde sa-i oferim ceea ce ar necesita acelasi caz X – si nu, nu vorbesc de nanotehnologii si de transplanturi, vorbesc de banalele antibiotice, de fese, de perfuzoare, de numarul angajatilor, de analgezice si de manusi de unica folosinta si de seringi.

Pe de alta parte, va marturisesc, domnule ministru, ca nu reusesc sa ma obisnuiesc cu ideea ca, prin tacere, devin complice cu un sistem care, în egala masura, afecteaza si starea de sanatate a po****tiei, dar si onoarea profesiei medicale. Oh, da, stiu ca sunt patetic – dar asa m-au educat ai mei acasa, de mic. Vreau sa spun ca exista cuvinte în care, eu unul, continui sa cred, domnule ministru, parându-mi-se chiar mai importante decât accesoriile din jur. De altfel o sa vorbesc chiar acum si despre ele, despre accesorii…

Asadar! Sa nu va asteptati, cumva, sa-mi pun cenusa în cap pentru acele aspecte sistematic evitate în discutiile publice cu medici – ma refer, cum altfel, la onorariile asa-zis necuvenite. Nu vreau sa initiez o captatio benevolentiae vizavi de pacienti, asa ca nu va speriati, domnule ministru, ca as fi în stare sa ma aliez acum cu pacientii ca sa ne napustim, împreuna, pe bancheta din spate a vreunui Ferrari! Din contra, am azi chef sa-mi ridic toata lumea în cap – pe non-medici inclusiv. În ultima luna mi-am petrecut fiecare a cincea noapte în spital, prin urmare sunt obosit si nu-mi mai pasa de consecinte.

Sunt ani de zile, stimat public, de când vi se tot spune ca medicina nu costa decât cei 16% despre soarta carora nu stim nimic, desi, o stiti prea bine, realitatea este alta. Iar dumneavoastra, stimat public, va prefaceti ca asa ar trebui sa stea lucrurile desi auziti foarte des, pe tot soiul de canale mediatice, de fonduri strânse pentru ca un pacient nefericit sa fie operat în strainatate. Se vehiculeaza sume între 20.000 si 140.000 de euro pentru o interventie, dar dumneavoastra va prefaceti ca aceste cereri de ajutor pentru niste semeni în reala suferinta sunt acceptabile atunci când trebuie sa ne tratam în strainatate, dar ca devin inacceptabile când trebuie platite acasa.

Medicina costa mult, foarte mult, al naibii de mult costa, doamnelor si domnilor.

De altfel, dumneavoastra însiva ati gasit solutia la aceasta problema – adresarea la serviciile private. Acolo ati gasit si curatenia care va lipseste în spitalele de stat si modul de comunicare pe care vi l-ati dorit. Cu alte cuvinte, ati realizat ca un anumit standard al serviciilor costa niste bani pe care n-ati ezitat sa-i oferiti. #350;i acum, o sa va întreb, în ciuda vociferarilor: câti dintre dumneavoastra ati platit asigurari de sanatate complementare, care v-ar fi permis sa va adresati unor servicii superioare, si câti ati preferat sa platiti leasinguri la masini scumpe, bunuri electrocasnice etc?

Raspunsul, îl cunoasteti mai bine decât mine: va este mai ieftin sa platiti onorarii cenusii la nevoie, decât o cota parte din venituri, permanent, asta lasând la o parte profilul comportamental de masa al românilor, care prefera sa epateze cu un mobil foarte scump, decât sa fie abonati la serviciul de sanatate X.

#350;tiu, mie mi-e usor sa vorbesc din acest punct de vedere – n-am cerut nicicând vreunui pacient nici un capat de ata si nici n-am s-o fac, din motive absolut personale. Pe de alta parte, nici n-o sa-mi scada clientela dupa acest autodafé – mai bine de 50% dintre pacientii mei nu ma cauta direct: ei ajung sa ma cunoasca doar dupa ce-si revin din socurile care îi aduc, din nefericire, la spital.

Dar, având în vedere ca n-am cerut niciodata nimic, nimanui, as vrea ca atât eu, cât si colegii de vârsta mea care, multi nu v-au cerut nici ei, nimic, niciodata, si care si-au petrecut în 23 de ani de practica (am facut calcule, domnule ministru!), cam sase ani de garzi puse cap la cap, colegi care, în plus, au stat în jur de 40% din timp peste program, fara a fi platiti nici oficial, nici neoficial – în numele tuturor celor care v-au facut sanatosi, unii venind noaptea de acasa când nu era treaba lor s-o faca, multi suplinind lipsa cronica de personal, în numele celor care v-au prelungit viata, ba chiar si în numele celor care v-au primit onorariile pentru care nu si-au pus doar o simpla semnatura pe un act, ci care v-au operat, v-au anesteziat, v-au tratat în timp ce majoritatea dormeati – în numele tuturor, va spun sa nu-i mai credeti pe toti ministrii sanatatii, mult mai interesati în exercitii de imagine decât în rezolvarea problemelor din sistem. Incapacitatea politica de a administra sistemul medical, domnule ministru, este doar incapacitatea dumneavoastra – nu este dovada nici a slabei pregatiri a celei mai mari parti a medicilor si nici a unei imoralitati funciare a celor în halat alb.

#350;i, pentru ca tot avem un ministru al sanatatii cu dubla specialitate, o sa-mi permit urmatoarea afirmatie, stimat public: când ai în buzunar bani pentru un Logan la mâna a doua, e cel putin bizar sa ai pretentia sa mergi toata ziua-bunaziua într-un Ferrari! #350;i, ca sa închei subiectul banilor negri, nepermisi, sau cum vreti sa le spuneti, am sa va pun problema în felul urmator: problema fundamentala a practicianului este sa-si trateze toti pacientii în mod egal si fara sa conditioneze actul medical – în rest, însa, sper ca nu doriti sa fiti tratati (doamne fereste!) de chirurgi carora sa le stea mintea la plata întretinerii sau care sa se îmbulzeasca pe la cozi doar pentru ca am fi cu totii egali, sau care sa stea peste program doar pentru ca la noi în tara, n-au aparut înca listele de asteptare. Pe de alta parte, dumneavoastra însiva, chiar inconstient, aveti anumite asteptari de la imaginea simbolica a medicului (era sa spun de la engrama medicului) dar, numai când aveti nevoie de el, aveti pretentia sa se ridice la respectivul nivel de asteptare. În rest, însa, când slava domnului, sunteti sanatosi, ati dori ca medicii sa faca parte din marea masa a multimilor, ignorând realitatea despre ceea ce înseamna, cu adevarat, un medic.

Am sa închei, discutând despre afirmatia absolut aiuritoare ca un coleg (fie el un scelerat care nu si-a vazut pacientul la nevoie) a încasat 104 milioane de lei într-o luna.

Aceasta afirmatie determina o dilema à la Nae Catavencu – am s-o expun, pentru ca domnul doctor Raed Arafat (of, cât de mult l-am admirat pentru realizarile de la SMURD!) a ridicat-o la fileu. Nici eu si nici nimeni altcineva, niciodata, n-am auzit de un salariu atât de mare în medicina româneasca, la stat. Daca acel medic a primit, în mâna, 104 milioane de lei la actualele tarife de plata, înseamna ca a petrecut în spital un numar de ore înfiorator de mare – un numar de ore nepermis prin codul muncii nu numai în tara noastra, ci oriunde pe pamânt. De aici, ce deducem? Sau ca afirmatia este adevarata – în consecinta, schema de personal din acel spital era îngrozitor de subtire (nu ma mir) si ca nu era alta solutie, decât ca respectivul medic sa stea la nesfârsit în spital. Prin urmare, vina medicului care nu si-a vazut pacientul (asta n-am sa înteleg niciodata, indiferent cât de istovit ar fi fost) trebuia împartita cu vina sistemului supervizat de dumneavoastra, domnule ministru, sistem care permite încalcarea legii în ce priveste numarul de ore lucrat. În context, va întreb înca o data: cum intentionati sa manageriati politica de personal, domnule ministru, în conditiile în care România are cu 30% mai putini medici decât este necesar? Nu uitati ca si eu vorbesc la rece – dar pot eu sa stiu cum o sa reactionez dupa ce o sa ma ajutati sa câstig 104 milioane de lei, petrecând o luna întreaga la serviciu? Poate ca o sa-mi vad pacientul, totusi – dar credeti ca o sa-l examinez corect?

Ce parere aveti, domnule ministru?

Pe de alta parte… chiar 104 milioane?!?! #350;i daca domnul Arafat nu s-a uitat cu atentie pe fluturas si a facut o asertiune nefondata?

Daca se dovedeste varianta neatentiei, o sa va fie greu s-o justificati în fata colegilor care, lucrând cu mult peste program, abia daca reusesc sa ridice cel mult 40% din acel salariu, dupa o luna de lucru istovitoare. Asa ca ma întreb si eu, cu naivitate, de ce a trebuit sa vehiculati un lucru într-atât de neadevarat pe posturile TV, domnule ministru?



Cu stima,



Un Împricinat de Medic





p.s. – Sincer, n-am de gând sa moderez acest post, pentru ca stiu care vor fi reactiile. Iertare pentru ce spun acum, dar, din nefericire, moderarile la acest post, ca si invectivele, nu vor avea nici un sens aici, în scris – ele vor avea loc în viata reala, în camerele de garda, când dumneavoastra, pacientii care nu mai aveti încredere în noi, medicii dumneavoastra, veti vedea ca veti astepta din ce în ce mai mult pentru o consultatie din ce în ce mai sumara, consultatie urmata de un tratament din ce în ce mai frugal. Pentru ca realitatea sa nu fie asta, o sa fie nevoie de o minune: din pacate, nu vad cine o sa fie în stare s-o aduca printre noi.

La fel de sincer va spun ca sunt momente când nu mai am chef sa stau nici o clipa peste program (lucru de la sine înteles în orice alta tara), dupa ce vad cum profesia îmi este terfelita. Nu-i înteleg nici pe colegii mei care, în loc de explicatii coerente, raspund cu aroganta – dar le gasesc circumstante atenuante: mi se pare cel putin bizar ca specia denumita ziaristi sa generalizeze, ricanând, o problema tragica, azvârlind oprobiul asupra unei întregi categorii profesionale. Din experienta proprie stiu cum se comporta anumiti ziaristi la spital – la fel ca si pacientii cu foarte multi bani, îsi imagineaza ca sanatatea poate fi dobândita prin presiune sau… prin bani. La fel ca si pacientii cu foarte muti bani, considera ca se întelege de la sine ca domniile-lor merita un tratament preferential…

Ceea ce nu e deloc adevarat. Dar, ar fi acesta un motiv suficient pentru a considera ca toti ziaristii sunt prost crescuti sau animati de parti-pris-uri?

În fine…

Acest post este dedicat tuturor medicilor care strâng din dinti

Guestus spune:

#443...#355 # 666

Sheannamp spune:

Rezolvat si problema asta.

zmotocel spune:

ca sa lamurim o data cu salariile celor ce sunt si medici de spital si cadru universitar (de la asistenti la profesori)
- sunt incadrati cu jumatate de norma in fiecare loc deci primesc in total un singur salariu
- cei mai multi nu pleaca din spital efectiv in timpul programului deoarece studentii sunt cei care vin in spital pt cursuri. asa ca doctorii continua sa-si faca programul de spital, vad pacienti cu studentii, iar apoi le explica (poti spune ca aceste explicatii si cele 2 ore de curs pe zi tinute de unul din medici sunt defapt incadrarea ca prof)
- rezidentii care sunt asistenti universitari sunt platiti doar de facultate nu si de spitalul unde lucreaza ca rezidenti

ati fi putut spune ca defapt rareori acesti medici care sunt si cadre universitare nu sunt copilul/nepotul/ginerele/nevasta etc cuiva..... dar asta e alta poveste....

sunt multe alte probleme in spitale...
si ca tot vorbeam de bani..... nu cred ca cineva dintre cei de la nokia sau ce exemple se mai dadeau stau cate 24 ore neplatite la munca, in stres, sa te cheme de mii de ori pt urgente sau si mai des pt urgente inchipuite in miezul noptii pt ca atunci a avut chef pacientul sa vina ... si mai si face scandal pt ca a vazut la tv ca asa e moda.....
si multe multe altele.....

Guestus spune:

[quote]citat din mesajul lui Sheannamp

Pentru cei care pare ca nu au citit chiar tot ce scria in scrisoarea aceea, sau poate au un interes meschin in a deturna discutia de la tema initiala (Guestus, poti sa folosesti si ochelarii iar daca e nevoie pot sa iti si dau lamuriri suplimentare acolo unde fraza te depaseste), CITEZ:
[quote]

da unde vezi tu deturnare de discutii...sau aici e doar loc de lacrimi pt viata grea financiara ce o duce un medic?

si aveti sefi de spitale...de ce nu va plingeti la ei sa scoata posturi la concurs si altele. ca gem ziarele cu "nu sintem destui"...parca trebuie sa vina de la Unesco sa va rezolve situatia.

Guestus spune:

da la policlinici private lucreaza sau nu? nu de alta dar nu vad cind au atita timp ...sau poate ca nu inteleg yo bine.

okay...spitalul e acelasi cu scoala...au timp din timpul lor ...sint si studentii si profesorii acolo ...de fapt nu iau 1 norma de la spital si 1/2 de la scoala ...okay...de sporuri de nu au auzit niciodata ...
altele sint problemele...nu va mai legati de salarii