oare am facut bine, sau nu ?

Raspunsuri - Pagina 2

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

adeia, asa cum prezinti tu lucrurile, nu sunt prea multe de spus, situatia e clara. Trebuie insa sa-ti raspunzi singura la intrebarea: de ce nu a vrut sa recunoasca copilul? Inteleg ca nu l-a dorit, l-ai nascut impotriva vointei lui, nu stiu cum a fost conceput (adica daca a fost de comun acord); noi discutam aici adesea despre cazuri in care ea vrea, el nu, dar ea decide cum vrea ea, si de aici diverse evenimente.
Asadar, pornind de la ideea ca ai un copil cu el, dar el nu a dorit asa ceva, te poti astepta la niste fapte "eroice", care s-au si intamplat.
Restul, vorba aia, e cancan. Omul se manifesta cum e educat, cat il duce capul si, din ce spui, nu-l duce prea tare.
Parerea mea este ca trebuie sa-ti vezi de viata ta, sa suporti consecintele unei (eventuale) greseli (conceperea din vointa ta exclusiva). Un copil fara tata nu este handicapat, dar nici bine nu-i este, oricat doresti tu sa crezi altfel. Desigur, mai bine lipsa, decat unul care o ameninta pe ma-sa cu moartea, dar asta-i alta chestie.
De asemenea, nu trebuie sa-ti faci nu stiu ce scenarii cu ce o sa-i spui copilei despre tata, poti spune simplu ca te-a parasit imediat si nu l-ai mai vazut. Nu esti obligata sa-i spui nici de bine, nici de rau. Oricum, e prematura discutia. Cat despre bunurile lui, face ce vrea cu ele, poate pentru el copila nici nu exista, din moment ce nu a dorit-o.
Important este sa te linistesti, ca sa-ti poti face treaba cat mai bine. Trage de timp cat poti, spune-i ca nu e copila lui, sa ceara test de paternitate, daca vrea, dureaza, costa bani, nu cred sa-l tina prea mult.
Politia va interveni, amenintarea este o fapta grava prevazuta in CP, trebuie doar sa faci sesizarea in scris si sa-i dai numar de inregistrare, asa nu o sa se fofileze domnii politisti.
Bafta!

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns adeia spune:

Rufus, da, in general asa se intampla cum spui tu. in cazul meu a fost mai altfel, ca sa zic asa. in primul rand sarcina nu a fost plannificata, s-a intamplat cu 5 luni inainte de nunta care era deja programata. eu, de cand ma stiu mi-am dorit copii, si acesta a fost primul pe care l-am putut avea. spun primul pt. ca am mai avut o sarcina pe care a trebuit sa o intrerup, medical mi s-a spus ca nu o pot tine. deci, stia foarte bina ca in eventualitatea unui accident sarcina va fi tinuta. ba chiar i-am pus de nenumarate ori in vedere acest aspect pt. ca nu era de acord sa iau anticonceptionale ca sa nu ma ingras, iar el nu se omora dupa metoda clasica a protectiei, si nu a avut niciodata o reactie din care sa rezulte ca nu ar fi de acord cu un copil. asa ca el a avut toate datele, iar daca a acceptat, am considerat ca stie in ce se baga si nu il deranjeaza. nu stiu daca a dorit sau nu acest copil, dar cand a aflat ca vom avea un copil a fost foarte fericit, pana intr-o zi... explicatia lui a fost ca vrea copii, dar nu inaintea nuntii, de parca as fi putut sa-i fac un copil in 5 luni.oricum, i-am spus deja ca nu e copilul lui, dar nu crede, iar recunoasterea, in acest caz se face in 5 minute la notar printr-un act, doar atat, nu costa, nu ii ia timp, si poate sa o faca oricand doreste.
in sfarsit,nu asta e ideea acum. cat timp nu a aparut eram linistita, eram exact in cazul pe care il descrii tu, desi nu voi considera niciodata ca, copilul meu a fost o "greseala", ci dimpotriva, este cel mai bun lucru care mi s-a intamplat. nu a vrut-o si basta, asa cum spui, doar ca acum el ar recunoaste-o dar in anumite conditii, impuse de el. cand a plecat mi-a cerut apartamentul, prima data cand mi-a scris mi-a spus ca o recunoaste daca reluam relatia, ne casatorim si ne crestem impreuna copilul, iar cand eu l-am refuzat, a revenit din nou cu pretentii financiare contra recunoasterii. nu merita nimic acest om, nici macar nu merita sa ii spun " om", dar ca mama, tocmai pentru ca stiu ca situatia pt. ea nu va fi usoara, nu pot sa nu ma gandesc ca poate o va afecta mult, si atunci voi regreta ca si datorita mie, copilul meu sufera si poate ca ar fi trebuit sa fac orice atunci cand s-a putut. e adevarat ca e prematur, dar tocmai de aceea am si cerut pareri.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

adeia, nu inteleg treaba cu notarul si 5 minute, acum daca presupunem ca chiar nu-i copila lui, dar nu crede, cum adica se duce si o recunoaste el? Sau mai precis, daca vine unu' si zice ca Ana mea e a lui, se duce la notar si o recunoaste, ca asa vrea el?
Adica nu trebuie un test de paternitate?

In rest, m-ai mai lamurit, dar tot nu inteleg ce gandeste. Obisnuieste sa bea?

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns sanziana72 spune:

Rufus, nu stiu daca situatia de care spune adeia e in Romania, dar sa iti spun cum e in Franta, pentru ca asta mie mi se pare foarte absurd.

Daca un copil nu a fost inca recunoscut, orice barbat timp de un an se poate duce la primarie (sau la notar !? nu mai stiu exact) si sa recunoasca copilul fara sa trebuiasca sa dovedeasca nimic, iar acest lucru fara ca mama sa stie. Adica te poti trezi la un moment ca cineva ti-a recunoscut copilul daca ceri un certificat de nastere (acolo nu e valabil decat 3 luni acest certificat). Si asta ii da automat drepturi asupra copilului.

"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns adeia spune:

Da Rufus, asa e legea. Eu daca vreau sa imi fie recunoscut copilul il dau in judecata si daca el sustine ca nu e al lui, sau ca nu e sigur, instanta cere testul de paternitate. El, in schimb, nu trebuie sa ma dea in judecata, se duce la un notar si recunoaste copilul. Eu ca mama, il pot da in judecata, tagaduirea paternitatii, asa se numeste, parca, daca stiu ca nu e copilul lui, dar la mine nu e cazul. Aici, insa, e aberatia legii, din cate mi s-a spus ( ca raspuns la intrabarea ta ):daca cineva da acea declaratie cum ca e copilul lui, va deveni tatal copilului cu drepturi depline, chiar daca nu e cel natural. Mama, nu poate sa il decada din drepturi pe respectivul, chiar daca intenteaza un proces de tagaduire a paternitatii, decat in favoarea tatalui natural, daca acesta doreste si atunci se impune testul de paternitate.Motivul ar fi ca orice copil are dreptul la un tata, iar daca respectivul si-a asumat raspunderea e ceva bun pt. copil. Deci, daca o femeie are un copil nerecunoscut, si vine un oarecare si da declaratie la notar ca e al lui, iar tatal biologic nu vrea sa recunoasca copilul, mama nu prea poate face nimic. Asta mi s-a spus mie de catre avocatii pe la care am umblat, si au fost cativa. Am mai inteles si ca vor sa schimbe aceasta lege, dar cine stie cand si cum. Si inca ceva, in Ro, aceasta recunoastere de catre tata se poate face oricand pe parcursul vietii, pe cand mama nu poate cere recunoasterea decat in primii 3 ani de la nasterea copilului. Egalitate, nu?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns J G spune:

Fantastic ce citesc... e posibil, o asemenea aberatie?

J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns andira spune:

Ma doare capul!!!
Nu pot sa cred ca exista asa ceva, cine e idiotul care a facut legea asta???
Ar trebui dat in judecata statul roman pentru asa ceva, e absolut absurd...

Revenind la subiect, Adeia, eu una nu mi-as face probleme de pe acum ce sa-i spun / nu-i spun fetitei. E prea devreme, si cu timpul o sa afli tu singura raspunsurile.
Iti doresc multa putere sa lupti, iar "prietenii" aia... nu sunt prieteni. Ignora-i si mergi inainte asa cum ai facut-o si pana acum, nu ceda.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Rufus spune:

Citat:
citat din mesajul lui adeia

Da Rufus, asa e legea.



Da, te cred. De fapt, ce ma mai mir?. Sunt convins ca cea mai mare problema in cazul divorturilor, custodiilor, tine de lege si interpretarea ei. Cand astea sunt defectuase, ramane sa ne spargem capul intre noi. Cu copii cu tot.

poze multe cu noiAna a implinit un an 20062007

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns catale spune:

adeia... ce lege tampita, habar n-aveam !
Cum sa-i spui mai tarziu copilului anumite lucruri ? Cred ca, pana la urma, nu te poti pregati dinainte... eu n-am reusit, insa fetita mea a reusit mereu sa ma ia prin surprindere si am avut parte de intrebari grele cu mult inainte de a ma astepta sa si le puna si sa mi le puna. Totul tine de momentul respectiv... Stiu ca ii repet mereu aproape obsesiv cat de mult o iubesc si ca voi fi mereu alaturi de ea. Asta e cea mai mare temere a mea, sa nu se simta vreo clipa neiubita sau nedorita.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ariel_7000 spune:

Citat:
citat din mesajul lui adeia

Da Rufus, asa e legea. Eu daca vreau sa imi fie recunoscut copilul il dau in judecata si daca el sustine ca nu e al lui, sau ca nu e sigur, instanta cere testul de paternitate. El, in schimb, nu trebuie sa ma dea in judecata, se duce la un notar si recunoaste copilul. Eu ca mama, il pot da in judecata, tagaduirea paternitatii, asa se numeste, parca, daca stiu ca nu e copilul lui, dar la mine nu e cazul. Aici, insa, e aberatia legii, din cate mi s-a spus ( ca raspuns la intrabarea ta ):daca cineva da acea declaratie cum ca e copilul lui, va deveni tatal copilului cu drepturi depline, chiar daca nu e cel natural. Mama, nu poate sa il decada din drepturi pe respectivul, chiar daca intenteaza un proces de tagaduire a paternitatii, decat in favoarea tatalui natural, daca acesta doreste si atunci se impune testul de paternitate.Motivul ar fi ca orice copil are dreptul la un tata, iar daca respectivul si-a asumat raspunderea e ceva bun pt. copil. Deci, daca o femeie are un copil nerecunoscut, si vine un oarecare si da declaratie la notar ca e al lui, iar tatal biologic nu vrea sa recunoasca copilul, mama nu prea poate face nimic. Asta mi s-a spus mie de catre avocatii pe la care am umblat, si au fost cativa. Am mai inteles si ca vor sa schimbe aceasta lege, dar cine stie cand si cum. Si inca ceva, in Ro, aceasta recunoastere de catre tata se poate face oricand pe parcursul vietii, pe cand mama nu poate cere recunoasterea decat in primii 3 ani de la nasterea copilului. Egalitate, nu?


POFTIMMMMMMM???? adica poate merge nea gheorghe (culmea ar fi sa nici nu-l cunosc!!!) la notar si sa zica ca puii mei sunt ai lui???? iar eu, apoi trebuie sa scot milioane (zeci??? cate???) din buzunar sa cer test de paternitate??? ce fel de test? de sange sau de ADN??? mi se face rau!!!!

mami de alexutza (10.04.2003)si Teodor Mihai (10.04.2008)

Save the Earth /Is the only planet with chocolate!

Mergi la inceput