cand adolescentul o ia razna!

Donia spune:

Serafiotti, ai niste idei tare... amuzante, sa le zic, despre cresterea copiilor.
Vezi? Am scris "cresterea copiilor" si nu "manuirea marionetelor". Si nici "dresarea animalelor".
Caci din textele tale cam asta e ideea care razbate, pui semnul egal intre copil si marioneta, in timp ce se pare ca parintele ar trebui sa fie ceva sinonim lui Dumnezeu in lumea copilului. Dar nu acel Dumnezeu care inseamna dragoste, ci acela care trebuie temut de frica pedepsei.

Nu vad decat un tata si doi copii care traiesc in lumi paralele. Nu vad comunicare, nu vad o relatie autentica, nu vad respect pentru ideile celuilalt.
Tatal si-a exercitata autoritatea si consecventa pana cand cei doi copii s-au plictisit... si ce rezolva asta? Aaaa, ca tatal e fericit? Superb. Daca asta e tot ceea ce inseamna parenting...
Dar a schimbat tatal ceva in felul de a gandi al copiilor? Ba! Copiii s-au plictisit de confruntare, atat. Si au cedat. Povestea ta nu demonstreaza decat ca doi copii s-au supus autoritatii tatalui, nu si ca i-ar purta acestuia un real respect.
Iar mie imi mai demonstreaza ca sunt destul de maturi incat sa cedeze primii si ca probabil de acum isi vor alege mai bine razboaiele.

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

bird70 spune:

Fiica-mea are 14 ani si nu a cerut un tatuaj ci a jonglat cu ideea unui tatuaj. Din fericire relatia noastra este de asa natura incat a putut sa vina sa discute cu mine aceasta idee si nu a trebuit sa ii fie frica sa o mentioneze in fata mea. In final a renuntat la idee. Am discutat si faptul ca peste cativa ani s-ar putea sa nu mai fie incantata de tatuaj sau sa vrea altceva. Dar am fost amandoua si ne-am facut un tatuaj din ala cu spray care se ia la spalat si ne-am plimbat toata ziua prin oras 'tatuate' cu o jumatate de inima pe umarul ei si cealalta jumatate pe umarul meu .

bird70 spune:

Daca tu crezi ca expertiza psihologica si psihiatrica nu da gres niciodata nu are rost sa continui. Calitatea unei expertize tine de talentul (da talentul!!), cunostintele si experienta celui care o conduce si de multe ori de 'gut feeling'. Este o imbinare de stiinta cu arta. Si da gres de foarte multe ori, mai ales cu subiecti care au experienta in acest domeniu. Am vazut pacienti psihotici in momentul examinarii care au trecut cu brio interviul pentru ca stiau ce urmeaza si ce cauta examinatorul. Cat despre 'nebunie', exista o singura nebunie adevarata si asta este psihoza, restul afectiunilor nu sunt considerate 'nebunii' (nu-mi place cuvantul asta). Asta nu inseamna de exemplu, ca un bipolar manic este 100% in control si poate sa judece corect cand face ceva chiar daca legea spune ca este resonsabil.


Nu discutam de mama ci de fata. Mie mi se pare ca fata aia se confrunta cu o depresie si are toate semnele acesteia. Si NUUU, nu este vina ei ca este deprimata, nu ea a decis sa aibe un imbalans hormonal in creier care o face sa se comporte eratic. Din pacate familia nu recunoste si nu doreste sa faca ceva in aceasta directie. Tot ce fac este sa agraveze starea fetei prin incercari exagerate de control, prin violenta fizica la care a recurs mama, etc. Este foarte posibil ca tocmai boala mamei sa fi impins fata la depresie, pe langa faptul ca varsta o face extrem de susceptibila.

bird70 spune:

Am citit recent o carte ce a adus-o fiica-mea de la scoala si care mi-a placut foarte tare. Este vorba despre o fata a carei viata este distrusa de barfele celor din jur si de usurinta cu care acestia o judeca si condamna. Ea intalneste un baiat care a fost parasit la nastere de mama lui si care era considerat posedat din cauza ca era surdo-mut. Nimeni nu a avut timp sau interes sa vada de fapt care era problema lui. Cand il prindeau furand mancare sau cand ii deranja sunetele pe care le scotea il legau de un stalp si il biciuiau sa-i scoata dracii din el. Cartea se numeste 'The raging quiet' scrisa de Sheryyyl Jordan.

AB spune:

Eu am fost o adolescenta rebela Am fost imposibila tot liceul si putin inainte.
Parintii mei mi-au spus, repetat ca orice as face raman copilul lor pe care-l iubesc, dar ca viata mea va depinde de cum imi astern eu. Si au fost destul de prompti in a-mi arata la ce ora se scoala femeia de serviciu a blocului si cam cat e de curata munca. Nu ca s-o denigreze ci ca sa ma puna sa aleg... ce-i mai grea munca mea sau a ei. Si am concluzionat singura ca daca intelectual pot alege e pacat sa aleg calea cea mai grea. De asemenea libertarea sexuala s-a discutat. Mi s-a explicat ca accidente au loc si ca-n societatea comunista am doua variante legale. Sa dau spre adoptie sau sa-mi cresc copilul. M-au dus la o casa de copii si m-au intrebat daca mi-as putea lasa un copil acolo. M-au dus sa ajut mamici sarace si m-au lasat acolo o duminica in timpul zilei sa ajut mamica la treaba. Si apoi m-am lamurit si singura ca un copil nu-i o papusa extra ...
Ce sa spun au fost inventivi in a-mi prezenta consecintele, dar vorbe aspre nu si cred ca am primit doua palme in toate viata mea.
La mine presiunea parentala nu a dus la nimic. Ai mei povesteau cum s-au hotarat sa renunte la ea. Nu voiam cod cu maioneza. Ai mei facusera greu rost de el si insistau sa-l mananc ca era bun, sanatos. Tatal meu a exagerat cu ori mananci cod ori nimic. Eh n-am mancat nimic o zi si jumatate. Apoi cica se terminase si asa au salvat ei aparentele Dar n-au mai incercat vreodata.

Nu s-au opus niciodata la teribilisme care nu-s oarecum ireversibile. Era comunism deci exagerarile mele de adolescenta erau potrivite epocii. Dar in mod cert o tunsoare asimetrica atunci valora dpdv soc social cat un piercing acum. La modul relativ, la modul absolut nu.

Eu as lasa copila in pace o perioada dupa ce as verifica sa nu aiba vreo problema cu drogurile. Cand se pune atata presiune pe ei explodeaza, pleaca de acasa... acum sunt in impas. Motivatia de a fi bun, de a progresa intelectual trebuie sa vina din interior. Copilul trebuie ajutat sa constientizeze riscurile si singur. Daca ceva e gresit e bine sa-l lasi sa se dea nitel cu capul de pragul de sus. Ar fi bine daca ar mai exista cineva in viata ei care sa fie ascultat cat sa se protejeze de riscuri gen boli transmisibile sexual si de droguri.

sinzi_ana spune:

Bunica mea draga, imi spunea mereu (ea fiind cea mai mare din 7 fete, dintr-o familie de burghezi cu muuult pamant, au dus-o la camp in loc scoala) "vezi ce grea e sapa si culesul porumbului??? sa tii strans cartea sa nu ajungi sa arzi in soare pe camp" Si eu in sinea mea...nu imi imaginam nimic mai frumos decat campul de porumb si soarele printre frunze...cu atat mai putin munca intr-un asa mediu!!! Si acum la fel gandesc...din pacate...am ales cartea...si nu cea de agricultura

Sinzi , Radu si David psihologul
varsta David
www.flickr.com/photos/11552209@N04/" target="_blank">

AB spune:

mei la sapa as fi zis si io da, desi dupa o zi de cosit pe pantele Apusenilor ramai tapan.
Dar gunoaiele mirosss.

sinzi_ana spune:

Nu s-au orientat bine cu modelul "negativ" ai mei...io as cosi oriunde...

Sinzi , Radu si David psihologul
varsta David
www.flickr.com/photos/11552209@N04/" target="_blank">

betiana spune:

Parerea mea ca mama si absolvent de psihologie este ca nicicand nu a fost o reala comunicare intre mama si fiica.Ca nu a reusit sa-si inteleaga fiica, nevoile ei, dorintele ei si ca a crescut o persoana egoista si indaratnica.Deci pana la urma o judec pe mama. Poate e pacatul meu. Dar educatia sexuala se face din primele clipe cand observa aparitia unui libido crescut.Iar inca din clasele primare, cand apare ciclul, i se explica fetitei ce inseamna reproducerea si care sunt consecintele unei relatii.Fata are o anumita doza de narcisism ( dovada ca vrea sa ajunga model) si cred ca acesta a fost fie trecut cu vederea de mama, fie exacerbat, oferindu-i prea multe. In situatia data, as apela la profesorul diriginte, la consilier, la psihoterapeut ( si aici trebuie acordul fetei), la preot, la prietenii ei.As inscri-o la un curs de foto-modele, dupa ce in prealabil, as vorbi cu patronul, rugandu-l sa se asigure ca fata va merge la scoala si va invata in paralel cu activitatea la agentie. Poate vazand ca ii intelege dorinta de afirmare si ca lupta pentru ea, fata va deveni mai docila. Este o varsta critica. Nu cred ca este vorba de o depresie, ci de o infruntare a autoritatii parentale.

ANDREEA11 spune:

Si eu am fost o adolescenta mai mult decat rebela. Norocul meu a fost mama, care nu-mi zicea nimik cum sa fac, doar imi sugera; daca as fi stat si cu tatal meu (ai mei sunt despartiti), acum nu cred ca mai scriam aici. Eram genul ca daca imi ziceai sa nu fac ceva, exact aia faceam. Am fugit de acasa, stateam afara pana la 2 noaptea (nu faceam prosti mari, dar nu voiam sa intru in casa), m-am imbatat, am fost tentata sa fumez iarba.....multe. M-am rupt de grupul razvratit din care faceam parte, in momentul in care acestia incepusera sa ia heroina, iar eu tb sa invat pentru bacalaureat. Mama nu mi-a zis sa nu mai ies cu ei, ci mi-a aratat unde as putea sa ajung, dc nu iau bac-ul (vanzatoare intr-un market), asa ca am ales sa ma desprind usor.
Abia acum imi apreciez mama, acum cand am si eu un pui mic, si ma gandesc ca daca el ar fi ca mine, nu stiu daca as sti sa procedez corect - seman mai mult cu tata