3 ani... greu de stapanit!

Crisu spune:

Rainbow- parca mi-ai descris copilul...
Vorbitul urat, scuipa, bate copii mici in parc... nu mai stiu...., insa de cand am scris prima data pe forum problema, a fost si ultima oara cand m-am atins de el cu o palma.... pot spune ca s-a mai imbunatatit in relatia cu mine, cu taticul lui...
Am folosit MULT calm... parca mi l-a dat Dumnezeu, nu stiu de unde..., insa am reusit de multe ori si pe sotul meu sa-l fac sa se poarte calm cu el,... crede-ne nu e deloc usor... insa tot cu blandete si calm, iar cand e cazul pedepse....
iti dau un ex. e innebunit sa se joace seara in baie cu o balena mica, iar aseara am fost in magazin la cumparaturi. ca de obicei trage de lucruri, nu sta in carut... etc... bine ca nu vrea sa si cumparam ce vrea el... a inteles f bine ca nu avem bani iar acum ne intreaba..., asa, cum l-am vazut ca incepe agitatia, si mai ales in masina i-am zis, vrei sa te joci cu balena sau te faci in continuare prostii si nu asculti... ghici ce a ales...balena si am avut cat de cat un copil cuminte in magazin.
sper din tot sufletul sa ma tina acest calm, mai ridic vocea uneori cand chiar sare calul, insa cu mine are o relatie cand sunt acasa ok.
Cu bunicul care sta cu el e mai dificil, pt bunicul il vrea sa stea sfant, ii interzice multe lucruri si el o face special...
oricum multumesc fetelor pt sfaturile date!


mami Cris si bb Alex(05.11.2003)

cris-cris spune:

Au trecut aproape 2 ani de la eschiderea acestui subiect...Acum am ajuns si noi la aceasta faza (3 ani si 7 luni).Vroiam sa imi spuneti si mie cum au mai evoluat piticii vostri, este intradevar o faza trecatoare aceasta cu tipatul, urlatul, scuipatul, lovitul, etc.
Si eu simt uneori ca nu mai pot cu Stefan, am incercat totul...Si plang, seara, la culcare, mult, nu mai avem liniste, cu tati numai despre Stefan vorbim. In plus, el este crescut de bunici (care stau pe acelasi palier cu noi, deci nu pot sa raresc vizitele la ei, desi sunt convinsa ca tatal meu il rasfata f.mult).Am ajuns sa ma cert si cu ei din cauza lui, pt.ca uneori am impresia ca se comporta ca si cum ei ar fi parintii lui, sunt supraprotectori, imi reproseaza ca mai tip la el si ii mai dau la fund cand nu mai pot...
E un haos total uneori, sunt f.trista . Va rog, spuneti-mi voi ca o sa-i treaca, ca mai exista speranta.

Laura25 spune:

Ai mei au 3 ani si 6 luni. Nu i-am lovit niciodata, sunt 2 si se iau unul cu altul si la bune si la mai putin bune (eu nu le zic 'rele', pt ca asa cum le-am spus si lor de zeci de ori, nu exista copii 'rai', exista copii mai obraznici, mai putini ascultatori, dar toti copii sunt buni!). Ai mei au mers la cresa, acum merg la gradinita. Acolo isi petrec cam 9 ore/zi. La cresa erau mai mici, erau mai mult supravegheati decat educati, dar la gradinita sunt invatati foarte frumos cum sa se comporte, ce e frumos si ce nu e frumos sa faca (si astea fara tipete, fara bataie, sunt sigura). Eu vorbesc mult cu ei, cand apare un conflict ( se mai pocnesc din diverse motive), fac o boacana, se pun pe istericale, nu ma asculta incerc sa calmez situatia si sa aflu cauza. Ii intreb ce s-a intamplat, le explic calm de ce e bine sau nu sa fac un anumit lucru, le explic consecintele a ceea ce fac, le dau cat mai multe exemple pe intelesul lor si inca apelez (cand vad ca nu o scot la capat altfel) la distragerea atentiei. Am constatat ca Rares e exact ca mine: daca face o obraznicie si il cert (la modul strigat"de ce ai facut asta? sa-ti fie rusine! foarte urat ce ai facut!Sa nu mai faci ca ...."), efectul e undeva spre 0, dar daca il iau 'la sentiment' (de ex. cand la nervi m-a lovit i-am spus calm, luandu-l in brate ca eu il iubesc mult si nu-l lovesc, chiar daca si el ma supara si ma enerveaza uneori si il rog sa nu ma mai loveasca, pt ca ma doare si nu imi este bine. Ii propun sa isi ceara scuze, sa ma pupe si sa ne impacam) , are efect in 9 cazuri din 10. Se "inmoaie" imediat, uneori vine chiar plangand (lacrimi sincere, nu de crocodil) la mine si ma ia de gat, isi cere scuze.

Apoi eu ii laud mult, pt orice lucru bun facut, oricat de mic. Incerc sa nu spun 'nu!' de fiecare data cand simt nevoia sa o fac, ci sa incep propozitia cu 'hai mai bine sa ... ' sau 'daca faci asta ...' si ii explic consecintele. Daca e cazul sa fiu ferma si sa recurg la amenintari si mici pedepse, incerc sa ii avertizez din timp inainte de a aplica pedeapsa. De ex. daca arunca jucariile si nu le strang sau rup / strica ceva, le spun sa inceteze si daca nu o fac, le spun ca inseamna ca nu mai au nevoie de jucaria respectiva si o iau sa o dau la un copil care stie sa se joace frumos. Cand ma indrept numai spre jucarie sa o iau, deja sa schimba atitudinea lor. Cand au scris cu culoarea pe covor sau pe mobila, le-am explicat de ce nu e bine si unde se scrie, apoi le-am pus carpa/peria in mana si i-am pus sa stearga (atat cat au putut, nu cu pretentia sa faca luna, dar macar sa inteleaga consecinta gestului lor). Cand am fost la un loc de joaca si s-a facut ora de plecare, am inceput sa le spun cam cu 15 minute inainte ca o sa trebuiasca sa plecam, apoi cand chiar am inceput sa ne imbracam si ei protestau, i-am laudat ca au fost cuminti si s-au jucat frumos si ca mai venim si altadata, daca se poarta frumos. Dar daca fac scandal la plecare, nu mai putem veni, pt ca acolo nu primesc copii care plang si tipa. Le-a pus tipa de la intrare o etigheta in piept cu numele lor cand am venit si am rugat-o sa ne-a lase acasa, ca semn de buna-purtare (stiu de la gradinita ca primesc 'buline vesele' cand sunt cuminti). Aseara am fost in vizita la cineva si cand am iesit din masina ei vroiau sa se uite la luna, tati sa intre cat mai repede in bloc. El s-a cam rastit la ei sa se miste mai repede, Rares s-a pus pe plans, Bianca s-a cerut in brate ... si a fost asa un moment din ala cand iti venea sa dai timpul inapoi si sa fie cumva altfel. Atunci mi-a venit ideea si le-am promis sa ajungem in casa si le explic cum e cu luna si cu norii. S-au linistit, am intrat in casa, dupa ce ne-am schimbat, la ei in dormitor, folosind lustra pe post de luna si niste hainutze (albe, albastre, gri) pe post de nori, le-am explicat cum vantul impinge norii in dreptul lunii si luna nu se mai vede. Ei au fost foarte incantati de explicatie, noi am scapat de o portie de istericale (la asta s-ar fi ajuns daca am fi continuat pe tonul lui tati si am fi intrat in casa 'cu forta')
Nu stiu cat de coerenta am fost, am incercat sa dau exemple de cum procedez eu. Am si eu parte de plans si tipete, de obraznicii mai mici sau mai mari, dar eu cred ca solutia e sa vorbesti mult cu copilul, sa-i explici cat mai mult, sa folosesti un ton cat mai calm si sa accentuezi lucrurile pozitive, nu sa tipi (sau mai rau, sa-l plesnesti) si te cramponezi de fiecare chestie care te deranjeaza la el. Micile santaje aplicate exact atunci cand e nevoie, libertatea copilului de a alege (intre lucruri si limite stabilite tot de noi, normal), implicarea lui in luarea de decizii ce-l privesc, sa-i ceri parerea, sa-l lauzi, exemplul personal, eu cred ca au mult mai mult efect decat tipatul, pedepsele aplicate la tot pasul, pocnitul .

Cris-cris copilul tau de ce e crescut de bunici? Nu merge la gradinita?

---

Laura de shtrumphi gemeni, Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)

Cugetari gemene,
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi

Poveste cu shtrumphi


'Cos what I feel is the only truth for me

cris-cris spune:

Buna, Laura si multumesc pt.raspuns.La mine situatia e astfel: Stefan merge la gradi pana la ora 13.30, apoi merge bunicul si il ia, si stau ei cu el pana seara cand venim noi de la serviciu.De fapt, daca Stefan are chef, sta si seara mai mult la ei( am mai zis ca stam in acelasi bloc), nu pot sa-l oblig sa nu stea acolo.Si nu sta toata ziua la gradi pt.ca i-a fost foarte greu la inceput, fiind primul an, s-a adptat f.f.greu, a plans mult, mai ales la inceput, era trist si m-am gandit ca daca il mai las sa si doarma acolo, se imbolnaveste....Oricum, dupa prima saptamana, daca nu l-am lasat sa doarma se ocupase deja patutul lui. Oricum, am considerat ca nu are rost sa-l chinui, avand in vedere ca are cine sa stea cu el, macar anul asta, am vrut sa mearga la gradi sa se obisnuiasca cu copii, nu neaparat ca nu aveam cu cine sa il las...Dar vedeti ca si faza asta cu bunicii are si parti negative, influenta lor asupra copiilor fiind uneori cam mare...
Asta e...O sa incerc sa am mai multa rabdare cu el, sper sa treaca perioada asta "vulcanica".Ce altceva pot sa fac??????

Laura25 spune:

Cris, acum mi-am amintit ca am vazut subiectul unde povesteai de adaptarea grea a lui Stefan la gradinita. Cred ca ar fi bine sa faceti o 'sedinta de familie' cu bunicii, fara sa fie Stefan de fata si sa stabiliti niste reguli de comportament vis-a-vis de Stefan, modul de abordare si tratare a problemelor aparute. Incercati sa va tinei toti de cateva reguli de baza. Ca daca ei sunt f. permisivi si cedeaza la orice moft, degeaba te chinui tu 2-3 ore seara cat apuci sa stai cu el sa il tratezi altfel. El stie ca bunicii ii permit si incearca si cu voi. Si da, cred ca rabdare multa, explicatii la greu, reguli pe care sa le respecte toti ... cam asta e solutia. Si o sa treaca sigur si perioada asta.

---

Laura de shtrumphi gemeni, Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)

Cugetari gemene,
Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi

Poveste cu shtrumphi


'Cos what I feel is the only truth for me

cris-cris spune:

Multumesc din nou pt.raspuns, Laura.Stiu ca trebuie sa lucrez mai mult cu cei mari, decat cu cei mici, cred ca astfel de probleme sunt inerente in orice familie care adopta aceasta metoda(sa creasca copiii la gramada).Pe mine m-a cam inspaimantat mai mult faza cu psihologul(ca au zis ai mei sa-l duc, ca "sa ii dea ceva sa-l mai calmeze...").Din cauza asta am nevoie sa aud ca mai sunt si alti pitici agitati de 3-4 ani si ca totul trece de la sine, cu timpul...

magda30 spune:

Offff, fetelor, cand va citesc parca ma aud pe mine acum un an . Ajunsesem la concluzia ca nimic nu o mai poate stapani pe mica mea. Era super agitata, la orice zicea nu si incepea sa planga, dar plans din ala cu urlete si vaitaturi .
Insa dupa 4 ani am observat o schimbare... vreau sa va spun ca acum ma inteleg foarte bine cu pitica, e mult mai comunicativa si mai intelegatoare.

Dar... si eu am trecut prin crize de am si articulat-o la poponet, am urlat la ea , ajunsesem sa ma intreb zilnic ce imi mai rezerva copilul meu. Am tot citit si eu pe aici si am ajuns la concluzia ca daca sunt nervoasa ea e si mai si... asa ca, am incercat sa ma abtin cat mai mult, sa ii vorbesc pe un ton calm, sa ii explic de ce nu e bine sa faca asa si se pare ca incetul cu incetul va da rezultate. Asa ca MULTUMESC TUTUROR CARE AU DAT SFATURI AICI PE DC IN LEGATURA CU ACEST SUBIEC..
Vreau sa ii multumesc in special Feliciei care prin posturile ei m-a ajutat de foarte multe ori.

Asadar... stiti vorba aceea: rabdare si tutun. Se spune ca varsta intre 3 si 4 ani e "critica" din acest punct de vedere, pentru ca ei testeaza care sunt limitele, pana unde pot merge. Daca intre 2-3 ani a fost varsta "de ce"-ului, intre 3-4 ani e varsta testarii.
Si fiecare varsta are cate un hop. Noi trebuie sa fim puternice si sa ne adaptam oricarei situatii.
Va

Nix spune:

Buna Crisu,
Eu sunt covinsa ca atunci cand copiii fac traznai o fac cu motiv. Sunt sigura ca si baiatul tau are un motiv pentru care se comporta asa.
Gandeste-te de cand face lucrurile astea, au aparut asa din senin sau s-a intamplat ceva cu el sau in viata voastra de familie, sau s-a schimbat ceva la gradinita?!

Eu sunt psiholog, lucrez cu copii de mai mult de 7 ani, iar daca ai nevoie de mai multe sfaturi poti sa-mi dai PM si sa stam de vorba.
Cred ca treceti printr-o perioada dificila, doar o perioada.. si de cele mai multe ori parintii se descurca singuri sa gestioneze anumite comportamente mai putin dezirabile, iar uneori le prinde bine sa aiba si ajutorul unui specialist.

Success!

babylina spune:

Am o mare rugaminte. Dintre fetele care au primit si au cartea lui SAlome, daca poata sa mi-o trimita si mie.
Va multumesc anticipat.

Cea mai mare problema in lume este ca prostii sunt absolut siguri de teoria lor, iar desteptii sunt mereu nesiguri pe ei.(Bertrand Russell)

babylina spune:

adresa mea este babylina777@yahoo.com

Cea mai mare problema in lume este ca prostii sunt absolut siguri de teoria lor, iar desteptii sunt mereu nesiguri pe ei.(Bertrand Russell)