cum ii spui ca nu l-ai nascut tu?

Bic spune:

Mi-am bagat si eu ochiul la voi!
Aici in State dupa cum stiti se practica adoptia la scara foarte larga, deci nici nu mai e asa deosebit sa fii adoptat, in consecinta majoritatea parintilor le spun copiilor de la bun inceput. Asta este si recomandarea psihologilor.
Numai bine puiutzilor!

Smaranda, 3.11.2005
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=75330" target="_blank">Povestea nasterii

www.askdrsears.com/html/2/T020100.asp" target="_blank"> Alaptati,
www.lalecheleague.org/bfinfo.html" target="_blank"> alaptati,
alaptati!

Cum se poarta un bebelus in wrap si www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=80475" target="_blank">discutia de pe DC

Hazul spune:

Sunt si eu o mamica adoptiva si "biologica" de curand. L-am adoptat pe Lucas de cand avea 7 luni, si de 2 luni jum. am nascut o fetitza A fost un miracol, un "dar dat de D-zeu"(aceasta este de fapt si semnificatia numelui ei =Mathea), insa nu este cu nimic mai prejos decat puiul lui mama=Lucas. Sincera sa fiu am avut emotii inainte sa nasc.Daca o sa o iubesc mai mult, sau "altfel"? Mii si mii de intrebari in sufletul meu si pregatiri sa fiu "tare" si sa nu-i arat la Lucas ca exista nici o diferenta. A venit timpul sa nasc, si am nascut. Stupoare mare....O iubeam si pe gogosica la fel de mult ca si pe banditul lui mama, si imi era un dor de el de innebuneam. De abia asteptam sa mi-l aduca la spital si sa-i prezint surioara. A venit, a luat-o-n bratze si a fost dragoste la prima vedere. La numai cateva ore de viatza Mathea statea in bratele lui Lucas fara sa scoata un scancet, ochii mari deschisi, se priveau de zici ca s-ar fi cunoscut de cand lumea.Iar in ceea ce priveste discutia despre adoptie, am avut-o deja cu el (acum are 6 ani jum.). I-a spus atunci cand am ramas insarcinata pentru ca au venit si intrebarile: si eu miscam in burtica? si pe mine m-ai avut acolo? etc. Atunci i-am spus ca el a crescut la mami in inima, si Mathea in burtica , dar ca aceasta este singura diferentza intre ei, puii mei.Poate pe moment nu a prea inteles, insa vine din cand in cand si ma mai intreaba si pe un ton foarte firesc ducem discutii despre Ileana, femeia care l-a purtat in burta pana ce a venit la noi. Nu pot si nu vreau sa-i ascund nimic, chiar nu merita. ESte un sufletel special, si nu ma simt catusi de putin "amenintata" ca intr-o zi va merge sa o caute pe mama biologica. Chiar mi-ar place sa o cunoasca, si are toate sansele, pentru ca locuieste in aceasi localitate in Romania. Pentru mine, eu sunt mama lui, si sincera sa fiu, faptul ca este adoptat nu prea ma mai rascoleste. Lucas al meu este al meu, si nu i-am pus o sigla pe frunte. Am si uitat pur si simplu de aceasta conditie, imi aduce el aminte din cand in cand cu intrebarile lui, dar atat. Ne iubim firesc, normal, asa cum orice parine isi iubeste copilul. Oare mai conteaza prin ce metoda a ajuns el in familia noastra? Sunt ferm convinsa ca este ingerasul pe care l-a pregatit DD pentru noi, si dintr-un motiv sau altul nu am putut eu sa-l duc in burtica cele 9 luni, si acum dupa ce am nascut, ai sunt si mai recunoscatoare celei care a facut-o pentru mine. Fetelor, iubiti-va puiutii, si spuneti-le atunci cand simtiti voi ca e momentul, pentru ca nu exista o varsta sau o metoda generala. Fiecare copilas este special, si fiecare familie isi are istoria ei. Sa ne dea DD multi si fericiti ani alaturi de puiutii nostrii!!!

Hazul
de Lucas 04-05-2000
si Mathea Roana 10/10/06
www.totsites.com/tot/mathea" target="_blank"> Pagina web Mathea

Hazul spune:

Site-ul web al lui Lucas este inca in lucru , dar promit ca dupa ce-l termin o sa-l postez pentru cine o sa vrea sa citeasca povestea lui. Mi-a fost mai greu sa-l fac pentru ca la fiecare rand plang cand imi aduc aminte...si o agit si pe gogosica mica. Imi simte emotiile si plange si ea. Dar in fiecare zi mai completez la el...si Lucas de abia asteapta sa-l terminam, sa punem fotografii cu el, multe multesi dupa aceea sa citeasca comentariile de la guestbook.
pupici pentru toti puiutii de aici din Canada, si UN AN NOU PLIN DE IMPLINIRI!!!

Hazul
de Lucas 04-05-2000
si Mathea Roana 10/10/06
www.totsites.com/tot/mathea" target="_blank"> Pagina web Mathea

danielac spune:

quote:

---

Originally posted by aissa

Cred ca Asi a avut in vedere dreptul lor, al copiilor, sa stie adevarul, poate vor simti nevoia sa ia legatura cu parintii naturali...sa ii intrebe ce si cum...
Rufus eu una te inteleg tare bine. Ma tot gandesc si razgandesc. Cand am luat-o acasa spuneam sus si tare ca ii voi spune...de fapt nu ca ii voi spune direct ci ca voi vorbi despre adoptie in mod deschis, de fata cu ea si ca astfel va creste cu acest cuvant in minte, fara sa ii acorde o semnificatie speciala. Apoi am inceput sa ma razgandesc si asa cum am mai zis, daca as stii ca nu afla din alta parte nu i-as spune. Nu e vorba de egoism, sub nici o forma, e vorba ca asa simt ca as proteja-o de o dezamagire, de a se intreba "de ce" si stiti si voi prea bine ce vreau sa spun.

Si ca sa vedeti ca mai avem mult pana departe: cumpar azi o revista, nu ma condamnati, din aia de scandal si barfe, Star parca. Pe coperta stire ca Andreea Marin vrea sa adopte. Vanzatoarea simte nevoia sa comenteze: ete, cica acum adopta. Zic lasati doamna ca e bine. Raspunsul ei: "eh, sa cresti copilul altuia...." plina de dezgust....
Cum sa expun eu copilul la asemenea comentarii????????


Cristina si ghighiloi

---

ca tare draga imi esti!


Fetita mea Diana-Maria are de acum, 5 anisori!
POZE


Suferinta unui copil de 4 anisori, Radu

aiuras spune:

Fetita mea pe la 3 ani (acum are 3 ani si 7 luni) a inceput sa ma intrebe cum era ea cand era mica, ce manca, cum plangea, unde dormea ,etc. Dar ea nu a venit la noi decat la 1 am si jumatate...
Am simtit un cutit in inima cand am auzit primele intrebari, nu pot sa explic de ce, poate ca pentru ca"au inceput". I
-am spus ca toti BB se nasc la spital si stau acolo pana vin acasa la mama lor. Apoi i-am spus ca ea a venit mai tarziu acasa la noi, cand era deja mai mare avea 1 an. M-a intrebat cine avea gija de ea pana a venit la mami. I-am spus numele maternalei.
Inc anu i-am spus ca nu am nascut-o eu dar incet , incet ne apropiem de subiect si asa cum am hotarat ii vom spune adevarul. De ce? pentru ca este viata ei si trebuie sa si-o asume asa cum este, la fel si noi.
Imi doresc numai sa pot gasi cea mai buna cale de aborda subiectul.
Este un examen greu ce va dura toata viata dar pentru care ne-am pregatit si ne pregatim mereu. Doamne ajuta!

kenya spune:

Fetita mea are acum 7 ani si a fost adoptata de mine cand avea 1 an si 3 luni.Desi cand am adus-o acasa am citit foarte multa literatura de specialitate, pana acum 1 an si jumatate nu i-am povestit nimic, chiar nu m-am simtit in stare...poate ca nu aparuse nici ocazia.
Din nefericire ocazia a aparut dureros, in vara lui 2005, cand povestindu-ne cate-n cele inainte de culcare, micuta m-a intrebat daca "am cumparat-o", asa cum i-ar fi spus o prietena mai mare ...
Si eu am simtit atunci un cutit in inima, bineinteles ca am linistit-o, dar tot n-am putut sa-i spun pe loc adevarul.
A doua zi am consultat niste specialisti, impreuna cu care am schitat o povestioara pentru inceput, cum ca eu mi-am dorit dintotdeauna un copilas, care era de fapt chiar ea...si cum din pacate, eu, mama ,am fost bolnava... motiv pentru care ea nu a putut creste in burtica mea, ci in burtica altei femei.Specialistii (de fapt specialistele)m-au certat ca nu i-am povestit fetitei adevarul pana la acea varsta si mi-au recomandat lecturarea unor carti, cum ar fi "Supa de pui pentru suflet de mama".Totodata m-au sfatuit sa astept ca momentul prielnic sa apara de la sine,pentru a aborda aceasta tema ,moment care, sustineau ele,va apare cand nici nu ma voi fi asteptat...
Si asa a si fost...dupa ce m-am framantat si torturat eu vreme de mai bine de o saptamana,iata ca-ntr-un context oarecare a aparut ocazia, mi-am luat inima-n dinti si...i-am spus povestioara.
Cred ca mai speriata am fost eu, ea a acceptat pur si simplu aceasta poveste si nu a comentat nimic...pentru moment.
Dar cum tot specialistele m-au avertizat, cu asta nu s-a terminat, de atunci, intr-un an si jumatate, a revenit cu intrebari cand nici nu ma asteptam...odata, bunaoara, mi-a aruncat ca ii pare tare,tare rau ca nu a putut sta in burtica mea...alta data m-a intrebat cum arata femeia in burta careia a stat inainte de a se naste, iar acum recent, mi-a cerut expres sa-i povestesc tot ce stiu in legatura cu nasterea ei.
I-am spus ca s-a nascut la spital, ca au avut grija de ea mult timp asistentele medicale, ca ulterior a crescut impreuna cu un alt baietel in casa unor persoane dragi noua cu care tinem legatura (asistenta maternala)iar la 1 an si trei luni a venit acasa, unde era locul ei.Este o fetita deosebit de desteapta, a insistat cu intrebarile in continuare...ce sa va spun.. a fost pentru mine un adevarat supliciu. Voia sa stie daca acea femeie a hotarit in legatura cu soarta ei, si i-am spus ca din pacate aceea nu avea bani ca sa o poata intretina si sa aiba grija de ea.
Pentru ca in final sa constat ca a fost multumita de cele aflate ...intrucat ea avea impresia ca fusese aruncata...sau asa ceva...
Doamne, de unde a scos-o?
O iubesc enorm si in momente dintr-acestea parca si mai mult.
Totusi, problema adevarului inca nu este elucidata, inca nu am puterea sa pronunt cuvintul mama naturala, vorbind de cealalta femeie,ca sa nu mai vorbim de faptul ca ea are si un tata si o sora (probabil intre timp s-or mai fi inmultit...)intrucit din cate stiu provine intr-adevar dintr-o familie saraca, nu-i cunosc (si nici nu-mi doresc) dar cunosc detaliile dosarului.
In continuare ma torturez sa gasesc o modalitate de a-i spune tot adevarul, mai ales ca eu sunt mama singura si ma intreaba adeseori si de ce ea nu are tata.
Si mai e o problema...ne-am mutat recent intr-un alt cartier, unde lumea nu stie ca ea a fost infiata, si parca nici n-as vrea sa stie...din pacate noi nu suntem in America, iar aici lumea e rea. Totusi, apare un paradox, fetita mea stie ca e adoptata, exista posibilitatea ca ea insasi sa povesteasca la un moment dat ca nu eu am nascut-o...si incet incet adevarul va iesi la iveala.
Chiar nu stiu cum sa procedez, sa o feresc in primul rand pe ea de eventuale suferinte.
Are cineva vreo idee?

simona dragusin spune:

Kenya bine ai venit !
Sa-ti traiasca fetita si sa-ti aduca numai bucuri .
N-as putea sa te sfatuiesc in vreun fel.Fetita mea e mult mai micuta dar daca gasesti rezolvarea..spune-ne si noua
Succes !

ioanaalice spune:

kenya, esti o persoana curajoasa care, se pare, a luat multe hotarari dificile. Sunt sigura ca vei reusi sa treci si peste acest moment greu din viata voastra!
Spui ca fetita ta are 7 ani, probabil este in clasa I, unde copiii vorbesc intre ei despre mamici si tatici. Nu cred ca problema ei este daca e sau nu biologic legata de tine. Cred ca (iar asta e totusi o presupunere!) o preocupa mai mult absenta unui tata in familia voastra.
exista un risc sa spuna singura ca este adoptata colegelor din clasa sau prietenelor de cartier, daca, vreodata, isi vor povesti istoriile personale.

asa ca ideea mea este: intreab-o si afla ce crede ea despre ea insasi si despre familia voastra (povestea ei si povestea voastra). S-ar putea sa ai o surpriza. Iar daca ce auzi nu iti place, poti cu sinceritate si iubire sa o lamuresti ca, de fapt, a fi parinte inseamna mult mai mult decat o legatura biologica.

iti urez succes si iti tin pumnii!

P.S. iar faptul ca impartasiti un secret, acela al adoptiei, poate fi o legatura in plus intre voi!


ioana, viitoare mamica

Mmmaria spune:

Cum vad eu lucrurile:
Abordarea asta cu “mama adevarata” mi se pare gresita din start, intrucat se pune semnul egal intre mama biologica si mama adevarata; daca painea este facuta din faina, drojdie si apa, nu se reduce numai la faina, drojdie si apa. Painea mai inseamna cineva care a framantat-o (adica tu, cea care modelezi si cresti copilul) si caldura unui cuptor (caldura casei in care copilul tau creste). Fara astea din urma, painea nu este paine.
Mama adevarata a unui copil este cea data de Doamne-Doamne. Faptul ca de cele mai multe ori aceasta persoana coincide cu mama biologica a dus la impamantenirea ecuatiei “mama biologica = mama adevarata”. Cred ca ecuatia corecta este “persoana care te iubeste cel mai mult = mama adevarata” .Fiindca pana la urma despre iubire este vorba si nu despre altceva: ca noi toti dealtfel, copilul are nevoie sa stie ca este iubit. Faptul ca cineva nu l-ar iubi (si ca urmare l-ar da spre adoptie) cred ca este cel mai dureros. De aceea trebuie sa faci cumva ca ea sa inteleaga ca nu a fost data spre adoptie din ne-iubire, dimpotriva.
Cred ca trebuie sa-i spui ca femeia care a nascut-o a iubit-o in felul ei, insa a avut grija sa faca in asa fel incat ea sa ajunga la la persoana care o iubeste cel mai mult, la mamica ei adevarata, care esti tu.

Daca ii vei da destula putere, ea va fi in stare sa tina piept “binevoitorilor” si sa le explice tuturor ca a fi adoptat inseamna a fi iubit “fara limite”. Daca vei incerca sa ascunzi altora faptul ca ea este adoptata, ea va percepe acest lucru in mod negativ, se va gandi “totusi este ceva in neregula”.

M-am bagat si eu sa dau sfaturi desi este un loc unde sfaturile nu prea isi au rostul, e un teren atat de sensibil aici incat numai fiecare parinte poate gasi drumul corect.
Insa nu m-am putut abtine, fiindca in fiecare zi ma gandesc ca imi va veni si mie randul sa va cer ajutorul in problema asta...

Noi avem doar doi ani, insa in fiecare seara ii spun Alexandrei mele ca Doamne-Doamne are grija de noi si ca Doamne-Doamne a dat-o pe Alex lui mami si lui tati. Chiar nu stiu ce e in capsorul ei (de vreme ce in orice situatie cand pronunt cuvantul “grija” ea incepe sa-si faca cruce, deci este clar ca il asociaza cu Doamne-Doamne). Dar la fel, nu poti sa stii ce e in capsorul unui copil mai mare si ce conexiuni se fac. Spune-i sa te intrebe orice vrea sa te intrebe, pana la urma vei sti sa-i dai raspunsurile bune, chiar daca nu te va indruma nimeni. Mai bine ii explici tu, cu greselile inerente, decat sa lasi copilul sa-si faca singur o imagine.
Iti tin pumnii si tine-ne la curent.

anaisanais spune:

Vladimir are 2 ani jumatate si , spre ''norocul''meu, nu vorbeste inca....asa ca mai am de asteptat pana la intrebari... eu am adoptat tactica discutarii de fata cu el(este la noi de 11 luni)a faptului ca am vorbit cu asistenta sociala a cazului,ca i-am spus despre progresele lui. Nu ma feresc sa raspund de fata cu el, daca ma intreaba cineva, despre faptul ca, desi este adoptat , este copilul nostru... Acum, nu stiu daca este bine sau nu, dar nu vreau sa-l feresc de cuvantul ''adoptie'', vreau sa creasca fara sa-i fie vreodata frica de cuvinte sau de intelesul lor si atata vreme cat este iubit si pupacit si imbratisat si admirat..... nu cred ca va fi extrem de preocupat de ideea de ''mama naturala''. In plus, sunt deja din ce in ce mai multi copii care ajung in familii fie pe calea adoptiei, fie prin diferite proceduri medicale( vezi fecundarile in vitro) asa incat nu cred ca va fi foarte importanta modalitatea prin care copilul a ''intrat'' in familie, ci faptul ca este iubit si ocrotit .
Cat despre afirmatiile de genul ''copilul altuia'' eu raspund asa: toti copii vin de la Dumnezeu, si El este singurul care alege calea cea mai buna de a ne face parinti....