cum ii spui ca nu l-ai nascut tu?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 4

Lemoni spune:

Sincer si eu va admir foarte tare pt curajul de a adopta un copil.
Dragostea neconditionata de care sunteti instare sa o da-ti puilor vostri ma minuneaza si ii multumesc lui dumnezeu ca mai sunt si oameni cu suflet ca voi.Va respect din tot sufletul.
Asi ,Razvan e o frumusete de baiat si sincer chiar seamana cu tine....(alte poze nu am vazut imi pare rau numai cu Razvanel dar e o dulceata)
Sa va bucurati din suflet de ei si sa va aduca numai fericire.

patriciaR spune:

Toata stima si admiratia pentru mamicile si taticii cu copii adoptati!

Vorbesc din experienta profesionistului...celui care a lucrat cu oameni ca voi, minunati.
Am incurajat fiecare familie sa spuna mai devreme sau mai tarziu adevarul copilului. Cand ?! o sa va intrebati?!
In nici o carte de specialitate nu o sa gasesti scris despre timpul cel mai potrivit pentru a-i comunica copilului ca a fost adoptat...momentul cel mai bun este atunci cand simti tu ca poti sa-l faci pe copil sa inteleaga ceea ce vrei sa-i comunici, fara sa-l faci sa suferi.
Nu e deloc usor, cand sunt mai mari pot intelege gresit, iar cand sunt mici nu stii ce e in capul lui...
Am citit despre cateva mamici care au formulat o poveste despre acest lucru.
Cand sunt mici e usor folosind modalitatea asta si va incurajez sa procedati la fel.
Pe vremea cand lucram, dupa fiecare adoptie incheiata, rasuflam usurata...era un sentiment de implinire si de multumire sa vezi la un loc copil si familie atat de fericiti.
Va doresc toate cele bune!

Elise spune:

e o problema spinoasa... tot ce pot sa spun este ca barbatu-meu (a carei familie a fost foarte secretoasa tot timpul asta) s-a dus la 36 de ani intr-un orash strain si si-a cautat tatal biologic.

De ce ?
De curiozitate.
Pentru ca pentru el era un capitol pe care nu-l putea inchide: vroia sa vada cum arata. Atit.
Si a vazut.

Am fost amindoi la el acasa... am baut o cafea.... l-am linistit si i-am spus ca avem tot ce ne trebuie, vroiam doar sa ne vedem (sa nu suspecteze alte intentii...deh, copil aparut dupa 30 si ceva de ani!).

Si-a cunoscut sora, mai vorbesc din cind in cind le telefon si cam asta e.
Barbatul acela nu-i va fi niciodata tata - e doar un om strain, un om ca oricare altul, dar cunoscindu-l s-a impacat cu el insusi, si cu cosmarul ca "nu l-a vrut".

Cred ca a-si vedea sau nu vreodata parintii naturali e un drept al copilului - e la libera lui alegere. Un drept pe care eu, personal, nu i l-as rapi. Stiu ca e un adevar crud... dar... copilul ala va deveni adult intr-o zi.

Elise

rucsandram spune:

Eu am o fetita de 3 ani jumate si acum cateva luni am fost la munte..la un moment dat ( cand am vrut s-o culc impotriva vointei ei...)mi-a spus ca atunci cand o sa fie mare o sa-si cumpere si ea un bebe si o sa-l puna sa doarma! Si atunci am incercat sa-i explic: bebelusii nu se cumpara...cresc in burtica...dar mama a fost bolnava si ea a crescut in alta burtica...nu a avut nici o reactie...doar ca a invatat ca bebelusii nu se cumpara...sper sa gasim o cale sa-i spunem ...si sa inteleaga..in definitiv nu-i nimic rau in a fi adoptat!

ioanaalice spune:

intrebare retorica: ne este greu sa le spunem ca au alta identitate biologica pentru ca ne este frica sa nu fim noi cei parasiti?

corinadana spune:

Astazi am vazut o emisiune la tv despre adoptii. Erau mamici care adoptasera copilasi si isi impartaseau din experiente.
Mi s a parut f frumos ce a zis o mamica: ea i a spus puiului ei You grew in my heart not in my tummy( ai crescut in inima mea nu la mine n burtica).

ptr toti parintii adoptivi.

corinadana mama Ralucai

http://community.webshots.com/user/corinaraluca

Costi spune:

F.C. Heylinger(Saturday Evening Post)
Nu te-ai nascut din carnea mea,
Si nici din oasele mele,
Si totusi,in mod miraculos
Esti al meu.
Nu uita nici macar pentru o clipa
Ca nu te-ai zamislit
Sub inima mea,ci in ea."

terry spune:

la intrebarea asta va pot raspunde si eu. avem o fetita care saptamana viitoare implineste 5 ani. inca de anul trecut i-am spus adevarul. prima oara, ca sa-mi fac eu curaj, i-am spus pe la vreo 2 ani si cum inca nu prea vorbea, nu a putut sa ma intrebe nimic. anul trecut i-am spus ca pe ea a adus-o pe lume o alta femeie (nu am vrut sa spun mama acelei femei) si ca ne-am dorit foarte mult o fetita asa cum este ea si Doamne-Doamne ne-a indreptat pasii spre ea. I-am povestit ca am luat-o de la Casa de Copii, ne-am vazut, ne-am zambit, ne-am imbratisat si am iubit-o de la inceput. Avea 7 luni cand a venit acasa la ea. M-a surprins 'maturitatea' de care a dat dovada spunandu-ne ca ne iubeste. a vazut la cateva luni de la aceasta discutie o imagine de la o casa de copii din Turcia unde copiii erau batuti si a inceput sa puna intrebari. replica ei a fost ca e fericita ca am luat-o de acolo, ca ne are pe noi si ca suntem o familie. de cate ori am avut ocazia (neabuzand insa de aceasta tema) i-am raspuns la intrebarile pe care ni le-a pus. citind cate povesti au fost cu adolescenti care s-au razvratit in momentul in care au aflat si din dorinta de a fi cinstiti cu ea, am considerat ca e mai bine sa ii spunem de mica. sa traiasca cu aceasta normalitate. acum isi doreste o surioara. sa mergem sa mai luam o fetita de la casa de copii, dar o fetita de 2 ani care sa stie sa faca la toaleta si sa manance singura :) . asta stie fetita mea de 5 ani. stie ca e iubita (ii mai cresc ei cornitele cateodata, dar cine nu isi alinta puiul ?). la gradinita nu se stie. de fapt nu stiu daca nu a spus ea ceva acolo, dar nimeni nu m-a intrebat nimic si chiar nu conteaza pentru altii. important e sa ne intelegem si sa traim asa cum simtim noi.

claudia_a spune:

quote:
Originally posted by terry

la intrebarea asta va pot raspunde si eu. avem o fetita care saptamana viitoare implineste 5 ani. inca de anul trecut i-am spus adevarul. prima oara, ca sa-mi fac eu curaj, i-am spus pe la vreo 2 ani si cum inca nu prea vorbea, nu a putut sa ma intrebe nimic. anul trecut i-am spus ca pe ea a adus-o pe lume o alta femeie (nu am vrut sa spun mama acelei femei) si ca ne-am dorit foarte mult o fetita asa cum este ea si Doamne-Doamne ne-a indreptat pasii spre ea. I-am povestit ca am luat-o de la Casa de Copii, ne-am vazut, ne-am zambit, ne-am imbratisat si am iubit-o de la inceput. Avea 7 luni cand a venit acasa la ea. M-a surprins 'maturitatea' de care a dat dovada spunandu-ne ca ne iubeste. a vazut la cateva luni de la aceasta discutie o imagine de la o casa de copii din Turcia unde copiii erau batuti si a inceput sa puna intrebari. replica ei a fost ca e fericita ca am luat-o de acolo, ca ne are pe noi si ca suntem o familie. de cate ori am avut ocazia (neabuzand insa de aceasta tema) i-am raspuns la intrebarile pe care ni le-a pus. citind cate povesti au fost cu adolescenti care s-au razvratit in momentul in care au aflat si din dorinta de a fi cinstiti cu ea, am considerat ca e mai bine sa ii spunem de mica. sa traiasca cu aceasta normalitate. acum isi doreste o surioara. sa mergem sa mai luam o fetita de la casa de copii, dar o fetita de 2 ani care sa stie sa faca la toaleta si sa manance singura :) . asta stie fetita mea de 5 ani. stie ca e iubita (ii mai cresc ei cornitele cateodata, dar cine nu isi alinta puiul ?). la gradinita nu se stie. de fapt nu stiu daca nu a spus ea ceva acolo, dar nimeni nu m-a intrebat nimic si chiar nu conteaza pentru altii. important e sa ne intelegem si sa traim asa cum simtim noi.

Mami si www.babiesonline.com/babies/n/nasturica" target="_blank">Ioana nasturica