cum sa procedez cu mama

Giana spune:

Offf....cate-odata mi-asi dori si eu sa fie mama mea macar putzin cicalitoare numai sai PESE! sa zica ceva in legatura cu educatzia nepotzeilor...sau orice,chiar si de e cicaleala.Dar la noi sta cu totul altfel situatzia... Dar sa va povestesc,pt a intzelege si voi ceva:

In adolescentza spuneam la toata lumea "Mama mea e cea mai buna,prietena mea". Asa era pe atunci,sau asa vedeam eu lucrurile pt ca ea ma acoperea mereu (fata de tata) cand mergeam noptzile prin cluburi,spunea ca sunt la "cutarica" prietena,dorm acolo, nu imi interzicea nimik,nu ma certa...doar sa nu fie scandal in casa cu tata se gandea ea... Toate astea ma faceau sa cred pe atunci ca-mi este prietena,ca este o mama moderna si ....cool.
Abea dupa ce m-am maritat si am nascut primul baiat mi-am dat seama ca de fapt ei NU-I PASA.

Cand am ramas insarcinata...la inceput a venit si ea cu propunerea de a face o intrerupere de sarcina,ca sunt prea mica(aveam 21 de ani) ca nu avem casa(stateam cu chirie pe atunci)...Nu am ascultat-o si ea nici n-a insistat...
Cand am nascut si s-a vazut ea pe bune cu nepotzel a facut o depresie...spunea ca e prea tanara pt a fi bunica(avea 41 de ani) ...o vedeam cum se chinuie macinand-o amintirile.I-am fost aproape,cat am putut,am incercat sa-i ridic moralul...dar nu stiu cat am reusit.
Cand eram in spital mi-am pus pt prima data un semn de intrebare in legatura cu mama mea si cu ajutorul de care aveam nevoie din partea ei...si care nu a venit. Am facut cezariana si aveam o rezerva dotata cu de toate pt. a putea oricand sa ramana la mine o persoana.Cristi,sotzul meu, a trebuit sa plece din oras chiar dupa ce am nasut eu..si oricum ii era si lui teama sa "manevreze" mogaldeatza mica care cerea sa suga la fiecare 2 ore. Asa ca am lansat invitatzia maica-mi.Raspunsul a "picat" pe mine: Eu sunt obosita ca nu am dormit toata noaptea trecuta de emotzii si vin maine pe zi." Am tacut si eu,ce sa zic,insa a venit noaptea si cum mie nu-mi venise laptele,copilul a inceput sa planga intr-un hal...Nu stiam ce sa fac,l-am sucit,l-am invartit,asa pe mine ca eram la orizontala,operata,nu? Si cu greu am reusit sa ma dau jos din pat,sa-l iau in bratze si sa sun la asistente. Plangea el si plangeam si eu...va datzi seama,primul copil... Asa am intrat eu "in paine" cum se zice.
Timpul a trecut,iar mama mea a devenit tot mai preocupata de relatzia ei cu tata(care aflase ca o inseala)...si de-aici certuri intre ei,plus ca mi-a reprosat ca ea l-a "scapat pe tata din mana" cand a venit la mine in saptamana de dupa ce am nascut. Ca stie ea ca atunci tata s-a incurcat cu o fata mai mare decat mine cu vre-o 4 ani
Tata...si el mult timp a spus ca el nu e bunic..ca ce buunicii sunt aia cu barba alba,nu el.Ma rog...de-atzi stii cat ma durea cand mergeam in parc cu copilul si vedeam bunicii cum isi plimbau nepozteii si cum le spuneau povesti ori poezii... si cum se mandreau cu cei mici....

Acum,am 2 copii si soarta a facut ca in urma cu 5-6 luni sa ne mutam la mama mea.Casa noastra fiind pe atunci inca in constructie,iar apartamentul in care stateam cu chirie a trebuit sa fie eliberat.Asa ca unde sa ma mut cu un copil mic ?(iar eu mai aveam doar 3 saptamani pana nasteam) Am crezut ca macar asa se va ocupa si ea de cei mici macar putzin,niciodata nu mi-am dorit sa mi-i creasca altzii. Normal ca doar eu fac ce-i mai bine pt ei,dar un ajutor,un sfat uneori mi-ar fi fost mai mult decat de ajuns.

Nici la curatznie nu ma ajuta,nici cu mancarea...noroc cu sotzul meu care gateste extraordinar si face seara mancare pt toata lumea.

Am invatzat sa nu-i mai spun nimik desi la inceput ii reprosam.Ea parca traieste pe alta lume. Serviciu-acasa-somn. Atata face. Nu o interesaza ca fratele meu(18 ani) nu are ce imbraca si trebuie sa spele,sau ca nu e mancare si eu nu am cum sa fac cu cei doi pitici care ma solicita la maxim...

Cate-odata mai revine la viatza si face cate un lucru de-a dreptul minunat pt noi.Il scoate pe cel mare la plimbare.Dar nu in parc cum asi vrea eu...tot prin vizite,pe unde-i place ei,la "prietene"...astea-i plac la nebunie!

Ar mai fi o gramada de povestit dar mi s-au trezit piticii si m-am si "intins" acum prea mult.

Sper sa intzelegetzi ceva,cat-de-cat!

Si bucuratzi-va de mamele carora le pasa ca tare rau e sa fi ca si singur! Mai bine sa mai ignoratzi voi decat sa tanjitzi dupa asta....

Dorsilia spune:

Azi mi-a fost dat sa traiesc un alt soc, cu maica-mea....a venit de buna voie la noi pt cateva zile, de duminica, sa se mai joace cu copiii, sa petreaca ceva timp cu ei, ca orice bunica, ce se presupune ca isi iubeste nepotii si ii face placere sa stea putin cu ei....DAR lucrurile au luat o intorsatura f urata....ca si data trecuta cand a venit la noi, in acelasi scop. Si atunci a plecat in tromba tunand si fulgerand verzi si uscate, creand o atmosfera grea si nesanatoasa cand am rugat-o sa aiba grija cat si ce-i da sa pape baietelului mei de 3 ani care a ajuns sa vomite pt prima data in viata lui pt ca a facut indigestie de la indopatul la care l-a supus bunica-sa.

Acum, situatia a fost si mai si...azidimineata la micul dejun de la ora 11 baiatul a indraznit sa-i spuna sa-l lase in pace ca s-a saturat de mancare (ii intindea pt a zecea oara un sandwich pe care nu-l mai dorea)si ca vrea sa se uite la Tom si Jerry. Eu ii preparasem dejunul si o hraneam pe micuta. Maica-mea a explodat pur si simplu cand l-a auzit spunandu-i sa-l lase in pace. A inceput sa tipe prin casa chestii urate la adresa lui :
" sa nu te mai vad in fata ochilor magarule"
" nu mai vorbesc cu tine niciodata pana nu-nveti sa ai bun simt"
" nu mai pot sa te suport, nu-s obligata sa-ti suport nesimtirea"

Am tacut cat am tacut si ea repeta iar si iar ororile astea la adresa nepotelului ei, baietelul meu de numai 3 anisori....masa celei mici era compromisa deja, n-am mai putut-o coopta sa pape, se uita mirata la bunic-asa ce umbla isterica prin casa si trantea si fulgera. Sufletul meu de mama se strangea si se revolta, pulsa numai cand auzeam ce poate scoate pe gura despre un copilas ce trebuia sa-i fie drag.

M-am ridicat de la fata si am rugat-o ca daca are ceva de spus educativ, baietelului vis a vis de atitudinea lui sa-i spuna la nivelul varstei lui ..ceva de genul "nu e frumos sa vorbesti asa oamenilor mai in varsta" sau orice numai nu ce i-a spus, desi copilul nu a atacat-o verbal, a cerut doar sa fie lasat in pace ca vrea la desene.

Atat mi-a trebuit sa deschid gura ca a sarit la mine ca un vultur..ca eu am instigat copilul impotriva ei, eu si taica-su. Ca ea nu mai suporta sa ne vada. Ca am stricat copilul crescandu-l prost, nesimtit, si nu mai are de gand sa-l suporte nici o secunda, ca s-o las in pace si sa n-o mai sun in vecii vecilor si sa nu-i mai calc pragul decat cand oi auzi ca murit....si toate astea de fata cu copiii. Avea o expresie infioratoare pe chip, rautacioasa si eu ma uitam buimaca, era un torent de sudalmi la gura ei, suiera de nervi, vorbele grele se impotmoleau in gura ei innecand-o, nu putea sa le emita pe cat de repede le gandea....infiorator, revoltator, dizgratios si inuman !
A iesit pe usa a trantit pt a treia oara usa casei noastre de fata cu baiatul, a creat scandal si isterie de fata cu el, fara sa aiba vreun motiv altul decat ca i se incinge capul asa si-i joaca feste piticaniile de pe creier. Pt ca stiu ca peste o saptamana va veni si va intra senina (si neinvitata) iarasi la noi, si se va astepta de la baietelul meu sa-i sara de gat si s-o pupe, fara sa-si dea seama ca vazand-o de atatea ori in ipostaza asta inumana, increderea lui in ea e compromisa deja si eu nu pot sa-i insuflu sentimente fresh. Eu nu-i vorbesc lui de bunica-sa nici s-o critic nici s-o elogiez, cred ca instinctele unui copil sunt cele mai bune si se poate folosi de ele si sa reactioneze corespunzator fata de oamenii din familie si cei straini. Singurele lucruri ce l-am invatat eu vis a vis de oameni pana acum, au fost asa:
1. sa nu vorbeasca cu oameni mari ce nu-i cunoaste decat cand suntem si noi parintii de fata, sa nu accepte sa manance de la nimeni decat dupa ce ma intreaba si pe mine daca e bine ce i se da
2. sa nu se teama sa-si recupereze jucariile luate cu forta de copiii din parc, vorbind cu ei si daca nu reuseste cu frumosul sa ne spuna noua si intervenim
ATAT
Este exclus sa-i fi spus vreodata sa se poarte urat cu bunica-sa. Ar fi fost in dezavantajul lui total sa ma apuc de asa ceva. Ce caracter crede ea ca vreau sa-i construiesc copilului meu? Crede ca vreau sa-l umplu de ura de mic? Probabil ca da, pt ca ea n-a ezitat sa ne bage noua de mici in cap ca bunicii nostri nu ne iubesc, si nu le pasa de noi deloc, deci nu merita sa-i vizitam.

La ora asta am o durere de cap infioratoare, un gol in stomac si senzatia ca daca pana acum s-a infipt numai in mine, acum nu-i mai sunt suficienta, loveste si-n copii. Sau loveste in mine prin copii. Tata a concluzionat ca e bolnava cu nervii azi, cand l-am sunat si i-am povestit ce a facut, si se gandea cu infrigurare c-o sa-l ia la 3 pazeste si pe el cand ajunge acasa. Asta a fost si expresia lui "mi se strange pielea pe mine cand ma gandesc ca o sa vina si sa inceapa showul si aici"

nu e rusinos pt mine ca am ajuns sa povestesc asa ceva? nu e stresant pt copilasii mei ca bunica lor le face stres de pomana in cap doar pt ca e paranoica si crede ca nimeni n-o respecta cum se cuvine? Nu e ceva iesit din comun sa se intample ca o mama si bunica sa fie o bomba cu ceas care se poate detona nu se stie cand? Oare cati mai au asa mame, si bunici? Cati?
merci ca suportati destainuirile mele frustrate
Lia

MissParker spune:

Lia, chiar in timp ce citeam primele paragrafe imi spuneam "femeia aia e sigur paranoica in ultimul hal!", apoi am vazut ca si tu ai observat asta. Daca-l terorizeaza si pe tatal tau, ce sa mai zic...

Imi pare tare rau cand imi imaginez ce de lovituri mai suporti, insa cred ca trebuie sa tragi linie si sa impui niste granite mai dure, fiindca femeia asta chiar ca e o bomba temporizata si raul pe care il poate face copiilor tai cu teroarea si rautatea ei poate fi ireparabil.

Cu o asemenea persoana pur si simplu nu poate exista nici o relatie civilizata si de bun simt. Bunul simt ar trebui sa-l invete ea, sa se poarte cu respect cand vine la tine in vizita, tu fiind femeie matura cu propriii tai copii. Ea in egoismul si in paranoia ei nu pricepe ca nu este ea buricul pamantului si de aceea face viata un iad acelora care n-o trateaza dupa cum se asteapta ea. Cata imaturitate si ignoranta, ca sa nu zic si lipsa de suflet!

Nu poti lua distanta?

Felicia 9+

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia

Dorsilia spune:

Felicia, merci, si sarcina usoara!
Distanta....mereu am tinut sa fie familia unita, am fost un fel de tampon, am incercat sa nivelez divergentele, sa minimizez pierderile si efectele certurilor fiind eu prima care intindeam mana si spuneam "imi pare rau pt situatia creata" chiar daca n-o creasem eu, mereu am fost acuzata de mama ca nu am mandrie, ca mereu fac concesii; eu personal nu cred ca trebuie facuta din mandrie un fel de instrument de care sa te folosesti ca sa te distantezi de ceilalti indiferent de ce fac si spun, numai asa de dragul de a arata de parca ai fi inghitit o matura.
Eu am alt sistem, acela ca nu scuip si apoi ling, ceea ce ea practica frecvent, ne improasca pe toti cu cuvinte de ocara apoi dupa cateva zile se asteapta sa vorbim si sa ne purtam normal cu ea.

Am demnitatea mea care ma indeamna ca de acum inainte sa nu o mai contactez pe mama chiar daca se apropie sarbatorile de iarna, ba mai mult, imi vine sa-mi inchid mobilul si scot telefonul din priza. De data asta va fi asa: pt prima oara in viata ei va trebui sa incerce sa spuna si ea "imi pare rau ".....din proprie initiativa. Nu conteaza ca are 62 de ani. Varsta nu este de luat in calcul in ecuatia asta. Si pana atunci nu mai am chef de vizite, de conversatii, de nimic din partea ei. Nu mai am nervi, sanatate si energie de pus la bataie pt capriciile ei prostesti. Am doi copii aici de crescut si-s singura cu ei 10 ore pe zi, cu menaj, cu toate. E treaba mea si ma descurc cum si cat pot de bine si n-am nevoie de un "tocator" de nervi profesionist. Nu ma iubeste, e treaba ei, dar pana la a-mi agresa emotional si verbal copiii. De aici intervin eu si pun punct, nu permit nimanui sa le reteze spiritul, sa le deformeze personalitatea si sa-i inhibe cum a facut cu mine, mi-au trebuit ani de zile de autoeducatie ca sa ma pot comporta normal in societate nu ca o fata crescuta la manastire. Si mai am destule reminiscente vizibile si acum, dar sper sa nu ma traga prea tare in jos.
Imi pare tare rau ca am ajuns aici, declinul a inceput demult, de cand eram copil insa pe atunci eram in puterea ei si nu stiam ce altceva sa fac decat sa ma inchid in mine si sa execut orbeste ordine, sa sper ca daca le voi executa va trece taifunul si va fi liniste. Dar liniste n-a fost niciodata in jurul ei. Pe oriunde trece creaza certuri, seamana agitatie, neliniste. Fratele meu nu indrazneste sa-i prezinte viitoarea sotie de groaza a ceea ce ar fi in stare sa faca, sa spuna. Stie ca la nunta mea m-a facut de panarama lumii, a venit ca orice invitat fara sa ridice un deget si in curtea socrilor mei in timp ce eram pregatiti sa plecam catre biserica s-a apucat sa urle la mine ca o salbatica "Tradatoareo!"...de m-a terminat psihic, se uitau oamenii la ea, incercau s-o dea deoparte de pe mine, s-o calmeze, imi tremurau picioarele si in asa atmosfera a trebuit eu sa-mi traiesc o zi importanta din viata: ziua cand am imbracat rochia alba de mireasa, care mi-o visasem de mica sa fie o zi ca-n povesti....Mai am si alte rememberuri, dar ce mai conteaza? Sotul meu a zis o chestie desteapta azi, oamenii ca ea care turuie vrute si nevrute nonstop, au sansa de a spune si face prostii in procent maxim, fata de oamenii care mai si cugeta si vorbesc cat, cand si ce trebuie, se mai si cenzureaza la atitudine, chiar daca au probleme cu nervii sau de cotrol a furiei. Daca-ti pasa de cei din jur si-i si respecti e imposibil sa nu tii cont de astea. Numai ca ea e impietrita sufleteste. Nu stiu daca a iubit vreodata, sau daca stie sa iubeasca. Din nefericire pt ea si cei din jurul ei.
Multumesc tare mult pt suport.

Dorsilia spune:

Si totusi dupa o noapte alba, ma gandesc ca un om bolnav are circumstante atenuante...numai un om bolnav poate avea reactiile astea asa bruste, schimbari de dispozitie fara un mobil logic sau cu mobil imaginat
In esenta mi-a disparut definitiv insa increderea de a o mai lasa vreodata singura cu copiii fie si sa plec pana la stomatolog, pt ca nu pot sa nu ma gadesc ca le-ar putea face rau daca o apuca isteriile de la cine stie ce purtare copilareasca a lor.
inca nu stiu cum va fi deacum relatia noastra sau daca va mai fi, stiu ca deocamdata am sa ma indepartez o vreme sa vad ce se petrece daca eu nu voi mai fi prima care incearca reconcilierea...sunt prea obosita si nu mai fac fata, chiar daca am o mama bolnava, nevrozata, deocamdata nu pot face nimic, sorry

andruskandu spune:

N-am mai scris demult aici, dar, iata, aduc subiectul la actualitate...
Hildegard, ce mai faci? Ce-ti face puiul?

Poznele lui Andrei

Nasterea lu' Andrei

www.dropshots.com/andruskandu" target="_blank">PozeAndrei

Andreea lui Andreiut Puiut 11.06.2006

mariamunteanu spune:

Dorsilia, STOP ! Limiteaza contactele cu mama ta la strictul necesar. cat mai rar si cat mai putin. N-o mai invita la voi acasa, mai degraba viziteaz-o tu pe ea si nu-i mai da atributii legate de copii. Hraneste-i inainte sa vina ea, evita implicarea ei in viata voastra.

E mai bine asa si pt. toata lumea. Eu pt. asemenea iesiri fata de copiii mei, l-as fi dat afara din casa si pe Papa.

Maria

alexa_m spune:

MissParker "Pur si simplu raspundeti verbal cu drag si cu calm, dar nu va clintiti nici un centimetru de la decizia luata. Va schimbati VOI, definiti clar granitele relatiei, iar daca mamele va iubesc, vor accepta acele granite. Intr-un final. Daca sunteti consecvente si ramaneti pe pozitie."
Perfect de acord cu ce ai zis.
Asta am incercat eu sa fac anul asta si incet-incet relatia cu ai mei incepe sa se schimbe.
Eu am doi parinti, plus o bunica si o matusa, care se cred experti in viata mea. Niciodata nu au ascultat ce am de zis. Niciodata nu am fost lasata sa iau vreo decizie. Si apoi bineinteles, ca atunci cand am avut vreun esec a fost numai si numai vina mea. E o poveste lunga si complicata,nu are sens sa o relatez. O sa ma limitez doar la final. De vreo 3 ani de zile ma simteam depresiva, cu mici perioade in care indrazneam sa zambesc, mai tot timpul eram anxioasa si trista. Anii astia au si corespuns cu esecuri din punct de vedere profesional dar si cu probleme de sanatate. Acestea nu au facut decat sa-mi inrautateasca starea negativa. La un moment dat eu si sotul am simtit ca e momentul sa avem copii. Si atunci s-a produs click-ul. Pai cum sa am copii, cu o stare psihica asa deplorabila? Ok, am zis, trebuie sa fac ceva.Si am inceput sa stau si sa ma analizez. Sa vad unde am gresit, ce se intampla cu mine. Concluzia a fost ca o contributie destul de mare la modul in care am ajuns, o aveau parintii mei. In familia mea intotdeauna au fost scandaluri, certuri, tot timpul e tensiune. Nu stiu sa se bucure de nimic. Pentru ei o viata normala este aia in care te macini, te consumi. Cam asa eram si eu. In contrast cu sotul meu care este un om cald, vesel, care se bucura de orice lucru marunt. Am invatat multe de la el.
Bun, si am tot analizat eu, cum am ajuns asa, ce as putea sa fac, ce vreau ;pana nu demult, pentru mine a fi bine insemna a fi cum zic parintii mei. Stiu ca pare stupid, ca o persoana de aproape 30 de ani sa zica asta, dar asa era.
Si atitudinea pe care am luat-o a fost aceea de mai sus: am inceput sa iau propriile decizii si sa fiu ferma. E foarte greu de pus in practica asta. E greu sa afirmi cu tarie ceva ce vrei cand ti se arunca in fata ca tu habar n-ai de nimic ( desi e vorba de viata ta) si nu sunt dispusi sa asculte ( la parinti ma refer acum). E foarte greu sa te mentii calm, atunci cand incep jignirirle si acuzarile pe nedrept. Dar incet-incet, tot exersand, ajungi sa faci fata la mai multe decat ti-ai imaginat vreodata.
Diferenta dintre mine si alte fete care au scris de certuri cu parintii, este ca eu nu le-am permis sa zica nimic referitor la sotul meu.Din start am fost categorica. Ma si mir de atitudinea mea, dar asa a fost. Parintii mei au reusit sa ma destabilizeze pe mine emotional si s-au bagat mult si in viata mea profesionbala, dar la nivel de casnicie, nu le-am permis nimic. De altfel, il adora pe sotul meu, eu sunt cea care nu e buna in ochii lor. Au mai incercat ei sa-mi dea indicatii referitoare la cum ar trebui sa fac , sau cum ar trebui sa facem ( eu si sotul) referitor la casnicie, dar le-am zis din start ca nu ma intereseaza si ca as prefera sa-si tina parerile pentru ei.
Ei, si cu toate incercarile mele, de a ma face respectata, tot mai am parte de discutii ...
V-o redau pe ultima ( de azi):
Motivul discutiei: azi a venit sotul meu din strainatate, si urmeaza sa ajunga in oras cu trenul, la ora 4, la noapte. Eu am hotarat ca o sa ma duc sa-l iau de la gara cu masina ( anul asta mi-am cumparat masina contrar parerii lui tata : "esti femeie, la ce-ti trebuie masina; si asa nu stii sa conduci"). Bun, si hotararea mea le-am zis-o si la restul membrilor familiei ( nu de alta, dar aici asa e, trebuie sa stie tot timpul ce faci, si-mi pun mii de intrebari. Asa ca am zis sa fiu clara din start).
Azi la pranz ma aflam in bucatarie, apare tata la masa:
tata: la noapte ma duc eu sa-l iau pe C din gara !
eu: de ce sa te duci tu? ma duc eu cu masina sa-l iau
tata: asa a zis maica-ta, ca sa ma duc eu!
eu: am zis toata saptamana ca ma duc eu sa-l iau; mama nu mi-a zis nimic de ce a-ti hotarat voi, si as aprecia data viitoare cand ia o decizie referitoare la ceva ce ma priveste sa ma intrebe inainte.
tata:vezi ca nu-mi place cum vorbesti
eu: pai asa e, de ce sa mergi tu sa-l iei?, am hotarat ca ma duc eu
tata: esti nesimtitta
eu: te rog frumos sa nu ma jignesti, eu nu te-am jignit pe tine niciodata
tata: asa esti tu, tot timpul pusa pe scandal, tot timpul dai din gura, nu se poate trai cu tine in casa
eu: nu cred ca de la mine pleaca scandalurile, mai sunt si altii nervosi in casa asta ( aici ma refeream direct la el...)
tata: eu sunt mai batran si bolnav, eu am voie, da tu esti tanara, ar
trebui sa asculti ...
Si discutia a continuat, dar nu va mai redau ca m-a jignit referitor la alte capitole din viata si nu am de gand sa intru acolo. Dupa ce a terminat de mancat, a sunat-o pe mama pe celular si i-a dat raportul. Imediat a sunat fixul...era mama. Ca sa nu ne mai certam, etc etc. Si i-am zis cu ce m-a jignit. A zis sa nu-l bag in seamna ca zice la nervi...Si ca ei au vrut sa-mi faca un bine (ei stau mai aproape de gara), sa nu mai fac eu drumul pana acolo. Si i-am zis clar:eu si sotul am hotarat ca eu ma duc sa-l astept, si o sa se supere daca nu ma vede acolo, eu ma duc si cu asta-basta.
In fine ,mai spre seara ne-am intalnit din nou, ne-am impacat, am si ras. E taica-miu, doar nu o sa stau suparata pe el.
In concluzie, o sa ma duc la noapte sa-mi ridic sotul de la gara. Daca apare si tata pe acolo, treaba lui.

Porumbita spune:

pai n-ar fi rau daca nu ai mai da raportul chiar la absolut tot ce faci/faceti...

alexandraaaa spune:

alexa_m, ce spui tu seamana destul de mult cu ceea ce am trait si eu. Singura diferenta este ca al meu tata e de partea mea si se bucura sa vada ca sunt independenta, si doar mama ma vede inca un copil si incearca sa decida pentru mine.

La fel ca si tine, am pus piciorul in prag cand a fost vorba de casnicia mea. Pot spune chiar ca am reusit sa o exclud pe mama cu totul. Incearca sa se implice, sa ne afle toate detaliile, de genul ce datorii avem, cati bani am imprumutat la banca, in ce mod tin eu evidenta cheltuielilor, ce-i gatesc, daca ii fac pachet pentru serviciu si altele de genul asta. Nu rateaza nici o ocazie sa imi spuna ca nu am suficienta grja de el si ca nu imi fac datoriile mele de femeie, dar ii raspund invariabil ca nu e treaba ei. Ma acuza ca sunt obraznica, nerecunoscatoare, insa am ajuns sa o pun pe zgomot de fond cand incepe cu critica, nici macar nu o mai aud, imi vad de ale mele si o las sa vorbeasca singura. Intr-o buna zi tot o sa se prinda ca tine monoloage peretelui. Pana atunci, pur si simplu nu e treaba mea, e problema ei.

N-am divortat, cum se spune, de parintele mental. Nu inca. Insa in casnicia mea nu i-am permis sa se bage nici o clipa. Bariera e clara si sustinuta, stiu ca oricat va incerca sa se amestece, se va lovi de acelasi zid la infinit. Cate cucuie o sa-si faca, e decizia ei