SF. ANTON -OCROTITORUL COPIILOR
Raspunsuri - Pagina 5
Jocelyn spune:
quote:
Originally posted by casandra
Draga Jocelyn, in Apocalisa cap 20, in urmatorul rand dupa cel citat de mine scrie ca este vorba despre cea dintai inviere, nu de a doua:
-------
5. Iar ceilalti morti nu inviaza pana ce nu se vor sfarsi miile de ani. Aceasta este invierea cea dintai.
----------
Pai da, cei care nu au murit in Hristos (in afara de cei care l-au strapuns si vor fi inviati special ca sa vada venirea Lui si apoi vor muri din nou) nu vor invia la prima inviere. Doar cei care au murit in Hristos si vor merge la cer (exceptie cei care l-au strapuns) vor fi inviati la a prima inviere. Deci nu ne contrazicem aici.
If you don't stand for something, you'll fall for anything.
spic de grau spune:
M-ati pierdut pe drum. 2 invieri? unde sa citesc?
Lumy- mamica lui 
www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=spic%20de%20grau" target="_blank">David Andréi
(11 Martie 2004)
Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
Jocelyn spune:
O inviere va fi la a doua revenire a lui Isus Cristos, a celor care au adormit in el (1 Tesaloniceni 4,16) si a doua inviere a celor pacatosi, inviere ce va avea loc la 1.000 de ani dupa cea dintai (Apocalipsa 20:4,5.13). Cei dintai vor invia pentru viata vesnica, iar ceilalti pentru pedeapsa finala.
Daca citesti textele te lamuresti 
If you don't stand for something, you'll fall for anything.
chivutamonica spune:
Viața Sfîntului Anton de Padova
Luminița Manole
Dintre toți sfinții creștini ai occidentului, Sfîntul Anton este invocat cel mai adesea, atît în cazuri disperate de boală sau chiar de deces, cît și în situații copilărești, de genul Sfinte Antoane, ajută-mă să-mi găsesc mașina furată . El ajută în orice situație, dacă cererea este legitimă. A făcut atîtea minuni, atît în timpul vieții, cît și după moarte, încît ar trebui să se numească Sfîntul Minunilor. A înviat atîția morți, încît, dacă e să glumim, era cam greu să mori în vremea aceea, că te învia Sfîntul Anton. Oricine îi cere ajutorul cu o inimă curată, este ajutat de el. Aceste minuni, care se manifestă prompt după invocarea sinceră a ajutorului Sfîntului Anton, au trezit credința în foarte mulți oameni și a ajuns să fie venerat și invocat chiar și în țări în care creștinismul nu a ajuns să se impună ca religie.
Ființa sa este foarte complexă. Reunește foarte multe contrarii într-un mod extrem de firesc. Este un sfînt vesel, plin de umor. Avea o inteligență sclipitoare și cunoștea atît de bine scripturile, încît se și glumea pe tema aceasta. Se spunea că dacă s-ar pierde toate scrierile creștine, n-ar fi o pierdere ireversibilă, căci Sfîntul Anton le-ar reconstitui din memorie. Cu toate acestea, este de o modestie și de o smerenie impresionante. Vorbea fiecăruia pe înțelesul său. Cînd se adresa erudiților, își folosea cu bucurie și impetuozitate cunoștințele și prin argumentele cele mai potrivite îi aducea pe calea credinței. Dacă vorbea țăranilor, folosea limbajul lor, ca și cum ar fi uitat subit cuvintele sau ideile pe care ei nu le-ar fi putut înțelege, deci nu le-ar fi folosit la nimic.
Chiar spunea despre acest mod de a vorbi oamenilor: Credința popoarelor nu se dobîndește prin discursuri pline de înțelepciune, ci prin har... O, rodnică smerenie! Cei care nu au prins nimic pînă acum, să se încreadă în cuvîntul lui Cristos și vor aduna mulțime de pești încît mai-mai să li se rupă mreaja... Ori de cîte ori am vrut s-o arunc eu însumi, sau să păstrez pentru mine ce e cu drept al Tău, Doamne, pe mine m-am vestit și nu pe Tine, cuvintele mele, nu ale Tale. De aceea n-am prins nimic. Sau dacă am prins ceva, nu erau pești, ci broaște gata să sporovăiască spre lauda mea; cu alte cuvinte, nu am prins nimic! Iar să-ți speli și să-ți strîngi năvodul, înseamnă să lași deoparte pentru scurt timp propovăduirea credinței pentru a practica ceea ce le-ai predicat celorlalți.
Acest mod tranșant și pur de a propovădui, i-a adus caracteristici suprafirești ale vocii. Chiar dacă vorbea unei mulțimi foarte mari de oameni, fiecare îl auzea ca și cînd ar fi fost la doi pași de el. Odată, o femeie nu a fost lăsată de soțul ei să meargă să-l audă pe sfînt vorbind. S-a urcat în pod și a auzit toată predica, cuvînt cu cuvînt, ca și cum nu ar fi despărțit-o cîțiva kilometri de mulțime. În plus, a auzit și soțul ei și după aceea au fost văzuți amîndoi asistînd la toate predicile pe care Sfîntul Anton le-a ținut acolo.
După moartea sa, pentru că a vorbit toată viața după voia lui Dumnezeu, limba sa nu a putrezit, și este și astăzi, expusă într-o raclă, roșie și umedă, de parcă ar fi gata-gata să vorbească.
Dar să vedem cum a început totul...
Cel ce va fi mai tîrziu Sfîntul Anton s-a născut pe data de 15 august 1195, chiar de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Nu întîmplător, căci a iubit-o pe Sfînta Maria toată viața. La botez, a primit numele de Fernando. Copilăria îi este fericită, în mijlocul unei familii cu o viață autentic creștină. Din fragedă copilărie sufletul lui Fernando se deschide la șoaptele harului și o evlavie tot mai puternică se face simțită. Pentru un copil așa de mic, era de o intensitate foarte neobișnuită. Se spune că la vîrsta de cinci ani, Fernando promite vot de castitate pentru toată viața, în cinstea Fecioarei Maria.
Minunile s-au manifestat la el încă de cînd era mic.
Fernando iubea foarte mult natura, păsările, florile, animalele. Odată, tatăl său l-a pus să păzească semănăturile de păsările care mîncau semințele aruncate, primejduind producerea recoltei. Dar Fernando vroia să meargă la capela din apropiere. Ca să împace chemarea inimii cu ascultarea datorată tatălui, a găsit o soluție la care un adult nu s-ar fi gîndit. Le-a spus, pur și simplu, adevărul micilor viețuitoare: Veniți, dragi păsărele, să vă închid în hambar pînă merg eu la biserică. După ce mă întorc, vă dau drumul! . Culmea este că păsărelele l-au ascultat și au intrat singure în hambar, așteptînd apoi cuminți eliberarea promisă.
Mila față de cei săraci era una dintre însușirile cele mai alese ale micului Fernando. Nici un cerșetor nu pleca fără să primească din mîinile copilului pomana pregătită în acest scop, oferită întotdeauna cu bunătate și dragoste.
Într-o zi bătu la poarta casei un sărac. Fernando fugi să vadă cine este. În fața porții stătea un copilaș desculț, dar de o drăgălășenie răpitoare, cu un sac în spate.
- Ce ai vrea să-ți dau? întrebă Fernando cu blîndețea obișnuită.
Băiețelul puse sacul jos și-l deschise, zicînd:
- Privește aici! Uite ce vreau!
Fernando privi în sac și văzu o mulțime de inimi roșii, care păreau vii; pîlpîiau și scînteiau ca rubinul. Copilul rămase uimit, nedumerit...
- Iată ce vreau eu, să-mi dai inima ta! zise cerșetorul.
- Dar tu cine ești?
- Eu sînt un cerșetor de inimi! răspunse acesta, apoi dispăru.
Fernando rămase cu sufletul plin de o bucurie nespusă. Iisus îi aprinse inima de o iubire ce nu se va micșora niciodată.
Părinții îl trimit pe Fernando la Școala Catedralei Notre Dame del Pilar. Fiind un băiat vioi și foarte inteligent, făcu progrese mari la învățătură, precum și în viața spirituală. În relațiile cu ceilalți, era numai veselie și voie bună. Era un adolescent cu sînge fierbinte, cu o imaginație și o sensibilitate atît de vii încît adesea se simțea arzînd mai mult decît se cuvenea. Era în fruntea unei cete de prieteni care nu se puteau lipsi de prezența lui. El era sufletul întîlnirilor. Dar exista în el și cealaltă tendință, foarte puternică, de a renunța la lume pentru o viață dedicată lui Dumnezeu. Diavolul nu vedea cu ochi buni virtuțile lui Fernando. Astfel, într-o zi pe cînd se ruga în biserică, îi apăru diavolul sub forma unei făpturi negre și înspăimîntătoare, căutînd sa-l ispitească și să-l amenințe. Fernando știa că cea mai bună armă împotriva lui este semnul crucii. Se aplecă și făcu semnul crucii pe lespedea de piatră din fața scărilor. Imediat diavolul dispăru într-un nor întunecat și rău mirositor. Pe dala de piatră a rămas imprimat semnul crucii, care se vede și astăzi. Se pare că ispita a fost foarte mare, dar și mai mare a fost forța lui Fernando, dacă degetul lui a săpat semnul crucii în piatră!
Drumul lui începea să se profileze. Se dedică studiului științelor sacre, îndeosebi teologiei. Sub îndrumarea augustinienilor studiază cele două Testamente. Memoria sa excelentă uimește. Reține totul. Fără încetare, face apropieri între texte, luminîndu-le reciproc. Sens literal, sens alegoric, sens mistic, după modelul Sfîntului Augustin, marele sfînt al vieții lăuntrice. Mai tîrziu, acest dar de a vedea toate subtilitățile unui text sacru, îi vor fi de mare folos în lupta cu cei mai învățați eretici, care nu vor avea de ales decît să recunoască puterea cuvîntului său.
O perioadă s-a retras într-o sihăstrie, departe de lume. Aici face lucrurile cele mai mărunte, curăță legumele, spală vasele, mătură. Nu-și declară adevărata identitate și faptul că este învățat. Este cel mai umil de aici. Se retrage în fiecare zi într-o grotă, unde se roagă cu înflăcărare. Iubirea pentru Dumnezeu este tot mai intensă și în focul ei el se transformă foarte mult. Într-o zi a fost nevoit totuși să țină o predică cu ocazia unei importante ceremonii de hirotonisire a unor călugări franciscani și dominicani.
Luat prin surprindere, neavînd nimic pregătit dinainte, este pus în dificultate, mai ales pentru că trebuia să vorbească în fața celor pe care-i admira atît de mult! Pentru că totuși trebuia să vorbească, invocă din toate puterile Spiritul dătător de inspirație. Și spiritul îi răspunde. În ziua aceea s-a convins pe vecie de adevărul cuvintelor lui Iisus: Nu vă îngrijorați gîndindu-vă ce și cum veți spune. Ce veți avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veți vorbi, ci Duhul Tatălui vostru ceresc va vorbi în voi. Mai întîi vorbește cu cuvinte simple. Apoi, pe măsură ce-și dezvoltă subiectul, glasul îi este tot mai puternic. Se ridică la o asemenea înălțime în expunerea doctrinelor mistice, încît auditoriul este cuprins de o admirație de nedescris, datorată atît elocvenței neașteptate, cît și iubirii sale desăvîrșite, care împărțea tuturor lumina înțelepciunii dumnezeiești, îmbinîndu-se totodată cu o smerenie neasemuită... Chipul lui Anton strălucește. Trupul i se înalță, brațele se ridică, cu toată ființa se avîntă către ceilalți. Așa a aflat Francisc DAssisi de cel ce va fi Sfîntul Anton. Era nevoie în ordinul sărăcuților al lui Francisc de oameni învățați, ca Sfîntul Anton. Cînd a aflat de el, Sfîntul Francisc a exclamat: În sfîrșit, avem episcopul nostru. Întîlnirea dintre ei a determinat schimbări în cadrul ordinului, în sensul că, dacă pînă acum erau preferați oamenii simpli, fără carte, acum s-a recunoscut necesitatea studiului aprofundat al cărților sfinte, mai ales că trebuiau să lupte în planul ideilor cu ereticii, care erau foarte bine informați.
De aici, viața Sfîntului Anton este un șir de predici strălucite prin puterea lor de a converti la credință și de minuni care converteau încă și mai eficient. Lăsînd să vorbească Dumnezeu prin el, Sfîntul Anton era încredințat că nu va rosti nici un singur cuvînt care să nu fie desăvîrșită smerenie, fără urmă de minciună. Avea și darul limbilor străine. Oriunde mergea, el le vorbea oamenilor în limba lor, ba chiar în dialectul lor. Se deplasa pe jos sau pe măgar, era vesel, cînta adeseori pe drum și ajuta pe oricine îi cerea ajutorul.
În continuare voi aminti cîteva din nenumăratele minuni care s-au manifestat în legătură cu el.
Un om de vază, Bonvillo, căpetenie a ereticilor, se îndoia de faptul că Iisus ar putea fi prezent într-o bucată de pîine care este folosită la slujbă, numită ostie. Cu răbdare, Sfîntul Anton explică din nou cum Iisus, aflat la cer cu trupul lui glorificat, poate foarte bine să se dăruie din nou în acest semn atît de pur și atît de simplu cum este pîinea. El poate să o facă, pentru că el este numai iubire. Bonvillo rîde cu gura pînă la urechi. Și ceilalți pufnesc în rîs. Atunci, deoarece Sfîntul Anton nu răspunde la rîs decît cu umor, se gîndește la animalul cel mai încăpățînat din fire. Frate, și dacă măgarul tău s-ar închina înaintea unei ostii consacrate, atunci ai crede? Intrînd în joc, Bonvillo răspunse: Da, dar numai dacă ar posti mai întîi timp de trei zile! Să vedem atunci cînd o să-l îmbii cu ovăz dacă va mai arunca vreo privire pîinii tale! Fără să stea mult pe gînduri, Sfîntul Anton primește provocarea: Foarte bine! Adu-l aici peste trei zile. A patra zi, lumea se îmbulzește în piață. Apare Bonvillo cu măgarul înfometat. I s-au pus în față un săculeț de ovăz și ostia. Măgarul adulmecă ovăzul, privește ostia... Deodată, îngenunchează înaintea micii bucăți de pîine curată și rămîne astfel îndelung, ca în adorație! Atunci Bonvillo se converti pe loc și alții au făcut la fel, împreună cu el.
Avea darul de a-i face pe cei ce-l ascultau să retrăiască scene impresionante din Biblie ca și cum acestea s-ar fi putut petrece din nou chiar sub ochii lor. Odată, pe cînd predica, a auzit hohotele de plîns ale părinților unui tînăr ce era dus la groapă. Și-a ridicat ochii către cer apoi, fără șovăire, le-a spus celor care purtau trupul: Duceți-l înapoi acasă, pentru că este viu! Și așa și era!
Într-o zi, intrînd în chilia sa, nu-și mai găsește însemnările în care comenta Psalmii. Află că un novice tocmai a plecat cu acele însemnări, vrînd să folosească acele comentarii pentru a-și face un nume, prezentîndu-se ca autor al tratatului. Anton nu se gîndește să învinuiască pe făptaș, ci îl somează și îl ceartă direct pe Satana. Diavolul îi apare în față hoțului și-l obligă, speriindu-l, să ducă înapoi Psaltirea, că altfel îl ucide. Și cum celălalt nu se înduplecă, diavolul capătă dimensiuni uriașe, înspăimîntătoare... Novicele se întoarce, își cere iertare și devine un călugăr model.
Astfel Sfîntul Anton a recuperat un obiect pierdut și a întors un suflet de pe calea cea rea.
În altă zi, Anton predică la catedrală. Deodată își amintește că a promis să cînte chiar atunci Aleluia în capela minoriților. Atunci schițează către auditoriu un gest de scuză ca și cum i-ar cere să aibă puțină răbdare, apoi se înclină în amvon, își acoperă fața cu gluga, își împreunează mîinile a rugăciune. Toți îl privesc în tăcere. A rămas așa mai mult de o oră. Apoi își continuă predica, cu atîta iubire încît nimeni nu îndrăznește să-i ceară explicații. Dar în curînd s-a aflat că fusese văzut de toți frații, în capela minoriților, cîntînd Aleluia.
Într-o zi, o beznă vie, vîscoasă, umple întreg spațiul în care era Sfîntul Anton, asemănătoare celei care-l înconjurase în adolescență. Îl sufocă. Deodată, simte că este apucat de gît, trîntit pe jos. Își face semnul crucii, cheamă în ajutor pe Fecioara Preacurată. În acea clipă, stînca pare să se prăbușească, cu zgomot asurzitor. Apoi o lumină strălucitoare scaldă grota, revărsîndu-se blînd pe pereți...
O femeie a întîrziat prea mult la o predică a Sfîntului Anton. Soțul ei credea altceva și, fără alte explicații o apucă de păr, și îi smulge un smoc zdravăn, lăsînd-o aproape cheală. Femeia a alergat la Sfîntul Anton, dar acesta o poftește să iasă. Dar nici nu a ieșit bine pe ușă, că el își dă seama că părul are și el importanța lui. În cazul de față, poate chiar salvarea unei căsnicii. Anton merge la capelă și se închină cu fața la pămînt: Doamne Iisuse, se roagă el, ai spus că nici un fir de păr de pe cap nu mi se va clinti fără voia Tatălui Tău. Așadar, îndură-te de această femeie: redă-i bucuria, odată cu părul!. Chiar în clipa aceea, ajungînd acasă, femeia scoate un strigăt de uimire: părul des, mătăsos, ondulat, i se revarsă pe umeri, ajungîndu-i pînă la șold.
Un novice de mare viitor, fratele Pierre, trece printr-o fază de descurajare și vrea să părăsească Ordinul. Sfîntul Anton se duce direct la el, îi deschide gura și-i dăruiește propria răsuflare însoțită de următoarele cuvinte: În numele lui Dumnezeu, primește-l pe Duhul Sfînt!. Novicele simte cum răsuflarea trece prin pieptul său și cade la pămînt ca mort. Revenindu-și în simțiri, povestește că, pe timpul cît a fost răpit în extaz, contemplase priveliști pe care pămîntul nu le cunoaște. Anton însă nu-i îngăduie să vorbească. Mai tîrziu, călugărul va mărturisi că de atunci, săgețile diavolului erau ca tocite cînd se îndreptau asupra sufletului său.
Femeile, mamele i se adresau cu încredere. El înțelegea totul, chiar probleme legate de familie. Și iubea copilașii. Îi plăcea să-i mîngîie. Priveliștea nevinovăției lor îl răsplăteau pentru amărăciunile pricinuite de patimile omenești.
Într-o seară, o femeie a lăsat totul pentru a-l asculta pe Anton predicînd. A uitat pe foc un lighean cu apă pentru baia copilului. După ce s-a terminat predica, și-a amintit cu groază că lăsase și copilul în ligheanul de pe foc. Scoate un strigăt sălbatic. Aleargă spre casă, însoțită de o mulțime numeroasă. Dar, spre uimirea tuturor, copilul se joacă frumos în apa clocotită. Nu are nici o urmă de arsură!
Altă dată, întorcîndu-se acasă după ce a ascultat predica sfîntului, o femeie își descoperă pruncul mort în leagăn. Se duce înapoi la Sfîntul Anton, care plînge împreună cu ea și șoptește de trei ori: Ai să vezi, Domnul o să se îndure!. Plină de credință, se întoarce acasă și-și găsește copilul plin de viață, cu bujori în obraji, jucîndu-se cu niște pietricele pe care nu le avea înainte. Cine îi dăduse pietricelele oare?
Un soț gelos credea că copilul pe care soția lui îl născuse nu era al lui. Mama îl imploră pe Sfîntul Anton să o ajute. Acesta spuse către copil: În numele lui Iisus, Dumnezeu adevărat și om adevărat, născut din Fecioara Maria, îți poruncesc să spui cine este tatăl tău. Și deodată copilul, care nu avea nici două luni, răspunse cu glas limpede privindu-l țintă pe soțul gelos: El! El! El!
În iconografia creștină, Sfîntul Anton este reprezentat întotdeauna cu un crin, simbolul nevinovăției și cu pruncul Iisus în brațe. Reprezentarea este luată după următoarea întîmplare. Sfîntul Anton se întorcea de la o predică pe care o ținuse în altă localitate. Fiind obosit, s-a oprit peste noapte la o familie de buni credincioși. Stăpînul casei a observat înainte de a se culca o lumină neobișnuită ce răzbătea pe sub ușă din camera sfîntului. Împins de curiozitate s-a apropiat de ușă și a întredeschis-o. Privind înăuntru, nu-și putea crede ochilor: În extaz, Sfîntul Anton era mîngîiat de un prunc fermecător pe care-l ținea în brațe. Amîndoi erau înconjurați de o lumină cerească. Era însuși Iisus, care-l încuraja pe neobositul său misionar. Această minune s-a repetat și cu o altă ocazie și arată puritatea și sfințenia la care ajunsese Sfîntul Anton.
La Rimini, fiindcă oamenii de acolo nu vroiau deloc să audă predica lui, le-a spus să vină la malul mării, că vor avea ce să vadă. Ajuns acolo, după o scurtă rugăciune, spuse: pentru că oamenii nu sînt demni să asculte cuvîntul lui Dumnezeu, am să vă vorbesc vouă, peștilor! Mulți au început să rîdă, dar iată că deodată... o mulțime de capete ale umilelor viețuitoare din mare se ridicară, ascultînd... Anton le vorbește ca și cum ar vorbi ființelor înțelegătoare. Despre binefacerile primite de la Bunul Dumnezeu; despre întinderile nesfîrșite ale apelor în care trăiesc, despre neliniștea netulburată a adîncurilor și despre întreaga creație atît de minunată și atît de măiestrit alcătuită. El cere peștilor să mulțumească în locul oamenilor nerecunoscători... Abia după ce primiră binecuvîntarea, peștii se retraseră în apa mării și se răspîndiră sub valurile liniștite. Lumea rămase înspăimîntată și uimită. Cum pot să stea peștii cu capetele afară atît de mult timp? Cine este predicatorul acesta care are o atît de mare putere de la Dumnezeu? Mulți s-au întors la Dumnezeu după această mare minune.
Dar cea mai mare minune a fost însăși viața lui. Și pentru că tot ce se naște pe pămînt trebuie să și moară, adică să-și cunoască sora moarte, după cum spunea el, ca și Sfîntul Francisc. Într-o zi de vară, marți, pe data de 13 iunie, a părăsit această lume, dar nu de tot. Viața Sfîntului Anton nu se sfîrșește odată cu moartea copului său. Nici aici lucrurile nu sînt prea clare, căci limba lui încă trăiește, e ca și vie. Dar asta este, dacă a făcut în timpul vieții atîtea minuni, de ce nu ar face și după? I-ar fi fost foarte ușor să o plece în Paradis, să nu-i mai pese de nimic. Dar minunile care au început să apară imediat după moarte lui, la mormîntul lui și care se manifestă și azi cu aceeași putere ca atunci cînd trăia ne arată că el este încă aici.
Sfințenia lui a fost recunoscută încă din timpul vieții sale pămîntești. A fost declarat oficial sfînt de către papă la numai cîteva luni după moartea lui, ceea ce nu se mai întîmplase cu nici un alt sfînt.
Este un sfînt al candorii și al purității, așa că atunci cînd îi cerem ajutorul, trebuie să o facem cu o atitudine de copil, cu o încredere totală. Și atunci, nu se poate să nu ne ajute. Dacă avem o problemă, să nu ne sfiim să-i cerem ajutorul. Pentru el nici o problemă nu este prea neînsemnată, pentru că este un sfînt al copiilor, și pentru copii lucrurile mici și neînsemnate sînt foarte importante. Pe de altă parte, să nu ne sfiim să-i cerem lucruri mari, căci el a fost și un mare învățat, și s-a ocupat și de lucruri mari, pentru oameni mari. Dar chiar dacă sîntem oameni mari sau copii, să nu uităm că este un sfînt al minunilor, care poate face orice îi cerem cu o inimă curată. Și, mai presus de toate, să ne aducem aminte, atunci cînd îi vom simți ajutorul că el, prin minunile sale, vrea să atragă atenția omului asupra slavei și gloriei lui Dumnezeu
chivutamonica spune:
Rugaciuni incercare Sf.Anton din Padova
Rugăciune pentru timpuri de încercare
Sfantul Anton din Padova
Mărite Sfinte Antoane, care ai dobândit de la Dumnezeu puterea de a învia morții, deșteaptă sufletul meu la o viață îmbelșugată și sfântă.
Mărite Sfinte Antoane, far de lumină al Bisericii și al lumii, luminează-mi sufletul cu lumina adevărurilor cerești.
Mărite Sfinte Antoane, gata totdeauna și puternic întru a veni în ajutorul evlavioșilor tăi, în nenorocirile lor, ajută-mă în necazul de față.
Mărite Sfinte Antoane, care de tânăr ai învățat a învinge pe dușmanul sufletului, păzește și apără sufletul meu de atacurile și de ispitele lui.
Mărite Sfinte Antoane, crin fără asemănare de nevinovăție, nu lăsa ca sufletul meu să se păteze vreodată de urâțenia necurăției.
Mărite Sfinte Antoane, medic ceresc al celor bolnavi, însănătoșește sufletul meu de rănile păcatului și îndreaptă-mi înclinările neorânduite.
Mărite Sfinte Antoane, călăuzește sufletul meu peste marea furtunoasă a vieții, și fă-l să ajungă la portul mântuirii veșnice.
Mărite Sfinte Antoane, scăparea celor condamnați de nedreptatea omenească, scapă sufletul meu de cătușele păcatului, ca să nu cadă în lanțurile grozavei dreptăți dumnezeiești.
Mărite Sfinte Antoane, prin mijlocirea căruia membrele tăiate se unesc iarăși la trup, redobândind viață, adă la unire cu Biserica lui Cristos pe toți cei despărțiți de dânsa.
Mărite Sfinte Antoane, care faci să se regăsească lucrurile pierdute, ajută-mă să nu pierd niciodată harul lui Dumnezeu prin păcat; iar dacă din nefericire l-aș pierde, să-l regăsesc îndată, pentru a nu-l mai pierde.
Mărite Sfinte Antoane, la tine aleargă tinerii și bătrânii și tu îi asculți pe toți; vin la tine și eu, sărmanul, și te rog să nu mă respingi. Ascultă-mă și ajută-mă.
Mărite Sfinte Antoane, multe primejdii împresoară sufletul meu. Îndepărtează-le de la mine și mă mântuiește.
Mărite Sfinte Antoane, privește spre lipsurile mele. Vorbește lui Dumnezeu cu limba ta făcătoare de minuni, ca și eu să fiu mângâiat și ascultat.
Tatăl nostru, Născătoare, Mărire.
Rugăciune pentru a cere
aflarea lucrurilor pierdute
Mărite Sfinte Antoane, Dumnezeu ți-a dat putere să faci minuni, și de șapte sute de ani îi ajuți pe oameni în toate necazurile lor. În chip deosebit, însă, te-ai arătat minunat în aflarea lucrurilor pierdute. Alerg deci la tine cu încredere, ca un fiu la cel mai bun părinte. Dă-mi puterea să aflu totdeauna harul lui Dumnezeu, dacă cumva aș avea nenorocirea să-l pierd. Ajută-mă să câștig iarăși râvna de mai înainte în slujba Domnului și în deprinderea virtuților. Iar ca zălog al acestor haruri, singure însemnate pentru mântuirea cea veșnică, fă să găsesc... (se spune lucrul pierdut). Dacă nu se poate, pentru că s-a nimicit, atunci, Mărite Antoane, ajută-mă să ajung la această convingere ca să mă liniștesc. Acest har îmi va arăta bunătatea ta și vei face să sporească dragostea și încrederea mea în tine. Amin.
Tatăl nostru, Născătoare, Mărire
la toate ,MONI
Hildegard spune:
Ce haruri ne dobandeste sfantul Anton
Toate, fara nici o exceptie, afara de cazul ca ar fi in dauna sufletului.
Din insemnarile facute in decursul secolelor, se poate vedea ca sfantul Anton ajuta in nevoile cele mai marunte, ca si in cele mai mari, cum ar fi:
-gasirea lucrurilo pierdute
-sfat intr-o problema de mare importanta
-insanatosirea bolnavilor
-alegerea starii de viata
-gasirea unui serviciu
-dobandirea mijloacelor de trai
-o casatorie crestineasca
-pacea in familie
-o moarte buna
-iertarea pacatelor
-ajutor in ispite
- dezvinovatire de clevetiri
-mangaieri in timp de suferinta
-ocrotire pentru copii
-scapare dintr-o primejdie
-reusita unei operatii
-intoarcerea unui suflet ratacit
-succes intr-o activitate
-progres in invatatura
-reusita la examen
-painea zilnica
-castigarea unui proces
-incetarea unei dusmanii
-raspandirea credintei
-unirea Bisericilior
-preoti buni
si multe altele.
Indata ce ne-am hotarat sa cerem un har oarecare prin mijlocirea sfantului Anton, sa facem in cinstea luiuna din devotiunile cuprinse in cartea lui, mai ales sfanta Liturghie, cele 13 marti sau novena, reinoindu-ne des cererea si prezentand-o cu incredere Sfantului. Daca, rugandu-ne o vreme oarecare, inca nu am dobandit ceea ce cerem, sa nu deznadajduim. Chiar si un lucru pe care noi il consideram bun poate sa ne fie de fapt spre paguba. Dumnezeu, atunci spre binele nostru, nu ni-l da. Sau se poate ca dumnezeu sa ne puna virtutea la incercare, asteptand de la noi statornicie. Sa fim deci, statornici in rugaciuni, reinoindu-le chiar de mai multe ori, caci sfantul Anton nu nesocoteste cererea noastra, nici nu o uita vreodata;el ne dobandeste harul cerut sau altul mai folositor, la timpul cel mai potrivit.
PRAJITURI
Veronica si bebe Stefan Peter (07.11.2005)
Poze la 9 luni
ECMI spune:
Dar atentie ortodocsi.
sfantul Anton de Padova apartine Bisericii Catolice.
spic de grau spune:
quote:
Originally posted by ECMI
Dar atentie ortodocsi.
sfantul Anton de Padova apartine Bisericii Catolice.
Si cu asta m-ai dat gata!
Lumy- mamica lui www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=spic%20de%20grau" target="_blank">David Andréi (11 Martie 2004) Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire.
april spune:
quote:
Originally posted by ECMI
Dar atentie ortodocsi.
sfantul Anton de Padova apartine Bisericii Catolice.
dar ce importanta are?
vacanta maramures
crinuta spune:
quote:
Originally posted by ECMI
Dar atentie ortodocsi.
sfantul Anton de Padova apartine Bisericii Catolice.
Wow, ce raspuns. Nici macar nu merita comentat!
Crinuta si
Rayan