Viata dupa divort?

Simonaci79 spune:

Briana- si la mine au venit... e o formalitate. In principiu vor sa vada daca ai conditii pt copii, daca au unde sa doarma, daca ai apa curenta etc... Daca si el vrea copiii, tb sa se duca si la el, daca nu, tb sa se duca la aut tut sa declare ca nu ii vrea... Astea toate sunt pt referatul pe care il face aut tut, si nu au nici o leg cu custodia, decat informativ... custodia o stabileste judecatorul pe baza tuturor informatiilor!

Simonaci79 spune:

Vorica- nu stiu ce varsta are copilul tau... este mai greu cand are sub un an, cand nu prea e acceptata culpa comuna, dar ma mine a fost posibil!

1. tb sa fiti amandoi de ac cu div din culpa comuna
2. sa aveti fiecare cate un martor sau sa fiti amandoi de ac cu unul comun (este intrebat si celalalt daca este de ac cu martorul
3. sa nu vrea decat unul din voi custodia, sa fie de ac cu pensia alim cel care nu doreste custodia si sa fie de ac cu div

Acestea fiind spuse eu am div de la prima infatisare, avand un copil de 10 luni! (de fapt de la a 2-a pt ca de teama reactie lui nu i-am dat prima citatie, am vrut sa plec ianinte si asa ca nu s-a prezentat, div a fost amanat si la urm infatisare s-a terminat!)
El a fost de ac cu martorul, cu pensia, nu a vrut copilul, a fost de ac cu div, nu i-au convenit motivele mele si totusi nu i-a pasat nimanui.... Iar martorul a sustinut var mea, dar daca amandoi am fost de ac cu culpa comuna nici asta nu a mai contat.... Imp e sa fie un martor ca sa certifice ca se stie de probl voastra (acest martor poate fi si din familie...) si ca relatia voastra este (ca sa o citez pe Sofia) "iremediabil vatamata" deci nu mai poate continua! Martorul este obligatoriu in cazul in care ai un copil minor. Daca nu, poti div la fel de usor din culpa comuna fara martori sau avocati sau ceva, numai pe baza declaratiilor voastre!

Simonaci79 spune:

Sofia- pt ca de fapt subiectul tau era, imi cer scuze ca am deviat problema... intrebai la inc cum este viata dupa divort... Pt mine frumoasa!!!!!! Am div de 4 luni, am un copilas de un an si 2 luni pe care il iubesc tare mult si de care sunt tare mandra, si viata mea parca a capatat un sens! E adevarat ca eu am avut alte motive de divort, si viata fara "parat" cum spui tu este minunata!!!! Nu spun ca motivele tale nu sunt serioase, Doamne fereste! Spun numai ca din acest motiv pt mine a fost o usurare.... Si acum, cel putin deocamdata (m-a invatat cineva sa nu mai spun niciodata ca nu poti stii ce iti rezerva viitorul) nu am nevoie de nimeni - personaj masculin - alaturi de mine, am nevoie doar de liniste sa ma pot bucura in voie de copilul meu! (si asta fara sa ma reorientez sexual, cum spunea cineva pe aici...) Vreau sa fiu singura, sa pot respira din nou, sa imi recapat increderea si respectul pt mine de care am atat nevoie inainte de a cere ceva de la cei din jur.... Apoi, ce o vrea Dumnezeu, ca are ceva rezervat pt fiecare din noi! Cum spuneau si fetele, poate la voi a fost un semn... poate ca tb sa va mai ganditi daca inca mai radeti impreuna si va simtit bine! Daca nu se mai poate, eu iti doresc mult succes, sa ai o viata fericita si minunata alaturi de fetita ta!!! (care este superba, am vazut si eu poze!) Mult succes si fericire!!!!!!

lorelei_19 spune:

quote:

---

Originally posted by brendamitran

Deci cind exista un copil(sau mai multi)la mijloc,nu se mai poate numi "de comun acord",au considerat ei ca tre sa-i spuna "din vina comuna"(parca nu-mi vine sa scriu "culpa
BRENDA

---

ba da, se poate. trebuie sa aduci martori cum ca nu mai locuiti de peste 1 an impreuna si sa fitzi amandoi de acord si gata, o singura infatzishare este deajuns.

sofia_misicu spune:

Gata!

Am divortat. Dupa patru infatisari, lupte cu morile de vant, nervi cat casa, rasete isterice... ultima infatisare a fost asa cum trebuia: un divort in toata legea - doi straini, care, in fata legii, trebuiau sa isi desparta viata. Sec, inuman, birocratic...nu recomand nimanui.



Nuka si Mama la Nuka

Anne_Ma spune:

Sofia, si eu am trecut printr-un divort acum aproape 5 ani. Viata nu se termina , iubita! Acum incepe.
Esti singura cu copilul tau, ai pentru ce sa muncesti, ai liniste, nu ai un nebun care sa te streseze, ai toata viata inainte!

Capul sus si bucura-te de libertatea ta!


http://tt.lilypie.com/RMrfp2.png

Gabi_K spune:

Sofia, felicitari! Bine ca ai scapat! Si exact cum spunea si Anne Ma, viata acum incepe! Nu te streseaza nimeni cat stai la coafor, ce gatesti, cum imparti banii, etc, etc... Vei avea dintr-o data mult timp liber si mai putina bataie de cap!!!!

Gabi(ex- gabibarta)+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)

aidaciolac spune:

Nu pot vorbi prin prisma unei femei divortate,dar va pot spune ce inseamna sa fi crescut numai de mama.
Am 32 ani,iar la 9 ani mama deja divortase de tata.
Grija si increderea mamei mele au transformat-o in prietena mea,iar in ziua de azi vorbim de cel putin 2 ori pe zi la telefon si ne vedem de cel putin de 4 ori pe an(ea sta la Constanta iar eu la Timisoara)
Nu va faceti griji ,va fi bine.Greu,dar in final bine-va spune cineva care a trecut prin multe in viata.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=96703

http://emma.ablog.ro

tzzoop spune:

in cazul unui divort, cel mai mult sufera copilul, si va zic asta din proprie experienta.
Parintii mei acum sunt multumesc lui dumnezeu bine, si fericit impreuna,dar am trecut prin situatii limita in care mai era un singur pas pana la divort. Va sugerez sa va ganditi de doua ori inainte sa divortati, incercati sa purtati niste discutii omenesti cu partenerii vostri, pentru ca, sunt sigura- durerea e mare de ambele parti, dar copilul trage toate consescintele. Durerea lui nu se compara cu nimic in lume. atata timp cat ambii parinti va iubiti copilul veti sti sa va intelegeti si sa fiti ferciti. daca voi sunteti fericiti impreuna, implicit, copilul va fi in al doualea cer.
Nu este deloc usor sa ajungi sa nu stii cum sa te mai imparti, sa mergi la plimbare azi cu mama, maine cu tata, sa stai de paste singur cu mama, de craciun sa te duci la tata, ori, si mai rau, sa ramai cu unul singur.

Eu, inainte eram mai apropiata de mama, si cand a fost acea perioada de care va ziceam, cand era sa divorteze, mi-am luat inima in dinti si m-am dus in cealalta camera, acolo unde, statea tata. m-am asezat e fotoliu, si ma uitam la televizor cu el. defapt ma uitam in gol. m-a simtit si m-a itnrebat ce-i cu mine... si abia am inceput sa ingan ceva de genul ca :" mama vrea sa dea divort.." si apoi am izbucnit intr-un plans cu sughituri de am ajuns la spital cu insuficienta respiratorie. Momentan am 14 ani, atunci aveam 12 sau 13, eram dezstul de maricica, nu stiu, poate in cazul in care copiii sunt mai mici nu stiu cu exactitate ce se intampla, dar cu siguranta, cand vor creste se vor interioriza.
Singurul caz in care nu mai este nici o solutie este acela in care unul din parinti chiar vrea sa plece, nu isi iubeste copilul, si atunci nimic nu il mai leaga de camin, dar cand amandoi tin la el, este un mare pacat sa va despartiti.

Ai mei s-au impacat datorita mie... am ajuns sa fiu introvertita, sa nu mai invat, si sa nu dorm noptile. intr-o zi eram extenuata, si m-am intins pe pat, incercand sa adorm. ai mei au ajusn acasa si au inceput vechile discutii, printre care am auzit iar ceva de divort.
fara sa ezit m-am dus in camera lor si le-am zis pe un ton clar si raspicat ( nu stiu cum m-a intarit dumnezeu de nu am plans, eu aia care ma sclifosesc si ma pun pe plans din orice) ca daca ei se despart, eu nu ma mai duc la scoala, merg si ma mut la tara, la bunici si nu mai ies in lume cate zile oi avea.. le-am zis ca n-au decat sa se desparta, ca oricum eu nu raman cu nici unul...
de a doua zi s-au vazut rezultatele, caci auinceput sa isi vorbeasca, iar intr-o saptamana am purtat o discutie toti trei, si acum, multumesc lui dumnezeu, sunt bine-mersi..
sper sa va ganditi bine la copii vostri inainte sa faceti o miscare gresita.
va pup
Laura

A_Iulia spune:

Da, interesant de vazut situatia si din alte puncte de vedere!

Slava Domnului ca la mine n-a fost cazul, copilul era prea mic. Desi ma gandeam cu groaza cum ar fi fost daca Vivi ar fi fost mai marisoara...
Laura, nu poti decat sa le multumesti parintilor tai pentru ce au facut pentru tine!
Pentru ca doar pentru tine au facut-o... si nu a mai contat deloc daca au fost fericiti...cate lacrimi s-au varsat...cata stapanire de sine au trebuit sa dea dovada in multe randuri...cum ar fi fost viata lor daca fiecare ar fi fost cu adevarat fericit...

Adina + Olivia 04.03.2004