Viata dupa divort?

Luna1 spune:

quote:

---

Originally posted by Adina Iulia

Da, interesant de vazut situatia si din alte puncte de vedere!

Slava Domnului ca la mine n-a fost cazul, copilul era prea mic. Desi ma gandeam cu groaza cum ar fi fost daca Vivi ar fi fost mai marisoara...
Laura, nu poti decat sa le multumesti parintilor tai pentru ce au facut pentru tine!
Pentru ca doar pentru tine au facut-o... si nu a mai contat deloc daca au fost fericiti...cate lacrimi s-au varsat...cata stapanire de sine au trebuit sa dea dovada in multe randuri...cum ar fi fost viata lor daca fiecare ar fi fost cu adevarat fericit...

Adina + Olivia 04.03.2004

---

La asta m-am gandit si eu dar n-am stiut cum sa raspund. Cert e ca Laura va pleca de acasa in cativa ani, va avea propria viata, iar ei vor ramane singuri cu frustrarile lor de oameni ai compromisului.

Laura tu nu ai nicio vina doar ca parintii tai ar fi meritat poate o sansa la fericire iar tu in viata sa nu procedezi ca ei ci sa lupti pt fericirea ta, vei intelege mai tarziu de ce.

Luna 28 sapt+
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=2623" target="_blank">Adelise Raluca
www.alina-jaime.co.uk/main.php?g2_itemId=1036" target="_blank">Cosmin

J G spune:

Am ezitat sa easpund prima data cand am vazut postul Laurei, ca sa-mi repet de 300 de ori ce varsta are.

Parerea mea e ca parintii au gresit cand i-au facut pe plac, incurajand-o sa foloseasca santajul ca metoda de a obtine ce vrea. Imi pare sincer rau pentru ei...

Cand aveam 10 ani mama m-a intrebat daca sunt de acord sa divorteze. Instruita in prealabil de rude i-am recitat ca "orice ar face el e tatal meu etc". Imi pare rau acum, mama avea 30 de ani si sanse sa fie fericita! Dar cred ca si ea a gresit cand s-a uitat in gura unui copil.




J si Carlita Carliontz (05.02.2006)

tzzoop spune:

ati interpretat gresit ceea ce v-am zis..
nu am folosit nici o metoda de santaj, daca ai mei ar fi divortat, eu plecam la tara, si nu ramaneam cu nici unul.
nu cunosc situatiile voastre, care deja ati inaintat cu procedura de divort, dar ai mei chiar nu aveau de ce sa divorteze, dat fiind ca se iubeau. si se iubesc si azi.
nu s-a intamplat niciodata sa fie vorba de violenta, sau ca unul dintre ei sa fi avut pe altcineva. pur si simplu erau...stresati(?), lucrau amandoi la acelai serviciu, banii nu le ajungeau, si certurile apareau. daca se desparteau le era si mai rau. daca doamne-fereste era vorba de violenta fizica sau altceva eram prima care eram de acord cu divortul.
dar stiam ca se poate rezolva... si apoi ramaneam eu sa fiu frustata, si interiorizata.
si-asa m-am schibmat foarte mult de atunci

To dead to be... dead

A_Iulia spune:

Tzoop, mi-e greu sa cred ca doi oameni vorbesc de divort doar ca sa se afle in treaba.
In fine...ce este de apreciat la cazul tau - indiferent de ce-o fi fost in sufletul fiecaruia - tu ai avut mereu senzatia unei familii fericite. E mare lucru, sa stii. In cuplurile care ajung sa creada ca divortul este cea mai buna solutie este foarte greu sa ascunzi sentimentele negative, indiferent de motivatiile pe care le ai s-o faci, si asta dauneaza tuturor celor implicati.


Adina + Olivia 04.03.2004

tzzoop spune:

nu vorbeau degeaba de divort... erau discutii in ceea ce priveste famiile fiecaruia. mama ii reprosa lu tata ca se duce prea des acolo, el ii reprosa ei ca nu mai stiu ce. nu se suportau familiile intre ele... mai mult, imi era ciuda de faptul ca niciodata nu au avut o discutie in care sa lase la o parte vecinu, mama, bunicul, socrul si nu mai stiu cine, si sa se gandeasca doar la ei doi. bagau in discutie ba pe unul ba pe altul, si nu mai tineau cont de ceea ce simt cu adevarat. nu stiu daca ma fac inteleasa. pur si simplu ei nu au incercat o solutie, o cale de impacare. au ajuns din prima la decizia capitala, la cea drastica si fara intoarcere. asta era oful meu. daca ar fi incercat si nu ar fi mers, atunci da! asta e! nu se poate si gata. dar stiam ca se iubesc. si ca ceea ce fac, si ceea ce isi spun o fac din nervi, din impulsul de moment. au amandoi niste firi vulcanice, si nu lasa de la ei intr-o discutie mai aprinsa.
ma rog asta conteaza cel mai putin... a fost o perioada grea.. cum ei inainte nu prea se certau asa, serios, asta li s-a parut sfarsitul lumii, si au ajuns la divort. Dovada ca decizia lor ar fi fost una gresita este faptul ca acum se inteleg foarte bine.

To dead to be... dead

cocolino spune:

Buna fetelor,

Eu sunt o membra veche pe acest site,de pe vremea cand o aveam "la purtator" pe fiica mea, dar din pacate, dupa nastere n-am mai avut tip sa intru sa ma mai conversez cu voi..
Asa ca daca imi permiteti sa intru si eu in gasca voastra, va spun ca si eu ca si Sofia am avut si am inca aceeasi problema. Am divortat acum un an, dupa 3 ani de casnicie..Eu am luptat foarte mult pt ca aceata casnicie sa dueze, dar se pare ca n-a fost suficient, pt ca daca vrei ca o relatie sa mearga e nevoie de 2 persoane..ori in cazul meu luptam doar eu...el fiind mai mult decat convins ca nu voi avea curajul sa divortez si sa raman cu un copil atat de mic pe cap.
Este foarte greu sa fii singura, mamica singura! Eu inca am aceeasi problema ca Sofia, unde sa-l gasesc pe acel super barbat care sa ma iubeasca si sa ma ia cu ..."atach" daca eu in afara de casa serviciu si parcuri cu copilul ...nu ies...
am suferit depresii,devenisem uricioasa cu fiica mea, pt ca undeva insuflet ma gandem ca daca nu era ea..imi era mai usor sa imi revin...Da e dur si trist ce va spun, dar e crudul adevar... am fost la psihoterapeut...si incet incet am reust sa ies la suprafata...
Imi iubesc copilul ca pe ochii din cap si practic si pt ea am hotarat sa fac acest pas..si ma doare cand o vad urcandu-se pe scaunel si pe furis pupa poza cu tati al ei...
Eu insa am pastrat o relatie extrem de civilizata cu tatal Teodorei si nu putine momente un fost cele in care eram dispusa sa ma reintorc la el, doar pt a nu mai fii singura si pt a avea un ajutor pt fiica mea.
Este foarte greu pt o femeie cu un copil sa isi refaca viata, pt ca din pacate in ziua de azi, femeile cu "copii de gat" sunt privita ca avand un...handicap...pt ca acel barbat care e interesat..ar trebui sa-si asume o maaare responsabilitate in plus pt ceva ce n-are legatura cu el..
Mai mult decat asta, cei care te cunosc, evita sa te mai invite in grupul lor de frica sa nu cumva sa le sufli partenerii...E trist , dar adevarat...
Numai cine nu este sau n-a trecut printr-o situatie similara , nu poate intelege cum sta exact situatia...
Din pacate insa copii sufera cel mai mult si e dificil sa cresti un copil si din postul de mamica si din postul de tatic...
Cam asta e...parerea mea, spusa din proprie experienta..
Asa ca draga Sofia, te inteleg mai mult decat crezi si-ti sunt alaturi. daca duci lipsa de prieteni pt tine sau bebele tau...scrie-mi si poate incepem sa ne formam o gasca de mame eroine , ok?
Pupici si salutari tuturor..


Coca si dragalasa Teodora (2 ani si 7 luni) http://community.webshots.com/user/cocolino131 si http://pg.photos.yahoo.com/ph/anutabulinuta_99/album?.dir=264f&.src=ph&store=&prodid=&.done=http%3a//pg.photos.yahoo.com/ph//my_photos

diotima spune:

Buna. Eu intorduc actele de divort saptamana asta, desi sunt despartita de el de mai bine de 1 an de zile, dupa 9 ani de convietuire.nu-mi pare rau deloc, stiu ca divortul nu va fi usor, dar sunt chiar fericita fara el. relatiile dintre noi dupa despartie nu au fost ok, dar e putin mai complicat. El nu este roman, si nu vrea deloc ca baietelul nostru sa ramana cu mine aici, in Romania. Eu, pe de alta parte, nici nu concep ca yannis sa stea la tatal lui. Probabil ca va fi un diovrt destul de nasol si lung, dar asta e. Aici ne e mult mai bine, ma ajuta si parintii mei f mult.
va pup

sterge spune:

salut

sfatul meu de tatic singur este ... daca nu te superi, daca mai este posibil, sa faci tot ce iti sta in puteri sa iti salvezi casnicia.
un copil fara tata este ceva cumplit, am crescut asa si trebuie sa iti spun ca este rau de tot.
trec peste faptul ca eu nu am reusit sa imi conving mama biologica a baiatului meu, dar acestea sunt alte lucruri.

daca poti, salveaz-o, macar de dragul copilului.

succes.

Gabi_K spune:

Diotima tin pumnii pt ca baiatul sa ramana la tine. Noroc cu legile noastre, el are mici sanse sa primeasca custodia copilului.
Sterge, din pacate nu toti taticii sunt la fel. Baiatul meu imi cerea sa divortez inca de pe vremea cand nici nu aveam curaj sa ma gandesc la asa ceva... si de cand ne-am mutat de la ex (mai exact am fugit de acasa sa nu mancam bataie) copiii s-au schimbat radical. Au devenit mai deschisi, mai fericiti.

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
poze


Totul despre alaptat!

madau spune:

Hello

Daca acum 1 luna mi-ar fi spus cineva ca voi scrie aici i-as fi spus ca e nebun de legat. Aveam tot ce ne doream, ne luasem un apartament nou, il aranjam pt noi, eram fericiti....totul era super. Suntem, sau sa zic am fost impreuna 11 ani, casatoriti de 7, avem un copilas minunat pe care-l iubim enorm....dar deodata el a decis ca nu mai poate sta langa mine. Au fost discutii in trecut, cine nu le are, mi-a spus ce-l nemultumeste dar la genul de discutii, nicidecum nu ma gandeam ca se va ajunge aici. Mai ales ca in ultimul timp nici macar nu ne-am certat, totul parea ok...si brusc, deodata, mi-a zis ca nu ma mai iubeste. A cazut cerul pe mine, sufletul meu, barbatul pe care-l divinizam si ptr care era "printesa" lui nu ma mai iubea. A plecat de acasa sambata sa se gandeasca, sa-si puna gandurile in ordine si sa incerce sa mai ramana alaturi de noi....dar vineri a decis. Va pleca. N-a mai vrut sa dea nici o sansa relatiei noastre, familiei noastre, copilului, nimic. Nu inteleg de ce. A inchis usa dupa el pur si simplu. Ne va lasa tot, masina, casa pe care o vom termina, a promis ca va fi mereu langa copil si va veni sa-l vada....dar...pt mine ce mai ramane? Sunt disperata, poate multe din voi stiti prin ce trec, sunt singura pur si simplu, cu cea mica, fara nici un alt ajutor, fara servici, fara stalpul nostru, ptr ca el asta era.
Ma doare ca nu intelege ca cea mica sufera fara el, vine si-o vede, apoi cand pleaca intreaba de el, il suna, ma intreaba tot timpul de el si mi se rupe inima in mii de bucati. De ce n-a mai dat o sansa, de ce?

Ce am sa fac eu de acum incolo? Cum am sa gasesc puterea sa ma ridic? Cum sa refac totul? Cum sa petrec concedii singura cu copilul, sarbatori, tot? Cum am sa pot iubi pe altcineva cand el era tot ce mi-am dorit...si n-am putut sa-l pastrez? Ce fel de mama sunt eu, care n-a stiut, n-a putut sa-si tina langa ea sotul, astfel incat cea mica sa aiba o familie adevrata?

Imi cer scuze pt noianul de intrebari, sufar groaznic de tare, simt ca ma rup in mii de bucati si mi-e frica, mi-e frica de tot.



Madau si Alexia Miruna (15 dec 2005)
www.flickr.com/photos/madau/collections/72157600567493374/" target="_blank">poze pana la 1 an, www.flickr.com/photos/madau/collections/72157600567398541/" target="_blank">de la 1 la 2 ani, www.flickr.com/photos/madau/sets/72157603478525150/" target="_blank">PARTY 2 ANISORI
www.geocities.com/nov_dec_2005/povesti2005.htm#madau" target="_blank">povestea nasterii Mirunei
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=1b04435806e76a5905bfb2&skin_id=4&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">filmulet aniversar
filmuletze poznase www.dropshots.com/madau" target="_blank">1 si www.dropshots.com/Miruna" target="_blank">2