In fiecare zi cu Dumnezeu (partea a 9-a)
Raspunsuri - Pagina 27
Arhistefy spune:
Un vas fisurat
Vulnerabilitatea face parte
din bagajul meu.
Ea imi poate fi de folos,
este chiar o resursa...
Alteori o neputinta,
care ma face
nefolositor zile la rand,
cand ma intorc in mine insumi
pentru a redeveni intreg.
Si totusi,nu indraznesc sa ma rog
sa devin invulnerabil.
Ma intreb daca atunci nu as fi
surd si orb fata de cei vulnerabili.
Imi doresc sa fiu atat de intreg inauntru
incat sa pot bandaja mici zgarieturi.
Caci Tu preferi sa folosesti
slabiciunea.
Niciodata nu voi da voie nimanui
nicaieri
sa ne tulbure cooperarea,
intelegerea dintre noi
din spatele usilor inchise.
Tu dai darurile Tale
oricui doresti.
Uneori le pui in vase fisurate...
(Inga Perder)
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Unicul supravietuitor al unui naufragiu a fost aruncat pe o insula mica si nelocuita.El s-a rugat fierbinte ca Dumnezeu sa-l salveze si in fiecare zi scruta orizontul in nadejdea aparitiei vreunui ajutor, insa nimeni nu parea sa se iveasca in zare.
Istovit, a reusit in cele din urma sa-si construiasca o coliba mica din bucatile de lemn aduse de curentii de apa pentru a se apara de fortele naturii si pentru a avea unde sa-si puna putinele lucruri care-i mai ramasesera.
Intr-o zi a mers ca de obicei sa-si caute ceva de mancare.Insa, cand s-a intors, si-a gasit mica lui coliba in flacari, cu fumul inaltandu-se catre cer.Se intamplase ceea ce era cel mai rau posibil;pierduse totul.
Inima i s-a umplut de durere si amaraciune:"Doamne, Dumnezeule, cum ai putut sa imi faci asa ceva?"
A doua zi de dimineata devreme, a fost trezit de sunetul unui vas care se apropia de insula.Venise sa il salveze."Cum de ati stiut ca sunt aici?" i-a intrebat bietul om pe salvatorii sai."Am observat semnalul tau-fumul care se ridica de pe insula." , i-au raspuns acestia.
Este usor sa ne descurajam cand lucrurile merg rau.Insa nu trebuie sa ne pierdem cumpatul, pentru ca Dumnezeu este la lucru in vietile noastre, chiar si in mijlocul durerii si a suferintei.
Tineti minte, data viitoare cand mica voastra coliba arde din temelii, se poate sa fie tocmai semnalul de fum care sa aduca harul lui Dumnezeu.
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Bucuria launtrica nu poate fi rapita omului de bine
Ceea ce ne trebuie, este ca tinta tuturor faptelor noastre si tot
ceea ce ni se intampla, sa fie iubirea de Dumnezeu.
Cand vom avea adanc infipta aceasta radacina in sufletul nostru, nu
numai bunul trai, cinstirea, rangurile, luarile in seama, ci si
defaimarile, vorbirile de rau, ocarile asupririle, chinuirile, toate
acestea, intr-un cuvant, vor purta pentru voi roade de bucurie.
Dupa cum radacinile pomului insile sunt amare si cu toate acestea din
ele ies roade care ne plac, tot asa intristarea dupa voia lui
Dumnezeu ne va aduce o mare bucurie.
Stiu cei ce adesea s-au rugat si-au varsat lacrimi in suferinta, cata
bucurie au cules, cum si-au simtit constiinta curatita si de jos s-au
ridicat cu o si mai mare de nadejde.
Cum totdeauna am zis, nu din firea lucrurilor, ci din inclinarile
noastre se ivesc, necontenit, intristarea sau bucuria. Asadar, de vom
face ca ele sa fie ceea ce se cade sa fie, avem bun temei de bucurie
neamestecata. Cat priveste trupul, felul vazduhului si inrauririle
dinafara ii pricinuiesc mai putin rau sau mai putin bine decat
propria lui alcatuire. Tot asemenea este si pentru suflet, ba inca
mai limpede, caci asupra trupului vine de se naruie trebuinta cea
trupeasca, pe cand, pentru suflet, totul este atarnator de vointa.
Daca ravniti dupa multumire, nu urmariti bogatia, nici sanatatea
trupeasca, nici slava, nici puterea, nici luxul, nici ospetele
desfatatoare, nici vesmintele de matase, nici ogoarele manoase, nici
casele aratoase, nimic asemenea acestora.
Ci cautati intelepciunea cea dupa Dumnezeu, si alegeti calea
virtutii. Si nimic din ce este, nimic din ce poate fi, nu va avea
taria sa va mahneasca. Ce zic eu sa va mahneasca? Ceea ce mahneste pe
altii, voua va va spori bucuria…
Sfantul Ioan Gura de Aur
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
„...caci acesta este Sangele Meu, sangele legamantului celui nou, care se varsa pentru multi, spre iertarea pacatelor." (Matei 26:28)
Se spune ca o mama se afla intr-o zi ploioasa la volanul masinii ei. Carosabilul era ud, ploaia nu dadea semne ca ar vrea sa se opreasca, iar ea conducea foarte atent, in masina aflandu-se si fiul ei de sapte ani.
La un moment dat, peste muzica din masina, se auzi vocea baiatului:
- Mamico, m-am gandit la ceva.
De obicei, un astfel de „anunt" ii semnala mamei ca fiul ei meditase pentru o vreme la ceva anume, iar acum era gata sa le spuna si altora ce descoperire facuse. Mama a oprit muzica, asteptand curioasa ce vrea sa-i spuna fiul ei.
- Si la ce te-ai gandit, dragoste?
- Stii, mami, a inceput baiatul, ploaia e ca pacatul, iar stergatoarele de parbriz sunt ca Dumnezeu, care ne sterge pacatele.
- Minunat gand, a raspuns mama. Apoi, curiozitatea a facut-o sa mai puna o intrebare.
- Ai observat insa ca stropii de ploaie tot continua sa cada? Asta ce-ti spune, fiule?
Baiatul nu a ezitat nici o clipa cu raspunsul:
- Desi noi continuam sa pacatuim, Dumnezeu ne iarta mai departe pacatele.
Slavit fie Numele Lui!
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Filozoful Diogene, fiind intrebat odata care animal are cea mai otravitoare muscatura, a raspuns: "Dintre animalele salbatice, muscatura barfitorului; dintre cele domestice, a lingusitorului."
Mult adevar cuprinde acest raspuns al filozofului! Atat barfitorul, cat si lingusitorul, prin vorbirea lor, nu pot fi pusi in randul oamenilor cinstiti. Sa ai totdeauna un cuvant de spus pentru a darama chiar lucrarile cele mai luminoase ale semenilor tai, arata ca limba este plina de otrava de moarte si aceasta este cu adevarat o lucrare draceasca. In adevar, ce repede se raspandesc vorbele barfitorului! Cuvantul lui Dumnezeu le aseamana cu niste prajituri care "aluneca pana in fundul maruntaielor". Este adevarat ca ele dau pe fata si lucruri ascunse, dar nu zidesc. Nu mai putin primejdioase sunt cuvintele lingusitorului. Avand aerul ca vrea binele, el nu face decat sa se minta atat pe el insusi, cat si pe cel lingusit, si sa nu mai vada nimic drept. Atat lucrarea barfitorului, cat si a lingusitorului duc la moarte. Numai Domnul Isus poate stapani limba. Sa i-o dam in stapanire; la fel si inima noastra!
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Dorinta de razbunare aduce nefericire
Crezi ca te razbuni asupra aproapelui dar te chinuiesti pe tine
insuti. Te dai in bratele pornirii ca unui calau launtric care te
impresura din toate partile; si-ti sfasii linistea. Ce poate fi mai
nefericit decat un om mereu stapanit de manie?
Ca si nebunul furios care nu se bucura niciodata de liniste; care e
fara incetare in fierbere, zi de zi furtuna gandurilor lui se
inteteste si isi aduce aminte vorbele si faptele celui care l-a
jignit, ii aude numele? Se umple de grea manie, ca fiara – si se
framanta in sine fara incetare, daca il zareste numai. Iata-l cazut prada groazei, tremurului, ca si cum ar suferi cele mai mari rele. Ii vede vecinii, un vesmant, casa, strada? Toate aceste privelisti sunt un chin pentru el.
Cand iubim pe cineva, vederea vesmintelor lui, a casei, a strazii pe
care sta, ne face de indata sa tresaltam de bucurie. Asemenea, de vom
vedea pe prietenul celor pe care-i uram si-i detestam, casa sau
strada lor, sau orice ar fi in legatura cu ei, totul ne sacaie si
fiecare din aceste lucruri este pentru noi cauza de raniri repetate
si usturatoare. Pentru ce, asadar, asemenea impresurari, atata chin,
atata asuprire? Chiar daca razbunatorii n-ar fi amenintati cu
chinurile iadului si doar tortura care ne-o prilejuieste dorul de
razbunare ar trebui sa ne indemne sa iertam greselile celor care ne-
au jignit.
Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvinte alese
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Bogatia pare sa aiba multi adepti si aspiranti. Dar si la masa
saracilor, putem vedea acelasi lucru; si ei se bucura, iar desfatarea lor este una curata. Nu va mirati de spusele mele, nu spun aici
cuvinte desarte. Am sa va demonstrez prin fapte.
Se stia ca placerea pe care cineva o simte la ospete nu atarna numai
de felul mancarurilor, ci si de buna pofta si dispozitie a
comesenilor. De pilda, cel ce se aseaza la masa fiind infometat, va
gasi o tot atat de mare placere fie ca mananca o mancare din cele mai simple, fie ca mananca una deosebita, rafinata si impodobita in fel
si chip.
Dimpotriva, acela care nu cu drag se aseaza la masa, ci din
obligatie, care se pune sa manance nefiindu-i foame, nu va simti nici
o placere, chiar de i s-ar da cele mai alese bucate, fiindca pofta nu-i este trezita.
Si Sfanta Scriptura ne-o confirma cand spune: “Omul satul da deoparte
fagurul de miere, iar celui infometat si amarul i se pare dulce…”
Si totusi, ce poate fi mai dulce decat fagurele de miere? Dar celui
satul, zice Scriptura, nu-i face nici o placere. Si ce-i mai neplacut
decat ceea ce-i amar? Dar cat de dulce pare celui aflat in lipsa! Cei
saraci nu cugeta sa manance decat impinsi de nevoie si de foame; cei
bogati, oricine poate vedea, nu asteapta atat de mult - si de aceea,
ei nu gusta o placere adevarata si curata.
Ceea ce spunem aici nu-i adevarat numai cu privire la hrana, ci si la
bautura. Dupa cum foamea este aceea care aduce mai degraba placerea
decat mancarurile insile, tot asa, aici, setea-i aceea care face
placuta bautura, fie chiar cand e vorba numai de apa.
Ceea ce Profetul a spus-o prin cuvintele: “Mierea stancilor ii
satura”. Nicaieri nu citim in Scriptura ca Moise ar fi facut sa iasa
miere din stanca -peste tot e vorba de rauri, de apa curgatoare, de
unda proaspata. Care-i, asadar, intelesul vorbelor acelora? Caci
Scriptura nu minte niciodata. Evreii erau insetati, si erau sfarsiti
de nevoi cand statura fata cu apa aceea proaspata; si pentru ca sa
arate placerea pe care le-o pricinui bautura, Scriptura a zis miere
acestei ape. Ea n-a fost prefacuta in miere, dar inselarea celor care
o beau facea unda aceasta mai dulce ca mierea.
De cate ori, sarmani oameni care lucreaza, hartuiti, arsi de sete,
beau apa cea limpede cu placerea despre care vorbim, pe cand bogatii
care au la indemana un vin ales, plin de mireasma, avand toate
insusirile unei bauturi deosebite, nu simt niciodata o placere
comparabila cu a celor sarmani.
Tot asa-i si cu somnul. Nici o saltea moale, nici un pat impodobit,
nici tacerea care domneste in odaie, nici altceva asemanator nu
prilejuieste un somn dulce si placut, asa precum il
starneste munca, osteneala, nevoia numaidecat de a dormi; ce
binefacere: clipa cand te asezi in pat!
Viata aduce marturie aici - si inaintea ei o aduce Scriptura. Aceasta
voia sa ne arate Solomon, cel hranit cu atatea indestulari, cand
zicea: “somnul este dulce pentru rob, fie ca a mancat mult, fie ca
putin”. De ce a zis el: “fie ca a mancat mult, fie ca putin?”
Fiindca amandoua, lipsa sau prea multa indestulare gonesc, de obicei, somnul.
Cea dintai, uscand trupul, aduce uscaciune pleoapelor, inabusa
rasuflarea, pricinuind inca si alte multe suferinte. Dar oboseala
este un astfel de balsam, incat nici unul, nici altul din aceste
lucruri nepotrivite n-ar putea sa impiedice pe om sa doamna. Dupa ce
oamenii au alergat ici-colo toata ziua pentru a-si sluji
stapanii, primesc la sfarsit o rascumparare a trudei si a
ostenelilor lor, gustand bucuria somnului.
Datorita bunatatii dumnezeiesti, placerile acestea nu se
cumpara cu aur sau cu argint, ci cu truda, cu nevoie, si cu
cumpatare. Bogatii nu le pot cumpara cu pretul acesta. Culcati pe
saltele moi, ei adesea isi petrec noaptea fara somn. Macinati de tot
felul de ganduri, ei nu se pot bucura de un somn bun. Ci saracul,
ispravindu-si truda cea de toate zilele, cu trupul ostenit, afla,
numaidecat ce pune capul pe perna, un somn adanc, placut si
netulburat, rasplata simtita a dreptelor lui osteneli.
Asa ca, daca saracul doarme, bea, mananca cu mai mare placere decat
bogatul, ce pret mai are bogatia, despuiata de ascendentul ce parea
ca are asupra saraciei?!…
Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvinte alese
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Despre lacomie
Sa nu va mirati daca Domnul numeste imbuibarile spini. Nu va dati
seama, pentru ca patima va imbata. Dar cei sanatosi stiu ca
imbuibarea strica mai mult ca spinii, ca ea roade mai mult decat
grija, ca ea aduce grele suferinte si trupului si sufletului.
Nu, grija nu sfarama atat de mult ca imbuibarea. Cand cel care
traieste in imbuibare este forfecat de nesomn, cand tamplele ii
zvacnesc, cand capul ii este greu ca de plumb, cand maruntaiele ii
clocotesc – va puteti da seama cum aceste dureri sunt mai groaznice
decat spinii. Spinii, ori cum i-ai apuca, insangereaza mana – asemenea imbuibarile ranesc picioarele, mainile, capul, ochii, adica intreg trupul. Ele sunt searbade si uscate, ca si spinii, aduc stricaciuni insa si mai grele si, mai ales, in miezul lucrurilor.
Aduc o imbatranire timpurie, vestejesc simturile, intuneca mintea,
orbesc duhul care era clarvazator, fac trupul moale si fara viata,
sporind patimile, ingramadind relele, ingreunandu-l peste masura. De
aici, acele numeroase si repetate caderi – nenumarate naufragii…
Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvinte alese
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Despre desertaciuni
Nimic nu strica spiritului de libertate, ca a fi prins de treburile
lumii si a fi impresurat de ceea ce se cheama stralucire. Nu ai unul,
doi, trei stapani, ci o mie. N-are a face daca acest stapan este sau
nu, el insusi, liber.
Va sa zica este o singura fiinta de care trebuie sa asculte acest rob
al unui rob - si daca acesteia ii da ascultare, el poate fi linistit
toata viata. Cel mare (sa zicem demnitarul) dimpotriva n-are numai un
stapan sau doi, ci o multime -si de toate felurile… Mai intai trebuie
sa slujeasca imparatului insusi; si-i cu totul altceva sa ai un
stapan mai mic si nu unul mare, ale carui urechi aud atatea spunandu-
se si care isi muta protejarea cand asupra unora, cand asupra altora.
Cel mare, fie ca n-are nimic a-ti imputa, este banuitor asupra
fiecaruia si asupra tuturor: cei ce slujesc cu el, cei de sub porunca
lui, prietenii, dusmanii.
Dar, veti zice, robul se teme si el de stapanul sau. Dar e acelasi
lucru sa te temi de unul sau de mai multi? Inca voi zice: daca veti
baga de seama lucrurile cu grija, veti vedea ca robul nu are a se
teme de nimeni. Cum asa? Fiindca nimeni n-are de gand sa-l goneasca
din starea in care se afla si sa-i ia locul; asa ca, din partea
aceasta, nimeni nu are a-i intinde nici o cursa.
La curte, nimeni n-are ceva mai bun de facut decat sa uzurpe pe cel
care se afla in mai mare cinste, si se bucura de cele mai alese
favoruri ale imparatului. Asa ca trebuie magulita toate lumea: si cei de sus, si cei egali, si prietenii.
Unde stapanesc invidia si dragostea de slava, prietenia curata nu
poate propasi. Dupa cum cei ce au aceeasi indeletnicire nu se pot
iubi cu adevarat si sincer, tot asa este - si inca mai mult - cu
oamenii de lume care-s de acelasi rang si care-s stapaniti de
aceleasi ambitii. De aici, razboiul acela, ascuns si fara crutare.
Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvinte alese
www.bconsulting.3x.ro
Arhistefy spune:
Moleseala trupului lucreaza asupra sufletului
Despre trandavie
Cand trupul se moleseste, e de netagaduit ca si sufletul isi va avea
partea lui de scadere. In multe randuri, puterile lui sunt inraurite
de starea trupului. Boala care ne slabeste, ne face sa fim altii
decat cei care eram cand sanatatea nu ne parasise.
Daca strunele unui instrument dau sunete moi si fara vlaga din
pricina ca nu sunt destul de intinse, talentul artistului va fi
urmarit de nedesavarsirea coardelor instrumentului sau. Tot asa,
trupul poate pricinui sufletului multe neajunsuri.
De aceea n-am sa spun sa va supuneti trupul la ajunari prelungi, ci
trebuie sa va hraniti cu ceea ce poate sa va fie de folos sanatatii;
sa va nutriti trupul, facand din el o unealta ascultatoare si bine
oranduita a lucrarilor duhului vostru, multumita bunei lui intocmiri
si a trainiciei madularelor sale laolalta.
Daca-l ingreunati de prea multa hrana, nu este bine. "Nu va ingrijiti
de trup - zice apostolul - ca sa starniti poftele" A spus cu dreptate
“ca sa starniti poftele”, caci imbuibarea este aceea care porneste
dorintele cele marsave. Oricat de intelept ar fi acel care se leapada
acestei imbuibari, de la sine vinul si mancarea imbelsugata il vor
tulbura, de la sine se va simti destramat, de la sine va fi cuprins
de o inflacarare din ce in ce mai arzatoare.
De aici, pofta trupeasca si adulterul. Pofta trupeasca nu are cum se
ivi intr-un trup infometat, nici chiar in trupul care s-a multumit cu
hrana cea de trebuinta. Trupul in care zvacnesc necurate pofte, e
acela care se lasa cuprins de imbuibare.
Sf. Ioan Gura de Aur - Cuvinte alese
www.bconsulting.3x.ro