Am nevoie de ajutor

Mirabelac spune:

Kytana am avut de 2 ori depresie nasoala si te inteleg prin ce treci, prima data in anul 2 de facultate, invatam mult, eram in sesiune, voiam sa iau numai de 10 si am clacat... voiam sa mor fara un motiv anume, nu mai gaseam in nimic nici o placere, nu mancam, nu dormeam noaptea... rau tare a fost... mama nu prea stia ce sa faca cu mine, eu n-auzisem de depresie in viata mea si nu stiam ce se intampla cu mine... nu am fost la dr si tare rau am facut, pana la urma a trecut dar greu, am fost la homeopat, am luat si mult magneziu atunci si a trecut incet incet. De atunci nu am mai avut probleme mari, ma mai luau stari depresive dar treceau repede... pana acum in sarcina asta cand pe la 12 sapt. am cazut iar, tot asa de rau, poate si mai tare... fara un motiv anume iar, chiar era sarcina mai buna ca cealalta, aveam si ceva activitate, probabil de la hormoni sau un dezechilibru, nu stiu... foarte greu mi-a fost, nu i-am spus sotului mare lucru decat ca am o depresie si atat... David era bolnav de 3 luni si asta mai trebuia familiei mele... insa am decis ca trebuie sa fac ceva, am mai avut odata si stiam ca pot sa trec si de data asta, nimic nu ma ajuta sa-mi revin, nici sotul, nici David, nici bb din burtik, deci te inteleg perfect... chiar ma gandeam ca daca pierd sarcina nu-mi pare rau, dar crede-ma, eram constienta ca nu erau gandurile mele normale si ca sunt bolnava si am nevoie de ajutor, este foarte important sa constientizezi, chiar ma ajuta cand imi spuneam ca sunt bolnava si o sa treaca. M-am dus la dr care bineinteles mi-a spus ca nu are ce tratament sa-mi dea pe sarcina, desi citisem ca sunt tratamente care se dau dar e cu risc, unii medici recomanda, altii nu, tu iti asumi toate riscurile daca bb pateste ceva. Am fost dezamagita pt ca stiam ca doar psihoterapia nu ma poate ajuta prea mult, plus ca nici nu puteam sa ma deplasez din cauza sarcinii. Am vorbit atunci cu Lalu care trecuse si ea prin asta si mi-a spus ca a facut acupunctura si homeopatie, am mers urgent la acupunctura, am facut cateva sedinte care au mers pe sarcina si usor-usor a inceput sa se amelioreze. Am mai avut stari depresive in sarcina dar acum imi dau seama ca au fost din cauza sarcinii ca dupa ce am nascut mi-am revenit. Ma temeam sa nu fac depresie postpartum ca ar fi mai nasoala, slava domnului ca nu am facut si sper sa nu fac de acum incolo.

Imi spuneam tot timpul ca am o familie frumoasa, sanatoasa, nimic nu ma ajuta, din contra, eram mai suparata pe mine ca nu gaseam motive sa fiu asa... ce m-a ajutat pe mine atunci a fost:
- imi spuneam tot timpul ca e o boala si o sa treaca;
- cand imi era mai rau imi ziceam in gand "o sa fie bine, o sa treaca" si cred ca mi-a intrat in subconstient si m-a ajutat;
- ieseam cat de mult sa nu stau singura, am inceput serviciul urgent desi nu eram chiar bine cu sarcina si am avut activitate, tot timpul sa am creierul ocupat, chiar daca nimic din ceea ce-mi placea odata acum nu ma mai ajuta, la serviciu aveam treaba si uitam, incet creierul isi revenea;
- imi puneam mari sperante in tratament, chiar credeam ca trebuie sa ma fac bine si ca voi face tratament si va trece; fiind in sarcina era nasol ca nu se putea, acuma in alaptare cred ca se poate, nu e la fel ca in sarcina, pana la urma daca e nevoie intrerupi alaptarea, Luca a primit de la tine ce i-a trebuit, tu esti prioritara acum si trebuie sa te faci bine si sa fii linistita langa familie.

Nu te mai gandi la altii si mai gandeste-te si la tine, asa mi-a zis si dr atunci, eu sa ma simt bine si atunci si ceilalti de langa mine vor fi bine.

Eu vad in tine o fata superba, te-am admirat tot timpul ca esti asa de tanara si desteapta, stii atat de multe, esti documentata. Te gandesti tot timpul la altii si esti atenta cu fiecare. Ai fost foarte incercata si te-au ajuns problemele si trebuie sa mergi la dr fara sa te mai gandesti. Eu daca as mai trece odata as lasa tot si m-as trata, nu m-as mai gandi la nimeni si nimic, ce parere au despre mine sau altceva.

Stiu ca esti puternica, ne-ai demonstrat asta, si vei depasi aceasta situatie, te pup.

*****************************************Mirabela, mamik de DAVID STEFAN (21.09.2006)
si CALIN ADRIAN (25.08.2012)

cris_stef spune:

Kytana, ma gandesc la tine ca ai un destin cu foarte multa responsabilitate. Nu este un destin usor, ci cu foarte multa raspundere. Esti responsabila pentru tine, pentru copilul tau, pentru mama ta si pentru sotul tau (si prin el si pentru parintii lui). Nu este putin lucru. Nu ai cerut tu nimanui aceasta responsabilitate, pur si simplu Dumnezeu ti-a dat acest destin si cred ca nu ti l-a dat degeaba. Cred ca esti minunata si puternica, mult mai puternica decat te consideri tu acum. As vrea sa te vad cum vei fi peste 18 de ani, radiind mandra la festivitatea de absolvire a fiului tau, cum vei fi peste 28 de ani inconjurata poate de nepoti. Si cum ii vei spune tu viitoarei nurori ca depresia este normala.

Cred ca stii ca tu esti cea care va trebui sa il calauzesti pe copilul tau cel putin 20 de ani de viata. Cand te uiti la mama ta, stii ca tu va trebui sa o sprijini urmatorii 20 de ani. Cand te uiti la sotul tau, stii ca tu va trebui sa ii dai incredere si sustinere cel putin viitorii 60 de ani.

Sotul tau poate ca este si el un copil captiv, prins de severitatea parintilor sai. Nu uita sa il sustii mereu. Zilnic sa ii amintesti putin ca il iubesti si ca esti aproape de el. Si sa ii apreciezi orice mica reusita sau fapta, cu siguranta are nevoie de sustinere si de apreciere. (cred ca atunci cand a ales sa se casatoreasca cu tine implicit a vrut sa arate ca este puternic, mult mai puternic decat il cred parintii lui. si este, doar tu ne-ai spus ca este "smart" si olimpic).

Mama ta, involuntar are nevoie de sustinerea si aprobarea ta. Este sensibila, poate chiar mult mai sensibila decat esti tu acum (cui crezi oare ca ii semeni la sensibilitate? si pe mine ma ingrozeste gandul ca poate copilul meu m-a mostenit la sensibilitate si incerc mereu sa fiu "on", sa il sustin). Stiu ca persoanele negative sunt foarte greu de tolerat, dar cel mai simplu este sa ignori "nu"-urile. (eu am o prietena care vorbeste foarte mult si gaseste probleme din nimic. la inceput ma epuiza energetic, acum stiu ca daca o las sa vorbeasca se descarca si nici nu este nevoie sa ii spun eu prea multe, stie ea singura ce are de facut). Lasa-o sa isi exprime indoielile, sa isi arate nemultumirile. La sfarsit, toate temerile vor fi epuizate si ea va fi poate vesela.

Dar ... trebuie intai sa lucrezi cu tine. Ai nevoie in primul rand de surse de energie si incredere. O prima sursa ar fi sa iesi zilnic la plimbare. Ca o obisnuinta. Primele saptamani nu vei vorbi poate cu nimeni decat cu mama ta (recomandabil ar fi sa te insoteasca. i-ar fi si ei bine, te-ai simti si tu, poate, mai protejata). Plimbarea relaxeaza foarte mult si incarca energetic. In timp poate vei mai vorbi cu diverse mamici din parc. Despre copii, despre mancare, despre kilograme, dar ai vorbi. Nici ele nu ar avea cine stie ce sa iti spuna, dar probabil si ele sunt la fel de singure si speriate ca si tine.

Nu ar trebui sa iti fie jena de alaptat. Sigur ca ai putea gasi o banca mai retrasa, un loc mai discret. Nu este rusinos sa alaptezi in public, pur si simplu nu se merita sa nu iesi la plimbare in zilele bune doar pentru ca s-ar putea sa nu poti alapta. Iesirile in aer va vor face bine tuturor, copilului, tie, mamei tale. Vei avea si tu alt tonus seara cand sotul tau vine acasa, se va imbunatati si viata voastra de familie.

Sambata sau duminica cand are putin timp liber sotul tau, insista sa iesiti la plimbare doar voi doi cu copilul (sigur mama va intelege). Poate el va spune ca este obosit, poate va avea de invatat, dar 2 ore va va schimba dispozitia, si a ta, si a lui. Si veti avea timpul vostru personal, de ... vorbit nimicuri sau de tacut impreuna. Dar va fi timpul vostru. Va veti intra in obisnuinta. Spre vara, si-ar putea lua ceva carti/cursuri cu el si invata in parc cu tine (spui ca il asculti). O va resimti ca o sustinere a ta fata de munca lui. Mai citesti si tu ceva, mai comentezi cu el, te va simti implicata in viata lui.

Incurajeaza discret relatia tata-fiu. Incurajeaza-l sa stea singur un timp cu baiatul lui cat timp tu faci mancare, sau poate 1 ora cat iesi la magazinul din colt, sau ... 1 ora seara cat prelungesti tu un dus. Stiu ca este mama ta cu voi si probabil ca ea sta cu copilul in astfel de situatii, dar discret, reorienteaza atentia. Spune-i discret mamei ca vrei sa incurajezi relatia dintre tata si fiu si sa incerce sa sustina si ea interactiunea. Lauda-ti sotul ori de cate ori sta si ingrijeste copilul, ori de cate ori face ceva bun pentru casa.

Of, of, spun si eu. Trebuie sa fii puternica pentru toti patru. Nu stiu cum sa te sustin, eu ti-as recomanda niste vitamine. Si eu am trecut (acum mai mult timp) prin depresia post-natala cand plangeam cu copilul in brate, cand m-am uitat pe geam si am vazut ca stau doar la etajul 4 si ca cel mult mi-as rupe o mana sau un picior si nu as rezolva nimic. Nu imi mai amintesc, mi-a trecut. Greu, dar a trecut. Si acum am depresii si ma gandesc daca sunt o mama buna, dar ... e normal.

Suntem alaturi de tine Kytana! Crede-ma, scriind aici este un inceput de terapie. Nu suntem psihologi sau psihiatri, dar suntem un umar pe care te poti sustine la nevoie.

Ilinca_M. spune:

Eu chiar am crezut ca glumesti sau vrei sa fii ironica atunci cand ai spus ca stii asta din Emil Capraru, am crezut ca toata lumea stie deja ca e depasit, desuet si cu informatii eronate (chiar daca si-a tot "revizuit" editiile), deci un paragraf citat de acolo nu cred ca mai reusea sa convinga pe nimeni cu cel putin 6 luni vechime pe DC
Intre "e normal/ nu e de panicat" si "e indicat" este o diferenta enorma. Si chiar si acel "normal" e relativ. In fine, nu mai deviez subiectul, daca moderatorii vor sa faca split de la postarea ta cu "e indicat sa planga 2 ore pe zi" incolo, bine, daca nu...eu ma retrag din discutie caci nu vreau sa stric topicul Kytanei.
On-topic totusi: oare nu exista si o predispozitie spre depresie mostenita de la parinti? Spune ca si mama ei plange mereu, din orice, ca se simte nevalorizata etc...poate i-a fost transmisa si genetic aceasta stare (nu stiu, poate sunt fete de specialitate care pot spune) si atunci e cu atat mai grea lupta Kytanei

nadaflorilor spune:

in anglia alaptatul in public/locuri publice e considerat indecent si se sanctioneaza cu amenzi, asta nu inseamna ca nu o poate face, in parc pe banci ferite de ochiu lumii e complicat daca esti singura, te poti trezi atacata de diversi ciudati, pentru asta trebuie musai sa ia pe cineva cu tine care sa tina de "6" si care sa descurajeze ciudatii...dar poate gasi loc de alaptat in toaletele cu masa de schimbat copii

daca gaseste un parculet aproape de un centru comercial se poate descurca asa....

eu din experienta mea cu bebelina pot sa va spun ca nu m-a prea solicitat in public...cand era f mica dormea de rupea afara, acum ori doarme, ori sta la palavre cu toata lumea

Kytana cauta in apropierea ta un sure start si vezi ce activitati au pentru copii de varsta bebelui tau, nu dureaza mult, eu am fost la baby massage...o ora pe saptamana, nu e mare lucru, nu se rastoarna pamantul din cauza suptului....am mers si merg la stay and play group...aici vin de la nou nascuti la copii de cca 4ani...cei mari isi fac de lucru..se joaca, deseneaza, decupeaza, cei mici fac ce stiu ei...dorm, se uita in jur...fiimea e preocupata acum de mersul in picioare si de muzica, interactioneaza copii daca acestia vin la ea (copii mari) cu cei mici nu a avut treaba pana ieri cand s-a aplecat si i-a dat o jucarie unuia care mergea pe busi (m-a impresionat gestul ca nu e usor sa obti ceva din mana ei)

Percyla mea are 1 si 2 luni si mergem sa vedem copii de cand avea 4 luni.

Pe mine ma destinde, nu ma laud ca socializez, dar imi place ora aia cand fiind printre atatia copii uit de toate "relele". La final au moment de cantari pentru copii...e frumos si placut. Poti sa te duci oricand in intervalul orar afisat si sa pleci oricand, adica daca stay and play este de 2,5 ore tu poti sa stai fix o ora, eu ma duc cu o ora inainte de incheiere.

La activitatile astea toti copii au cel putin un parinte cu ei, deci nu e niciun pericol.

Mirabelac spune:

Completez: m-am dus la biserica, m-am impartasit si spovedit, am povestit tot la preot, citeam in fiecare zi o rugaciune, desi pe moment mi se parea ca nu ajuta, la un moment dat s-a simtit.

M-am intrebat de multe ori de ce mi s-a intamplat mie asta si am inteles ca toate sunt date cu un scop in lumea asta si trebuie sa schimb ceva in viata mea, ceva din ce fac eu nu e bine si subconstientul meu imi da semnale. Asa mi-a spus si psihologul, tot timpul ma gandeam la altii, sa fac sa fie bine, sa iasa totul perfect, saream in ajutorul fiecaruia fara sa mai tin cont de mine, daca am mancat sau am baut apa in ziua respectiva... m-am schimbat si ma mai gandesc si la mine, sa fac lucruri pt mine care sa-mi placa si sa-mi pastrez psihicul sanatos. Am invatat sa vad partea plina a paharului si asta fost semnalul sau lovitura sa ma trezesc, sa mai spun nu la altii, sa nu ma mai intereseze de x sau y ce spun despre mine, acum merg pe principiul "ce nu stiu nu ma doare" si nu mai intereseaza parerea altora sau barfele lor.

Si ca sa vezi ca se poate sa treci peste depresie, acum sunt bine, sunt multe lucruri care imi fac placere dar atunci nu le vedeam din cauza bolii, tu ma stii cum sunt doar. Deci va trece, fii sigura de asta dar mergi la dr neaparat.

Acum ma simt putin vinovata ca acum cateva zile cand ai spus ca esti obosita ca Luca nu doarme, am spus ca sunt situatii si mai grele dar gandul meu atunci a fost sa te incurajez, eu asa fac cand am probleme, ma gandesc ca altora le e mai greu si o iau mai usor... zilele alea mergeam la spital si ma tot plangeam cu ale mele iar la etajul unde faceam injectiile lui Calin era Oncologia si pe hol am vazut 2 mamici care plimbau pe hol, in carucioare, copilasii cu cancer, cu perfuzia dupa ei, fara par pe cap, etc. Atunci "mi-am tras una" in gandul meu si am zis sa nu ma mai plang, e ceva care va trece, bine ca nu e mai rau... pe mine ma ajuta chestiile astea sa ma mobilizez si sa trec mai departe si am crezut ca fac un bine atunci sa va zic si voua... ma gandesc acum ca poate de asta n-ai avut curaj sa ne scrii... dar nu conteaza, bine ca te-am gasit aici ca oricum suntem alaturi de tine.

*****************************************Mirabela, mamik de DAVID STEFAN (21.09.2006)
si CALIN ADRIAN (25.08.2012)

Ilinca_M. spune:

Poooftiiim? Da-ne si noua o trimitere la lege. Dimpotriva, in tarile civilizate este ilegal sa "te legi" de o mama care alapteaza in public. Pe scurt:
United Kingdom
Breastfeeding in public (restaurants, cafes, libraries etc.) is protected under the Sex Discrimination Act 1975 under the provision of goods, facilities and services section.

Si mai mult, ce se potriveste Kytanei:"f the child is under 6 months old, the mother has additional protection under a 2008 amendment to the act which protects maternity rights.
"

miro79 spune:

Kytana, imi pare rau dar n-am citit tot ce ti-au scris restul fetelor, eu o sa raspund doar la cererea ta, cum pot. Semeni f bine cu mine pana acum vreo 10 ani. Poate si diferenta de varsta e aceeasi. Trebuie sa te trezesti, sa te scuturi bine (poti sa o faci si la propriu) si sa-ti dai seama ca ai o viata numai a ta! Nu o da de o parte, gaseste ceva frumos pentru inceput de care sa te "agati", cum ar fi copilul tau, si "tese" ceva frumos impreuna cu el. Sunt multe persoane care nu au sansa la viata si s-ar agata de orice sa traiasca si un minut in plus si doar asta ar trebui sa-ti dea de gandit ca merita! Dar iarta-ma, nu asta conteaza. Conteaza sa vezi "picatura" aia care inca iti umple paharul. Esti o persoana frumoasa, in interior ma refer cu toate ca sunt sigura ca si la exterior (mi-a placut de tine de cand am intrat pe site-ul asta... acum muuult timp :) ). Pe bune, merita sa fii tare, gandeste-te ca e doar o incercare si ca dupa asta totul o sa mearga in sus daca vrei tu, ca de tine depinde. As mai avea de scris o tona ptr ca ti-am spus, been there, done that (inclusiv cu partea cu iubitii).

nadaflorilor spune:

eu in 2 ani nu am vazut nici o femeie alaptand "la vedere" ...intotdeauna exista mentiunea "ai libertatea de alegere dar noi nu recomandam", mi s-a spus sa nu ma risc de catre mai multe persoane, presupun ca stiu ele ceva... in fine puteti alapta unde vreti, eu doar am zis, nu am dat cu parul

anne`mary spune:

buna Kytana. Tare m-a emotionat postarea ta si nu pot sa trec nepasatoare.

Cea mai buna decizie a ta a fost ca te-ai programat la doctor. Foarte bine ai facut. eu consider ca problema ta nu se rezolva doar cu plimbari si ceaiuri de papadie. Eu cand am stari depresive, nu vreau decat sa stau in pat. Nu am energie sa ma plimb. Daca starea ta se imbunatateste pana vineri, vorbeste despre trecutul tau. Eu cred ca te bantuie trecutul si ultimul lucru pe care l-as face eu ar fi sa-l bag sub pres crezand, sperand ca daca nu ma gandesc la el o sa treaca de la sine. Noi ca adulti suntem sculptati de copilarie. Trebuie sa intelegi si sa te impaci cu trecutul tau. Vorbeste despre el cu psihologul. Fara jena, fara retineri.

despre mama ta eu nu comentez. Dar nu pot sa nu ma intreb: cat ii vei permite sa te ajute in cresterea/educarea baiatului? Este clar ca nu poti vorbi serios cu ea, sa-i spui ca nu vrei sa faca x lucru cu copilul pentru ca tu consideri ca nu e bine pt el. Doar tu stii daca va avea o influenta pozitiva/negativa asupra lui.

Nu stiu cat am fost de coerenta pt ca intre timp am adormit un copil si l-am hranit pe al doilea. te pup si te imbratisez

Bob_Pixel spune:

Am citit aici si dincolo. Nu stiu ce sfaturi sa-ti dau, nu sunt psiholog/psihiatru/psihoterapeut sau ce ai avea tu nevoie.
Am citit cand ai zis ca atunci cand intalnesti lume, iti pui o masca. Si noi ne-am intalnit. Cu masca sau fara, eu te-am placut. Mi-a placut si interiorul si exteriorul.
Prima mea impresie despre tine a fost "phew, un om normal!!" Aveai glumele la tine, bun simt si acel ceva care agata atentia. Dintre noi doua, eu eram aia retinuta, cu mii de ganduri ascunse, aproape ma sufoca timiditatea. Cand am intrat pe usa, mi-ai zambit si m-ai intampinat cu buna dispozitie... imediat am uitat de emotii si am rasuflat usurata ca esti asa cum esti.
Minti (te minti) cand zici ca iti pui masca in fata oamenilor. Ce am vazut eu erai tu, nu o masca. Tot tu erai si fata aceea volubila si glumeata, vorbareata si deschisa pe care am intalnit-o, tu erai nu o masca pe care CREZI TU ca ti-ai pus-o! Si eu am momente de anxietate in care, exact ca si tine, imi fac planul cu ce am de vorbit la telefon, uneori scriu pe foaie, sa fiu sigura ca nu ma zapacesc si uit sa cer anumite informatii. Eu ma balbai si cand sun la banca sa cer detalii despre card .
Nu esti nebuna... ma rog, nu esti mai nebuna ca noi toti. Cred ca ne-ar apuca groaza daca am citi mintile oamenilor pe care ii vedem in statia de metrou sau la coada la paine. De exemplu, joi cand mergeam pe strada cu Iris, o baba cersetoare mai ca se lua dupa noi, strigand "Doamna, imi dati mie copilul?!!" M-a ingrozit pe moment, dar in secunda doi, am pus mana pe spray-ul lacrimogen din buzunar
Hai ca am ajuns un pic in cires, sa ma intorc la tine. Sau nu, tot la mine! Stii ca nu mai scriu pe forum, nu ti-am zis de ce, atunci cand m-ai intrebat. Raspunsul scurt este ca sunt depresiva M-am retras sa ma descurc singura cu ceea ce simt, chiar n-am chef sau rabdare sa sa ma trezesc cu ineptiile vreunui debil, care a citit in cafea cat de varza sunt eu, e plina lumea de psihologi de trei lei
Eu cred ca tu, cu sau fara ajutor specializat, vei depasi acest moment greu. Eu te cred suficient de puternica si determinata sa pui lucrurile la punct. Nu stiu cum o vei face, dar tu stii sau vei descoperi.