(A)Roma neuitatelor vacante

ddana spune:

Ba nu esti carcotasa, Marox, iti povestesc cum am facut (am mai facut-o odata, dar probabil ca am pierdut conexiunea in moomentul in care trimiteam mesajul).
Cand am aflat de ocazia asta si am decis asa brusc ca vreau sa merg, am luat legatura cu craciunita mea. Ea luase pachetul asta printr-o agentie turistica. Le-am trimis datele mele din cartea de identitate si ei s-au ocupat de modificarea numelor, atat pe biletele de avion cat si pe voucherul de la hotel. Schimbarea la hotel era gratuita, cea de pe bilete a costat 60 de euro pe care i-a platit craciunita online si i i-am rambursat, odata cu o sticla de vin si un calendar din Roma, cand m-am intors. La Wizz air se pot face modificari de genul acesta pana cu 2 ore inainte de zbor. Dupa modificare, cei de la agentie mi-au trimis prin e-mail boarding pass + voucher, le-am listat si gata!
Mai am un episod, odiseea spre casa, probabil maine, si pe urma va las!

mianna spune:

abia astept! mi-a placut tare mult cum ai povestit, parca am revazut Roma atata doar ca eu n-am iesit din harta, aveam hotelul langa gara Termini.

paulinio spune:

Acum in prag de sarbatori mi-ai adus aminte de vacanta. CE parfum, ce savoare...
Roma merita sigur o vizita!
Cu hotelul... daca iti planifici din timp si cauti recenzii poti gasi oferte super avantajoase(noi am stat intr-un hotel ok de 3 stele: pozitie semicentrala dar ajungeam repede cu metroul/troleul, mic dejun acceptabil, supermarket la parter, aer conditionat... antifonat... si pret mai mult decat ok; probabil ca am avut noroc... dar nu toate hotelurile sunt subgradate :) )

ddana spune:

Asa, drumul catre casa... Ajung in aeroportul Otopeni in jurul orei 10 seara. Este mult prea tarziu ca vreun autobuz sa mai plece la ora asta inspre orasul meu, asa ca sotul meu imi rezerva o camera la o pensiune din apropierea aeroportului, care imi asigura si transferul de la aeroport la pensiune, urmand sa vin acasa in ziua urmatoare, adica luni dimineata.
Ufff... aici trebuie sa deschid o paranteza mare de tot, si dureroasa si potential creatoare de tensiuni. Detest Bucurestiul. Na, c-am zis-o. Imi cer mii de scuze bucurestenilor „de buna credinta”, ca sa ma exprim in limbaj de lemn. Am prieteni bucuresteni, reali si virtuali, oameni frumosi, inteligenti, cultivati, civilizati, tot ce trebuie. Probabil ca pot fi etichetata ca avand un complex de „superioritate” (fraza nu-mi apartine, un om de televiziune a folosit-o cu ceva vreme in urma) specific zonei in care locuiesc, la adresa Bucurestiului. Stiu ca problema deriva din faptul ca, de cate ori am fost in Capitala, nu ma lovesc de oamenii aia cu bun-simt, decenti, civilizati si culti. Ma lovesc in schimb, pana la fractura deschisa, de mizerie, de rahati de caine, de trafic infernal, de tiganie, de mitocanie, de agresivitate. Ah.. agresivitate am zis. Dom’le, eu sunt ardeleanca, clar? La noi, cainele latra „no ham”. M-am maritat dupa 10 ani de coabitare: era cu cine, era cu ce, erau de toate, da’ ce atata graba?! Ei, si cand intru in vartejul Bucurestiului si cad la gura ascutita a vreunuia, zici ca-s cazuta din luna. Mai dau si eu din cap din cand in cand, in semn de „da” sau „nu”, sa nu creada’ omu’ ca-s hipoacuzica. In rest, nimic! Nu apuc! In Bucuresti regresez la stadiul de copil bland, blond si bleg (licenta poetica ii apartine mamei) caruia ii e teama de taximetristi ca il fura, de vanzatori ca sunt neciopliti si vorbesc repede si nu-i intelege, de functionari ca trebuie sa le dai spaga... Nu zic ca la noi nu exista toate astea, dar credeti-ma, jur, sunt mult reduse. Si e si diferenta culturala: la noi se vorbeste calm, asezat, se repeta, se asteapta; in Bucuresti am senzatia mereu ca trebuie sa fiu in alerta, ca cineva se supara, se ratoieste, striga, se cearta. De ce am senzatia ca bucurestenii se cearta mereu? (cand ei de fapt sunt foarte buni prieteni).
Cu inima stransa am acceptat deci sa raman o noapte pe meleaguri dambovitene. Am sunat la numarul pensiunii si mi s-a zis ca ma va lua o masina din fata „Plecarilor”. Vine masina. Pune bagajul in spate. Un tanar foarte simpatic imi tine conversatie, imi spune cum e cu taximetristii ilegali din Otopeni, imi da sfaturi... OK, zic, pana aici toate bune.
Ajung la pensiune, de 3 stele, pretul spus sotului meu prin telefon era de 30 de euro. Convenabil, am zis. Doar ca, uitandu-ma la tarifele afisate, acolo apare alt pret. Mult mai mare. Of, zic in sinea mea, asta e, trebuia sa ma astept la figuri de genul asta, doar sunt in Bucuresti... Merg in camera, surpriza! Camera este superba, imensa, calduroasa, dotata cu de toate, inclusiv internet wireless, perfecta! Sa nu mai zic nimic de faptul ca ar fi incaput acolo Antonio, Roberto plus toata hoarda de copii insomniaci din Roma. Fac un dus perfect si nu-mi vine sa cred ca ma bucur de un asa confort. Totul e minunat.
A doua zi, spre marea mea uimire, platesc doar suma de 30 de euro, cea promisa la rezervare. Si surprizele nu contenesc. Domnisoara de la receptie suna la firma de transport si ii da detalii soferului de unde sa ma culeaga de pe drum, ca sa nu merg pana in centrul capitalei. Ah.. iata deci stereotipul bucuresteanului daramat pentru mine.
Vine autobuzul si ma ia de pe DN1, doar ca din pacate nu e autobuz modern si confortabil, ca la dus, ci un microbuz prafuit si plin-ochi.
Offf... am jurat odata, demult, ca nu voi mai merge niciodata cu asa ceva. Era pe vremea cand mergeam constant in alt colt de tara si imparteam spatiul microbuzului cu o fauna cel putin ciudata, printre care pe locul 1 se detasa un cioban neaos cu bunda aferenta, care am senzatia ca behaia cu cateva zile inainte, judecand dupa mirosul emanat. Dar nu am prea avut de ales... M-am urcat, infruntandu-i pe calatorii care ma priveau oarecum chioras, ceva de genul „Ce mai vrea si asta, nu vede ca e plin?” si m-a asezat pe singurul loc disponibil, in spatele soferului, contra directiei de mers (de ce credeti ca era disponibil...)
Si-am avut parte de o distractie... In primul rand, nu am spus, ca n-am vrut sa ma laud... Eu, pe langa ca sunt blonda, mai am si 1.80 inaltime. Daca ati fost recent intr-un microbuz de genul asta, stiti cu siguranta de ce ii zice „micro” si de ce v-am zis care e inaltimea mea (ca e singurul criteriu dupa care as putea prezenta moda pe un podium). Mi-am chircit picioarele peste bagajele de langa scaun, intr-o pozitie de yoga (ce bine mi-a prins ca am fost atenta la asane) pregatindu-ma pentru cateva sute de kilometri de antrenament. Dupa prima ora am amortit, asa ca am rugat-o pe doamna din fata mea sa-si desfaca picioarele si sa ma lase sa ma var intre ele, ca stau cuminte. Nu mai era loc de pudoare si buna-cuviinta. De fapt, nu mai era loc de nimic, ca s-o zic pe aia dreapta.
Doamna s-a conformat... si trebuie sa spun ca intamplarea, care adesea ii defavorizeaza pe cei deja oropsiti, facea ca si doamna din fata mea sa fie categoria mea. Pe lung. Pe lat ma depasea cu mult. Se intindea amenintator catre scaunul de langa ea, pe care statea un bucurestean naturalizat pe taramurile mele natale si care crestea struti in timpul liber.
Doamna era un amestec ciudat de artist si intreprinzator. Mergea in orasul meu la un vernisaj / expozitie / conferinta pe teme artistice (nu stiu exact, pentru ca prezentarile fusesera facute inainte sa urc eu in mijlocul de tortura). Avea pe scaunul liber de langa mine (deci tot contrar sensului de mers) un tablou suav cu flori pe care il ducea drept cadou si o plasa „de un leu” plina – ochi cu mancare, ea nestiind, spre deosebire de crescatorul de struti, ca se fac popasuri pentru servirea mesei. In acelasi timp, vorbea la telefon cu un anume Liviu spunandu-i cum sa il abordeze pe domnul primar ca sa obtina sprijinul pentru firma ei. In pauzele dintre conversatiile telefonice, era foarte interesata de cresterea strutilor, ea avand 12 hectare in Bragadiru si dorind sa investeasca in ceva profund inaltator...
Si-uite asa am aflat cat traiesc strutii, ca nu musca, dar ca dau cu piciorul de te ia naiba, ca masculii clocesc, cand e perioada lor de reproducere, care carne se poate manca si care nu, ca penele lor sunt „vascuralizate” (asta a fost greu); toate astea condimentate din cand in cand cu discutii despre arta contemporana si dificultatile artistului din ziua de azi.
La popasul cunoscut de strutist, doamna artista rade delicat vreo cinci mici pe care i-am simtit in totalitatea abilitatilor mele olfactive, iar cand, aleluia, a coborat un domn intr-o zona muntoasa, mi-am smuls cu dificultate piciorul dintre gambele calite ale artistei, cu parere de rau ca nu am aflat care e comportamentul strutului in perioada de rut, si am ocupat un loc cu fata in directia de mers. Victorie!
Intre timp, am omis sa spun, soferul ne delecta... cu ce credeti? „Vai, dar ce-avem noi AICEA, e plin de caprioare bine ca mi-am luat alicea”... Si eu, care tocmai imi scosesem aberatia asta de pe hard si fredonam de cateva zile „O sole mio...”
Durerea cea mare a venit intr-un oras mare din centrul tarii. Au coborat vreo 6-7 oameni, si credeam ca o sa fie un drum placut pana acasa. Ce sa vezi, vreo cincizeci de oameni crezusera si ei acelasi lucru. Evident ca nu au incaput toti, dar au venit plini de bagaje, efectiv n-aveai unde sa arunci un ac. Cel putin nu era frig... Langa mine a ajuns o domnisoara speriata ca de bombe, mai avea un pic si incepea sa planga, pe undeva o inteleg. Dusese lupte ca la Posada (ca sa pastram geografia locului) sa intre in microbuz. Era trasa de par, transpirata, cu machiajul sters si cu o dara de parfum, ultima reduta a cochetariei inainte de intrarea in lupta cea mare. I-am zambit amar, cu intelegere, asa fusesem si eu la inceput, inocenta si nepatata, acum eram calita... Vreo jumatate de ora a vorbit la telefon cu diversi, cu unicul scop de a se plange, repetand la nesfarsit „Sinistru... sinistru.... sinistru...”
Si am continuat lungul nostru drum in infern, strutii erau pe cale de a fi sacrificati, arta vizuala era in pericol de a fi calcata in picioare la propriu de bocancii insensibili la frumos ai unor calatori, caprioarelor li se falfaia de toate alicele din lume si, bineinteles, totul era „sinistru... sinistru... sinistru”. Eram intr-un film al lui Kusturica. Mai lipsea doar ca un strut adevarat sa-si iteasca capul dintre bagaje.
Ei, in acest moment, nu imi mai doream decat sa ajung cat mai repede la mine acasa, sa aud in sfarsit un „no” din ala din tot sufletul, ceea ce s-a si intamplat trei ore mai tarziu, cand i-am cazut epuizata in brate sotului meu, precum Euridice daca Orfeu nu s-ar fi uitat inapoi, si el constata sec: „NO, ai ajuns?”

Cam asta a fost experienta mea... Si, in pofida tuturor lucrurilor de care acum rad, dar atunci n-au parut tocmai roze, a fost una dintre cele mai frumoase vacante ale mele. Alea de care nici nu-ti mai dai seama daca le-ai trait cu adevarat sau au fost doar un vis.

Ioana_Pos spune:

No, bine ca ti-a placut!

Citind ce si scris m-a izbit revelatia: de-aia imi pute mie in tzara asta, ca stau in Bucuresti (nu fac glume pe seama ta, chiar m-a ajutat o privire constructiva din afara). Neaparat trebuie sa fac ceva, dar nu o sa iau autobuzul spre Ardeal, ca mi-e invatatura de minte ce ai patit.

Te mai astept si cu alte povestiri

Marox spune:

Ddana, multumesc pentru raspuns

Paulinio, am facut o gramada de cautari pe net si in final am ales un hotel 3*, bine situat, convenabil ca pret si cu opinii favorabile. Da' cind am ajuns acolo, patatras, am fost anuntati ca nu mai au camere si ne-au cazat intr-un alt hotel 3*, probabil apartinind aceluiasi proprietar, ca era pe o strada alaturata, dar mai in spate. Camerele aveau nevoie de renovare. In plus, un ingrozitor zgomot de generator/aer conditionat care ne-a anihilat urechile si mai ales somnul in cele 2 nopti. Ma rog, mai ales in prima, ca in a doua am fost prea obositi. In aceeasi situatie, la Londra, am fost supra clasati, de la 2* la 4*...boierie!

marumiha spune:

Ddana ,am citit cu multa placere felul in care ai povestit tu aceasta mini vacanta.
Roma e beissima tu insa 6(sei)stata bravissima !
Si la sfirsit de aventura vreau sa iti fac o dedicatie ,un cintec vechi care inca se mai cinta la Roma.

http://www.youtube.com/watch?v=K7plVD_iF0Y

Sper sa-ti placa.
Multumesc pt.ca ti-ai facut timp pt.a ne povesti aceasta "aventura"

mihaela

Poze

Natasa spune:

Ddana, tare haios ai povestit. Am vizitat Roma pe indelete si am recunoscut drumurile tale. Anul viitor am vrea sa ajungem si noi intr-o vacanta acolo, dar nu stim unde sa stam. Cand am fost am stat la cineva in gazda, acum n-am mai avea la cine, asa ca poate cineva sa-mi sugereze un hotel curat, aproape de mijloace de transport, intr-o zona decenta si cu un pret rezonabil? Dupa cate citesti pe Trip Advisor si dupa cum povestiti voi, e destul de greu sa gasesti asa ceva.

marumiha spune:

La Roma este un hotel unde preturile nu sint prea mari ,pt.ca apartine bisericii catolice ,acolo sint niste maicute ,are si parcare privata ,camerele sint curate ,este destul de linistit si nu este departe de Vatican.
Seara insa trebuie sa nu ajungeti prea tirziu ,este o regula ca la 10 turisti sa fie inauntru.

lavi02 spune:

Natasa, noi am stat aici: http://www.romesweetrome.it/
Recomandarea tot de pe forum am luat-o asa ca o dau inapoi cu placere. A fost f curat si dragut si intim locul, caldura ca lumea in februarie cand am fost noi, nu f ieftin, vezi si tu, preturile sunt pe site. Excelenta a fost pozitia, pe Via Nazionale la 2 minute pe jos de Piazza Venezia si Columna lui Traian. 10-15 minute pe jos de Coloseum, tot vreo 10 de Fontana di Trevi, restaurante nu f scumpe pe o straduta vis-a-vis... Am mers pe jos peste tot exceptand Vaticanul catre care am luat un autobuz dar ne-am intors pe jos prin orasul vechi. Micul dejun consta dintr-o cafea / bautura la alegere si o patiserie la una din 2 cafenele de jos. Am fost noi doi cu Silvia. Silvia bea lapte sau suc plus o patiserie, noi doi completam si cu un sandwich ( f bun si nu scump) contra cost. De abia astept si eu sa ajungem din nou la Roma.

Dana, probabil pozitia proasta a hotelului se datoreaza faptului ca a fost un pachet prin agentie. Iar agentiile, ca sa scoata un pret bun pt client dar si un profit pt ele vin cu oferte de genul: Roma, 4 stele, cazare si zbor, x euro, unde x nu e imens dar nu precizeaza ca practic 2 ore pe zi din timpul petrecut in Roma ti-l vei petrece in trafic si alte amanunte de gen. In cazut tau nah, calul de dar nu se cauta la dinti dar cel mai bine e sa-ti alegi singur hotelul, sa decizi tu ce e cel mai important pt tine ( pretul, pozitia, gradul de confort, etc)