Dezbatere pe seama unei sinucideri

nelia spune:

XIO, eu ii dau dreptate cu formarea in alt sistem, caci s-a referit profesional. Uman sint formata in cel romanesc sau in cele romanesti si mai ales in familie, iar contactul cu sistemul romanesc a fost doar la nivel de pacient sau cel mult acompaniator de oameni dragi in suferinta. Dar nu stiu sistemul pe dinauntru ca profesionist si de aceea mi se pare incredibil ceea ce se intimpla acolo in multe situatii. Profesional am intrat direct in contact cu cel de aici si numai eu stiu cit am lucrat cu mine ca sa-l inteleg si inca nu am reusit pe deplin, ca sa nu crezi ca aici e doar lapte si miere.

Si are dreptate si cind spune ca vorbim doua limbi diferite si numai daca vrem putem sa trecem pe una comuna, dar se pare ca nu vrem. De fapt, am spus asta acum citeva pagini, ca nu putem ajunge la un numitor comun, caci planurile sint diferite. Asta in discutia cu tine. Insa nu e valabil ce a spus LadyJ si in discutia cu gmmm.

XIO spune:

Daniela, o inteleg pe Flo ca nu a cerut sa stea confortabil, ca nu stia cand se intoarce anestezistul.Flo, dar pt extrauterina de ce trebuia sa opereze in pozitie ginecologica?Asta cu statul pe jumate dezbracata iarasi e ceva ce in Romania imi statea pe creier, se poate pune o patura sau ceva peste pacient, nu trebuie sa stea dezbracat, ca e destul ca e stresat, nu trebuie sa se simta si penibil.

BlackCat4evR spune:

flo, tocmai asta ziceam si eu.

Ca paranteza, nici ca parinte natural nu ajungi intotdeauna la ACEA dragoste. Nu-mi sariti in cap, dar sunt destule cazuri care dovedesc asta!

flo.flo spune:

Nu stiu XIO, si eu m-am intrebat - dar la toate laparascopiile la fel a fost

flo.flo spune:

pai da, se poate, atunci cand nu iti doresti copilul respectiv, sau mai stiu eu ce motive.
dar cand il faci din dragoste, il astepti, ma gandesc ca nu ai cum sa nu-l iubesti. il iubesti de dinainte sa se fi nascut, nu?

Siminaf spune:

Flo, exact din acest motiv nu vroiam eu sa am al doilea copil, mi-era teama ca nu-l voi iubi la fel ca pe adoratul meu, sau ca se va imparti dragostea, etc. Cind s-a intimplat, din cauza ca sarcina a fost cu mari probleme, complicatii, mi-era teama ca din cauza lui bb nenascut o sa ramina copilul meu (chiar asa gindeam!) fara mama. Totul s-a terminat cu bine si acum pot spune ca nu, dragostea nu se imparte, ci pur si simplu e si mai multa dragoste de dat! Ii ador pe amindoi la fel de mult, si probabil la fel s-ar fi intimplat daca am mai fi avut vreun copilas.
Si apoi, cum pot sa nu iubesti un gogoloi mititel care de tine depinde si tu esti toata lumea lui, si de tine se agata cu minutele si la pieptul tau suspina cind e necajit iar tu-l alini? Ma gindeam ca si cu animalutele e la fel. Nu stim cind le luam daca le vom iubi sau nu, dar le iubim mult de tot, nu-i asa? Noi cel putin, vorbesc pentru noi, nu stiu daca chiar pot generaliza.

carmencat spune:

Flo, cam asa e si cu copilul adoptat, il iubesti dinainte. Nu am cum sa iti explic, e imposibil de explicat cum iubesti si de ce iubesti si mai ales de ce iubesti o persoana anume. Sa stii ca nu trebuie sa iubesti toti copiii, nu trebuie nimic. Pur si simplu, stii ca acel copil e al tau si il iubesti nu ca si cum ar fi al tau, ci il iubesti ca fiind al tau. Pentru ca este al tau.
Nu e musai sa iei primul copil care ti se arata, nu e musai sa iti placa primul sau al doilea sau al treilea copil care ti se arata. Dar vei stii cand copilul din fata ta e al tau. Si il iubesti, il iubesti de cand lumea si il vei iubi cat lumea si dincolo de lume.
A adopta este doar un alt drum prin care copilul tau ajunge la tine. Tot ce ai de facut este numai sa iti dai voie sa iubesti. Atat.


Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

danaionela spune:

Nu poti sa-l iubesti OK, inseamna ca nu esti pregatita pentru acest pas. Sunt si cazuri de acestea, rar dar se intampla. Din acest motiv exista cele 90 de zile intre momentul in care ei copilul acasa si momentul in care depui actele in vedere adoptiei. In plus sunt si perioadele de dinainte, perioadele in care vezi copilul. Adoptia nu inseamna ca ai vazut un copil si gata il ei acasa. Aici fata de partea de infertilitate sunt multi fatori in joc, si psihologul face parte din aceasta echipa. In cazul adoptiei ai teoretic peumarul cui sa plangi, exista ajutorul specializat care stie sa te asculte, este acolo face parte din sistem..
In schimb in cazul infertilitatii, atunci cand afli aceasta veste, esti singura. Am trecut prin fiecare faza, am trecut prin fiecare clipa, am trecut de la agonie la extaz si cu toate ca infertilitate nu este o boala "din care poti sa mori", ea te poate impinge spre "moarte".
Deja cand ajungi la adoptie psihicul tau este mai buna, ai acceptat ideea ca nu poti sa nasti propriul copil, si esti canalizata pe ceva. Lupti cu un sistem, dar ai o tinta si un rezultat. Stii ca la sfarsitul acestui razboi o sa castigi, si acolo o sa fie premiul tau.
Depresia este grea, si doare rau si daca nu esti pregatita sa-ti accepti destinul este si mai grea.
Am facut destul de multe operatii si investigatii in acesti ani. Am trecut prin multe paturi de spiatl, dar credeti-ma ca ultimul lucru care m-a interesat a fost modul in care stateam. Cand am intrat in sala de operatie, pur si simplu am stiut pentru ce ma duc, toata atentia mea a fost tinta asupra punctului final acela de a avea un copil. Fiecare taietura, fiecare intepatura in burta din cauza injectiilor erau facute cu un scop. Si cand ajungeam la sfarsit si vedeam rezultatul negativ urlam, si apoi o luam de la inceput. Iar luna de luna, an de an pana intr-o zi in care m-am lasat pagubasa si infertilitatea m-a invins. Ea a casatigat o batalie, o batalie mica privita acum, dar o batalie mare privita atunci. Era batalia vietii mele, a fost dezamagirea vietii. A fost clipa de cosmar, si am fost la o clipa de a trece in adevartul infern. Anii au trecut, acum cand privesc in urma imi vine sa ürlu", dar motivele sunt altele. Din tot acest calvar al infertilitaii am invatat ceva ":"Ficare dintre noi avem un destin. Fiecare am venit pe acest pament pentru ceva, si destinul unora dintre noi este sa schimbam putin lumea. Poate este putin, dar schimband viata unui copil, poti sa schimbi o lume intreaga"Eu asa m-am vindecat, eu asa am inteles atunci , dupa ce am pierdut lupta cu infertilitatea. Pacat ca acea femeie care s-a sinucis nu a intles acest lucru, pacat de acele mii de femei care nu inteleg acest lucru. Este greu, dar atunci cand reusisti devii mult mai fericit si simti ca razboiul este la inceput si tu il castigi

danielag spune:

Flo, sa nu te superi ca iti spun insa pentru mine n-ar fi deloc in regula situatia asta. Nu ma refer la ce ar zice o vecina sau o colega de birou (nu-mi bat capul cu ce zic cei care nu-s apropiati). Insa eu astept ca cei care sunt in cercul meu de prieteni sa aiba un anumit tip de atitudine (din ce ne-ai spus reiese ca te deranjeaza anumite remarci pe care ei le fac). Daca nu-si dau seama ca ma deranjeaza, le spun. Nu ma pot astepta ca ei sa fie empatici, ca raspuns ei sa dea cu bata in balta, eu sa gandesc ca totusi "atata pot si ei, nu vor sa faca rau", dar tot eu sa sufar. Daca le-as spune si nu si-ar schimba abordarea inseamna ca nu-s decat niste oameni toxici pentru mine. Bine, eu personal peste faza cu "hai sa-ti arat eu cum se fac copiii, ca am mai facut" n-as trece, mi se pare prea mult pentru o gluma. Insa eu sunt asa, mai cu fixuri, nu trebuie sa te iei dupa mine.

Ti-am scris doar ca sa vezi lucrurile si din alta perspectiva. Tu treci prin destule acum, iar genul asta de prieteni mai mult te incurca decat sa te ajute. Te consuma, iar tu ai nevoie de multa energie pozitiva, nu de chestii dintr-astea.

Siminaf spune:

danaionela, cit de adevarat! Chapeau!
Mi-au dat lacrimile citind...