cu copilul la inmormantare

Mickyyy spune:

Am citit subiectul cap-coada si am vazut ca in general parerile voastre sunt asemanatoare cu ale mele, sa nu mergem cu copii (mai mici) la inmormantari.

Insa nu stiu ce-ar trebui sa fac daca copilul va dori sa mearga acolo. Inca nu le-am dat vestea ca unchiul lor a murit, o sa trebuiasca sa le-o dau diseara, iar noi vom pleca probabil maine dimineata la tara.
Este unchiul ei favorit, si asa o teama am ca mijlocia va insista sa mearga cu noi.....si e genul de eveniment la care nu cred ca ar trebui sa asiste (la tara, mortul tinut in casa, dus cu sicriu descoperit la biserica la slujba, bocete, etc).
Cum ar fi mai bine sa procedez in situatia in care ea va vrea sa mearga? Sa ii explic ca nu o putem lua, si sa inventez niste motive obiective (altele decat teama mea ca va ramane marcata), sau sa o iau, sa o las sa il vada putin, si apoi sa incerc sa o tin departe de restul evenimentelor?

Nu a mai fost niciodata la o inmormantare, nu ne-a murit nimeni apropiat pana acum. Eu daca am fost crescuta de bunica la tara pana la 7 ani, si am petrecut si toate vacantele acolo, eram imuna la astfel de evenimente, mergeam la morti si dupa morti (vorba cuiva, era mare distractie la inmormantare pe noi, copii, mai ales cand se aruncau banutii, adunam mici averi dupa asemenea evenimente, iar pomenile erau cireasa de pe tort, cea mai buna mancare din lume era aia de la pomana).
Ea insa e si o fire destul de sensibila, si nici n-a avut parte de asemenea experiente la varste mai mici (acum are 7 ani jumatate) ca sa se "imunizeze". Pe de alta parte, in afara de noi, familia (adica parinti, surori si bunici), unchiul si matusa i-au fost rudele cele mai apropiate, unde si-a petrecut ultimele vacante. Nici nu stiu cum as putea sa ii dau mai usor vestea.

carmencat spune:

Eu initial imi spuneam ca locul unui copil, mai ales mic, nu este la o inmormantare, pentru ca este traumatizant. Asta pana sa moara socrul meu cu o luna in urma.
A trebuit sa ii spunem fetitei, care are 3 ani, ca a murit bunicul ei, in primul rand pentru ca urma sa nu il mai vada si o explicatie trebuia sa dam, iar in al doilea rand a fost destul de multa agitatie si intreba ce se intampla si iarasi, trebuia sa dam un raspuns.
I-am spus ca bunicul ei a murit si ca sufletul lui s-a dus la Doamne-Doamne, ca este la capela si ca noi pregatim inmormantarea.
A vrut si ea sa mearga. Am dus-o in una din zile, cea dinaintea inmormantarii, dupa masa, cand nu mai era prea multa lume si nici nu se manifesta nimeni cu plans si bocete. A fost, a vazut, i-am explicat cat s-a putut, am stat cu ea mai mult pe afara, unde a mai vorbit cu niste copii, s-au si jucat un pic, deci una peste alta nu a ramas cu impresie negativa.
La inmormantarea propriuzisa nu am luat-o si nici ea nu si-a mai manifestat interesul, daca si-a satisfacut curiozitatea cu o zi inainte.
Acum stie ca bunicul ei a murit, ca trupul lui este inmormantat acolo la cimitir si mai mergem in vizita sa ii ducem o floare, o lumanare, iar sufletelul lui e la Doamne-Doamne. Si dupa ce iti explica asta adauga tare sfatoasa, pentru ca asa este. Nu stiu cat de mult a inteles, dar a acceptat pur si simplu.

Eu cred ca fiecare simte si stie daca e cazul sa duca copilul la o inmormantare. Cred ca retete universale nu exista. Si mai cred ca si copilul ar trebui sa aiba un cuvant de spus. Daca fetita ta doreste tare mult sa mearga, mai ales ca are totusi 7 ani, este vorba de cineva la care a tinut foarte mult, eu cred ca ar trebui sa o iei, dar sa ii explici inainte tot ce va fi acolo, ca sa fie pregatita si impactul sa fie mai mic. Nu stiu ce sa spun mai mult, tu stii cel mai bine. Tu iti cunosti cel mai bine copilul, daca va fi afectata de inmormantarea propriuzisa sau daca va fi afectata mai mult ca nu a fost lasata sa isi ia ramas bun de la cineva iubit.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

ramiris spune:

Mickyyy, eu inteleg temerile tale insa pe de alta parte cred ca totusi ar trebui sa fii ceva mai ferma in interactiunea cu fetita ta mijlocie.
Da, e posibil sa doreasca sa mearga insa pana la urma este decizia voastra ca parinti daca este sau nu oportun si benefic sa mearga. Ei se poate sa-i convina sau nu, depinde si de cum ii prezinti problema, insa decizia e a voastra si trebuie sa se conformeze. Oricat de mult ne-am dori, nu putem lua intotdeauna decizii care sa le convina copiilor nostri si pe care sa le accepte in totalitate. In general copii accepta autoritatea propriilor parinti chiar daca de multe ori nu inteleg iar mijlocia ta la 7 ani are deja varsta la care sa stie lucrul asta.
Cand tatal meu a murit baietelul meu era de varsta fetitei tale, chiar putin mai mic, a facut 7 ani la 2 saptamani dupa moartea tatei. Chiar daca a crescut langa bunici, i-a vazut zi de zi si erau parte din viata lui, atunci cand a murit tata l-am dus la socrii, i-am explicat ca bunicul nu mai este, era bolnav si Doamne-Doamne l-a luat la el sa nu mai sufere. Nu si-a pus problema ca trupul bunicului e inca aici, ca urmeaza sa-l ducem undeva. Daca ar fi intrebat i-as fi explicat insa pentru ca nu a intrebat si pentru el bunicul a "plecat la Doamne-Doamne" am lasat-o asa pana cand a putut intelege. L-am dus foarte tarziu la cimitir insa numai dupa ce i-am explicat. Daca la momentul respectiv ar fi vrut sa afle i-as fi spus intr-o forma cat mai putin traumatizanta pentru el insa in nici un caz nu l-as fi dus sa-l vada pe tata in sicriu sau sa participe la inmormantare.

Mickyyy spune:

ramiris, problema nu e cum ii comunic ei decizia sau cum o fac sa o accepte, ci daca decizia corecta e sa o iau la inmormantare, sau sa o las acasa.
Nu stiu daca ar fi mai bine sa il mai vada pentru ultima data sau nu. Nu stiu daca ar fi mai bine sa o impiedic sa mearga (evident daca ea vrea, ca altfel nici nu ma gandesc) sau sa o las. Pun in balanta si plusurile si minusurile, si-mi da cam egal.

oricum, deocamdata totul e la nivel de teorie, pentru ca nu am vorbit cu ea, si nu stiu ce reactie va avea.

Rufus spune:

Raman la parerea (si nu e indusa doar de subiectul asta, ci doar confirmata) ca ne ocrotim excesiv copiii si zau nu stiu daca le facem bine sau rau. Adica am o banuiala care nu-mi place...

Rufus, Tora si iadele

ramiris spune:

Eu cand am decis ca baietelul meu nu trebuie sa-l vada pe tata mort m-am gandit ca vreau sa ramana cu imaginea bunicului zambitor, cu care vorbea, cu care se juca. Nu cu imaginea unui trup neinsufletit intins intr-un sicriu.
Sincer, daca as putea face cumva sa-mi sterg din memorie imaginea tatalui meu fara viata as face-o fara sa tresar. Nu asa trebuie sa ne ramana cei dragi in amintire, nu asta trebuie sa fie ce vedem "pentru ultima oara".
Tu de ce crezi ca ar fi bine pentru ea sa-si vada pentru ultima oara unchiul preferat fara viata?

Mickyyy spune:

Tocmai pentru ce zicea Rufus mai sus, ne protejam atat de mult copii in ziua de astazi, din dorinta de a-i sti in siguranta, incat peste ani si ani, cand vor da nas cu realitatea dura din jur, vor fi complet nepregatiti.
Poate ca vazandu-l acum, si intelegand ce inseamna moartea, sau o inmormantare, i-ar fi mai usor sa accepte lucruri de genul asta in viitor. Poate ca peste cativa ani, cand va intelege cu adevarat aceste notiuni, imi va reprosa ca nu am vrut sa o las sa isi ia ramas bun de la unchiu.
Vorbesc strict din perspectiva in care ea va dori sa mearga, pentru ca daca nu va vrea, mi se pare un act de cruzime sa o fortez sa mearga. Cand am aflat dimineata, primul lucru pe care l-am facut a fost s-o rog pe soacra-mea (care e in Braila) sa vina de urgenta la noi, si sa stea cu fetele peste week-end, ca sa nu fiu fortata sa le iau dupa mine din lipsa de alternative.

ramiris spune:

Daca asta e instinctul tau de mama atunci urmeaza-l.
Eu l-am urmat pe-al meu si dupa aproape 4 ani de cand tata nu mai este copilul meu, care acum intelege si caruia i-am explicat ce si cum, nu mi-a spus vreodata ca si-ar fi dorit sa-si ia la revedere de la bunicul lui, de fapt de la trupul bunicului.
Are amintiri frumoase cu tata si din cand in cand ne spune ca ii lipseste sa joace cu el sah sau cine stie ce alt joc. Cand mergema la cimitir "vorbeste" cu tata, ii spune ca i-e dor, ca am venit la el sa-i aducem flori...

Rufus, poate ca e protectie exagerata si ai dreptate. Insa daca pentru mine imaginea tatalui meu in sicriu a fost o trauma la aproape 40 ani (si inca ma urmareste si mi-as dori sa nu-l fi vazut asa) ma gandesc ca un copil de nici 7 ani ar fi fost ceva mai afectat pentru ca intelegea mai putin iar bunicul era unul dintre putinii oameni importanti din viata lui.
Nu cred ca expunand copii de mici la "intalnirea cu moartea" ii pregateste pentru viata. Cu cat inainteaza in varsta cu atat inteleg mai mult si au mai multe informatii si atunci le e mai usor sa accepte.
Eu cred ca dusul unui copil de 7 ani la inmormantare poate fi un fel de "calire fortata, prematura".
Pe de alta parte in putine parti ale lumii civilizate se mai expune turpul neinsufletit, in general omagiile se prezinta sicriului inchis. Iar mie partea "traditionala" de bocete si smuls parul din cap care se intampla inca la noi la sate imi displace nespus si am convingerea poate avea un impact extrem de negativ asupra unui copil.

Mik spune:

Mickyy, eu as intreba-o explicit pe fetita ta (care e marisoara) daca vrea sa mearga spunindu-i ca o sa fie sifoarte trist.
Mergi cu ea si, daca e prea impresioanata de ceea ce se intimpla inainte, o poti lasa acasa si sa te duci fara ea la inmormintare. Apoi vii acasa si o iei la praznic.

Repet, daca vrea sa vada, ar fi bine sa o duci si sa-i arati treptat ceea ce se intmpla inainte si dupa. Mi se pare normal. Cele mai grele momente (datul in groapa) poti sa le faci fara ea. La unele momente e chiar bine sa participe.
Nu e totul ingrozitor de la un capat la altul.

coracora spune:

Condoleante, Mickyyy! Sper sa treceti cu bine peste pierderea suferita!