cu copilul la inmormantare
Raspunsuri - Pagina 7
lidsta spune:
Eu as duce-o si as feri-o de bocete si coborarea sicriului: are dreptul sa isi ia la revedere, are dreptul sa stie ce anume sa intampla si are dreptul sa fie pregatita pentru viata. Sigur ca depinde si de copil, daca e cea mai mica suspiciune ca ar face o depresie raspunsul e evident nu.
Prietenei mele i-a murit fost bona a fetitei pe care ea o iubea foarte mult; copilul nici acum nu stie ca bona ei nu mai este, de la revedere nici nu mai vorbesc. Eu una daca eram in locul copilului m-as fi revoltat. Si daca s-ar intampla asa ceva la mine probabil ca i-as spune. Probabil, acum imi este usor sa spun teoria si ce anume e drept din pct meu de vedere. Cand esti tu si copilul tau in cauza ...
mari9 spune:
Acum 2 ani,cand soacra mea a murit,eu nu mi-am pus problema daca e bine sau nu sa merg cu copii la inmormantare.A mers toata lumea si gata.
Insa,dupa inmormantare,fiica mea care avea 4 ani ,a inceput sa-mi puna multe intrebari despre moarte.Am vorbit firesc,i-am raspuns cat mai pe intelesul ei la intrebari,avand grija sa nu o sperii cumva.Nu am reusit.Este foarte speriata sa nu murim si noi,sa nu ramana singura.
Iar in biserica, la slujba,tot a auzit despre satana.La momentul respectiv, dupa ce a stat de vorba cu noi, am crezut ca totul e ok. Zilele trecute ,imi spune ca ii este frica sa mearga la baie pe intuneric,ca daca e satana acolo.Timp de 2 ani nu s-a mai adus in discutie acest subiect,si totusi...in subconstientul ei acolo a ramas ceva.
Imi pare tare rau ca am dus-o.
ana4emma spune:
Am o fetita de 18luni si duminica este inmormantarea unui unchi de al meu dar am decis ca este mai bine sa stau acasa cu ea...nu cred ca este un mediu adcvat pentru ea.cand aveam 6ani mi s-a permis sa particip la inmormantarea tatalui meu si sa il vad in sicriu si sincer singurele amintiri clare pe care le mai am despre el sunt cele de la inmormantare
ruxandra_sb spune:
A trecut ceva vreme, revenit.
Am mai citit, am mai cautat, am mai vorbit.. si a participat si copilul meu la inmormantarea unei persoane extrem de apropiate, care a contribuit enorm la cresterea lui.
I-a pregatit un cadou, o scrisoare, un desen.. pe care le-am pus in sicriu. La inmormantarea propriu-zisa (care a fost extrem de decenta, inclusiv slujba) a stat mereu cineva din familie cu el. Si-a ales singur locul in biserica, a participat sau nu la diferitele momente.
Mergem impreuna la mormant, sa aprindem lumanari. Stiu ca acolo este casa de pe pamant. Si mai are o casa sus.. B are acum o steluta cu care pot vorbi cand isi doresc.
Am vorbit mult cand le-am dat vestea, au pus tot felul de intrebari, s-au jelit.. fiecare dupa temperament. Si acum mai vorbim cateodata, dar nu mi se par marcati.. au chiar o anume seninatate.
N-a trecut f mult timp, dar deocamdata cred ca a fost o decizie buna pt noi.
ana4emma spune:
Fiecare mama isi urmeaza instinctu si isi cunoaste cel mai bine copilul...nimeni nu iti poate spune daca e bine sau nu sa iti duci copilul la inmormantare, este decizia fiecarei mame in parte....ma bucur tare mult ruxandra ca decizia ta s-a dovedit a fi una buna pentru copilul tau
Mickyyy spune:
Eu am ales intr-un final sa nu iau nicio fata cu mine, chiar daca Daria (mijlocia) si-ar fi dorit sa mearga.
Au primit vestea surprinzator de bine, doar cea mare a fost putin mai trista (poate si pentru ca intelege mai bine notiunea). In rest, m-au bombardat cu intrebari despre cum a murit, de ce a murit, cum l-au adus de la spital acasa si alte lucruri de genul. Au vorbit inclusiv cu matusa la telefon, si tot lucruri practice voiau sa afle (de ce e multa lume la ei, unde-l tin acum pe unchiu, unde-l ingroapa, cine a venit sa-l vada, cum a murit, etc), nicidecum de unde s-a dus acum unchiul, sau despre viata de apoi.
Nici noi nu am facut prea mare caz de asta in prezenta lor, ne-am comportat firesc, nu am plans si nici nu le-am dat vestea intr-un mod foarte afectat/tragic.
Probabil vor realiza cu adevarat ca unchiu nu mai e abia cand vor ajunge din nou la tara si nu-l vor mai vedea deloc, insa sper sa se obisnuiasca pana atunci cu ideea.
In concluzie, cred ca am luat decizia corecta sa le las acasa.
Ramonika spune:
eu cred ca la o varsta mica (pana in 10 ani, sa zicem), e exagerata faza cu "sa-si ia ramas bun" de la persoana decedata. cred ca mai ales la copiii mai sensibili, ar face mai mult rau sa vada mortul si pe ceilalti plangand. nu cred ca un copil ar fi impacat ca "si-a luat ramas bun" de la bunica, dupa ce a vazut-o alba in sicriu, pe mama/tata plangand etc. mai degraba ar fi traumatizant.
dupa ce mi-a murit tatal, la un an a murit bunica de pe mama. eu aveam 21 ani si am decis sa nu merg la inmormantarea bunicii (ce-i drept era si in alt judet) pt. ca nu m-am simtit pregatita sa mai asist la o inmormantare.
ana4emma spune:
Sunt de accord ca poate fi traumatizant pentru copii...dar pana la urma eu zic ca ramana la latitudinea fiecarui parinta sa decida ce face...mama isi cunoaste cel mai bine copilul si este singura indreptatita sa decida daca isi duce sau nu copilul la inmormantare
ina.click spune:
pai fix asta zicem si noi aici, ne descriem decizia personala.
De cate ori deschid fereastra...
tora97 spune:
ana (7 ani) a participat la 2 inmormintari..
la prima, avea cred 5 ani, noi eram plecati din tara iar ea a plecat cu bona la tara, la o nunta.... unde kiar inainte de nunta a murit tatal bonei. ana il cunostea, a participat la toata povestea si mult timp mi a tot pomenit de acel moment
anul trecut, s-a prapadit matusa sa.. sora tatalui ei.. de care era f atasata... am luat o cu noi la inmormintare, insa a stat afara din capela.
ce pot spune, inurma acestor experiente este ca dc as da timpul inapoi, as incerca pe cit posibil sa o protejez de asemenea evenimente. Din punctul meu de vedere, as spune ca a ramas marcata.. caci foarte des imi spune ca nu vrea ca eu sau cineva din familie sa moara, ca prefera sa moara ea inaintea mea samd... uneori, mi a marturisit, ca plinge noaptea inainte sa adoarma, ca i este frica ca eu (in mod special) sa nu mor. daca plecam, eu si tata sau la cumparaturi, ori la vreun spectacol, unde stam ceva mai mult, plinge de teama sa nu ni se fi intimplat ceva rau iar daca poate ma suna de n-shpe mii de ori, sa ma intrebe ce fac si cind venim acasa
in plus tb sa fac fata intrebarilor de genul: ce se intimpla dupa ce murim? ne vom intilni cu totii sus la Doamne Doamne? de ce trebuie sa murim? samd
TORA,RUFUS si cele 3 minuni ale lor
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez