cu copilul la inmormantare

alex_andra spune:

Fetita mea merge des la cimitir. La mormantul strabunicului ei, pe care nu l-a cunoscut.
Stie ca el este acolo si doarme si a luat lucrurile ca atare, simplu, fara sa le complice, cum facem noi, adultii.

Cimitirul este plin de papadii, iar ei ii plac f mult, se plimba pe alei, printre copaci si ii place.

Pune florile pe mormant foarte serioasa, stiind ca face o treaba f importanta.

Anul trecut, pe vremea asta, adica la 2ani si jumatate, a fost la prima inmormantare din viata ei. Un unchi de 90 de ani. NU s-a plans la inmormantare, desi toti il iubeam, dar...a fost mai bine pentru el, ca se chinuia rau.

Nu a vazut mortul, nu a vazut cand a fost coborat.
I-am zis ca oamenii, cand sunt prea batrani, sau bolnavi, merg acolo, sa doarma, exact ca strabunicul ei.

Anul acesta, de curand a murit si matusa. Pe care o vizita destul de des. Mama mea a plans, eu am ferit-o sa vada.

Stie ca ei acum sunt impreuna si dorm impreuna. Am fost la ei acasa si mama a aprins o lumanare si i-a spus ca asa facem cand mergem in casa unor oameni care nu mai sunt cu noi.

Priveste lucrurile foarte normal, fara sa sufere.

NU stiu cum va fi mai tarziu, dar deocamdata, pentru ea, cimitirul este un parc frumos.

alex_andra spune:

La cele doua inmormantari lumea nu a plans, nu s-a bocit, nu s-a jeluit nimeni, etc.

Daca ar fi vreo inmormantare de acest gen la care sa particip (sper ca nu, sau cat mai tarziu), nu as lua-o cu mine, pentru ca este foarte sensibila cand vede pe cineva ca este suparat/plange/etc.

Cele 2 evenimente au fost decente (in sensul de sobre) si fara lacrimi si de aceea nici nu au fost traumatizante pentru ea.

Eu, copil fiind am fost la o singura inmormantare, pe la 5 ani, la strabunica mea. Nu m-a afectat deloc, nu cred ca am priceput atunci despre ce era vorba.

inbox spune:

Am intrat sa mai spun ceva de jelit si bocete, nu este vorba de indecenta cand jelesti un mort ci este un obicei, unul cu radacini foarte vechi, din cate imi aduc eu aminte si din ce am inteles eu personal ( caci nu am stat sa studiez ce este cu bocetul) ci este pur impresia mea : cand jelesti o persoana este ca un cantec, in care practic i se povesteste viata acelei persoane, sunt cateva momente cand se boceste : cand efectiv decedeaza persoana, dimineata la rasaritul soarelui si cand este coborata in mormant. Toate momentele cred ca au ca rol sa afle membrii comunitatii ca a murit cineva ( cel putin momentul de la rasaritul soarelui se aude clar in tot satul). Stiu batrani din copilaria mea, care isi pregateau cantecul de jelit asa cum isi pregateau hainele si restul celor trebuincioase inmormantarii.

Bunica-mea, ardeleanca si ca sa zic asa, era considerata o doamna in sat, a bocit cu toata gura cand a murit bunicul, stiam ca nu este felul ei de a fi, insa din respect pentru comunitatea, a facut asta si a facut-o din suflet, iar eu am fost mandra de ea.

In general, obiceiurile nu sunt ca vrea cineva sa se dea in spectacol, ci au la baza, de cele mai multe ori niste considerente practice. Ca sunt zone unde obiceiurile difera, si ca unii nici nu ar concepe unele obiceiuri, mi se pare normal, fiindca in unele zone, oamenii sunt mai rezervati, in altele sunt mai exteriorizatii, si tot asa.

Sper ca nu am fost off topic, dar am simtit nevoia sa lamuresc.

Raza de soare spune:

Off-topic

Linkul original cuprindea si numele siteului, dar eu n-am nici o vina pentru asta. Si nu sustineam nimic, sunt doar sfaturi.

Imi cer scuze ca nu stiu sa ascund un link, dar chiar n-am avut vreo intentie sa fac reclama. Am mai spus asta, s-ar putea face un subiect la Tehnice, sa mai invatam si noi, una, alta?

Uneori am impresia ca daca animalele ar putea vorbi, noua ne-ar fi rusine sa mai deschidem gura.

Rufus spune:

Raza, esti de destula vreme aici ca sa intelegi despre ce site vorbim. Nu vreau sa para nici o conspiratie, nu ne ascundem dupa nici un cires, nu e nici o crima...dar pur si simplu este nepotrivit. Atat si nimic mai mult.
Multumesc pentru intelegere.

Rufus, Tora si iadele

Victoria_mami spune:

Ma scuzi ca ma bag, dar eu am evitat sa ii spun Victoriei ca Granny doarme. M-a intrebat daca doarme, nu stiu de unde i-a venit ideea sau cine i-a spus asa ceva. I-am spus ca NU! Pentru ca atunci cand dormim, traim, ne miscam, respiram si ne trezim dimineata. Nu vreau sa-i fie frica sa doarma sau sa ii fie frica daca ne vede pe noi dormind. O fi bine/rau, nu stiu, dar eu asa gandesc.

ina.click spune:

eu stiam diferenta si tot mi-am zgaltait diversi membri ai familiei aflati sarmanii intr-o faza de somn profund - aceea in care respiratia e foarte lina, etc.

nici eu nu stiu daca asocierea somn-moarte e cea mai propice pt copii, dar asta este totusi cea mai des intalnita Somnul cel de moarte, somnul vesnic, odihna sfanta si tot asa.

alex_andra spune:

nu-i nevoie sa te scuzi:)
da, ai dreptate la faza cu dormitul, dar...nu stiu cum sa ma exprim in scris ca sa ma fac inteleasa:).....ea stie ca oamenii mor, animalele mor.
I-am povestit despre moarte, vazand o pasarica moarta pe strada.
Si i-am zis ca dupa ce mor, din diverse motive, ei se duc sa doarma.

Deci, oarecum i-am separat somnul normal, al nostru, de somnul de veci. Atat m-am priceput eu sa-i zic.

Si ea a luat lucrurile simplu, ca atare. Priveste moartea foarte natural, fara tristete.
Din fericire pentru ea, pana acum nu a murit nimeni f apropiat de ea.

(am citit scrisoarea aceea pe care ai scris-o de curand....mi-au dat lacrimile, a fost tare emotionanta)

ankylya spune:

eu nu am copii inca dar cand voi avea, voi incerca sa ii explic de mici ce se intampla atunci cand cineva moare bine intr-un mod mai placut nu asi vrea ca copilul meu sa fie ca mine, eu sunt cam speriata de morti si nu stiu de ce. Tin minte ca parintii mei m-au dus cand aveam 5 ani la un mort la tara am imaginea si acum probabil ma cam marcat nu am mai vrut sa merg la inmormantari dar am mai fost cand avean vreo 13 ani la inmormantarea strabunicii si la inmormantarea unui profesor nu a mai fost chear asa rau bine imi este frica si acum sa stau singura langa morti. In aprilie in saptamana mare a murit bunicul meu sora mea a luato si pe nelotica de 1 an jumate la capela ea e cam galagioasa de felul ei dar atuci a stat in brate foarte cuminte si se uita la el stia ca bunicul se supara daca facea galagie cand lui ii era rau sau cand dormea nu cred ca o sa tina minte prea multe. EU cred ca depinde ce fel de fire este si cat de apropiat era de acea persoana pot sa va zic ca eu am fost devastata de moartea bunicului eram foarte apropiati si va spun ca si acum dupa 4 luni de la moartea lui plang in fiecare zi poate sunt eu prea sensibila. la inmormantare cu toata frica mea de morti nu ma mai deslipeau ai mei de sicriu am crezut ca mor si eu atunci, am simtit ca se rupe ceva din mine. imi cer scuze ca am scris asa de mult dar am vrut sa va zic ca nu cred ca, conteaza cat de mic sau mare esti ci de puterea ta de a trece peste acele momente.

Danuka30 spune:

Salut ! / Cand a decedat bunica mea anul trecut fiul meu avea 1 an si 7 luni si am mers cu el la inmormantare pentru ca vroiam sa mi iau adio de la bunica mea si nu aveam cu cine sa las copilul .Eu m-am abtinut de la jelit si urlat desi imi venea sa urlu cat pot de tare de necaz de ciuda si de durere , nu am vrut sa l sperii pe copil. Asa ca am plans cu retineri . Si deci copilul meu nu a avut nici o reactie i am facut cunostinta cu strabunica si i am spus ca asta este prima oara cand o vede dar si ultima oara .copilul nu a inteles ce zic eu si a zis el singur face nani iar eu am aprobat doar apoi m a
Si intrebat daca face nani si i am dat deja raspunsul dat de el .Fiind prea Mic nu cred ca a inteles ce se intampla iar in drum spre cimitir a adormit la mami in brate desi se jeluiau matusile mele .In concluzie cred ca cel mai important lucru este reactia noastra ca parinti fata de situatia respectiva