sa mai cred in el?

kariguld spune:

dra tu Oana, tu ce parere ai? citind o asemenea poveste ca a ta, ce sfat ai da? imagineaza-ti putin.

sfatul meu sincer, trimite-l pe calea ferata. urgent. ai doi copii de crescut, care au nevoie de o mama limpede si prezenta acolo.

ramiris spune:

Oana, si eu imi amintesc topicurile deschide de tine anterior si analizand cum au progresat lucrurile de-a lungul timpului mi-e clar ca lucrurile s-au agravat.
Atitudinea sotului tau este de netolerat din punctul meu de vedere si cred ca relatia dintre voi este depreciata fara prea mari sanse de recuperare. Nu stiu daca sotul tau te iubeste sau nu dar e evident ca nu te respecta, e alegerea ta daca vrei sa traiesti in felul asta.

Privind in urma si vazand cum a evoluat situatia de la un topic deschis de tine la altul imi permit sa anticipez ca nu vei iesi din relatie si vei continua sa suferi si sa speri. Cred ca postezi pe DC mai mult ca sa te descarci decat sa cauti sfaturi pe care sa le si urmezi daca se dovedesc pertinente.
Nu te judec, trebuie sa fie greu s-o iei de la capat cu doi copii. Ma gandesc insa ca daca tu poti alege sa traiesti in felul asta si sa iti otravesti viata copii tai n-au nici o vina...

Selene_Bunny spune:

Eu m-as fi gandit de doua (cinci, zece) ori inainte sa fac al doilea copil cu un astfel de barbat, chiar daca planul era sa apara si al doilea copil, candva.

Eu, personal, n-as fi mizat pe vorba aia, "copilul repara, copilul vindeca ranile dintre soti, copilul intregeste, reuneste". Vorbele urate la adresa copilului meu le tin minte pana mi s-or distruge toti neuronii.

Din putin se face mult - ajutor umanitar!

Bazar general - fiecare implicare conteaza!

Lucrusoare de vanzare...

simplyana_m spune:

Oana, eu imi amintesc bine subiectul tau despre cealalta fetita a sotului si mama ei, si nu m-am putut nici atunci abtine sa nu ma gandesc: "bietul om!".
Si daca nici acum nu e momentul, nu stiu cand mai e: stai stramb si judeca drept! lasa omul in boii lui, nu-l mai tot invata tu ce sa faca, ce sa simta, ca apoi sa te razgandesti, nu-l mai baga in situatii delicate, daca nu-ti place cum le gestioneaza, nu-l mai ameninta, nu-l mai evalua, nu mai tot planui tu atata pentru toata lumea inconjuratoare, nu te mai compara, nu mai tese atatea intrigi, ca odata isi ia lumea in cap! Abtine-te sa mai cauti tu solutii la situatii create artificial (tot de tine), ca s-ar putea sa te trezesti chiar nevoita sa le gasesti. Daca ai ajuns la concluzia ca s-ar putea sa nu te mai iubeasca, iar certitudinea intr-un sens sau altul ar fi rezolvarea problemelor tale, lasa-l intai pe el sa-si dea seama, si apoi vei afla si tu. Nu-l mai pune in situatii limita, nu e deloc usor de trait langa o "drama queen".
Imi pare rau daca par dura, dar imi amitesc atat de clar raurile de cuvinte blande si calde care te indemnau la acelasi lucru, ca brusc m-au parasit menajamentele cand ti-am citit postarea si am vazut ca tu nu ai schimbat nimic (da am avut atata rabdare sa o citesc toata).

Liniste iti doresc!

http://www.lucamic.blogspot.com/

dana_cp spune:

Oana, este prima data cand citesc un post de-al tau. M-au impresionat f mult motivele care au stat la baza deciziilor ale, clar esti un om bun. Insa f des, amabilitatea omului e luata drept prostie. Sotul tau e un om de nimic. Socrul tau e retardat (daca chiar a folosti cuvantul "feti", eu nu as mai fi voorbit niciodata cu el) iar soacra nu-ti este aliat! Cealalta e o manipulatoare careia logic ca-i convine situatia..

Eu in locul tau nu as mai crede in el. M-as desparti, indiferent cat de mult l-as iubi.. (apropos, cum poti sa iubesti un asemenea om??? esti sigura ca nu iubesti doar imaginea veche de cel mai bun prieten al tau care te-a facut sa vibrezi?).

Multa bafta! Sper sa fii suficient de desteapta si puternica a.i. sa fii fericita! Eu cred ca daca ramai in situatia asta, sigur nu vei fi!

mami_stefi spune:

Eu una chiar nu inteleg cum poti saruta,mangaia..iubi un om care te-a facut cocina de porci cu ceva timp inainte?!(si desigur nefiind la prima abatere de acest gen)
Daca continui asa si peste ani nu iti e frica de ceea ce vor vedea/auzi/invata copilasi astia? Ce exemplu le dati voi ca parinti copiilor vostri? Baietelul va invata ca unei femei trebuie sa ii vorbesti urat,sa o jignesti,sa o umilesti .. iar fetita va invata ca trebuie sa accepti toate astea doar de dragul de a avea o familie si vb aia "tata la copii".
Tu ca mama cum ai sa poti sa iti vezi copii asa ? Te-ai analizat vreodata prin ochii parintilor tai? Oare ei nu sufera cand vad prin ce treci tu sau nepoteii lor?

Eu inteleg ca il iubesti foarte mult,dar stii tu,dragoste cu de-a sila nu se poate.Si din ceea ce spui aici,sincer,eu nu cred ca omul asta te iubeste! Se intampla in majoritatea familiilor sa aiba loc o discutie mai aprinsa,cuvinte spuse la nervi,etc. Dar deja cand se ajunge la jigniri repetate,la umilinte,la tot circul pe care il face sotul tau,deja e prea mult! Deja asta cu siguranta nu e iubire!
Tu chiar crezi ca nu ai sa gasesti peste ani o persoana care sa te respecte in primul rand,sa iti iubeasca copilasii,sa te faca sa te simti iubita,dorita,sa iti asigure linistea si armonia atat de necesare intr-o familie?!

Intr-o casnicie trebuie sa te simti in largul tau,trebuie sa te simti respectata,iubita,apreciata,inteleasa,linistita.Ori in situatia de fata,din ce zici,eu nu gasesc nici un astfel de punct in casnicia voastra.

Cert e ca eu una nu as putea trai cu un sot precum al tau! Si sunt curioasa daca ar putea cineva?
Ca mama ar trebui sa iti protejezi copii de astfel de scene si de lacrimile tale. Ca sa va cresteti copii frumos nu e musai sa si locuiti impreuna,sa aveti o relatie amoroasa. Puteti avea in continuare o relatie frumoasa de prietenie in care sa va cresteti copilasii.Imi imaginez ca este foarte greu,dar cu cat amani acest pas cu atat mai adanc te afunzi in iluzii si suferinte.
Poate ca tu te simti ok cu el langa tine chiar daca mai "scapa" un cuvant urat,o jignire,dar copii tai ? Dar parintii tai ? Incearca pentru o clipa sa nu te mai gandesti numai la tine,gandeste-te ca sunt atatia oameni care sufera de pe urma naivitatii si lasitatii tale!

Iti doresc multa putere si intelepciune!

Rufus spune:

Eu zic ca poti sa-l primesti.
Dar nu mai visa. Probabil ca nu am imaginatie suficienta, dar nu vad cum naiba iti spune ca nu te mai iubeste, nu te mai vrea, se poarta urat, te agreseaza si brusc nu poate trai fara tine. Ceva nu e in regula, daca chiar crede asta, dupa ce a facut, macar instabil mental tot e.
E timpul (si ocazia) sa pui ordine si in lucrurile care nu au stat asa cum e normal. Adica in relatia lui cu cealalta, cu copiii lui, si celalalt, dar si ai tai. E momentul sa pui conditii clare, pentru tine, copiii, viata voastra. In paralel, pazeste-ti coada si nu ezita sa fii pregatita in toate modurile sa-i faci vant, chiar daca este evident si el protesteaza. Ai tot dreptul, te-a mai lasat o data pe-afara.
Adica cumva soarta te-a adus "la butoane", nu mai e cazul sa le lasi din mana niciodata, pentru nici un motiv. Iar daca e bine intentionat si chiar isi doreste casnicia voastra, se va trezi la realitate.
Iar tu sper ca esti treaza...

Rufus, Tora si iadele

Victoria_mami spune:

Astea sunt mituri; si am exemple personale: parintii mei au avut o casnicie foarte nereusita; tata a inselat-o pe mama, a lovit-o, a jignit-o pana cand am fost eu destul de mare sa o apar. Dupa ce m-am bagat o data intre ei (cand a amenintat-o), nu a mai ridicat NICIODATA macar vocea la ea, daramite mana. Acum si sora mea si eu avem amandoua casnicii foarte fericite cu barbati buni, blanzi, intelegatori, deci exact opusul. Matusa si unchiul meu (care au 3 fete) au avut o casnicie super-ok, el foarte tacut, ea facea ce trebuia in casa. Toate 3 fetele au casnicii dezatruoase; cea mare, casatorita la vreo 17 ani, 2 copii, divortata, recasatorita, mai un copil, iar divortata, acum e cu alticineva. Cea mijlocie, casatorita la vreo 20 si ceva de ani, 3 copii (din care primul a murit la cateva luni), sufera de 20 de ani intr-o casnicie nefericita. Cea mica indragostita pana peste urechi de un barbat casatorit, s-a casatorit intr-un final cu altul, casnicia e, evident, nefericita, desi cel pe care-l iubea ea a murit acum vreo 2-3 ani (avea abia putin peste 40 de ani). Deci, si copiii proveniti dintr-o casnicie rea si cei din una buna, am ales toate 5 exact opusul tatilor.
Imi cer scuze de off-topic, vreau doar sa nu se mai tot bage exemplul negativ dat copiilor ca argument suprem de ce o femeie trebuie sa-si lase sotul.

_
Mami Nadia si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella 22.05.2008

VICTORIA


www.facebook.com/pages/Acute-Lymphoblastic-Leukemia/178051842277685" target="_blank">Acute Lymphoblastic Leukemia

oana_pdv spune:

Am asteptat mai multe opinii ca sa raspund un pic. Va multumesc pentru parerile voastre si va multumesc, recunosc nu o sa le pot primi drept sfaturi fiindca as vrea ca sa raman stapana pe decizile mele, insa cum si prima data ele m-au ajutat sa spun gata nu mai pot asa fa ceva te rog , poate si de data asta voi reusi sa imi inteleg proprii demoni. Cand l-am primit inapoi in viata mea efectiv nu am ezitat fiindca am vazut ceva in ochii lui care imi demonstra ca nu e totul pierdut . Inclusiv instanta iti da un ragaz ca sa iei o decizie eu de ce nu mi l-as da.

A fost euforia primelor zile fiindca la 4 zile dupa impacare, am mers pana la el la servici sa ii duc o placintica in forma de inimioara pe care o facusem impreuna cu fiul nostru pentru el, atunci s-a intamplat ceva care a inceput sa ma dezmeticeasca un pic. Imi povestea cu admiratie despre sotia unui coleg care se ingrijea de 2 copii iar el, colegul, in zilele libere statea pana seara sa munceasca pt a mai aduce un ban. Nu stiu de ce ceva m-a facut sa cred ca asta asteapta si el de la mine. Poate sunt absurda si naiva insa atata timp cat avem niste venituri cu care putem sa mai punem si deoparte chiar de cand am inchiriat apartamentul , ma intreb de ce el prefera sa iroseasca cei mai frumosi ani departe de familie si copii? e vorba de perioada de cei 7 ani de acasa celebri in toata lumea, e vorba de anii in care suntem frumosi si tineri si ne putem bucura si de noi. Eu stiu ca ma pot descurca singura cu amandoi copii dar problema e ca nu vreau si asta ma tem ca el nu vrea sa inteleaga. Vreau o familie completa, vreau sa ma bucur de frumosul vietii langa el fiindca chiar avem tot ce ne trebuie: avem 3 case ale noastre pt care nu a trebuit sa muncim macar fiindca le-am primit de la parinti, suntem sanatosi, tineri si mai mult ca orice avem doi copii, el 3 minunati si sanatosi. Avem chiar si parintii in viata carora in loc de amaraciune am putea sa le facem o batranete macar linistita daca nu frumoasa. Nu avem nici o problema reala. Cu toate astea am ajuns aici si nu il pot intelege de ce in continuare dupa tot ce a fost spus si trait nu ajungem sa gandim la unison in ceea ce priveste familia noastra. Pentru orice fiinta vie din lumea asta prioritatile sunt asa: familia, parintii si apoi resursa , chiar si la animale. de ce el are alta??


De ce acum cand casnicia noastra trece printr-un impas prefera sa inalte niste ziduri la tara, aproape inutile data fiind tensiunea dintre mine si tatal sau, cand ar putea-o amana ptr mai tarziu si sa stam un pic si impreuna. El zice ca face acele ziduri ca sa aibe conditii copii cand vor veni dar e constient ca nu va fi prea curand cand tatal saiu nici nu vrea sa ma mai vada vreodata pe mine si Maria dar mai ales sa stea sa ma asculte macar 10 minute. Fiindca oricate au fost zise de catre el nu pot sa uit ca si atunci cand nu am avut ne-a dat sau ca e tatal sotului meu si bunicul copiilor mei la care au si ei dreptul.


M-am saturat atat de tare de conflicte si tensiune incat am si obosit. Cineva zicea ca tes intrige si ca exagerez totul iar el e o biata victima. la inceput si eu am vazut lucrurile asa, de aceea am si ales sa raman langa el si sa il sustin. Dar de aici pana a ajunge bataia de joc a tuturor e cale lunga. E drept nici el nu a fost prea vinovat ca a ajuns in situatia aceea, dar eu?
Rufus , si eu am gandit la fel cand am zis ca mai dau o sansa si ma gandeam la ea chiar si inainte de a veni el sa zica ca e pierdut , ziceam ca de acea sansa se va putea agata in ragazul dat de lege pt amandoi, dar el se pare ca si-a obtinut-o fara sa fac apel la asta.


Sunt constienta ca intr-o casnicie nu greseste doar unul dar nici eu nu pot sa inteleg sau sa imi dau seama cu ce am putut gresi atat de tare ca sa imi zica ca nu ma mai poate iubi desi incearca de multa vreme.

A fost in stare sa imi zica ca alta femeie e mai fumoasa ca mine, ca o apreciaza ca mama mai mult ca pe mine iar a doua zi sa imi zica ca nu isi vede viata fara mine desi gandea altceva de luni intregi.

Rufus, nu vreau sa pun conditii, nu vreau sa imi zica ca iau si decizile in locul sau . I-am spus tot ce m-a ranit , tot ce m-a deranjat tot ce ma asteptam de la el, cred ca el trebuie sa cantareasca si sa aleaga ce vrea.Daca in optiunile sale este inclusa si o stare buna spirit nu pot decat sa ma bucur si sa merg mai departe, daca nu va trebui sa ma adun si sa pun punct acestui cerc vicios pana la urma.

Nu cred ca au ajuns fraiele in mainile mele cum spui tu, nici macar nu vreau si nu am vrut vreodata asta, dar i-am spus ce mai pot duce si ce nu, cred ca tot de el depinde daca vrea sa ma ia in serios sau sa mai forteze limitele in continuare.


In privinta celuilalt copil nu am zis niciodata: alege ori noi ori ele, nici macar pana hotaraste legea altceva. Ci doar sa i se acorde locul cuvenit in familia noastra. Iar familia noastra nu o poate include si pe mama fetitei indiferent ce crede oricine. Nu cred ca e asa de greu sa ii spuna ca la vizita fiicei sale ar putea sa ii dea spatiul cuvenit lui si familiei sale. Stiu ca eu nu am ce cauta acolo dar alta varianta nu era ca cei 2 acum 3 copii sa relationeze, dar nici sa mi se impuna prietenii nu accept sau sa tin si eu cont de parerea ei iar nu pot. Nu pot fi decat cel mult politicoasa, atat.

Iar daca familia lui , (socrii), vor mai mult astept sa fie el celcategoric- nu eu. Dar el nu vrea asta. Nu vrea sa se impuna in fata alor lui, ba chiar mai mult si mai trist e ca i-a incurajat si le sustine punctul de vedere atata timp cat si el dezvolta aceleasi afinitati fata de mama fetitei sale. Iar cu asta nu stiu daca am putere sau mai are rost sa ma lupt.


Eu una am mai dat o sansa dar vreau sa fie aici ca sa vad daca am irosit-o sau s-a meritat. Daca el in 3 ani si jumatate de casnicie nu a reusit sa ma convinga si mai rau sa se convinga daca sunt intr-adevar femeia langa care vrea sa parcurga drumul vietii eu nu stiu ce as mai putea face.

Problema e ca la ce s-a ajuns a iesit din sfera tolerabilului pentru mine si chiar peste principile mele de viata. Nu stiu si nu mai cred nici eu ca vreau sa iubesc un om care a fost capabil sa: ma loveasca - fiindca m-a impins si am cazut pana la urma- iar daca nu ieseam in clipa aceeea din cauza tipatului fiului nostru ma batea la propriu cu siguranta,inclusiv el recunoaste ca asta ar fi urmat, si asta in ce moment! : cand eram lauza dupa nasterea copilului nostru, abia iesita din spital si mergeam tinandu-ma de ziduri. Dar mai rau ca toate: a fost capabil sa spuna cuvinte grele legate de copil si sa refuze sa-si manifeste afectiunea fata de propiul copil timp de 2 luni in care adunat nu si-a tinut acel copil in brate macar un sfert de ora si asta ca s-a impus. Atata timp cat am ajuns sa ii sugerez un program de 10 min pe zi cu copilul sau iar el sa inteleaga ca " i-l bag pe gat" si de ce nu las lucrurile sa vina de la sine- chiar nu stiu ce mai poate fi de zis, inteles sau tolerat!
Recunosc urasc omul acela, nu pot intelege si accepta drept om un astfel de individ. Te atasezi de un pisic sau un animal de pe batatura dar nu vrei de propiul copil??? Este inuman zic eu!

Sincer prima data am ajuns sa imi pun intrebarea " ce fel de om e acesta care se poate lipsi oricand de un copil in favoarea celuilalt?" a fost inainte de a o concepe macar pe Maria, cand incercam sa discut cu el despre plecarea in Canada si daca intelege ce presupune asta pentru el - tatal, care lasa un copil in tara si cine stie daca il va mai putea vedea vreodata.

Acum pare sa se implice si cu a mica, vorbeste cu ea, o mai ia in brate dar parca nu e naturaldesi sustine ca aiubit-o din prima clipa si ca se juca pe furis.Cu toate astea de cateva ori a trebuit sa imi las treburile ca a mica plangea in patutz iar el se juca razand in hohote cu Andrei fara nici cea mai mica " sinchiseala" fata de a mica. Nic i macar nu venea sa ma anunte cum il rugasem. Mai responsabil era saracul Andrei care il mai punea sa o ia in brate sa nu mai planga si Andrei are doi ani jumate! Iar astazi cand l-a sunat moasa sa il intrebe data botezului nu a stiut sa i-o zica, a zis-o pe cea a vaccinului. Apoi am vorbit si eu cu el mi-a zis ca nu i-am spus-o desi era cu mine cand am hotarat-o cu preotul!! Ei bine nu m-am putut abtine sa ii zic: " am uitat ca am stabilit-o in perioada cand nu te interesa." Ei bine nu vreau sa ajungem nici asa: ne impacam, ne iubim , hotaram sa uitam si sa iertam tot dar la cea mai mica abatere sa ne scoatem ochii- si uite tocmai eu am facut-o prima!

Va spun sincer chiar gandul la ce s-a intamplat si am trait chiar si doar in acea seara cand ne despartisem, ma sperie azi. Cum sa fac sa ma abtin si sa cantaresc lucrurile doar de aici inainte?

Sunt constienta ca nu mai am increderea de altadata in dragostea lui, ca mi-e teama ca totul e pentru a-si pregati mai bine terenul pt tot ce poate fi mai rau. Dar de ce nu pot inceta sa gandesc ce e mai rau? Ma incanta tot ce e acum dar cand e acasa, cum pleaca incep sa ma tem iar ... Mi-e teama ca aceste mangaieri, sarutari, vorbe calde si stare de bine le voi plati foarte scump candva iar toata linistea asta sa nu fie decat ce de dinaintea furtunii.


Da recunosc, tampita, nebuna, naiva,disperata, poate chiar proasta eu vreau sa imi petrec toata viata alaturi de el, de barbatul cu care m-am casatorit, cel care l-am simntit atat de aproape de sufletul meu chiar si cand eram doar prieteni, cel pe care l-am apreciat mereu nu cel care m-a speriat si m-a socat atat de tare in ultimul an jumatate de casnicie. Il vreau pe el dar nu sa traiesc asa mereu: cu teama ca imi pregateste ceva rau. Nu cu teama ca totul e o farsa. Vreau sa traiesc frumos, nu vreau sa ma imbolnavesc si sa nu imi mai pot creste frumos nici copii.

Vreau un camin si confortul acela pe care ti-l poate oferi doar familia in viata asta. Acel confort emotional , psihic , fizic si chiar financiar. Vreau sa stiu ca asa cum ma pot baza pe existenta responsabilitatilor din viata mea ma pot baza si pe prezenta lui efectiva cu tot ce o implica: sprijin, respect, prietenie, apreciere si de ce nu si un strop de tandrete. Vreau o viata normala, armonie ,macar acasa fiindca probleme vor aparea la tot pasul. Vreau sa nu ma simnt mai singura decat daca as fi asa. Vreau prea mult?

I-am spus si lui asta. O stie si nu doar de acum cand am ajuns dincolo de limitele suportabilului. Nu vreau decat ca zilele noastre sa aibe parte de normalitate: sa ne trezim dimineata impreuna , sa ne bem cafeaua si sa ne organizam timpul astfel incat sa ne putem face amandoi si treburile dar sa ne ocupam si de copii iar cand dorm ei sau printre picaturi sa ne mai rezervam un ceas pe zi macar si pentru noi si cuplul nostru macar acum cat suntem inca la inceput si inca tineri. E mult? Pentru mine a devenit mult si asta cam de prea multa vreme zic eu. Cu toate astea eu inca o mai vreau , inca mai sper ca va deveni candva si pentru mine o banalitate.Si nici macar nu cred ca e anormal sa vreau toate astea in contnuare iar asta pt ca si eu sunt om si asta vrea de la viata oricine pana la urma. Sunt sigura ca asta vrea si el dar sper ca tot cu mine.

Multi ma intreaba aici de ce am vrut sa mai fac inca un copil tot cu el avand in vedere cele intamplate, va spun eu de ce: fiindca mi l-am dorit si l-a dorit si el altfel nu ar mai fi azi . Am dorit sa imi vad copii jucandu-se impreuna, am dorit sa stiu ca atunci cand nu voi mai fi vor avea cui sa ceara un sfat, un sprijin sau macar sa zica un la multi ani de sarbatori, am vrut ca macar cu atat sa raman dupa acesti ani daca se vor dovedi candva pierduti. Fiul meu e foarte atasat de taicasu, eu nu stiu ce imi rezerva viitorul cu sau fara el, dar ei vor fi mereu copii mei nici de pe certificatul lor sau din viata lor nu ma va putea sterge cineva vreodata, nici macar tatal lor sau legea. Alt barbat nu voi mai avea curaj sa accept vreodata in viata mea, cel putin nu asa- casatoriti. Nu vreau sa imi expun copii pe viitor la nici un risc si mai rau ca orice nu vreau sa risc sa ii pierd sau sa ajunga sa creasca cu complexe datorita mie cel putin.


Vreau o famile completa e adevarat, dar vreau cu omul acela pe care eu ma incapatanez sa cred ca l-am cunoscut asa cum este el de fapt, de aceea efectiv nu stiu de ce nu ma mai poate face sa cred iar in el. Altfel ma lipsesc de ideeea de cuplu si rezum ideea de familie doar la copii si la mine. Pt asta i-am mai acordat o sansa. Fiindca daca nu va reusi sa o foloseasca (si amandoi va trebui sa nu o irosim), eu sigur nu voi mai accepta sa imi traisc viata ca in ultimul an jumatate chiar 2 . Va trebui sa ma adun si sa ma lipsesc de el. Efectiv nu mai pot si nu mai vreau sa traiesc cu toata nebunia asta si mizeria ei . Nu vreau sa mai expun copii la asa ceva. Nu vreau nici sa ma imbolnavesc si nici sa ajung sa imi pierd controlul. Ei au nevoie de amandoi ca parinti dar lucizi, responsabili si asta toata viata noastra macar.

Ma doare si mana de la atata scris! Sper sa aveti rabdare sa si cititi :) si poate sa imi mai lasati si voi un gand ! Nu conteaza daca sunt dure sau nu punctele voastre de vedere, pentru mine sunt importante si ma ajuta sa vad cum stau si cu un pic de obiectivism! parerile diferite de ajuta sa vezi situatia si sub aspecte diferite! Iar uneori mai e nevoie si de cate un dus rece ca sa te constientizezi!

BalMascat spune:

mie imi pare rau pt ce traiesti tu. iti inteleg dezamagirea, cate expectatii ai avut si cate vise cand ai intrat in aceasta caznicie.
problema care o vad eu e ca tu inca mai visezi la ele...desi nu prea au cum sa se realizeze. situatia e asa cum e, si din pacate nu sunt prea multe de schimbat. ori de acceptat, ori de iesit din relatie.
mie viata mi se pare prea scurta pt asa o complicatie in care tu ai picat nevinovata. din toate visele avute, ai 2 copii minunati, care au nevoie de o mamica linistita. si de o situatie mai putin covarsitoare pt toata lumea. nu stiu din pacate ce ar simplifica relatiile. dar sunt prea multe personaje, prea greoi si complicat totul ca sa poata iesi bine pt toata lumea implicata.