Reactia rudelor
Raspunsuri - Pagina 5
iepumic spune:
Simo, poate n-ar fi rau sa povestesti pe scurt care e treaba cu gelozia prietenilor, asta daca vrei, desigur. Ma gandesc ca ne-ar ajuta si pe noi, celelalte, sa depistam din timp comportamentele care denota gelozia asta si am putea sa ii tinem pe copiii nostri departe de reactiile ciudate ale unor oameni pe care noi ii consideram prieteni.
simo_75 spune:
iepumic-de ex- mergem cu ei in parc da? ei avand un copilas dragalas dar cam nervos 
.Cere o banana,i se da (fara te rog frumos fara nimic ) ,Alex al meu imi cere si mie (evident asa sunt copii) dar la modul Mami,te rog frumos vreau o banana....reactia??? Saracul copil e traumatizat cu regulile astea de politete......daca era al vostru poate nu faceati asa......poftimm???????am zis eu.....pai regulile se aplica la orice copil.
Plus ca vin la noi se uita la jucarii,la lucruri si ne intrebau- de unde le-a primit,cine i le-a adus???Adica ceva de genul daca copilul meu e adoptat primeste din mila..nu ca le cumparam noi...
Plus ca se enervau ca Alex mananca singur,nu facea pipi in pampers desi era micutz,ca vorbea fff bine pt varsta lui etc etc si atunci incepeau cu faze ca noi nu am trecut prin nopti nedormite ca ei,ca Alex era marisor cand l-am luat,ca nu am alaptat 
etc etc....
Daca vedeau ca-i cumparam ceva se duceau imediat si luau si ei si veneau la noi si ne spuneau ca ei pentru copilul lor fac totul dar ca noi trebuie sa facem ca deh!vin cele de la asistenta si trebuie sa avem de toate....nu ca pentru copil facemm..si multe multe pana am spus STOP! i-am rugat politicos odata sa iasa afara din casa si de atunci GAME OVER.
Nu fac concurenta cu copii nimanuo,fiecare ii creste in felul lui ,cum poate financiar si de asemenea nu fac diferenta daca e adoptat sau nu....
Si inca o chestie- erau gelosi ca Alex seamana cu mine si se tot minunau si odata mi-a spus ea....Simo dar esti sigura ca nu e altceva inafara adoptiei??Adica ca daca am avut o relatie extraconjugala si ma intelegeti voi.......
nu am crezut in viata mea ca niste oameni se pot schimba asa intr-o fractiune de secunda.....am fost prieteni 15 ani!!!!erau super ok dar gelozia i-a facut sa fie rai si invidiosi.
cam asta e Iepumic........niste cuvinte insa nu pot descrie ce simteam eu.......dar am preferat sa-mi tin copilul la distanta si sa las prietenia cu ei...
danaionela spune:
Si noi am avut nite mici probleme, dar spre fericirea mea este ca nu ne erau prieteni apropiati ci niste parteneri.. Ei au doi gemeni fetita si baiat, si tot timpul cind ne intilnim imi bate apropo ca nu-mi dau seama ce inseamna apropria cu propriul copil, si cum se simte el cind este pus la sinul mamei. Sau vai ce apropiere este atunci cind pui copilul mic pe pieptul tau gol. Eu i-am igonorat, poate si pentru faptul ca nu ne intalnim foarte des, sunt mindra de puiutele mele si nu se merita sa-mi consum nervii cu niste oameni incuiati.
Si apropo de rude care nu prea sunt incantate de acest episod. CUmnata mea era in parc cu fetitele mele. Linga ea a venit o bunica si a inceput sa se bage in vorba cu ea. Primul lucru care i-a spus este ca nepotica ei este adoptata si are un comportament mai urat pentru ca au adoptat-o de la 3 ani, acuma avea in jur de 5 ani, si in plus este si de etnie roma.
Cumnatamea a ramas putin mirata de reactia bunicii, mai ales ca fetita se comporta normal pentru virsta ei si nu era cu nimic mai prejos fata de alti copii.
Atunci a intrebat-o de ce spune ca nu este educata si ar apucaturi de tigan si raspunsul a fost "Observa tot ce este negativ, daca de exemplu umbla cineva in tomberon ea intreaba de ce persoana respectiva umbla acolo", plus alte motive inchipuite de bunica. In concluzie vroiam sa va spun ca sunt chiar foarte multi in familie care nu accepta un copil infiat si atunci cind il ":accepta de ochii lumii"incearca sa observe la el numai lucrurile negative, cu toate ca acele lucruri sunt normale pentru niste copii de virsta lor..
Ale mele mereu ma intreba de ce copii nu au ce minca, sau de ce parintii ii trimit la cersit.
analias spune:
Danaionela, chiar in parculetul unde merg eu cu fetita este un asemenea caz: vine des o fetita care are trasaturi de mongolez cumva, ma rog ceva asiatic. Are vreo 9-10 ani si mie mi se pare dulce foc. Oricum fetitei mele ii place mult sa se joace cu ea, iar eu nu am nimic impotriva pentru ca nu am vazut niciodata nimic care sa ma ingrijoreze la ea. Uneori vine cu mama, care este o doamna foarte linistita si draguta si atunci nu apare nici un conflict. Alteori vine insa cu bunica pe care nu o aud decat: 'Fetito, nu mai face asa. Fetito, ai grija. Tu esti normala, fetito?' etc M-a socat ca i se adreseaza doar cu 'fetito', cateodata cu 'mai', dar nu ii spune niciodata pe nume. Am aflat de la persoane care le cunosc mai bine ca mama a adoptat, fiind necasatorita, cu ani in urma si bunica (mama mamei, in casa careia locuiesc toate 3) nu a fost de acord. Nu stiu daca nu i-a placut copilul acesta in mod special sau ideea adoptiei in general, dar oricum streseaza foarte tare fetita. Care JUR ca este mai cuminte decat a mea! De cate ori am intalnit-o eu mi s-a parut un copil foarte educat, normal psihic si cu un temperament foarte frumos. Bunica chiar mi-a zis o data sa o invat pe fetita mea sa nu ii mai dea bicicleta, pentru ca e stricatoare si i-o distruge. Eu am vazut ca merge cu mare atentie, nu baga viteza niciodata (in timp ce pustoaica mea goneste de-a dreptul si pune niste frane de iti sta ceasul) si i-am spus ca nu e nici o problema, doar jucariile sunt facute sa fie folosite, nu pastrate ca niste bibelouri.
In ceea ce priveste reactia rudelor sau a prietenilor ... am avut si eu parte de cateva reactii, insa nu le-am dat mare atentie. Prietena mea cea mai apropiata s-a pastrat cumva distanta pe perioada vizitelor, iar in ziua cand am adus fetita acasa mi-a spus ca sorry, dar ea nu crede in acte de caritate si crede ca ar fi mai bine sa nu ne mai intersectam sau macar sa asteptam sa mai creasca copilul si apoi sa ne mai vedem doar noi doua. A pus totul intr-un email ... la care eu nu m-am obosit sa raspund. Nici ea nu a mai zis nimic de atatia ani, asa ca am considerat ca sunt momente in care trebuie sa spunem pur si simplu 'la revedere'. In rest, toata lumea (prieteni, colegi, vecini, parteneri de afaceri, etc) a primit copilul cu bratele deschise; poate a contat mult si faptul ca o mare parte din cei care ma cunosc sunt cetateni straini.
In familie doar 2 veri (frati) au considerat ca nu accepta sange strain in neam si au incetat relatiile cu mine. Restul familie a fost de la bun inceput alaturi de noi. Le-am 'permis' si lor sa nu aiba de-a face cu 'sangele strain'. Doar nu o sa ma pun in genunchi sa ma ierte? Nu de alta, dar nu prea am timp.
simo_75 spune:
stiti cum e pana la urma? eu nu cersesc dragostea nimanui pentru puiul meu, e suficient ca il iubim la nebunie ,el ne iubeste la fel si suntem o familie fericita!
am noroc cu rudele care il iubesc enorm si sincer ,in rest nimic nu mai conteaza...si credeti-ma ca daca ar fii existat si rude care nu-l acceptau atunci insemna ca nu ne accepta nici pe noi si atunci la revedere.
mai am o colega la job care tot spune ca ea nu ar putea creste copilul altuia...asa si? am intrebat-o daca i-a propus cineva treaba asta? a zis ca nu..pai si atunci...vorbim asa ca sa vorbim ca astia sunt oamenii.
eu cred ca important este ce avem noi in casa noastra,restul.......nu mai conteaza ca nu ne ducem la usa lor sa le cerem nimic.
simo_73 spune:
SIMO_75, acestia despre care povestesti tu, nu sunt prieteni (as zice eu ce sunt, dar mai bine ma abtin), foarte bine ai procedat cu ei cand i-ai poftit afara din casa.
"In viata nu e suficient ca ai ales drumul cel bun. Daca nu mergi repede inainte, te calca in picioare cei care vin din urma."
(Will Rogers)
simona
simo_73 spune:
Buna dimineata, fetelor,
Cand eu si cu sotul ne-am hotarat sa adoptam un copil nu ne interesa cum o sa reactioneze rudele, nu vorbisem nici cu parintii.
Dar cand am vazut ca trebuie caracterizari si din partea lor, am zis asta este, o sa le spunem, singura persoana de care eram siguri ca nu o sa zica nimic era mama mea, dar spre surprinderea noastra nici soacra nu a avut nimic de obiectat.
Sincer la celelalte rude (matusi, unchi, veri) nici nu le-am spus si nici nu ne intereseaza ce zic.
Ma intristez cand vad pe forum ca sunt perechi care nu sunt sustinuti de parinti.
"In viata nu e suficient ca ai ales drumul cel bun. Daca nu mergi repede inainte, te calca in picioare cei care vin din urma."
(Will Rogers)
simona
erato spune:
Important este ce ne dorim noi, nu ce zic parintii, familia, prietenii. Noi am luat hotararea de a adopta fara a consulta pe cineva, apoi le-am spus tuturor de hotararea noastra. Intr-adevar, familia nu e de acord. Si acum ce sa fac? Sa renunt? Niciodata!Eu nu renunt la visul meu de a deveni mama pt ca nu vrea mama mea sau nu vrea soacra. Viata mea nu o traieste nimeni si voi fi mama asa cum imi doresc!
simo_73 spune:
cum sa renunti, Erato, in niciun caz.
nu mai retin, ai depus dosarul?, ai inceput deja vizitele?
"In viata nu e suficient ca ai ales drumul cel bun. Daca nu mergi repede inainte, te calca in picioare cei care vin din urma."
(Will Rogers)
simona
erato spune:
Da, am depus dosarul, suntem o familie atestatata din luna iunie si asteptam, asteptam, asteptam...Mai ales, eu...Si nu e moment al zilei in care sa nu ma gandesc ca undeva e un copilas care ma asteapta sa-i fiu mamica.