Cum ati devenit parinti?

MaraAnisia spune:

Totul a inceput intr-o perioada in care eram foarte nefericita fiindca din viata noastra lipsea ceea ce ne – am dorit amandoi enorm de mult inca de acum 9 ani cand ne-am casatorit: un copil. Se implineau 4 ani de cand lucram la proiectul bebe si nu aveam nici un rezultat. De curand, mai ales din cauza pierderii primei sarcini obtinute natural (din fericire, pierderea a avut loc la 5-6 saptamani, inainte de a produce mari traume), imi incoltise in minte ideea de a adopta. Aceasta venea si dintr-o ratiune egoista, aceea ca daca as mai obtine alta sarcina, prin pb mea de sanatate (uter dublu) sansele de a o pierde,si chiar la luni mari, si apoi de a ajunge acasa cu mainile si mai ales sufletul goale ma ingrozea. Astfel ,desi varsta ne permitea inca multi ani de incercari, dar de fapt multi ani de suferinte si nefericire, am inceput sa discutam impreuna despre aceasta optiune si am concluzionat ca este modul nostru de a deveni parinti, de a ne revarsa toata iubirea intr-un copilas. Am avut o prima intalnire la protectia copilului, pt a ne lamuri cu ce se mananca adoptia in Romania. Intr-o zi de vineri din noiembrie, cautand pe net informatii despre adoptie, am gasit pozele unor minunatii de fetite – erau exact ce visam eu – blonde si cu ochi albastri. Instant au inceput sa-mi curga siroaie de lacrimi pe obraz de emotie pt povestea acelor copii – era povestea celor de la VP. Imediat ce m-am intalnit cu sotul, am inceput sa-i povestesc de-avalma tot ce mi se intamplase si ce descoperisem eu! M-a ascultat,calm, si apoi mi-a spus ca asta era asul din maneca lui, era surpriza lui, ceea ce urma sa-mi propuna, stiind povestea VP de la o buna prietena care trecuse printr-o experienta acolo. Incredibil, mi-am zis, asta trebuie sa ne fie destinul. Duminica, de Sf. Mihail si Gavril am plecat in prima noastra vizita la vp. Ajunsi acolo, acelasi rau de lacrimi care m-a napadit cand am vazut pozele, ma ataca din nou, fara nici o sansa de a ma opri – ce sa mai, emotii enorme la vederea atator copii la biserica din sat. deodata am zarit una din fetele care-mi zambise frumos din spatele monitorului, era chiar ea, Doamne ce mare se facuse, alerga strengareste pe ulita satului si din cand in cand ne arunca o ocheada, banuind parca, precum multi altii care ne priveau de la distanta, care era scopul venirii noastre acolo. Apoi aveam sa intelegem de ce toti ceilalti stiau motivul pt care ne aflam acolo: fiind un loc cu multi copii, parasiti, familiile fara copii auzeau de acel loc si alergau manati de gandul, speranta, ca acolo isi vor intalni minunea mult asteptata. Am fost acolo de mai multe ori, “milogindu-ne” de parinte sa ne dea voie sa adoptam unul din copii – noi ne indragostiseram de 2 fetite care acum crescusera dar erau la fel de frumoase – una din ele am observat ca fusese luata de o femeie din sat (nu stiu situatia juridica!!!) iar cealalta era inca acolo (avea 8 ani), chiar in prima casa in care am fost dusi sa vedem copii. A fost ceva incredibil cand am vazut-o – nu-mi venea sa cred ca am fost dusi chiar in casa unde era ea – fetita visurilor noastre, la acel moment. Era frumoasa, sfioasa, rusinoasa, sau poate satula de atatia “posibili” parinti care trecusera pe acolo fara a o lua acasa si pe ea. Tot acolo ne-am lipit de inca 2 copilasi – un baietel de 8 ani si o fetita de vreo 3 ani jumate. Doamne, ce potrivire reciproca a fost pe noi, era incredibil. COPIILOR DE ACOLO LE DATORAM FAPTUL CA AM LUAT ATESTATUL, EI AU FOST MOTIVATIA NOASTRA DE A MERGE MAI DEPARTE PE DRUMUL ASTA. Din pacate, acest episod din vietile noastre a ramas doar un episod (f important) f trist pt ca desi am facut tot ce ne-a stat in putinta pentru a salva macar un sufletel de suferintele vietii fara parinti, nu am reusit, nu am fost lasati.

si uite asa, tot cercetand metode de a lua copii de acolo, tot dand telefoane in stanga si in dreapta, (eu citisem ca nu sunt copii adoptabili in sistem si eram sigura ca noi vom fi cei care ne vom gasi sufletelul) in aprilie ne – au sunat cei de la DGASPC si ne-au chemat sa ne arate o fetita. nu i-am dat prea mari sanse fiindca descrierea ei era prea frumos sa fie adevarata . dar evident ca ne-am dus sa o cunoastem si ne-am lipit . Era o fetita foarte dragalasa, feminina, lipicioasa, isteata, vorbareata si avea numai 3 ani si 8 luni. si era si zodia Fecioarei, ca si mine (era exact ceea ce mi-am dorit dintotdeauna, la inceput chiar am incercat sa “planificam” nasterea astfel incat sa fie aceeasi zodie cu mine. Cat egoism! Si totusi viata mi-a aratat cat de bun este Dumnezeu cu noi, si ne sadeste in suflet sentimente si dorinte care, la un moment dat, se implinesc intr-un mod minunat). Am lasat destinul sa aleaga pt noi si a ales exact ceea ce ne-am dorit. Sau poate noi ne-am dorit ce a ales DD pt noi.

Am vazut-o, ne-am imaginat cum ar fii sa fie a noastra, ne-a placut ce ne-am imaginat si am mers inainte cu pasi marunti si stabili. Ne-am interesat de ea, am studiat dosarul ei, am fost destul de rationali si rabdatori de-alungul celor 2 luni de vizite saptamanale (acum ma uit la ea, o iubesc din tot sufletul si nu-mi dau seama cum reuseam sa rezist de la o intalnire la alta fiindca de cand a venit acasa nu ne-am despartit nici macar o zi. Si se implineste 1 an in curand, cel mai frumos an din viata noastra de familie.
Este cel mai iubitor copil, imparte totul, “iubeste pe toata lumea,chiar si pe cei pe care nu-i cunoaste”, asa cum spune chiar ea. la gradinita s-a adaptat imediat, si-a dorit enorm sa mearga la gradinita. Iar cu familia ce sa spun, este febletea tuturor, bunicii o rasfata, toate rudele sunt pur si simplu fermecate de ea.aproape ca noi nici nu mai existam,toata lumea se invarte in jurul ei, iar casa rasuna de chiotele ei. Dar e atat de frumos sa faci parte din universul nesfarsit din sufletul unui copil…
Acum viata noastra are un sens, suntem impliniti, fericiti, si avem viata de “rutina” a parintilor: gradinita, parc, teatru de papusi, excursii, vacante, vizite, povesti seara la culcare, poezii si cantece, jocuri si jucarii, discutii despre “cornitele” care rasar din cand in cand, si multe, multe poz(n)e.

Multumesc foarte mult tuturor celor care si-au scris povestile, grijile si piedicile aici, v-am urmarit mereu, am plans la povestile emotionante, ce sa mai, ati fost o parte din decizia de a merge pe acest drum si va multumesc din suflet.

Cat despre povestile de mai sus, am plans citindu-le si m-am bucurat ca avem si noi parte de o astfel de minune, fiindca daca nu aveam fluturasul nostru ati fi reusit sigur sa ma convingeti sa adopt.

subscriu si eu la cele spuse de Tzuni . este adevarat, datoram si parintilor biologici faptul ca le-au dat sansa de a trai,iar prin asta ne-au dat noua sansa de a deveni parinti.

Mara, mami de fluturas Irina

Cu Dumnezeu in gand

"Unde este Dumnezeu, acolo este tot binele. Unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele."
Sfantul Dimitrie al Rostovului

erato spune:

Ce poveste frumoasa MaraAnisia. Mi-au dat lacrimile, dar de fericire si emotie.
Subscriu si eu la ce a zis Tzuni referitor la mamele naturale care aleg sa-si dea copiii spre adoptie. Nu sunt deloc de acord ca o femeie care isi naste copilul sa nu-l creasca, dar decat sa faca avort, asa are posibilitatea sa faca o alta familie fericita si nu l-a lasat cine stie pe unde, ci l-a lasat la loc cald in maternitate sau in grija DPC-urilor. Le multumesc pe acesta cale ca au reusit sa faca familii fericite.

Vreau sa fiu mama

marumiha spune:

PT.toate mamicile ,ce povesti frumoase si ce mamici fericite.
Tzuni-

Nu cred ca are cineva pt.ce sa te judece ,poate sa te felicite si sa te ia ca ex.Ce mult imi plac oamenii hotariti ,mai ales femeile care au curajul si reusesc sa traiasca pe picioarele lor ,independente.
Complimente din partea mea!Ai o fetita minunata.


mami di Marco

Poze

simo_75 spune:

maranisia- draga mea prietena,mai tii minte cand eu eram langa printul meu si vorbeam prin sms-uri??Erai atat de fericita pentru mine!!!si uite ca la putin timp dupa mine D-zeu ti-a daruit o printesa frumoasa si dulce foc!!
Tin minte cum ne incurajam una pe alta si acum vorbim despre copii nostri!!!despre poznele lor,despre iubirea lor...
Fetelor care sunteti la inceput de drum va doresc sa veniti cat mai repede aici cu povestea voastra!Sunt sigura ca vor fii la fel de impresionante!!!
erato- da acea d.na m-a contactat.

dacris77 spune:

marianisia, ce inseamna vp? cum s-a putut realiza acest lucru? adica mi-ar placea si mie sa merg la o biserica unde sunt copii si sa vad care e treaba acolo. tzuni, palaria jos! succes in educarea fetitei! nu v-am mai scris nimic pentru ca sunt intr-un moment de bulverseala- sotul meu vrea sa mai incercam pe cale naturala pana iese atestatul, adica peste o luna. Nu am facut cine stie ce tratamente ptr sarcina, nu imi place sa ma duc pe la doctori, dar dupa 2 ani de incercari si niste controale nu am ramas gravida, deci nu s-a eliminat complet posibilitatea de a ramane gravida. Maine fac testul de sarcina si stiti ceva? sper sa iasa negativ!

deya spune:

dacriss cred ca vp e Valea Plopului.

Cum a iesit testul? Nu am inteles de ca ai zis ca ai vrea sa fie negativ.

asi spune:

Sa va traiasca puiutii mamici fericite , iar voi cele care asteptati sa va vina randul cat mai curand la poveste!
Povestile-s minunate si emotionante , dar cel mai important e ca descriu un lucru minunat -cum devine o femeie MAMA.



Ei sunt norocul meu : Razvan si Maria
Cand Dumnezeu iti inchide o usa , intotdeauna iti deschide o fereastra.

danaionela spune:

Simo, MaraAnisia,Tzuni,Asi va felicit pentru aceste minunatii. Exact asa cum a spus si ASI fiecare avem propria poveste dar sfarsitul este acelasi bucuria de a deveni parinti. Cu siguranta sunt cei mai destepti si frumosi copilasi , sunt copilasii care stiu sa aprecieze cu adevarat ceea ce inseamna o familie. Poate acum nu inteleg, unii dintre ei sunt micutzi, dar cu timpul isi vor da seama. Una din fetitele mele mi-a spus intr-o zi " Mami noi sutem norocoase ca voi ne-ati gasit, dar ce se intimpla cu copilasii care nu au parinti? Putem sa-i luam si pe ei acasa?" Si cind te gindesti ca acest vorbe sunt spue de o fetita de 5 anisori, mi-am dat seama ca sunt o mamica norocoasa.
De cind le am pe ele au fost doua evenimente foarte emotionate si anume:
- cind le-am facut slujba pentru copilasi adoptati, care a fost minunata.
- la serbarea de 8 Martie. Am avut atitea emotii si ma uitam la ele cit de frumos cintau si cum se uitau in ochisorii mei. Puneau asa de mult accentul pe cuvintul mama....
Asa ca trebuie sa plecati la drum cu mult curaj, nu va uitati in stinga si in dreapta si nu in ultimul cont nu tineti cont decat de ceea ce simtiti voi si partenerul vostru.
Tzuni nimeni nu trebuie sa te critice ci din contra. Esti un model pentru multe alte fete care din anumite motive sunt singure si nu stiu ce sa faca cu copilul.
Intradevar si eu am zis de multe ori ca ii multumesc mamei lor ca le-a lasat sa traiasca, ca a facut ceea ce a considerat la acel moment ca este mai bine pentru ele. Stiu ca avea o situatie destul de dificila, si uneori ma uit la ele cum fac diferite mofuturi sau cum se alinta si ma gindesc la sora lor mai mare (care a fost data in plasament la bunici pentru a-si creste veniturile familia), sicare poate in clipa respectiva nu are ce manca sau cu ce sa se imbrace.
Va pup

MaraAnisia spune:

Simo, sigur ca tin minte,chiar zilele trecute am recitit sms-urile dintre noi de acum 1 an si retraiam minunile infaptuite cu noi doua. ce mult a contat sprijinul reciproc si iti multumesc din suflet pt asta .

dacris, da, este vorba despre Valea Plopului.

danaionela, mami curajoasa de 2 minuni.dupa cum ai spus si tu, emotia este sentimentul care ne copleseste in fiecare zi alaturi de puii nostri, care spun niste vorbe de ramai cu gura cascata.

Asi

tot referitor la povestea noastra as vrea sa incurajez fetele aflate la inceput de drum spunandu-le durata tuturor etapelor prin care am trecut noi: sept 2009 - prima vizita de informare la DGASPC, noiembrie 2009 - depunere acte dosar atestat, ian. 2010 - obtinere atestat, aprilie 2010 - prima intalnire cu printesa noastra, iunie 2010 - am luat-o acasa, ian. 2011 - obtinere certificat nastere.

de asemenea, as dori sa multumesc si echipei noastre de la DGASPC pentru ca ne-au "potrivit" cu Irinuca,desi stiu ca lucrurile se desfasoara de fapt acolo Sus undeva, dar si prin bunavointa oamenilor.

Mara, mami de fluturas Irina

Cu Dumnezeu in gand

"Unde este Dumnezeu, acolo este tot binele. Unde nu este Dumnezeu, acolo toate sunt rele."
Sfantul Dimitrie al Rostovului

erato spune:

Mara Anisia, totul s-a desfasurat relativ repede la tine: la un an de la iesirea atestatului ai avut certificatul de nastere al fetitei.

Vreau sa fiu mama