Cum ati devenit parinti?

Am deschis acest nou subiect cu dorinta de a reuni aici cat mai multe povesti de succes, de a incuraja viitoarele mame aflate la inceput de drum (cum sunt si eu). Pe mine fiecare poveste ma convinge inca o data ca aceasta e calea mea si-mi da puterea sa astept, sa sper si sa lupt pt a deveni mama.Va rog sa nu ocoliti nici problemele si nici felul cum au intrat in viata vostra copilasii si cum v-au schimbat viata.

Vreau sa fiu mama

danaionela spune:

Cum am devenit parinti? A fost atat de greu dar s-a finalizat atat de frumos. Povestea noastra a inceput acum cativa ani si anume prin 2005 cind am vrut si noi sa avem un copil. Am facut investigatii peste investigatii si timp de 2 ani toti doctorii ne-au spus ca nu avem nici o problema si sa asteptam. Dupa 2 ani am intilnit un doctor care ne-a repetat o parte din investigatii si am depistat ca aveam trompele infundate. DUpa laparoscopie a inceput iar nebunia cu investigatiile si tratamentele. Am facut insamantari artficiale, fertilizari in vitro, care au condus la nereusite si la sarcini pierdute. A fost dezastruos, si acuma ma intreb cum am putut face atitea si cum am putut trece de fiecare data peste un esec.
In septembrie 2009 dupa ultimul FIv si ultima sarcina pierduta mi-am zis ca nu mai are nici un rost sa ma chinui, cind poate menirea mea este sa schimb viata unui copil. Atunci ne-am hotarat si am inceput sa facem demersurile pentru adoptie. Cu toate ca am, avut unele probleme Dumnezeu a fost de partea noastra si le-am rezolvat imediat si dupa 2 saptamini de cind ne-am hotarat ca vrem sa adoptam am depus actele. Totul a mers snur, toata lumea ne-a ajutat, si cind spun toata lumea chiar toata lumea ( pornid de la politistul care ne-a primit actele pentru schimbarea buletinilor ca avem adresele in alt sector, pina la AS de la sector). Intradevar atestatul l-am avut in mina la mai mult de 60 de zile, si asta din cauza ca am prins sfaristul de an , sarbatorile, alegerile si restul nebuniilor.
La inceputul anului am primit atestatul. si dupaciteva zile am fost sunati. Cind am primit telefonul m-am gindit ca cei de la directie mai vor ceva acte, dar in schimb mi-au spus ca este o fetita care sa corespunda cerintelor noastre si m-a intrebat daca vreau sa-mi trimta pozele. Cind am primit pozele am vazut ca nu era vorba despre o fetita ci despre doua fetite minunate. Mi se parea cele mai frumoase fetite , una semana foarte mult cu sotul meu. Cind am vazut pozele am zis ca le vreau, nu mai conta nimic. Coincidenta sau nu pe una are numele sotului si cealalta numele mamei. In plus dintotdeauna mi-am zis ca daca o sa am o fetita sa o cheme Stefania si uite asa Dumnezeu a avut grija si de asta. Am depus cererea sa le vedem la DPC-ul de unde apartineau ele si dupa cateva zile am primit aprobarea sa le vedem. Problema mare a fost ca in seara respectiva a inceput o ninsoare de toata frumusetea, cu strazi blocate. Din acest notiv nu am putut sa plecam in ziua respectiva, dar a doua zi am luat-o din loc.Off ce a nins , dar DUmnezeu iar a avut grija de noi, dupa ce treceam noi se inchidea portiunea respectiva de drum. Am mers incet, dar fericiti ca o sa ne vedem piticutele. Am stiut de la inceput ca o sa fie bine. Zapada ne-a adus mereu noroc pina in acel moment si in plus toate evenimentele importante din viata noastyra s-au intimplat pe viscol si zapada. Parintii nostri ne-au zis ca ne-am nascut pe un viscol si o zapada ca nici nu stiu cum au ajuns la materniate sa ne nasca ( mama nici nu a mai ajuns acasa la Bucuresti, ci m-a nascut la tara unde era in concediu la parinti. Cind ne-am casatorit a fost la fel, tot zapada si viscol, asa ca .. si acuma era normal sa fie la fel.
In seara cind am ajuns ne-am cazat la un hotel si dimineata la prima ora eram in fata la DPC. Acolo doamnele dragute ne-au prezentat istoricul fetlor. La un moment ma uitam peste dosar si incercam sa-i explic sotului ceva. In clipa respectiva m-am uitat pe geam si am vazut ca au coborat dintr-o masina 2 mogildete care se tineau de mina imbracte cu niste gecutze roz. Cred ca aceasta imagine nu o sa o uit niciodata. Cind au intrat in camera unde eram erau asa de speriate, nu stiau ce se va intimpla.Aici cei de la DPC ne-au ajutat foarte mult, au stiut cum sa faca sa interactionam cu ele. Au fost citeva ore minunate, si am simitit ca sunt ale noastre. Ne-am jucat impreuna, sotul meu a desenat impreuna cu ele. Ii priveam pe toti trei si nu-mi venea sa cred. Eram asa de aproape sa devenim parinti, si noi nu stiam... De atunci viata noastra s-a schimbat. Au urmat vizetele , termenele le tribunal si luatul acasa. AM venit acasa pe la mijlocul lui martie, era nopate cind au ajuns. La inceput au plins, vroiau in casa lor, nu intelegeau foarte bine de schimbarea care va avea loc. Ele au stiut ca or sa vina la noi, dar cine stie ce era in capusorul lor. Erau asa de speriate... Din aceea clipa am simtit raspunderea pe care o aveam. In primele luni eram asa de speriati. Cred ca in prima luna nu am dormit mai mult de 2 ore pe noapte. Eram disperata....,
Dupa citeva zile au inteles si ele pozitia lor in noua familie. Una a acceptat mai greu, cealalta a acceptat imediat noua schimbare. Uneori le surpindeam ca se uitau pe geam. Cind am plecat de la maternala le-am spus sa-si aleaga o stea,si aceea stea este maternala. A fost greu la inceput, dar a meritat fiecare efort. AU fost nopti in care plingeam si imi spuneam ca nu o sa reusesc niciodata si nu o sa fiu o mama buna. Toate aceste temeri au luat sfarsit in clipa in care au vebit amindoua de gatul meu si mi-au spus " mami esti o mamica minunata si noi in sfarsit avem o familie fericita" De atunci in fiecare zi aud " mami te iubesc" si primesc o multime de pupicuri. Mami te iubim pina la cer si inapoi, mami esti in inimioara mea si multe alte declaratii de dragoste facute de niste ingerasi.
Si acuma dupa un an declaratiile sunt mai mule si spue si facut si cu mai multa dragoste. Vad asta in ochisorii lor,vad cat de fericite sunt. Acuma sunt niste printese minunate sunt niste trandafirasi care au inflorit, sunt niste fetite foarte destepte care au recuperat intr-un timp foarte scurt toate lipsurile pe care le-au avut. Incepind de la comunicare si termind cu cunostiintele generale. Suntem fericiti si nimic nu se compara ca aceasta fericire. Va dorim sa treceti cit mai repede si voi la aceasta etapa, si nu mai asteptati noua lege, vechea lega sau nu mai stiu eu ce.

nichi spune:

Mi-au dat lacrimile cand am citit, sper sa reusesc si eu sa-mi tin copilul cat mai repede in brate.
Cum spunea si Erato, ne ajuta foarte mult pe noi incepatoarele povestile mamicilor fericite...

erato spune:

Danaionelace poveste frumoasa cu printese.
Ai spart gheataSper sa vina cat mai multe mamici sa-si spuna povestea, iar noi, aspirantele, sa ne incarcam de energie pozitiva.

Vreau sa fiu mama

GORGY spune:

Danaionela, m-ai facut sa plang , asa o poveste emotionanta ai, te respect foarte mult pentru ceea ce ai facut, e lucru mare sa ai puterea sa faci toate astea, si eu iubesc f mult copii, in momentul de fata incercam sa facem unul, insa nu stiu daca ...as avea curajul sa infiez vreodata un copil, cred ca mi-ar fi foarte teama de viitor(intrebari...etc..). Inca o data tot respectul pentru tine, esti o curajoasa!

MYH spune:

Felicitari, Danaionela! Esti un adevarat model pentru noi, cele care suntem la inceput de drum. Povestile voastre de viata ne incurajeaza foarte mult, sunt ca un pansament pentru ranile noastre.

simo_75 spune:

Povestea mea:

In 2006 am pierdut o sarcina mare ,luna a saptea,baiat.Am reusit datorita dragostei familiei mele sa trec peste povestea asta...insa nu reuseam sa trec peste faptul ca nu sunt mama!!Ca viitorul nu-mi dadea semne ca voi fii mama vreodata...dar sotul meu,un om minunat mi-a deschis ochii si mi-a spus- Iubita mea,pentru a deveni parinti sunt mai multe modalitati...insa cea mai sigura este adoptia!Ma uitam la el,nu eram 100% deacord...plangeam si ma intrebam oare o sa iubesc un alt copil??Raspunsul a venit dupa dupa cateva minute-DAAAAA!!!!Asa ca am depus imediat actele pentru atestat!!A urmat un an cumplit ,cu dezamagiri,cu propuneri de a da spaga,cu mamici care vroiau sa imi dea copilul pe bani etc....eram dezamagita,eram la pamant!fetele mai vechi de pe forum stiu in ce stare eram..dar...atunci cand nu mai speram,cand atestatul era pe final a aparut o raza de speranta..undeva din inima Ardealului o doamna imi scris pe email ca vrea sa ne ajute....era sefa unui DPC.O impresiona povestea mea,o impresiona faptul ca imi doream cu disperare sa fiu mama,ca plangeam de sarbatori ca nu avea un pui care-l sa-l strang in brate...
si am trimis actele...in doua zile a aparut poza pe email a ingerasului nostru.Cu mana tremurand de emotie dau sa deschid emailul,nu aparea poza,decat datele despre copil....abia a doua oara a venit emailul cu tot cu poza...si? in poza era un baietel cu ochii mari ,tuns la chelie dar asa de frumos!!!!!
A doua zi plecam spre el.tur de fortza cu masina,600 de km in 8 ore ca sa ajungem la programul DPC-ului.
Ajunsi acolo ni se spune ca mai trebuie sa mergem 100 de km pana la copil.....am trecut peste toata oboseala si am plecat din nou la drum.Sotul meu era desfigurat de oboseala dar ochii ii luceau.
Intr-un final am ajuns la destinatie,ne dam jos din masina si la numai 10 metri de noi venea printul nostru......am simtit cum inima mi-o ia razna si i-am soptit sotului meu "EL E COPILUL NOSTRU!"Sotul meu se uita la mine traznit!!Mi-a zis :AI RABDARE SA VEDEM! eu i-am raspuns - RABDAREA A LUAT SFARSIT!!
Cand l-am vazut am avut un deja-vu,parca eram eu cand eram mica....
In urmatoarele minute printul nostru era in bratele noastre apoi l-am dat jos si m-a luat de mana si am intrat in curtea unde locuia...eram fascinata,eram uluita ca semana cu mine izbitor!!!Asistentii maternali si cei de la Directie se uitau mirati,trasniti ca nu puteau crede cat semana cu mine!
Alex- era un copilas tacut,ma studia intens!eu simteam ca plutesc simteam deja ca sunt mama lui.....!!Sotul meu se uita mirat,nu intelegea cum de s-a produs o conectie atat de mare intre mine si Alexandru.
Am plecat cu inima stransa dar nu inainte sa-i facem poze.Am ajuns la Pensiune unde era soacra mea ( a mers cu noi si soacra si catelul) si i-am arata pozele si mi-a spus :Draga mea,seamana cu tine tu iti dai seama ce minune a facut D-zeu??
Toata noaptea ma uitam pe poze,eram super obosita dar nimic nu mai conta!!
A doua zi de dimineata iar ne-am intors la el,l-am luat de manutza si al plecat la plimbare,vorbea intr-una ..cum ajungeam in curte se oprea...il dadeam in leagan se uita fix in ochii mei,simteam ca ma topesc,ca as muri daca plec fara el.....Eram deja geloasa cand vedeam asistentii maternali ca-l pupa,ca-l mangaie ,ca-i dau sa manance,ca-l schimba....Ma duceam dupa el oriunde,deja ma bagam sa-l schimb ,sa-l spal....parca faceam treaba asta de cand lumea!totul mergea snur!
intr-un final ne-am dus la DPC si am zis - el e baiatul nostru!D.nele de acolo zambeau,parca stiau ca asa va fii..
Am revenit in Bucuresti pentru acte...am alergat in toate magazinele sa iau lucruri,incaltaminte,pampersi etc etc etc...eram super happyy!!
Am mai luat niste acte si ne-am intors....cand ne-a vazut ii sclipeau ochii si mi-a spus "Mami ai venit!!" unde e Tati??"
va dati seama ca inima mea o luase razna???am stat cateva zile cu el,zile in care pluteam pe meleagurile Ardealului.Dupa vizitele de rigoare aveam deja bieltul de voie ca putem sa-l luam acasa urmand incredintarea .
Am plecat spre Bucuresti,12 ore de mers cu masina si puiul meu a stat mana in mana cu mine!Nu a plans nu a intrebat nimic !!Am ajuns undeva la 22.00 acasa.....si cand am intrat in casa catelusul nostru a sarit pe el de parca il stia de cand lumea....
Am avut o saptamana grea,nu stiam incotro sa o apuc,sa-i fac un program,mancare,sa-l schimb,sa-l plimb.....eram cu sotul meu haotici....dar pana la urma ne-am revenit......ingerasul nostru era cu noi.Un copil absolut minunat,frumos ca soarele si pentru care suntem in stare sa ne luptam cu muntii!!
Au urmat vizitele celor de la Bucuresti,tribunale si botezul >am uitat sa va spun ca nu era botezat.
Am avutun botez minunat,cu lacrimi de fericire,cu acel sentiment de mama care-si boteaza copilul,ca suntem toti trei in fatza lui D-zeu ,cel care ne-a adus impreuna!!
De Sarbatori eram cei mai fericiti parinti!Mos Nicolae punea cadouri in niste ghetuze mici si dragalase ,Mos Craciun avea cui sa-i puna cadouri sub brad...si acum?Faptul ca-l vedem fericit e totul!
Si toate astea le datoram aceste doamne speciale care ne-a adus-o bunul D-zeu in calea noastra in saptamana luminata de dupa Sfintele SArbatori Pascale.Dintre mii de utilizatori de pe acel forum aceasta d.na speciala m-a ales pe mine!!!Ii datoram fericirea vietii noastre!!
ziua cand i-am scos certificatul de nastere a fost fabuloasa.Reusisem!Reusisem sa devenim parintii unui copil incredibil!topaiam pe strada de fericire,imi venea sa arat la toata lumea certificatul...sa strig in gura mare:sunt mama unui copil extraordinar!!!Doamne ce senzatie unica!!!

Va doresc sa aveti partea de aceste trairi,sunt momente unice si nu se compara cu nimic!

raffi spune:

Sunt atat de frumose si emotionante povestile voaste si se vede cat de multa dragoste aveti de daruit copiilor vostri. Sa va dea Dumnezeu multa sanatate voua si copiilor vostri voi sa puteti sa-i faceti fericiti in continuare iar ei sa va intoarca aceasta fericire inzecit.
Multumim ca ne impartasiti aceste momente minunate pentru ca citind astfel de povesti asteptarea noastra devine mai usoara.

O viitoare mamica adoptiva.

Tzuni spune:

Povestea mea e mai.... altfel!
La voi nu veneau bb-ii, la mine nu venea Fat-Frumos cu care sa fac bb-ii (asta pentru ca, slava Domnului, sunt (inca) fertila). Sper sa nu ma urati pentru asta... Va inteleg pe voi, cele care ati suferit pierzand sarcini sau nereusind sa ramaneti insarcinate, dar ma inteleg si pe mine... NU ma intrebati de ce nu l-am gasit pe Fat Frumos, pt ca nu stiu ce sa va spun... Poate doar ca am crezut de doua ori ca l-am gasit si de fiecare data m-am trezit mintita, dusa cu zaharelul si... la 32 de ani singura si fara perspectiva de a avea o familie. Initial am vrut sa concep eu un copil - am analizat si varianta cu sperma de la donator, si varianta unui prieten bun (acum ma ingrozesc gandindu-ma la asta), dar de fiecare data cand analizam situatiile, ma imaginam insarcinata, stand seara cu capul pe perna: cat de linistita si de impacata voi fi cu alegerea facuta? Ei bine, n-am putut trece peste bariera morala. Asa ca am mers pe judecata: decat sa fac un copil si sa nu-i ofer un tata, mai bine iau un copil fara mama si fara tata si-i ofer macar ... o mama. Pentru inceput. Pentru ca daca vine Fat-Frumos-Tatal, noi suntem pregatite sa-l primim cu bratele deschise.

Mi-am pus actele in dosar, m-am dus la DPC (in septembrie 2007) si mi-am zis ca pana gasesc un copil o sa treaca ani... poate pana atunci ma marit si fac eu unul! Dar socoteala de-acasa.... In octombrie am intalnit-o pe Maria, in noiembrie am botezat-o si in ianuarie o aveam acasa de tot. In septembrie 2008 am finalizat adoptia.

Asa am ajuns eu parinte. Daca e sa ma judece cineva, s-o faca. Eu am sufletul impacat si plin de iubire cum nu l-am avut niciodata. Si daca Fat-Frumos ala nu mai apare, sa-i spuneti din partea mea ca am iubire cat sa traiesc nemaritata inca zece vieti de-acum incolo! "Vinovata" pentru asta este Meri a mea. Multumesc, Meri, pt ca m-ai facut mama, multumesc DD ca mi-ai trimis-o in suflet!


Editez pt c-am uitat un lucru important: le multumesc din suflet biologicilor pentru ca i-au dat o sansa! Un gand bun si de iubire din partea mea si a Mariei. Only GOD can judge them!



www.youtube.com/watch?v=xiIm0elzalI&feature=related" target="_blank">THAT's ME

amy2007 spune:

Ce povesti impresionante... Nu mi-am ales bine momentul sa le citesc, sunt la serviciu si colegul de birou se uita mirat la mine cum plang.
Va doresc numai fericire !

PS: Tzuni, eu consider ca nu are nimeni dreptul sa judece pe altul, doar Dumnezeu. Important e ca tu ti-ai dat o sansa tie si minunatiei de fetita.

erato spune:

Simo, cu cata dragoste povestesti de Alexandru. Se simte dragostea si mandria din fiecare rand. Dar cum a fost, doamna de la DPC te-a contactat prin intermediul unui site de adoptii? Ti-a citit povestea?
Tzuni, cum ar putea sa te judece cineva pt alegerea de a fi mama singura si mai ales, sa te uram pt fertilitatea ta?!? Niciodata n-am fost invidioasa pe femeile care aduc viata, chiar daca eu nu am cunoscut ce inseamna acest lucru. Te admir pt curajul de a fi mama singura si mai ales, pt ca ai ales aceasta cale, iar fetita ta chiar e un ghiocel si o mare dansatoareE dulce foc. Si poate apare si Fat Frumos

Vreau sa fiu mama