Un deceniu de reusite… si o noua evolutie.

Eleni spune:

Descopar cu tristete ca devenim ca niste vulturi. Ne-am pierdut empatia. Complet. Asta e subforumul meu de suflet, unde am citit fara sa scriu ani la rand, incercand sa ma inspir din ce citeam. Dar de 1 an si ceva incoace a devenit asa un ring de lupta.

Eu sunt un om patimas si impulsiv, dar daca citesc ceva pe un forum public nu consider ca e de datoria mea sau obligatia mea sa scriu, daca nu am nimic de spus. Am observat ca orice subiect se umple de comentarii aiurea, ori rafuieli personale, ori sfaturi din carti copiate si nu aplicate, ori luat peste picior.

Daca nu crezi in subiect sau nu te intereseaza, ignora-l. Nu e musai sa scrii, zau... e ca si cum am auzi in metrou povestea cuiva spusa unui alt prieten, si noi, din partea cealalta a vagonului trebuie sa ne dam cu parerea... Ba nu... nu trebuie. Nu ai nimic de spus, nu spui. Si chiar daca oamenii care scriu au tendinta de a nu face nimic din ce le spui, nu trebuie sa ii obligi, ii spui ce ai de spus si gata. Daca omul sfatuit nu face nimic din ce i-ai zis, nu trebuie sa ii porti pica. Nu era gata, nu era momentul.

De fapt m-am apucat sa scriu ca sa incurajez oamenii care citesc aici, tacut si nemanifestat, sa scrie daca totusi au nevoie de sfaturi. Poate nu intamplator si experientele astea de "lapidat" in piata publica te invata ceva. Cred ca tarie ca nimic nu e intamplator in viata.

luisa1983 spune:

Este des intalnita aceasta atitudine cam peste tot nu numai pe un forum.
Da, sau , probabil nu exista un control al impulsului de moment.


Unele subiecte m-au lasat fara cuvinte, fiind de neimaginat .



Ei citesc, undeva in creier ramane ceva, este ca intr-o terapie de grup,oricum , foloseste la ceva orice parere.

Eleni spune:

Buna seara.
Ma pregatesc sa plec in vacanta si ma simt ca si cum las forumul singur, asa ca mai vreau sa las cateva randuri posteritatii inainte sa ma duc pe faleza la terapie cu uitat in gol.
M. a fost in prima ei tabara. Ce experienta colosala, pentru mine... care ma pozitionez constant ca o mama cool si relaxata... ei bine sunt o prefacuta patetica, pentru ca da, ii dadusem telefon la ea. Si dupa ce am vorbit o data pe drum... cand a ajuns acolo, la destinatie, in Apuseni, am descoperit ca nu prea avea retea, si a dat damblaua in mine. Jesus, ce uncool! sunam si imi intra mesajul, pana a reusit ea sa prinda un fir si sa imi zica situatia cu reteaua am fost neom.
Dupa aceea, timp de 6 zile cat a fost plecata primeam stiri scurte si la obiect, incercam din rasputeri sa nu pun intrebari jalnice de genul: ai mancat? esti bine?... evident era bine, si evident mancase, dar parca mi se blocase creierul.
Norocul meu a fost ca am avut atat de mult de lucru incat am petrecut fizic cate 16-18 ore zilnic la munca, si nu am apucat sa ma vaicaresc in exces.
M-am autoironizat la greu... si iata ca a venit ziua revederii.
Si da, nu e totul ok. Astia mi-au schimbat copilul: azi si-a facut patul singura, s-a pieptanat singura si a spalat chiar si vasul din care a mancat... WTF? Nici macar eu nu fac asta. Bine, da, recunosc, nici nu ma pieptan.
Ma bazez pe faptul ca orice minune dureaza 3 zile si ca asa a zis si cand a inceput semestrul 2 ca isi face ghiozdanul singura, si l-a facut 2 zile.

Dar ce bine ne-a prins. Cu cat drag ne strangem in brate si ne cautam mainile acum dupa atatea zile.

Si iata ca acum ne pregatim de mers in vacanta impreuna. Am cateva ore de facut bagajele dupa ce termin ultiml job contractat, duminica noapte spre luni, si da, sunt tare tare obosita... dar atat de fericita. Si parca mai putin patetica.

Revin cu vesti si voie buna... si ma gandesc la voi, stiti voi care... uneori ma simt atat e neputincioasa incat mi se rupe sufletul. Dar sunt aici cu 2 maini intinse...

monicabo spune:

Dar este si normal sa-ti faci griji pt ea in tabara, sa stii ca este bine, mananca, se distreaza, mai ales ca a fost prima tabara! Era anormal daca nu faceai asa

Ma bucur ca a fost o experienta placuta! Unde au fost in tabara?

Vacanta placuta, si sa revii la intoarcere!

Monica, mami de 2 : Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)

www.andreeaioana.ro/displayimage.php?album=31&pos=37" target="_blank">Ele doua

Povestea sarcinii si a nasterii Andreei

Povestea nasterii super rapide a Anei Maria

Eleni spune:

Si a trecut si invatatura taberei, M a redevenit copilul care nu se piaptana singura si care isi strange dupa ea doar de gura mea.. pfui, m-am linistit, credeam ca e bolnava.
Am fost si la mare, ne-am relaxat fantastic desi o vacanta cu 4 copii de 8-9 ani si un copil de 3 nu se poate numi odihnitoare.
Cand am revenit acasa, primul lucru a fost sa intarzii la birou, ca nu ma putea trezi... deh, fusesem in vacanta! Cum sa motivezi la munca asa ceva? cand vulturii abia asteptau sa imi predea tot ce aveau ca sa plece si ei. Si parca te poti supara...
Desigur din vacanta m-am intors "idioata", asa patesc in fiecare an... imi ia cateva zile sa inteleg ce am de continuat. iar cand am proiecte incepute de altii, pentru ca ma incapatanez sa nu ii sun sa nu le stric vacanta, ma descurc singura... dar e cumplit, mai ales ca uneori am impresia ca efectiv sunt cu creierul in moarte clinica. Noroc ca sunt simpatica si clientilor le spun adevarul, si ii amuza. cat m-o ma tine "simpatia" asta, ca dupa 40 de ani o sa fie mai greu sa fiu o "idioata simpatica"... sau nu? Well, mai am 2-3 ani pana atunci, ma mai bucur de privilegiul asta.

Asta a fost un post de voie buna. Am citit in diagonala un topic cu teama de a fi mama singura... nu trebuie facuta apologia divortului, eu nu sunt deloc un fan al "singuratatii", dar cu siguranta dupa ce ai incercat totul, e o solutie. Si da, ti-o asumi cu bune si cu rele. Si eu am zile in care nu am timp de nimic pentru ca trebuie sa fac atatea si-s singura, dar atunci cand deschid gura sa ma enervez imi amintesc ca mi-am asumat. Si respir, fac un pas inapoi si prioritizez.
Teama e normala, face parte din procesul de evolutie.

Mai citesc un pic pe forum, am avut mult de recuperat saptamana asta si abia am avut timp sa deschid...
Weekend fain!

Eleni spune:

Aseara, am iesit cu niste prieteni si cu M la terasa. Am stat multe ore, am ras, am mancat, am baut, M s-a jucat cu colegul ei, au topait niste ore bune... si la un moment dat povesteam despre experiente din vacanta si M zice: aaaa, asa a patit si colega lui tati cu care am fost in concediu.
Eu care intuisem de cu o zi inainte situatia am avut diplomatia sa o las sa vorbeasca... ne-a povestit ceva despre o situatie amuzanta, am extras de aici informatia ca M a fost in vacanta cu tatal ei si cu o doamna cu inca o fetita un pic mai mare ca M.

Ma gandesc ca e util sa scriu ce am simtit... usurare. Ca si cum as fi iesit din bataia pustii. Mi-e greu sa explic de ce am simtit exact asa, dar abia acum simt ca imi pot vedea realmente de viata mea. Imi era teama de posibila lui reactie daca va afla ca am iesit cu cineva, era stresata sa fac public asta, am ferit-o pe M de toate astea tocmai pentru a evita sa pice ea in ceva neplacut. Acum insa m-am relaxat. Poate si sub impresia diverselor "telenovele" din stirile cu abuzuri domestice, mi-era teama sa ma manifest.
Era desigur teama mea, proiectia mea, poate gresesc, poate nu s-ar fi intamplat nimic, desi sunt tentata sa cred ca daca eu faceam asta, as fi fost acuzata ca ii subminez autoritatea... dar cum nimic din toate astea nu s-a intamplat, nu sunt decat scenarii ale mele, imi asum starea de bine si de liniste. Am iesit din campul minat!

alinuk spune:

Eleni

esti admirabila



Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)


vacantele copilariei...



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

Eleni spune:

Alina, multumesc... sunt un om absolut normal, care reuseste sa inteleaga intr-un final ca multe din fricile proprii sunt alimentate de imaginatia personala.
Adica ani de zile, atunci cand imi scriam in minte scenariul despartirii, de obicei dupa cate un moment violent al relatiei, nu reuseam sa ma vad izbutind. Adica mi se parea ca nu pot sa reusesc nu pentru ca nu sunt in stare, ci pentru ca el e in stare de mai mult. Si eram convinsa ca ma va urmari si isi va face un scop in viata din a ma distruge... si a facut-o o vreme... dupa care i-a trecut.
Ma gandeam acum niste ani cum o sa fie cand o sa deschid dulapurile si o sa vad rafturile lui goale... si proiectam ce rau o sa imi fie si cum o sa sufar... sau cum va fi cand o sa il vad cu alta... singura imi cream niste scenarii apocaliptice, aproape ca o ceream. Am reusit, si nu singura, sa vad mai presus de scenariile mele. Sa vad realitatea asa cum e. Si sa inteleg ca imi hraneam singura demonii.
Si acum continui sa scriu pentru ca imi dau seama cat e de important sa vezi o experienta similara prin ochii altuia care a trecut prin asta. Ti se pare ca e un drum deja batatorit, nu mai e complet necunoscut, si parca-parca ai curaj sa incerci.
In anul acesta m-au curtat diversi, cu greu m-am lasat convinsa de mine insami sa ies din nou. Si da, eram stresata de gandul ca, desi libera, m-ar putea vedea cineva, l-ar informa si imediat M ar fi fost pusa intr-un scandal in care mama ei era o "proscrisa"...
Abia de curand am aflat ca mult timp dupa divort imi suna prietenii (si abia anul acesta au inceput sa imi spuna, vazandu-ma oarecum mai detasata) sa ma umple de invinuirii si de mizerii... si oamenii astia nici o secunda nu si-au schimbat atitudinea fata de mine, nu am simtit nimic din ceea ce li se intampla lor, din cauza mea.
Si ei mi-au dat o lectie pentru ca mi-au spus: "Elena, si daca ai facut toate lucrurile alea, pe mine nu ma interesa, relatia mea cu tine era aceeeasi, pentru ca separarea voastra nu avea legatura cu prietenia noastra". Si da, acesti prieteni mi-au dat o lectie de "prietenie", despre cum exista oameni care te iubesc si te sustin neconditionat.
Sunt incredibil de norocoasa!

alinuk spune:

eu am vazut in voi (in tine si in frumoasa domnisoara Maria) multa bucurie si lumina
iar atunci cand oferi bucurie, e firesc sa existe o reflexie a acesteia


si cred ca o meritati din plin amandoua, important cred ca e sa puteti primi cu bratele deschise



Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (3 ani) si Teo voinik (5 ani)


vacantele copilariei...



............................................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

Eleni spune:

Maine e sambata. Si se intoarce Maria de la tara de la parintii tatalui ei. Si de acum incolo avem 2 saptamani de stat impreuna asa ca m-am gandit sa scriu ce fac eu in mod obisnuit cu ea serile si in weekenduri. Am tot citit despre ce rau e sa fii parinte singur cu copil... si cat de greu e sa iti faci prieteni. Eu nu am avut niciodata problema asta, eu am ramas cu toti prietenii, am tinut cu dintii de ei, dar in egala masura ma innebunesc sa imi fac altii noi... sunt dependenta de oameni in mijlocul carora sa traiesc.
Scriu ce am facut in diverse momente cu ea... de-a lungului ultimului an, cu precizarea ca nu conduc si prin urmare sunt chestii usor de facut cu piciorul/autobuzul/etc:
- mergem la piscina, daca nu la piscina la strand. E ocazia perfecta ca eu sa citesc si ea sa se balaceasca, eu nestiind sa inot.
- mergem la picnicuri in parc... des, foarte des. cautam bucati de iarba langa parcuri in care se si poate juca, si mancam, isi cara jucarii si papusi cu care se joaca, asa faceam si noi in fata blocului cand eram mici
- mergem la ferma animalelor: da, pare departe dar daca stai o zi intreaga acolo chiar merita
- mergem la Muzeul taranului la cinematograf, e ieftin biletul si proiecteaza filme interesante, nu doar comerciale
- merge la Antipa la atelierele de origami/criminalistica/biologie, etc... e super fascinata sa umble prin toate alea pe acolo
- mergem la patinoar
- mergem cu rolele/bicicleta/trotineta in parcuri cat mai multe si mai variate (am ajuns chiar si in Moghioros, noi stand in Berceni)
- ne-am cazat la un hotel in Bucuresti, am prins o oferta faina cu cateva zile si mic dejun si am fost turisti in Bucuresti... i-a placut atat de mult, i s-a parut genial, nu era acasa, pana si lenevitul in camera era mai tare la hotel. Plus ca fiind in Bucuresti stiam unde pot manca si nu am cheltuit aiurea pe mese scumpe la hotel.
- mergem la biblioteca si stam sa citim acolo...ii place. mai sta uneori si cauta chestii pe calculatorul bibliotecii, sau sta si citeste acolo, i se pare "interesant".
- isi aduce prieteni/verisori sa doarma la ea si stau pana tarziu (li se pare tare ca pot face asta, desi eu oricum nu-i interzic)
- stam si racaim in dulap si ne "reciclam" hainele, le taie, le redecoreaza, le coloreaza...
- facem excursii cu trenul
- am fost cu trenul ala de Otopeni de aeroport, dus intors... i s-a parut fantastic, mai ales ca l-am prins aproape gol
- nu facem prajituri si nu gatim ca nu am eu nici rabdare nici abilitati decat foarte rar, dar face asta cu strabunica-sa
- vreau sa mergem la catarat la panouri
- vreau sa pandesc un zbor super ieftin undeva, nici nu conteaza unde, sa o duc si sa o aduc in aceeasi zi, sa aprecieze pur si simplu spontaneitatea... daca nu ar fi asa scump as face asta si in tara.

Mai fac o pauza si mai scriu... dar m-am gandit ca poate sunt eu privilegiata ca am atatea optiuni si ar fi frumos sa le dau si celor de pe forum idei...
Imi pare rau cand aud de oameni singuri, eu cred ca ne insinguram noi insine... eu poate par agresiva uneori cand ma imprietenesc cu lumea, dar eu asa sunt, dau totul dintr-o data. Vrei bine, nu, nu ma supar...


mai scriu...