Sa crestem fete puternice

nelia spune:

Eu cred ca de la perfectionism i se trage, iar perfectionismul ei nu e unul demonstrativ, ci unul interior, care vine de la ceea ce 'fierbe' inauntrul ei. Fata ta este o fire de artist, simte talentul in ea, asta o roade pe dinauntru, simte ca trebuie sa faca ceva, ceva bun si perfect, care sa o multumeasca pe ea in primul rind, dar inca a gasit locul in care poate si trebuie sa dea totul.

Nu stiu ce ai putea sa faci, pentru ca orice comparatie cu orice la ea nu tine, ea se compara cu ea si cu ce simte ca poate sa faca, dar nu face inca. Spune-i ca este inca in fasa, ca are de citit, de studiat si cind va fi pregatita, va veni si momentul in care va vedea calea si atunci va sti ca pe aceea trebuie sa mearga. Probabil ca genul acesta de coborisuri si de urcusuri va avea si pe acea cale, dar va sti ce lumina o calauzeste... acum este in cautari si acestea dureaza. Sa fie blinda cu ea!

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

Donia spune:

Iti scriu acum nu din perspectiva parintelui, ci a copilului. Am fost un copil timid, oarecum speriat de lumea din jur, preferam sa evit noul. Perfectionista, da, cu putina incredere in mine, bifez si asta. Din pacate nu bifez vreun talent in nici un domeniu
Cum a venit increderea in mine? Trecand singura peste hopuri.
Plus stiind ca am spate puternic, adica sprijinul, dragostea si increderea familiei (care probabil tremura la gandul ca e oricand posibil sa ratez). Plus cuvintele lor de lauda, de incurajare.
Dar nimic nu a venit peste noapte. Treptat am vazut ca desi sunt in continuare timida, pot sa fac fata necunoscutului. Treptat au inceput sa imi sune in cap cuvintele de lauda ale parintilor, si sa aiba sens.
Insa a fost nevoie ca eu sa fiu pregatita sa trec peste hopuri. Nu a avut nici un efect sa imi spuna cineva "Hai, sari acum!" Nu, a trebuit sa imi iau singura elan.
Asa ca eu as zice sa continui sa faci ceea ce faci, ca faci o treaba minunata. Ea e puternica, insa nu o stie inca, asa cum nu o stii nici tu. E inca in cocon, dar o sa-si deschida aripile la un moment dat!

---

Copiii se nasc perfecti - rolul parintelui e sa nu strice ceea ce Dumnezeu sau natura a creat.

xiri spune:

Foarte interesant subiectul - mai ales pentru parintii de fete, in general baietii nu prea au problema asta. Cred ca majoritatea fetelor cresc cu o incredere in sine scazuta. Si eu cred ca increderea in sine vine din trecand singur peste hopuri, asa cum a spuns Donia. Sau daca nu sunt hopuri, doar facand singur lucruri fara ajutorul parintilor. Asta cred ca se construieste de mic copil, de cand incearca sa vor sa faca ei ceva singuri. Daca ii lasam sa incerce, chiar daca ne trebuie mai multa rabdare, e bine, daca nu - si facem noi in locul lor, le cam subminam increderea in ei. Nu prea cred ca are influenta prea mare asupra lor ce le spunem noi.

CriPOD spune:

Va multumesc de contributie!
Nelia, Donia, speram sa va vad aici, va apreciez insightul.

Poate ca este un pic de multe chestii. Sa o iau de la 0: ca si bebelus si copil mic ea era foarte hotarata, mandra de ea nevoie mare, outgoing, increzatoare. Cu exceptia faptului ca nu suporta sa fie centrul atentiei (daca cineva ii spunea ca e "cute" se dadea de pamant, daca cineva radea cand spunea ceva haios suiera incruntata "nu radeeee!"). La serbari era insa in mare verva, canta si dansa in primul rand fara nici o inhibitie, interesant...

Undeva in clasa 1, 2 s-a produs schimbarea, imi amintesc acum ca nu se prea juca in pauze, statea pe iarba in curtea scolii si citea. Nu prea mai socializa. Intr-a 3, 4 a inceput sa se dezvolte, prima din clasa si a devenit "fetita sac". Se imbraca in hanorace largi, mergea aplecata de umeri. A avut si niste probleme cu acneea (acum tratate complet). Ajunsese sa spuna lucruri negative despre ea. A durat cam o luna, doua mersul asta in jos pana cand am luat atitudine. I-am propus o zi pe saptamana in care sa spuna numai lucruri bune despre ea si absolut nimic negativ (mi-am luat ideea din "dont't feed the monster on tuesday" pentru copii mai mici). Dupa cateva incercari, a reusit. Apoi am mai ales o zi. Apoi am facut ceva mai "nasol", am dus-o la cumparaturi. Weekend dupa weekend, sa incerce toalete, sutiene, etc. Plus discutiile aferente, si acum rade cand imi spune ca am avut dreptate ca in "no time" se vor certa care au boobsii mai mari. In fine, a functionat pana la un punct. A fost mult mai bine. Nu va ganditi ca era vindecata, era doar pe o linie de plutire rezonabila.

Cu scoala e ok, nu am decat cuvinte de lauda si ea motive de mandrie. Motive pe care le ignora.

devoska, si mie mi se intampla asta. Eu am observat ca se datoreaza faptului ca am crescut in ro unde ti se spune ce gandeste cineva, unde aici sunt foarte politicosi si draguti cu totii, asa ca ma lasa rece laudele lor. Eu de aici cred ca trebuie s-o apuci asta.

Nelia, cred ca ai dreptate si cu perfectionismul. Insa omul trebuie sa incerce si sa faca greseli ca sa invete si sa evolueze, nu se poate sa astepte direct pentru "oporunitatea" aia.

viviana, cu baietii inca nu e nici un stres, i-ar place, insa n-are de unde alege.

In continuare, ea nu are despre ce sa vorbeasca daca trebuie sa spuna cateva cuvinte despre ea. Realizarile ei sunt nesemnificative. Excursiile si taberele ei sunt ok, dar le-a uitat si oricum ar plictisi audienta. Parul ei de pe maini este mai mare si mai des decat al altora. Inaltimea prea mica. Nu incearca aia si-ailalta pentru ca oricum nu va reusi. Iar daca reuseste e pentru ca o fi avut noroc. Nu exceleaza la nimic. Oh, si sa vorbim de par... are parul ondulat si dessss. I-a spus odata cineva ca e puffy. Stiti cum s-a prezentat in clasa a 7-a la colegii noi cand trebuia sa spuna ceva memorabil despre ea? Hi, my name is D and I have puffy hair. Iar cand un coleg nou a abordat-o in metrou, cu cele mai bune intentii... "hey, I know you! you are the girl with puffy hair" a plans o dupa-amiaza. Adevarul e ca face glume pe seama ei, dar nu stie sa le tina piept cand ii vin inapoi.

Imi doresc sa mai am o sclipire ca cea cu monstrul de martea, sa mai depasim o faza, insa n-am. De-asta abuzez de timpul vostru.

E in clasa a 10-a, mai am vreo 2 ani s-o ajut sa se aprecieze la reala valoare, dup-aia e pe picioarele ei. Si m-am scuturat acum mai tare in urma unor discutii si intamplari recente, de cand a inceput scoala.

Azi am avut o discutie cu tatal ei. I-am sugerat sa o urce pe piedestal. Sa o trateze ca pe o printesa, sa o faca sa se simta idolatrizata de el, cu adevarat speciala. Nu stiu daca am facut bine, dar cred ca au nevoie de asa ceva, ca le creste increderea in sine. Acu' barbatul, el e mai... roman asa, la inceput a ridicat o spranceana, cum face de obicei cand vin eu cu tot felul de idei. Apoi a ascultat si a zis ca incearca. Acu' el asa o are la suflet, insa prins in rutina zilnica, uita sa-i arate, crede ca se subintelege.

M-am lungit, dar mamagiuliei a zis ca vrea exemple si m-am gandit sa fiu mai explicita.

Donia, xiri, dar ce faci cand nu incearca tocmai din cauza unei increderi de sine scazute? Eu sincer am mai insistat, incurajat, pushuit. Ii fac un bine?? Ea zice ca da... dupa, insa mi-e teama sa nu o fac dupa limitele mele. Eu am fost tare increzatoare in mine dintotdeauna, oare nu o inhib?

Stiu ca unii copii se nasc indrazneti si cu incredere de sine, unii au nevoie de incurajari repetate. Si uneori ma frustrez, sincer.

M-am lungit, am mai avut si anul trecut un impuls sa deschid subiectul asta, s-au adunat.

---

pepit

XIO spune:

Intreab-o cand e negativista de ce gandeste asa. Adica de ce crede ea ca a primit laude doar din cauza ca batea soarele altfel.
Per ansamblu inseamna ca nu prea are incredere in ea , iar la varsta aceea in general problema ata vine din cauza colegilor/prietenilor.

Oricum, trebuie sa spun aici de un cunoscut de-al meu care nu arata bine, nu e fermecator, nu e destept, nu e sportiv samd, dar crede despre sine ca e cel mai bun si cel mai tare. Asta pt. ca l-au crescut parintii cu ideile acestea de "i'm the best, F*** the rest". Si culmea, el chiar crede asta, si e atat de grosoloan si impertinent de te sufoci cand il vezi. E gras si i-a spus prietenei sale ca ea are burta. Nu arata bine deloc si ii spunea prietenei sale ca are noroc ca e cu el, ca din cuplul lor el este cel care arata bine.
In fine, as putea sa scriu pagini despre cat NU este el de bun in orice, dar vroiam sa va spun ca se poate si mai rau, ca parintii chiar infuentiaza copiii f. tare si ca e umitor cum sunt oameni plini de calitati care se submineaza&subestimeaza, si oameni fara calitati care se supraestimeaza.
Spune-i ca e ok sa grseasca, din asta invata, si este o viata prea scurta ca sa se tot critice atat.

***Fur is for petting**
http://www.flickr.com/photos/greecky/?saved=1

http:/www.4animals.ro/ajuta.html/ www.adoptiicaini.ro www.adoptiipisici.ro
www.accesoriisihaine.blogspot.com

alma spune:

Inteleg ca nu este multumita de felul in care arata, ca are par pe maini si parul des si ondulat. Fata mea e la fel, are parul ondulat, foarte des si ei nu-i place absolut deloc. I-am luat placa pentru intins parul pe care o foloseste impreuna cu produse adecvate si este foarte multumita. Acum chiar isi mai lasa si parul ondulat cateodata .

In privinta parului de pe corp in exces, fetele de varsta asta chiar au o problema mare. Mustata, par pe maini, pe picioare, axila... Totul se rezolva. A mea fiind rea de durere apeleaza la crema depilatoare sau lama de ras cand se grabeste. Mustata o ia cu penseta, cateodata cu ceara. Merge si la pensat, o data pe luna. Am putea crede ca e prea devreme, insa corpul lor se dezvolta mai repede si nu stii cat de rele sunt colegele, care observa fiecare fir de par crescut in plus (vai, dar ce mustata ai!, ce halaciuga de par!, fata, tu nu te epilezi? etc.).

Pentru o fata la pubertate, astfel de lucruri, care noua ni se par neinsemnate, pentru ele au un efect dezastruos. Ele pun mare pret pe parerea copiilor de varsta lor, degeaba le spun adultii cat sunt de speciale, daca in ochii prietenilor/colegilor nu par asa.

Mult succes si... rabdare!

viviana spune:

Fi-mea are 12 ani si jumatate.

Cred ca increderea in sine este darul cel mai de pret pe care un parinte il poate face copilului sau.
Pentru ca in fapt este vorba de aprecierea si valorizarea propriei persoane.

“Deoarece familia are un rol hotarator in definirea acestei incredereri, primii ani din viata sunt cei in care fiecare copil isi formeaza increderea de sine.
Parintii cu incredere de sine foarte dezvoltata vor creste copii cu aceeasi calitate.
Apoi urmeaza ca importanta, mediul in care copiii vor invata.”

Am inceput sa “cladesc” de cand era fi-mea mica.
Apoi a intervenit mediul si automat a aparut un regres.
In cazul fi-mii:
Nu sunt draguta – oh, ba esti! – Asta spui tu pentru ca esti mama mea.
Si am fost nevoita sa abandonez abordarea asta.

Asa au aparut incurajarile si scoaterea in evidenta a caracteristicilor pozitive (legate de fizic, prieteni, si performante scolare) de care ea era constienta fara sa le dea importanta.
A facut un miiiic pas inainte

Apoi am schimbat abordarea:
Important e ce crezi tu despre tine, ce simti tu despre tine, nu ce zic ceilalti, ce spun colegii tai, prietenii tai, noi parintii.

Si am aflat asta, aseara:
- ca este sovaitoare la materiile pe care nu le stapaneste si o deranjeaza si nu are incredere in ea si ca degeaba ii spun eu ca ea e cea mai buna din clasa la x materii.

Anul trecut a fost sovaitoare in relatiile cu colegii deoarece:
- fiind mai mica si mai putin dezvoltata fizic a considerat lipsa caracterelor sexuale secundare o povara
- find baietoasa in comportament a fost respinsa atat de baieti cat si de fete (este frumoasa, - nah ce sa zic si eu! – finuta, feminina dar ii place se se urce in copaci, sa se catere pe portile de fotbal, etc)

Acuma despinde si de copil:
Ii este teama de necunoscut sau abordeaza lucrurile noi fara teama?
Fi-mea abordeaza lucruri noi fara teama.

Evita provocarile sau are nevoie de ele?
Are nevoie de provocari

Asteapta sa fie salvata permanent sau se descurca singura?
Asteapta sa fie salvata, dar de anul trecut nu am mai intervenit si am invatat-o sa se descurce singura in relatiile cu profesorii si colegii.

S-a acceptat pe ea insasi asa cum este?
Aici lucram intens, inca.




Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

viviana spune:

Revin:
S-a acceptat pe ea insasi asa cum este?
Aici lucram intens, inca.

Am depilat-o pe maini si pe picioare
I-am cumparat un sutien mic,mic,mic, dar care ii contureaza putin, putin...

Eh, nimeni nu-i ca ea! Are aplomb acum.
Sa vedem pana cand.

Problema la ea in clasa, si care se oglindeste in viata de zi cu zi, este lipsa proportionalitatii: 8 fete si 18 baieti.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

nelia spune:

mQQm, dar nu artistii, ei sint adeptii perfectiunii fara greseli. Eu am cunoscut-o pe fata ta mult din ceea ce scrie, acum nu am mai citit de mult timp, ca i-ai ascuns site-ul si nu mai stiu unde sa-l caut. Dar un copil de nici 10 ani citi avea atunci, care se exprima, scrie, gindeste asa... nu poate reactiona altfel. Eu o inteleg, de aceea i-am spus sa fie blinda cu ea.

Talentul inseamna inzestrare de la natura, dar si multa, multa munca... si atunci faci aceasta munca, este normal sa gresesti, este normal sa te subapreciezi, dar importanta este linistea ei sufleteasca. Eu cred ca de acolo ii vine ei nemultumirea de sine, nu pentru ca-i lipseste increderea in ea, sint convinsa ca este perfect constienta de ceea ce simte ca are in ea. Dar e o lupta prea grea pentru un copil atit de mic, de a da cit simte ca poate si de a iesi ceea ce poate sa iasa la virsta ei si la cunostintele adunate pina acum. Singurul lucru pe care il pot face cei din jur este sa aiba incredere neconditionata in ea si in fortele ei, indiferent de cum se simte ea, indiferent de rezultate, ea are nevoie mai mult decit orice de sinceritate, de incredere si de sustinere de la cei din jur. In rest, va sti ea foarte bine ce sa faca, sint sigura de acest lucru.

Revin pentru ca am uitat de tata: da, asa este! Si eu i-am atras atentia sotului in ceea ce o priveste pe Agata, si chiar pe Tudora. Au nevoie de aprecierea lui, mai mult decit de a mea. Eu imi permit sa fiu sincera cu ele, stiu sigur ca oricum ar arata si orice ar face, ele sint cele mai frumoase si mai destepte fete pentru mine, dar trebuie sa fiu sincera cu ele ca sa echilibrez raportul cu ceilalti. Imi sta bine? Da, tu esti frumoasa oricum, dar daca ti-ai da cureaua aia jos, poate ca ar fi si mai bine... ia incearca si uita-te in oglinda. Dar tati nu poate sa i-o spuna chiar asa direct, pentru ca nu-l asculta mai departe. Daca se duce la el cu ceva nou si el nu se uita atunci la ea sau nu-i spune ceva dragut, pune bot si pleaca, cu lacrimi in ochi. E barbat si ea este fata, are nevoie de aprecierea lui de barbat, are nevoie sa se simta frumoasa oricind in ochii lui... I-am spus lui Octav si si-a dat cu palma peste frunte: na, ce-am facut, am avut una, acum am trei! Dar asta este adevarul, raportul dintre el si fete este un raport dintre un barbat si o femeie, chiar daca e tatal lor. Pe cind al meu cu ele este de femeie la femeie, te apreciez, dar cind iti sta rau, ti-o spun, tocmai pentru ca sint femeie. Cu un pic de diplomatie, dar nu le ajuta daca le mint si ele oricum stiu asta.

Vezi, e musai sa ne intilnim, sa stam o tzira de vorba noi doua, eu si cu ea.

CORNELIA, mami de www.dropshots.com/agtuli#date/2010-09-19/14:00:33" target="_blank">AGATA, TUDORA si LISANDRU

xiri spune:

Mqqm, daca nu incearca anumite lucruri din cauza increderii in sine scazute, poti sa o incurajezi sa incerce, sa ii spui parerea ta dar sa-i spui sa faca ce vrea ea. Nu cred ca e bine sa fii insistenta. Sa discutati despre ce se intampla daca o sa greseasca, nu e nici o tragedie. Ca invatam din greseli.
Dar am impresia ca tu deja stii si pui in aplicare toate astea.

Nu ai spus daca are un grup de prieteni, merge la party-uri, cred ca asta conteaza mult la varsta ei.

Eu am fost asa cand eram copil, prea buna cum zic unii, si mi-a luat multi ani de zile sa am incredere in mine, asa pana pe la treisiceva de ani