Mami, eu nu am nici un fel de bucurie in viata!
Raspunsuri - Pagina 6
l_carmen2003 spune:
Viviana, esti belea! Dar cam asa fac si eu si tocmai mi-ai mai dat niste ponturi. Noi venim la ani distanta - nu ani lumina - ci abia am inceput clasa intai si experienta ta imi ajuta la gestionarea problemelor ce vin...
lidsta, eu nu iti dau sfaturi caci am o vorba: cine sunt eu sa-i judec pe altii?
Si in ideea asta nu mi se pare normal sa iti spun eu ca trebuie sa faci aia sau ailalta si ca gresesti aici sau dincolo… Daca o familie are nu stiu ce credite si obligatii isi stabileste prioritatile dupa situatia pe care o stie cel mai bine, cine ii poate spune ca nu e bine, sa faca altfel, fara sa stie concret despre ce e vorba…? Ma refer la o discutie constructiva… nu doar asa sa vorbim vorbe!
Meseria de parinte e grea… Si daca mai traiesti si in Romania e foarte grea.
Noi incercam sa venim acasa pana in ora 18 dar sunt si zile in care nu reusim… nici eu nici sotul meu… Toata grija cade pe mama care il duce si –l aduce peste tot. Uneori primesc si eu telefoane in care ma cheama suparat acasa ca ii e dor… Si ma doare inima dar, cum spuneam traim in Romania.
Cand trebuie sa dai si altora salarii si depind si altii de asta si cand mai trebuie sa aduci si proiecte sa ai ce munci nu e usor sa fii si parinte… Dar strangem din dinti si cand reusim si ajungem acasa incercam sa recuperam.
Weekendurile sunt insa ale lui – cand nu mergem la seviciu!!!I Iar cand o facem, mergem impreuna si ii dau si lui de facut ceva, orice, sa deschida imprimanta, sa apese butoane,sa pregateasca hartia, sa aleaga dosare etc, orice care sa il faca sa inteleaga ca e graba si el ne e de folos, si sa stiti, ca nu ne incurca… Sta cumintel pe scaunel si deseneaza etc si cand il chem, isi face treba repede si constiincios. In concedii sau in weekend, timpul e al lui spuneam, cu totul.
Pregatim impreuna de toate – si masa si rucsacul (sau ghiozdanul pentru scoala ) si bagajele si traseele, totul e o munca de echipa… L-am dus peste tot cu noi si l-am lasat sa inteleaga ca ne distram impreuna dupa cum muncim impreuna.
Uneori s-a intamplat sa aiba cate o pasa mai trista si incepea sa planga din orice…Il lasam sa vorbeasca sa spuna ce ii venea lui si nu faceam decat sa il aprob… - bune cartile alea ale lui John Gray,” copii sunt din rai” dar si “femeile sunt de pe Venus si barbatii depe Marte” in care scria ca e important sa te stii ascultat nu sa primesti solutii pe care nu le ceri… Il ascult si cand termina e fericit si usurat… iar eu mai aflu cate ceva nou!!! In plus, noi nu avem zile de astea in care viata ni pare trista?
Alteori, se apuca de vreun joc si daca nu castiga, se enerva si concluziona ca nu e bun, ca nu stie, ca nu se pricepe etc… Tot intro carte am citit ca e bine sa il lasi in pace sa spuna ce vrea caci, de ce il contrazici, de ce se inversuneaza mai tare… si, cand se linisteste, ii arati unde greseste… Eu una, care sunt satula de calculator, ca doar asta fac zilnic, sunt anti-talent la jocuri, si, daca asta e motivul suferintei lui ma apuc de joc si fac in asa fel incat sa pierd… Cum asta e si idea, nu ma enervez, nu fac un capat de tara dar ii arat ca ce mare lucru… si ce? E doar un joc ce daca pierzi o iei de la capat…. Il pufneste rasul si se apuca de altceva, apoi incearca din nou fara sa se enerveze…
Si noua ni se spunea ca nu procedam bine cu Alex… ca facea prea multe etc… A invatat singurel sa citeasca si eram ingrijorata, dar la scoala toti colegii lui citesc… asa ca…
L-am dus la tenis si la inot ca sa faca miscare si cum asta insemna 4 ore pe saptamana, ni se spunea ca ca e prea mult – facea si engleza Cambridge inca 2 ore pe saptamana – dar am constatat ca a invatat sa sa alerge, sa sara sa se joace, a invatat sa respecte reguli ,sa stea cumintel sa isi astepte randul etc…a invatat sa piarda si ca nu poate fi mereu primul, dand teste saptamanl nu a avut emotiila examen si, in plus, toate activitatile astea erau intre copii, deci mai profita de timpul de joaca de dupa… Ca urmare? Manca mai bine si dormea mai bine, a crescut 12 cm intrun an si cand a ajuns la scoala, desi el are doar 7 ani si o luna si sunt si copii de 8 si jumatate e destul de inaltut, nu se vede diferenta de varsta… Se descurca binisor… eu sunt multumita iar lui ii place la scoala!
Unde vreau sa ajung… Nu exista solutii la orice problema. Tu iti cunosti copilul cel mai bine. Tu simti ce e bun si ce e rau. Abordarea Vivianei mie imi place mie pentru ca si eu fac cam la fel. Dar nu e obligatoriu sa fie potrivita si in cazul tau. Altii ti-au dat alte solutii bune… Insa toti ne-am dat cu parerea de din afara fara sa stim adevarata dimensiune a problemei si contextual real in care a aparut. Daca simti ca nu faci fata cere ajutorul unui psiholog, e ea mai buna abordare.
Dar cel mai important cred eu e sa nu intri in panica. Cu calm si rabdare , vei reusi… cu sau fara ajutorul unui specialist tu si sotul tau odta ce ati observat problema, veti reusi impreuna sa o rezolvati, asta e parera mea…
l_carmen2003 spune:
Si aproppos de ce povestea Mina, noi i-am dat lui Alex vara trecuta "pastile de curaj" - vitamina C un sortiment nou si efervescent! caci nu avea curaj sa mearga cu bicicleta cu 2 roti... Si stiti ca functioneaza!
Cum spuneam, abordarea Vivianei, cu umor si imaginatie...
Si mai fac ceva... tot de la un psiholog am invatat... cand a adormit de cateva minute, merg langa el si ii soptesc ca mami si tati il iubesc, ca e sanatos, si fericit etc... dimineata se trezeste cu un zambet pe fata, chiar daca ar mai dormi dar trebuie sa mearga la scoala...
Dorsilia spune:
faza asta cu fisele si cu concurenta e buna pana la un punct, pana la punctul in care copilul asimileaza informatia cu interes si placere, nu cu stres si frica, frica sa nu fie considerat prost, frica sa nu fie certat, comparat cu altii, pedepsit etc....
s-a scris mult, eu aseara am citit doar subiectul postat de lidsta si pe moment m-am blocat cand am citit. Apoi m-am mai gandit, copiii pot fi foarte teatrali, dar de multe ori in dosul unui rol ce pare jucat magnific, se ascund trairi reale.
o sa dau niste mici exemple de la noi: fetita mea are 3 ani si 9 luni si pare ca nu se adapteaza nicicum inca la gradi, a refuzat si a acceptat toate restrictiile mele (o testam) doar cu o tristete afisata vizibila si pt un orb. Atunci i-am explicat altfel, ca nu e vina ei ca nu ii place acolo si ca nu va merge obligata dar o sa gasim noi o solutie totusi sa poata merge si sa-i si placa. S-a calmat. Acum imi storc eu capul sa gasesc solutia, dar o voi gasi.
Fetita ta e inteligenta si sensibila, exact cum zici. Tu esti de felul tau cam prea dedicata carierei si prea putin rolului de mama. Nu pari genul de mama dispusa sa puna pe planul doi cariera. E alegerea ta, insa atunci trebuie sa compensezi in forta. Nu stiu ce cariera ti-ai construt si nu te judec, dar nu e normal ca bona sa petreaca mai mult cu copilul decat tine. Administreaza-ti timpul altfel. La adolescenta nu o vei avea aproape, o vei scapa de sub control si chiar nu o vei mai putea proteja, in faza de adult nici atat, nu-si va aduce aminte de tine decat ca de o mama ahtiata de munca, care a luat decizii comode pt ea.
Suna poate prea dur si poate ma insel vis a vis de situatia voastra insa citindu-ti subiectul nu am putut decat sa intrevad un copil de 4 ani depresiv, ceea ce e inacceptabil. Bona nu poate substitui mama oricat de buna e acea bona, iar tatal e cu rolul lui. Cata vreme modelul in mintea fetei si in realitatea cotidiana a voastra este de familie biparentala, ea nu stie si nu poate si nu vrea sa te absolve pe tine de treaba ta de mama. E ceva instinctiv aproape.
nu stiu ce sa-ti zic decat ca in locul tau, as pune pe primul loc copilul
kariguld spune:
lidsta, cat timp petrece fetita ta la tv? la desene animate. la filmele-desene acelea ptr copii, cu printese si printi.
copii la 4 ani nu prea fac diferenta intre ce se petrece in lumea virtuala a televizorului si cea reala. gandesc ca ce privesc acolo este real. am descoperit asta cand baiatul meu avea cam 4 anisori si-i permiteam desene cam o ora la cateva zile. imediat am scos televizorul din casa si pentru ani buni n-am avut tv.
copii sunt oglinda celor cu care petrec timpul. tot ce spun aud mai intai undeva, la cineva din imediata apropiere.
Bazar general pe DC
*********************
VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David
_M-am nascut pentru succes!
dorali_sv spune:
Si eu am trecut cu copilul meu prin asemenea momente. Problema era ca el voia doar mai multa atentie din partea mea. Veneam tarziu de la servici, obosita si el astfel gasise mijlocul de a-mi atrage atentia.In momentul in care am zis stop copilul e mai important si nu am mai stat peste program nu a mai avut asemenea stari. Imi fac timp sa stau cu baiatul meu, sa discutam orice se intampla la scoala, sa-l ajut sa invete la germana desi eu nu stiu o boaba ( e distractia maxima pt el sa ma auda pronuntand cuvintele).
Dorsilia spune:
sau poate ca te-a auzit pe tine cadva obosita si deprimata zicand ca nu ai nici o bucurie in viata, ca doar muncesti, muncesti toata ziua si te-a copiat ca stare psihica si lingvistic. o mama trista, obosita ce poate sa transmita celor din jur si mai ales copiilor ? veselie, optimism ?
inbox spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui lidsta “Mami, important e sa fii sanatoasa, fericita si desteapta”. |
Eu fraza asta nu i-as mai spune-o niciodata, important este sa fie asa cum simte ea, sanatoasa-este ceva care nu tine de ea, fericita -e o notiune pe care nici noi nu o definim prea bine si desteapta-probabil asta incearca sa fie, astfel incat sa te faca pe tine fericita crede ea, si probabil asa este si ea fericita. Scuze de analiza pe text. Eu ii spun fetei ( care e cu cateva luni mai mica decat a ta), de cate ori am ocazia ca o iubesc indiferent ce ar face si ce s-ar intampla si ca e important sa ibe incredre in mine (poate gresesc, dar eu asta ii spun).
Ai grija si ce ii spun tata si bona in lipsa ta, sunt multi care incep cu "ai grija cand vine mami", sau " mamai s eva bucura/intrista" etc, pun foarte multe pe seama celui pe care copilul il asteapta cu atata nerabdare.
Mi-a atras atentia inca d ela prima ta postare ca fetita ta, desi este mai mare cu cateva luni decat a mea este deja in grupa mare...a mea este in grupa mijlocie si eu deja m-am interesat daca e normal sa faca atatea minuni la varsta lor ( aveam eu senzatia ca astia pe la particulare vor sa iasa mai cu motz, sa le arate parintilor ce fac ei), am aflat de la educatoare si apoi corelnad cu ce stiam de la sedintele cu parintii ca de fapt parintii sunt cei care cer foarte multe si de la copil si de la educatoare si din cate am observat eu sunt cam singura impotriva curentului astuia de "sa-mi vina copilul geniu acasa ca de aia platesc o gramada de bani".
mamica de printesa Maria si
35+ 
inbox spune:
Si sotul meu a avut doua saptamani cand ajungea dupa ora 20 acasa,si lipsea si sambata, am crezut ca pentru copil nu va fi mare lucru, fiindac oricat de tarziu ajungea tot petrecea cu ea cel putin o jumatate de ora iar in timpul cand nu era acasa noi oricum stateam afara...dupa cateva zile ma punea sa-l sunam mereu, desi stia unde este si ce face, dupa o saptamana incepea ca ii e dor de tati desi nu ii dadeam timp sa se plictiseasca. Sambata o duceam pe unde ii placea ei ai mult, intr-o sambata seara cand i-am spus ca "maine te duci cu tati in parc" a fost cea mai fericita. ( iar situatia asta a durat doar cateva saptamani)
Momentul in care eu m-am simtit foarte aproape de mama mea ( aveam cred ca undeva la 14ani), a fost cand, facand curat in casa ( dar curatenie din aia de dat toata casa cu fundu-n sus) i-am spus ca nu mai pot ( eu fiind crescuta de bunici intr-o stare din aia de nu comentezi, odine si disciplina) la care maica-mea imi zice:" Pai atunci hai sa merge in oras la o terasa sa bem un suc, ca aici e totul perfect!" - si ne-am imbracat si am plecat, casa era dezastru, mie nu-mi venea sa cred ca plecam...ne-am distrat super in ziua aia... si acum avem vorba "aici e totul perfect"! Deci, poate incalcati impreuna o regula ceva, faceti o mica nebunie sa vada copilul ca se poate si altfel.
mamica de printesa Maria si 35+
mina spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui inbox
Eu ii spun fetei ( care e cu cateva luni mai mica decat a ta), de cate ori am ocazia ca o iubesc indiferent ce ar face si ce s-ar intampla si ca e important sa ibe incredre in mine (poate gresesc, dar eu asta ii spun). mamica de printesa Maria si 35+ |
Nu gresesti cand ii spui asta. Copilul trebuie sa stie ca dragostea parintilor este neconditionata si ca se poate baza pe ea. Si eu i-am inoculat vizigotului ideea ca poate discuta orice cu mine si tati, chiar daca se asteapta ca subiectul sa nu ne placa, trebuie sa aibe incredere in noi sa discutam despre orice. Ca argument, i-am spus ca suntem parintii lui si-l iubim si vrem sa stim ce e cu el, indiferent ca e ceva placut/neplacut. Asa cum si el ar vrea sa stie ce e cu noi, nu? (Asta cu reciprocitatea imi place in mod deosebit fiindca il ajuta sa inteleaga unele lucruri pe care, poate, altfel nu le-as putea explica).
Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
www.tocanadecuvinte.blogspot.com" target="_blank">TocanaDeCuvinte
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it
kariguld spune:
Lidsta, mi-am mai amintit un aspect important. nu am cunoscut pe nimeni si nici n-am auzit, o mama sa aibe si cariera de succes si relatii cu copii super. nu te poti ocupa eficient de ambele in acelasi timp. chiar daca vrei sa crezi asta si esti convinsa ca o faci. intr-una din cele doua vei falimenta la un momendat, daca nu chiar in amandoua.
am foarte multe exemple in jur, de oameni care au incercat si cariera si cresterea copiilor.
cand nu aveam copii ma vedeam femeie cu cariera si-mi doream sa reusesc. cand am nascut baiatul, ceva in mine a stiut ca nu voi fi niciodata femeie de cariera. n-am pierdut absolut nimik, eventual niste merite recunoscute de altii si poate ceva recompense materiale. acum cand ma uit in urma, nu am nici un regret. daca in primii ani ai copiilor ma mai incercau indoilei, treptat s-au risipit.
la polul opus, sora mea mai mare a ales cariera. fata de 17 ani si baiatul de 14 ii spun pe nume. o suna si isi programeaza intalniri, pe agenda
. slava domnului ca n-a avut probleme cu copii, a fost mai prezent ca ea, sotul ei. dar relatia cu copii e una patron-angajat (asa cumva). anul trecut a recunoscut ca satisfactia profesionala nu ia adus multumirea si implinirea pe care a sperat-o.
Bazar general pe DC
*********************
VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
Speranta si incredere pentru David
_M-am nascut pentru succes!