Mami, eu nu am nici un fel de bucurie in viata!

filofteia spune:

Daria... nu este tot una 18,30 cu 20,30 cand ajunge lidsta acasa...

Si referitor la asta... cand baietelul meu avea 3 ani am fost nevoita sa vin acasa cam o saptamana dupa ora 21. De cele mai multe ori il gaseam dormind. Intr-una din zile l-am gasit treaz si mi-a spus cu o voce de mi s-a rupt inima "Chiar tu esti mami?" si a fost vorba doar de o saptamana.... Mi-am promis atunci sa incerc ca astfel de momente sa fie cat mai rare, indiferent ce ma va costa in cariera.

Viviana mi-a placut tare mult tot ce ai postat.

Al meu este genul optimist, dar are si el momentele lui... ultimul a fost o pedeapsa primita de la invatatoare, ca s-ar fi batut cu un coleg... problema lui nu era ca a fost pedepsit, ci de ce n-a fost pedepsit si colegul ... asa ca a plans o zi doua pana mi-a venit ideea salvatoare (colegul isi sparsese ecranul la mobil in altercatie) asa ca i-am spus ca pe celalalt l-a pedepsit Dumnezeu (ei sunt intr-o perioada in care telefonul mobil este vital). Dupa un timp a venit si mi-a spus ca am dreptate, ca el nu-si daduse seama ca si celalalt a fost pedepsit si ca-si va face pedeapsa la scoala (sa nu iasa in pauze o saptamana).

viviana spune:

Oh, da fetelor toate aveti dreptate. Si din povestile voastre razbat tot felul de metode pentru apropierea copilului.

Se prea poate ca si grupa mai mare sa fie de vina dar, in general educatoarea nu lucreaza la fel cu copiii mai mici. La fi-mea in grupa erau copii mai mici veniti acolo pentru educatoare.
Tot atat de bine poate sa fie o educatoare care tipa la copii. Unii resimt, altii nu.
A fost cazul fi-mii la prima gradinita. Avea 2 educatoare. La una plangea cand era de dimineata, la cealalta nu. Si culmea este ca, cu cea la care plangea ma impritenisem si nici prin cap nu mi-ar fi dat ca ea tipa la copii. Am venit odata mai devreme si am ascultat la usa. Am mutat-o la alta gradinita.

Asa cum bine s-a spus poate ca foloseste cuvinte "imprumutate".

Sunt o multime de necunoscute.

Dar indiferent cum ar fi eu nu as mai lasa sa se ajunga la plans.
As folosi metoda "mutarii atentiei". Cum am mai spus, povesti inventate, bataie cu perne, etc.

As lasa-o sa se descarce intr-un alt context,(ales de mine care in timp sa devina o rutina, foarte tare le place copiilor pentru ca le da un plus de siguranta afectiva) nu noaptea, in pat, inainte de culcare cand apar "monstrii" si totul ia forme nebanuit de infricosatoare, datoruita intunericului de afara.
De aceea eu ma plimbam cu copilul inainte de culcare. Atunci am ales eu "rutina" care se termina intodeauna cu o portie de alergat "care ajunge prima la masina albastra".

Apoi as minimaliza cat as putea de mult, nu sentimentele si emotiile ei, ci faptele si persoanele care le-au generat. De unde si petele pe pantoloni si diferite astfel de povesti haioase, inventate.
In timp, daca va vedea ca nici tu nu pui mare pret pe aceste intamplari va face si ea la fel. Si vor diparea o mare parte din anxietati.

Niciodata nu i-am spus cand a avut "esecuri" (referitor la fise, la scoala, note, copil mai bun ca ea etc) ca acela e mai atent, se straduieste mai mult, e mai cuminte, ceea ce era perfect adevarat de altfel. I-am spus intodeauana: "si tu esti mai buna la...", cu toate ca imi venea sa-i tin lectii despre atentie si straduinta pentru ca stiu ce ar fi gandit: mami nu are incredere in mine.

Ce am mai invatat eu apropo de pedepse: nu tin decat daca pedepsesti numai copilul si atat si te asiguri ca a si inteles de ce este pedepsit. I-am dat o data pedeapsa sa nu se mai joace cu nu stiu ce jucarie sau sa nu se mai joace la calculator. Si a plans de s-a umflat. La inceput am crezut ca de oftica dar apoi mi-a spus: "tu nu ai mila de jucariile mele de le pedepsesti ele nu au nicio vina".
Si atunci am inteles ca in universul copiilor unde totul are viata si suflet eu pedepseam de fapt jucaria.
Ca jucaria aceea avea nevoie de copil.





Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Luna1 spune:

Dar care e faza cu fisele astea? Sunt vitale?

Valen chiar mi-ai dat o idee cu statul seara la povesti, ii voi incuraja la fel, am sa merg azi acasa si am sa le fac capul mare cu ce am facut azi.

Analizand mai bine, da, aici am probleme, cer comunicare dar nu dau inapoi in mod egal.

lidsta spune:

Nu stiu daca pot raspunde la toate intrebarile voastre dar o sa incerc sa raspund la doua care se repeta in mai multe postari:
- “nici tu nu mia fi atat de critica cu copilasul tau”. Nu sunt critica!. Nu ii fac observatii si nu o cert! Dar, pentru ca de fiecare data exista un dar, am incercat sa ii inocluez ideea ca frumusetea nu este importanta ci sa fii bun si destept. Asta pentru ca este sau era ferm convinsa ca e cea mai frumoasa din tara. Asa m-am gandit eu, sa o invat ca este bine sa fii frumos dar cu adevarat important e sa fii bun si destept. Dupa tragedia din vara cu MM am schimbat registrul in urma unei vorbe de-a mamei mele. Am vrut sa inchei o conversatie cu mama care nu avea nici o legatura cu MM spunand, “lasa mama, noi sa fim sanatosi si ne-om descurca”. Mama mi-a zis: “Si inima buna, mama, ca uite ce se poate intampla …”. Am facut legatura, nu am dezvoltat subiectul dar de atunci ii spun fetei mele: “Mami, important e sa fii sanatoasa, fericita si desteapta”. Cred ca ar trebui sa tai asta cu desteptaciunea!
- Exprimarile prea mature pot fi preluate dar cred ca sunt de la ea. Aseara imi spunea printre suspine ca ea ma iubeste de simte ca se topeste si ii ajunge inima la nori si la copaci! Poftim exprimare la 4 ani si trei luni! Si ca sufletul meu (al meu adica, al mamei) este asa de bun ca parca e din aur si diamante si straluceste.
- Plange in fiecare seara de cca 10 zile. Fara exceptie.
Aseara am ajuns la gradi la 16:30 (am dus-o la balet, unde EA vrea sa mearga, nu i-am impus sau sugerat eu). Totul a fost OK si dupa ce am ajuns acasa cca 1 ora pentru ca pe la 8 fara ceva a inceput plansul pana pe la 9. Cel mai mult spunea ca nu mai vrea la gradi niciodata pentru ca ii este teama sa nu greseasca vreo fisa. Mami, dar azi ai gresit, ieri ai gresit? Nu, dar mi-e teama ca o sa gresesc maine. Bine, ii spunem lui theacher sa nu iti mai dea fise. Dar vreau, pentru ca vreau sa invat si eu. Bine, atunci ii spunem sa nu iti spuna daca gresesti. Dar trebuie mami, nu intelegi, altfel nu invat niciodata si o sa fiu cersetoare. Asta cu cersetoare vine de la mine. M-a intrebat odata de ce cersesc unii oameni. Pentru ca nu au bani mami. De ce nu au? Nu stiu, poate nu au fost la scoala, nu au fost educati, nu a avut cine sa ii invete sau sa aiba grija de ei.

I-am promis ca cinci zile v-a pleca la pranz de la gradi, sa vedem daca se mai poate detensiona putin. S-ar putea sa concluzioneze ca se poate si asa si sa nu mai putem reveni la programul normal. O sa vedem atunci ce va fi.

denizel spune:

Consider ca aici gresesti.
O abordare potrivita ar fi: nu-i nimic daca gresesti.
Daca gresesti NU inseamna ca nu esti inteligenta.
Daca gresesti NU inseamna ca eu nu te mai iubesc.
Daca gresesti NU inseamna ca ai sa ajungi o cersetoare.
Daca gresesti NU se intampla absolut nimic.
etc




Vezi? Vezi ca tu nu ai incredere in ea si nici in tine? :(
Copila are nevoie de ajutor, iar tu, tu te gandesti ca daca ii dai prea multa atentie o sa creada ca asta chiar i se cuvine.... (cam asta se deduce din ce spui tu).

Dupa ce fetita ta se va linisti si va fi mai impacata, urmarea fireasca e ca va vrea sa mearga la gradi si va merge bucuroasa la gradi, nicidecum ca nu va vrea!


Imi mentin parerea ca tu ai de-a face cu starile copilei :). O apesi prea tare. Are 4 ani, mai Lidsta!!!! 4 ani!!!!



Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

viviana spune:

Cand copilul e singur la gradi si i se face dor de mamica el se gandeste deseori la ce face ea si mai ales se intreaba daca si mamica se gandeste la el.
De aceea am dus copila la mine la serviciu. Ca atunci cand se va gandi la mine sa "ma vada" asezata a birou, vorbind cu colegii, si totul sa prinda viata si chip in amintirile ei.

I-am aratat ca am poza cu ea in calculator si i-am spus ca atunci cand mi se face dor de ea ma uit la poza.

Si dintr-o data am devenit umana si foarte aproape de ea.

Ca sa nu-mi ceara si ea o poza cu mine am inventat "pupicul magic pe care numai unele mamici il au" si care nu se sterge niciodata. El se da in fiecare seara la culcare.
Va puteti inchipui ca il dau si acuma?

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

roxanaz spune:

Lidsta, fetele au scris o gramada de sfaturi bune.
eu ma leg doar de ce ai scris pentru ca Patrick a avut o faza din asta: el nu gresea, dar altii erau certati cam dur de educatoare atunci cand gresea. iar el transfera asta asupra lui, ii era frica sa nu cumva sa greseasca, ca sa nu fie la randul lui certat. acasa nu am facut vreodata mare caz de greselile astea (le consider absolut normale si zau daca ma intereseaza la 4-5-6 ani).

eu nu i-as fi spus ca nu ii atrage atentia educatoarea daca greseste, ci "ce daca gresesti? data viitoare cand vei face fisa o vei rezolva perfect si nu vei mai repeta greseala. nu e un capat de tara daca gresesti - asa afli cum trebuie sa faci mai bine ".
asa cum zice si Denizel - nu se intampla nimic daca greseste.

Roxana

viviana spune:

Lindsta: nu poti fi sigura ca faptul ca greseste la gradi fisa e problema. S-ar putea ca asta sa considere EA ca este cauza.

S-ar putea ca cei care gresesc sa fie admonestati in vreun fel care pe ea o supara si o sperie, si de aici si frica ei de greseala.

Te rog frumos, intreab-o azi ce se intampla daca greseste.
Ceva de genul:
- Dar, azi a gresit cineva?
- Oh, imi pare rau
- nu-i asa ca doamna i-a spus ca nu conteaza ca a gresit? prin aceasta intrebare punctezi indirect faptul ca nu conteaza daca gresesti
- Stii, cand eram eu la gradi si greseam doamna ma punea sa sar intr-un picior - inventezi ceva haios - Doamna voastra cum procedeaza?
Intrebari indirecte nu directe.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

mina spune:

Ceea ce spui tu, Lidsta, imi aduce aminte de ceea ce a exclamaf fi-miu intr-o seara, cand se vaita ca i-e dor de bunici "Nu mai suport, mie tot timpul trebuie sa-mi fie dor de cineva?".....
Dupa ce i-a trecut plansul si nodul din gat mi-a explicat ca lui cand e cu noi, i-e dor de bunici, cand e cu ei, i-e dor de noi, cand e si cu noi si cu ei, i-e dor de matusi-sa, cand e cu toata lumea, i-e dor de vrun coleg/o colega....ufffff, grea viata asta.

I-am explicat cat de bine am putut eu ca ... asta e viata, ca trebuie sa ne obisnuim cu dorul, sa incercam sa-l transformam intr-un sentiment bun (ti-e dor de cineva inseamna ca ai pe cineva drag, ceea ce e bine) si tot asa....Desi am reusit (cred) sa-l fac sa inteleaga, m-a cutremurat adevarul din ceea ce a spus si m-a intristat (putin) faptul ca la 5 ani a constientizat asa un adevar crud, la urma urmei, despre viata.......

Nu stiu daca am inteles corect, dar poate voi sunteti un pic prea stricti cu fetita. Pe de alta parte spui ca are o grija obsesiva pt reguli. Nu cumva este genul de copil tipicar, cu jucariile aranjate la dunga si re-aranjate ori de cate ori e nevoie?
Asa este al meu dar eu incerc sa "sparg" obsesia asta pt reguli. Ok, regulile sunt bune, ne dau confort, dar in anumite limite. Incearca sa variati programul, chiar sa amani un pic ora de culcare pentru a petrece mai mult timp cu ea. Dormiti cu ea, sa se simta protejata si cumva compensata pentru perioada in care sta departe de tine. La noi, cand am programul incarcat si-l vad pe Matei ca sufera din cauza asta, adormitul in brate la mine si la ta-su face cat tot timpul din lume.

Mai spui tu ca are un tata care este prezent tot timpul in casa. Este prezent, dar se ocupa de ea?
Noi am traversat o perioada similara pe la 2 ani ai copilului cand statea mama la noi. Una ca eram tentati sa stam mai mult la birou (ca doar era Nana cu copilu) si a doua ca atunci cand eram acasa, eu poate nu, dar sotul se ocupa de ale lui si lasa copilul sa se joace tot cu Nana. Asa ca am decis sa trimitem bunica acasa, am dat copilul la gradi si, vrand ne-vrand, ne aranjam programul dupa cel al copilului. Si, ne-avand bona sau bunica, odata ajunsi acasa, tot copilul este in centrul atentiei.

Mie mi se pare ca fetita voastra sufera de un fel de anxietate a pierderii copilariei - pe masura ce cresc vii tot mai tarziu acasa....E tare greu pentru ea sa inteleaga acest lucru.

N-ai putea sa o iei cu tine la birou intr-o zi, cateva ore, mai ales daca spui ca e cumintica? Astfel va vedea si "restul vietii tale", va intelege ca e important pentru tine sa lucrezi. O pui sa te "ajute" cu ceva (un sortat de ciorne, sa-ti faca un desen de lipit pe peretele biroului....inventezi tu ceva) si te arati extra entuziasmata de ajutorul primit. La Matei merge f bine asta, parca reduce din presiunea dorului din timpul zilei mai ales ca, nu-i asa, am ATAT de multa treaba incat uite ca am avut nevoie chiar sa vina el sa ma ajute. Cand vin dupa aceea tarziu acasa intelege de ce o fac, ca doar a vazut cata treaba am.
Bine, recunosc cinstit ca uneori nu prea am incotro si il iau cu mine la birou ca am ceva musai de terminat dar pentru el este o adevrata aventura sa expedieze 10 faxuri sau sa sorteze un teanc de ciorne in timp ce eu termin ce am de terminat. Sincer, ma simt mult mai bine decat daca l-as fi stiut in timpul asta acasa cu o bona. Si cred ca si el la fel. Nu vreau sa spun ca nu e bine sa ai bona, insa trebuie analizat putin daca nu cumva prezenta constanta a altei persoane in casa nu reduce din intimitatea pe care copilul are nevoie s-o simta in familie, pentru a se simti protejat.

Ideea de baza (ca am luat-o pe campii) este ca noi am incercat tot timpul sa evitam a-i spune "asta e situatia, nu avem incotro". Este greu pentru ei sa inteleaga ca TREBUIE sa stai mult la serviciu fiindca asa trebuie si alta solutie nu exista. Am incercat sa indulcim putin imperativele astea. Ok, trebuie sa merg la birou si chiar sa il iau cu mine, dar transform asta intr-o distractie pt el. Trebuie sa vin tarziu si sta doar cu tati dar lui ii spun ca "vei avea parte de o seara cu tati, ca intre baieti, gandeste-te ce vreti sa faceti numai voi doi". Si tot asa ..... Ultima oara cand am plecat in delegatie si a cam protestat le-am dat o misiune: sa vad daca se descurca cu ce mancare le-am lasat in frigider si daca sunt in stare sa lase paturile perfect facute in fiecare zi. Copilul a inteles ca mami a plecat in delegatie ca sa-i puna la incercare .

Nu-ti fie teama de discutiile de seara. Cred ca este bine sa incurajam copiii sa-si exprime sentimentele, chiar daca (sau cu atat mai mult) ne doare ce aflam. E bine pentru ei sa se descarce. Nu-i inocula ideea ca a-ti plange de mila e ceva rau.

Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
www.tocanadecuvinte.blogspot.com" target="_blank">TocanaDeCuvinte
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it

mina spune:

Revin, ca mi-am adus aminte una buna: cand era matei la prima gradi si mai facea miorlau dimineata, ii daduse ta-su palaria de curaj! Cand purta palaria aia, prindea curaj si avea puterea sa reziste dorului de parinti toata ziua, pana veneam sa il luam! Doamne Feri sa nu fi gasit palaria de curaj dimineata

Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
www.tocanadecuvinte.blogspot.com" target="_blank">TocanaDeCuvinte
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it