Mami, eu nu am nici un fel de bucurie in viata!

Adriana mica spune:

Viviana, postarile tale m-au facut sa imi dau seama de un lucru pe care nu l-am constientizat in mod explicit, desi incerc sa il aplic permanent. Este vorba despre a incerca sa gasim modalitati specifice de comunicare cu copilul, in raport de temperamentul si profilul acestuia (pesimist / incapatanat / introvertit / extrovertit), sau de starea prin care poate trece la un moment dat. Fara indoiala, anumite "trucuri" si modalitati de a aborda o discutie pot ajuta.

Luna, si eu am constat in ultima perioada ca tati este preferat in calitate de partener la jocuri si la activitati de "mesterit" prin casa. Deocamdata, in momentele "delicate" (de suparare, de exemplu) inca simte nevoia ca eu sa ii fiu eu aproape, dar ma gandesc (cu tristete) ca va veni varsta la care sotul meu va fi cel cu care va comunica mai mult si de la care va astepta sfaturi pe anumite probleme (chiar daca nu este genul pesimist). Si daca pana nu demult erau putine activitati pe care nu le faceam in trei, mi-a dat de gandit idee de a incerca sa avem o lume a noastra, si momente in care sa ne distram impreuna (au inceput deja sa se contureze asemenea ocazii - de exemplu ii place sa ma ajute la bucatarie, iar cand mergem cu rolele prefera sa fie impreuna cu mine intrucat tati nu stie sa patineze - sper sa le putem avea si in viitor).

viviana spune:

Adevarul este ca fi-mea cat e ea de voioasa si vesela e paralela cu umorul.
Mie imi place sa fac bancuri, sa fiu haioasa, ma rog asa e firea mea. Cum am facut un banc pe seama ei, indiferent cat de nevinovat sta sa planga.

Aseara a gasit un gandac verde pe cearsaf. L-am dat afara si gata. Dar, nu, m-a pus sa scutur tot patul sa ridic salteaua sa vada ea ca nu mai e niciunul. N-am facut nimic din toate astea, in schimb m-a apucat rasul. Si bineinteles ca a gandit ca rad de spaima ei si a pus botu' imediat.
I-am spus ca de fapt rad ca am o replica pe care daca i-o spun o sa se suuuupere.
Replica era: nu e nevoie sa scuturam si salteua, daca mai e vreun gandac o sa-l simti tu la noapte umblandu-ti pe gat si maini, si poate pe fata. I-am spus-o si a aruncat cu o perna in mine si eu in ea si ne-am culcat prietene.

Mamagiulei e super fetita ta. E fooooarte inteleapta. As vrea si eu asa un copil mai intelept.

Luna1 cred ca baietelul tau e foarte circumspect. Mai intai gandeste si apoi actioneaza.

Si fi-mea e foarte grijulie cu mine si imi da o mie de telefoane de pe unde se duce. Ca sa vada ea ca sunt in regula si sa vad eu ca ea e in regula sa nu-mi inchipui ca a patit ceva. "Sa fii tu sigura mami ca sunt OK" Eu tot timpul sunt sigura ca e OK, dar ea nu crede. Cand pleaca la scoala sta in fata usii sa auda ca incui usa si jos si sus si pe lateral.
Am intrat la stapan.

Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi

Kariris spune:

Prietena mea cea mai buna a fost cea mai buna studenta in facultate. A terminat facultatea cu aproape nota 10. a luat licenta cu 10. Era o perfectionista. Foarte inteligenta, capabila. Avea o putere de concentrare foarte mare. REusea sa invete in 16 ore cat invatam eu in 3 zile, 16 ore dupa care intra la examen si il lua cu 10 la cele mai grele materii. Daca lua un 9 sau Doamne fereste 8 la vreo materie mergea la marire de nota. Asta mi s-a parut putin ciudat.
Vreoia sa fie the best from the best. Era si foate frumoasa. Ce mai o fiinta de invidiat. M-am apropiat mult de ea si familia ei. mama ei mi-a spus ca asa a fost de mic copil, ca i-a fost destul de greu ca parinte sa o multumeasca. De la 2-3 ani punea intrebari despre moarte, rude ... cam tot ce ai descris tu... framantarile au fost identice... dorinta de perfectiune, de a nu fi criticata, de a nu exista cineva mai bun... si a fost cea mai buna vreo 25 de ani cand a pus-o la pamant prima adevarata dezamagire/esec /nedreptate sau ce o fi fost. A fost un mic esec pe plan profesional care nici macar nu a tinut de ea ci de organizarea interioara a firmei de avocatura unde lucra. Acum este un om bolnav care are de urmat tratament probabil toata viata, incapabila sa mai lucreze, datorita medicatiei si a stigmatului pe care i-l pune diagnosticul,, un om care uneori nu-si poate descrie trairile, un om care este totusi cel mai bun prieten al meu.

Problema ei a inceput in prima copilarie, dar toata lumea a fost orbita de inteligenta ei si dorinta de a excela, ca sa mai observe ca toate acestea nu sunt chiar normale la un copil.

Nu insinuez ca situatiile sunt identice, dar imi permit sa observ ca ceva e in neregula acolo, bine ca ti-ai dat seama, dar sfatul meu din suflet e sa discuti toate aceste aspecte cu un specialist care sa va ajute si pe tine si pe fetita sa regasiti cuvantul copilarie cu ochii razand, cu sentimentul de securitate si fara temeri. Cred insa, si sunt cred singura, ca nu faptul ca tu lipsesti mult de acasa e motivul si tocmai de aceea statul tau mai mult acasa nu stiu cat ar repara. E alta problema. si asta trebuie sa o descopere un specialist si el sa va indrume cum sa reparati ceea ce cu siguranta fara intentie s-a gresit.

ruxij spune:

Auzi, dar de unde stie ea, la 4 ani, sa zica "nu mai am nici o bucurie in viata". Nu cumva o fi auzit pe undeva expresia asta? E folosita mai mult de femeile mai in varsta, exact asa, cu "mai am", adica am avut la viata mea, dar nu mai am ca's batrana si nu stiu ce probleme am.

Alizee spune:

Ai gasit deja subiecte comune cu baiatul tau; nu mai ai nevoie sa te "pefectionezi" in prescurtari ale ...ceva.
Despre ascultarea cu sfintenie ale autoritatii externe, nu stiu ce sa zic, fiindca fii-mea nu asculta de nici un adult daca eu nu aprob, in schimb, se lasa influentata ( uneori in mod negativ ) de copiii care ii plac.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Bic spune:

Eu cred ca denizel a pus punctul pe i si a identificat foarte bine ce se intimpla.
Iti recomand sa lucrezi cu tine, sa-ti schimbi tu atitudinea fata de cum te raportezi la copil.
Apuca-te si citeste literatura de specialitate care te va ajuta sa-ti schimbi atitudinea, daca vrei.
Link-urile de la semnatura mea sint un bun punct de plecare.
La fel si subiectul cu "Mamica incapabila" de aici de pe forum. O sa gasesti acolo idei excelente.

Si ca si ruxij sint convinsa ca fetita ta a auzit de la cineva expresia cu "nu mai am nici o bucurie in viata."
Ca sa revenim la subiectul meu preferat, eu as schimba gradinita. Dar degeaba schimbi gradinita, daca nu schimbi ceva in tine.

Etichetarea asta a copiilor drept cuminti/necuminti este extrem de vatamatoare, dupa cum se vede clar si in exemplul copilului tau. Toti copiii sint cuminti! Adultii sint cei care nu stiu cum sa se raporteze la ei.

Succes!

alra spune:

si fata mea are o serie de anxietati la o varsta similara si probabil ca este normal, insa nu duse asa departe.

pe mine ma intriga putin combinatia asta de anxietate foarte mare cu tristete si iti spun sincer ca as merge sa vad un psiholog specializat de copii. au multa experienta si stiu o gramada de tips&tricks-uri simple sa rezolvati problemele.

PS: nu e prima data cand citesc de un copil stresat din cauza fiselor de la gradinita. ce dumnezeu sunt fisele astea, ca la noi nu sunt la moda?

denizel spune:

daaaa, nu m-am gandit ca s-ar putea ca fetita sa fi preluat expresia cu nici o bucurie de la cineva apropiat.
Mi-a spus mama de curand ca, pe la 3 ani, am avut o bona careia ii murise fiul si, saraca, cand nu erau ai mei acasa, bocea :(.
Nu au aflat decat atunci cand am inceput sa bocesc si eu...
Din cauza altei bone am capatat fobia de pasari si tot asa...


Si, daca nu vine de la Lidsta, s-ar putea ca chestia cu cumintenia sa vina tot de la bona.
Sunt unii oameni, foarte cumsecade de altfel, care pun mare pret pe cultivarea asta a "cuminteniei".
"asa, mamaie, fii fetita cuminte", "pai, se poate? Asa face o fetita cuminte?" etc


Pentru parinti, de dragul copiilor


"Omul care a inventat distractia a fost copilul" - din jurnalul unei mãmici de bãietel.

ligeea spune:

A fi parinte este un exercitiu in care evoluezi alaturi de copil. daca ai mai mult de unul , e greu pentru ca ei sunt diferiti si tu trebuie sa gasesti cai de comunicare cu ambii in asa fel incat sa ,,acoperi" personalitatile amndurora .
Inainte de orice pentru mine exista ceva ca un presentiment-empatie -stiu dinainte cu 1-2 zile daca va fi bolnav , stiu cand il vad daca a fost certat , etc si atunci incerc sa il ajut fara a lasa sa se acumuleze stari frustrari asa de mari.
Si baietelul meu mai mare acumuleaza frustrari , asa a fost de mic, se supara din orice , plangea 1 ora daca spargeam EU o farfurie sau imi scapa ceva din mana .
Aduna orice hartie mai lucioasa ca ii era mila sa o aruncam .Nu avea prieteni, se alinta exagerat de mult si pe multe nimicuri.Venirea celui de-al doilea-si el tot frate a fost pentru el o provocare-vroia tot timpul sa vada pe cine ocrotim mai mult asa ca tot timpul il sacaia pe cel mic ca sa se autoconvinga ca el nu mai conteaza in ochii nostrii . A fost greu si mai este inca .
Dar am inceput sa ne facem amndiu timp mai mult-eu si sotul, eu sa-i citesc sa mergem la o cofetarie, la cumparaturi, tati sa merga la karting , cu masina la pesciut etc .
L-am lasat pe cel mic acasa cateodata ca sa simta rasfatat si acum am ajuns ca numai vrea sa plece fara fratele lui.
Avem inca emotii pentru inregimentarea in clasa I ,dar il sprijinim , nu-l cert pentru greseli, nu l-am dat la after , vine la mine la birou si facem lectiile dupa care mergem acasa
Eu cred ca ,,recucerirea "unui copil-al tau nu exista .El are momente cand are nevoie de intreaga ta atentie si tu trebuie sa fii acolo.Indiferent cat de mult te costa pe plan profesional sau personal, chiar daca renunti la tabieturi-eu ma duc la cosmetica 1 data pe luna si luna asta n-am ajuns ca ,,am inceput " scoala cred ca sunt zile cand el trebuie sa primeze deasupra la orice
Un concediu, numai tu cu ea sau si cu tati dar in care ,,fetele" sa aiba program de gagici, o surpriza-mami azi nu ma duc la servici, stau casa ca sunt racita , stai si tu si citim povesti, facem cornulete si bem ceai, sau azi am venit la 4 hai sa dam o raita pana in parc , incerca sa faci cate o mica bucurie la ceva timp si lucrurile se vor schimba.
Copiii nu vor iubirea binelor oricat de minunate er fi-si eu am bona, ei vor prezenta parintilor .Inteleg pana la un moment dat ca acestea sunt niste substituenti necesari dar cand situatia se permanetizeaza , devin furiosi sau anxiosi pentru ca pur si simplu cred ca le e dor de noi.

valen spune:

Lidsta, am citit de mai multe ori postarea ta si de fiecare data am avut senzatia ca fetita ta este trista pentru ca ea nu poate sa fie...EA, pentru ca tu o vrei altfel iar ea a acumulat frustrari in timp pe care nu mai stie sa le gestioneze.Gasesc ca este incredibil ca un copil de 4 ani reuseste sa se abtina de a plange toata ziua de dorul tau. Oare de ce nu plange atunci cand simte nevoia ? Cine i-a interzis lucrul asta? Ati incercat sa gasiti o solutie prin care sa-si aline dorul asta? ( stiu si eu, o poza cu tine la ea in rucsacel de exemplu)Si mie mi se pare exagerat ca poate la 4 ani sa gandeasca singura ca "eu nu mai am nici o bucurie in viata"; la fel de exagerat pt. varsta asta imi suna si "pe masura ce cresc vii tot mai traziu acasa"; parca si exprimarea asta pare preluata de undeva.Mai cred, asa cum spunea Adriana, ca probabil n-ai reusit sa gasesti metoda potrivita de a ajunge la ea si la inima ei; Imi amintesc cum acum 1 an (pe cand fii-mea cea mare avea varsta fetei tale ) ca de fiecare data cand o intrebam ce a mancat la gradinita imi zicea ca orez. Bine, ma uitat pe meniu dar vroiam sa vad ce-mi povesteste ea. Oricat as fi insistat cu intrebarile, mai mult de-un orez cu legume nu scoteam. Asa ca intr-o seara, m-am instalat la ele in camera ( am 2 fete) si am inceput sa le povestesc ce-am facut la serviciu,cu cine si ce am vorbit, ce am mancat, cum ii cheama pe colegi, pe cine m-am suparat si de ce, ce am simtit etc. Dupa vreo 3 seri am inceput sa vad si rezultatele si au inceput sa-mi povesteasca singure cum si-au petrecut ziua. Vreau sa-ti spun ca asa am inceput sa-mi cunosc fetele cu adevarat, pentru ca intram in povestiri serioase si detalii si amanunte si-mi spun cu cine si de ce s-au suparat, cand si cum si de ce au gresit, ce-au simtit si ce-ar fi vrut sa faca, care le sunt prietenii si de ce, ce face profesoara cand se supara, ce zice educatoarea cand se varsa un pahar de lapte, etc.Cea mica mi-a zis intr-o zi : "stii mami, azi n-am fost cuminte deloc"; "pai de ce o intreb" "ca am vrut sa fac prostii" "si M. ce ti-a facut", intreb eu " s-a suparat pe mine dar a fost comic si au ras toti colegii mei" A devenit momentul nostru magic si abia asteapta amandoua seara "sa vorbim ce-am facut azi". Stiu amandoua ca daca au o problema in timpul zilei o discutam seara cu mami. Cand e si tati acasa e si mai si.