ne intoarcem in Romania sau nu?(2)
Raspunsuri - Pagina 13
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui a_alinta 8 ani si jumatate mie mi se pare enorm de mult ca sa realizezi ca nu te simti bine undeva, ca nu te poti plia dupa alte obiceiuri si nu poti accepta alte idealuri. eddea , eu sunt convinsa ca nu te vei intoarce in romania. si nu o vei face din acelasi motiv pentru care nu ai facut-o pana acum. |
Asta este o discutie interesanta - cat timp ne trebuie ca sa realizam daca tara de emigrare este ceea ce ne-am dorit ?
Mie 8 ani mi se pare o perioada decenta. Daca ar fi sa recomand cuiva experienta emigrarii, i-as recomanda cel putin 8 ani.
buflea spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Donia
Cu singura deosebire ca prima emigrare s-a facut intr-o tara stabila, cu legi clare, cu respect fata de individ, iar a doua se va face intr-o tara instabila, unde legile se schimba de pe o zi pe alta, unde regulile sunt diferite in functie de pilele pe care le ai etc. Cand emigrezi intr-o tara stabila o iei de la capat o data si apoi iti cam gasesti drumul, pe cand senzatia mea e ca in Romania o cam iei de la capat in fiecare zi. |
Ai dreptate - dar exita o balanta interesanta aici. Emigrezi singur, nu ai pe nimeni si nimic dar ai perspective si oportunitati sa iti gasesti drumul. Asta nu inseamna neaparat ca o sa-l si gasesti ...
Pe de alta parte, te intorci intr-un sistem in care ai fost crescut, pe care l-ai cunoscut si testat inainte de emigrare si ai sprijinul familiei ...
Mie experientele mi se par comparabile in dificultate.
a_alinta spune:
eddea, hai sa iti povestesc una din experientele mele de viata, care, cred eu, ca te poate ajuta un pic.
am avut sansa unui job bun din primul meu an in state: casier general. bucurie, extaz, tot tacamul starilor de exaltare si multumire pe capul meu si al celor din sufletul si preajma mea. 3 luni de zile am avut nevoie ca sa realizez ca acel loc de munca ma "ucide". datorita masurilor de siguranta ( era vorba de toti banii companiei ) camera in care imi petreceam 8 ore pe zi, 5 zile pe saptamana era securizata. codul de acces il aveam doar eu, mai stiau seful contabil si adjunctul lui , dar fiecare doar jumatate din el, fiecare alta jumatate. nu existau ferestre, nu stiam daca ploua sau e soare, daca bate vantul sau ninge, usa se inchidea automat in urma mea, nu avea acces nimeni mai mult de 10 minute si numai in interes de servici in camaruta ca o cutie de chibrituri. fiecare zi ce trecea , in loc sa ma acomodez si sa ma simt mai bine ( asa cum este normal , nu ? ) eu simteam cum o gheara ma strange din ce in ce mai tare . in fiecare noua zi , locul meu de munca se transforma intr-o celula pentru mine. ajunsesem sa nu imi mai fac planuri pentru ziua de maine, sa nu mai rad la nici o gluma, sa nu ii mai zambesc copilului meu. stiam ca ceva e in neregula cu locul ala , am incercat sa imi spun sentimentele dar de fiecare data ecoul era acelasi: va trece! ai sa vezi ca ai sa te obisnuiesti incet-incet!.
in dimineata zilei ce a venit dupa prima noapte nedormita cu gandul la usa care se va inchide automat in urma mea la ora 8 , m-am dus direct la resurse umane si am spus ca renunt. apoi m-am prezentat la seful meu ( care tocmai vorbea la telefon cu cei de la resurse umane ) si i-am explicat decizia mea. dupa ce mi-a zis ca tocmai in ziua aceea vroia sa imi spuna cat e de multumit de munca mea, mi-a spus ca ma intelege si ca apreciaza sinceritatea mea.
nu am intrebat pe mine daca fac bine ceea ce fac, pentru ca nimeni nu mi-ar fi spus bravo! am fost eu si cu sufletul meu. a fost decizia mea de a ma trezi dimineata, bucuroasa ca incepe o noua zi.
a fost o lupta in mine, pentru ca nu vroiam sa dezamagesc pe cei de langa mine , ma gandeam la ceea ce vor interpreta ei vis-a-vis de gestul meu ( o proasta, o incapabila , a avut noroc cu carul si ea da cu piciorul, o inadaptabila s.a.m.d ) dar pana la urma fericirea mea a castigat.
sunt convinsa ca s-a vorbit o gramada pe seama mea, dar stii ceva? nu mi-a pasat nici un pic. asa cum nimeni nu a stat in sufletul meu sa imi cunoasca disperarea, nimeni nu are dreptul sa judece ceea ce eu am ales ca fericire a mea.
din pacate viata e scurta si e unica. suntem singurii care putem alege cum o traim . suntem singurii in masura sa alegem fericirea noastra si nu a altora referitor la noi. de multe ori alegem nefericirea pentru a nu dezamagi oamenii din sufletul nostru. dar nu stim ca de fapt ne mintim singuri si realitatea este ca daca am trai asa cum ne simtim noi bine , cei din sufletul nostru ar fi mult mai fericiti!
ti-am propus un concediu in romania. il poti face chiar acum , sa iti iei la revedere de la bunicul tau
si sa vezi ca poate asa cum bunicul tau nu mai are puterea sa te ridice pana la gutuia din varful pomului , poate nici acel gutui nu mai este.
amintirile fac parte din viata noastra dar ele nu reprezinta viata in sine.
alegerea este numai a ta!
maru spune:
Romania nu a stat in loc in 8 ani...nu mai e cea din copilaria noastra, nici cea din tineretea noastra, nici cea de cand am plecat.
Romania e alta decat cea ideala din visele/amintirile noastre.
Mama s-a opus plecarii noastre in Canada. Dupa ce vara trecuta a petrecut 3 luni aici, a incetat cu apropourile de intors acasa, ori reprosurile cainilor cu covrigi in coada canadieni. Acu o saptamana discutand cu ea, imi povestea ca fratele meu a trebuit sa dea afara, si ca jumate din cei dati afara s-au intors cu pile puternice inapoi. La revolta mea ca asta n-ar trebui sa conteze, mi-a zis pe ton amar: Romania nu mai e cea de acum 5 ani cand ai plecat! (nu mai continui, ca e dureros)
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui buflea
Ai dreptate - dar exita o balanta interesanta aici. Emigrezi singur, nu ai pe nimeni si nimic dar ai perspective si oportunitati sa iti gasesti drumul. Asta nu inseamna neaparat ca o sa-l si gasesti ... Pe de alta parte, te intorci intr-un sistem in care ai fost crescut, pe care l-ai cunoscut si testat inainte de emigrare si ai sprijinul familiei ... Mie experientele mi se par comparabile in dificultate. |
iulianm spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Pe de alta parte, te intorci intr-un sistem in care ai fost crescut, pe care l-ai cunoscut si testat inainte de emigrare si ai sprijinul familiei ... Mie experientele mi se par comparabile in dificultate. |
Sunt si nu sunt de acord cu tine, Buflea
. Eu am revizitat Romania la zece ani dupa plecare. Nu a fost vacanta, am fost nevoita sa o fac fara prea multe pregatiri, si am avut o gramada de rezolvat. Deci am interactionat la maxim cu sistemul (parte, ma rog) de acolo. Notari, medici, procuror, politie, casa de pensii. O gramada de personal administrativ si multe drumuri la notar. Sapte zile mari si late de alergat continuu, ca sa rezolv problemele. Eu am crescut acolo, insa nu am mai gasit multe din ceea ce stiam, ori cu ce eram obisnuita, cum zici tu, din ceea ce am testat inainte de plecare. Am avut sprijinul si ajutorul prietenilor, noroc de ei, altfel nu as fi reusit sa rezolv (si nu am reusit sa rezolv tot).Mie mi s-a parut cumplit de greu si complicat tot ce am avut de facut. Plus impresia ca multi isi bat pur si simplu joc de tine.
Si nu sunt o mimoza, eu am emigrat singura, si mai mult de zece ani singura (exclusiv) mi-am rezolvat problemele de aici.
Cind m-am vazut in avion, am rasuflat usurata, ca ma intorceam intr-un sistem asemeni celui descris de Donia.
Asa ca eu sfatuiesc pe oricine vrea sa se intoarca, dupa ani buni de stat in alta parte, sa mearga intii de proba, sa vada, si mai ales sa testeze la fata locului cum e.
Ramona J spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui iulianm
Sunt si nu sunt de acord cu tine, Buflea . Eu am revizitat Romania la zece ani dupa plecare. Nu a fost vacanta, am fost nevoita sa o fac fara prea multe pregatiri, si am avut o gramada de rezolvat. Deci am interactionat la maxim cu sistemul (parte, ma rog) de acolo. Notari, medici, procuror, politie, casa de pensii. O gramada de personal administrativ si multe drumuri la notar. Sapte zile mari si late de alergat continuu, ca sa rezolv problemele. Eu am crescut acolo, insa nu am mai gasit multe din ceea ce stiam, ori cu ce eram obisnuita, cum zici tu, din ceea ce am testat inainte de plecare. Am avut sprijinul si ajutorul prietenilor, noroc de ei, altfel nu as fi reusit sa rezolv (si nu am reusit sa rezolv tot).Mie mi s-a parut cumplit de greu si complicat tot ce am avut de facut. Plus impresia ca multi isi bat pur si simplu joc de tine. Si nu sunt o mimoza, eu am emigrat singura, si mai mult de zece ani singura (exclusiv) mi-am rezolvat problemele de aici. Cind m-am vazut in avion, am rasuflat usurata, ca ma intorceam intr-un sistem asemeni celui descris de Donia. Asa ca eu sfatuiesc pe oricine vrea sa se intoarca, dupa ani buni de stat in alta parte, sa mearga intii de proba, sa vada, si mai ales sa testeze la fata locului cum e. "Double, double, toil and trouble; fire, burn; and caldron, bubble." |
Tot asa mi s-a parut si mie. Una este sa mergi in concediu citeva saptamini, fara probleme de rezolvat si cu rasfatul de rigoare din partea familiei si alta este sa te izbesti de problemele zilnice. N-ai nevoie de opt ani sa-ti dai seama daca ti se potriveste, dupa opt ore petrecute ca sa rezolvi cine stie ce nimic esti gata sa faci un detur pe la Otopeni.
Edit sa adaug ca am citit ceea ce a scris Buflea si in mare sint de acord. Cu mici amendamente.
Eu cred ca fiecare emigrant are unele nemultumiri legate de tara de bastina, un om care-i suta la suta multumit nu-si ia desaga in spinare. Apoi mai cred ca dupa niste ani petrecuti pe meleaguri vestice vei face tot timpul comparatii si din nefericire rareori balanta inclina de partea Romaniei. Nu contest ca or exista oameni care s-au intors si sint fericiti, dar o buna parte simt precum Michelle-usa.
ruxij spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui buflea
Nu, nu cred ca exista NORMAL si ANORMAL. Spui asta pentru ca sistemul tau de referinta in ceea ce inseamna "o viata buna" se pliaza probabil mai mult pe conditiile de viata decat pe partea emotionala si apartenenta la familie. Ca sa nu spun ca conteaza si de la ce pleci - expereinta plecatului de la "WC in curte" versus "trasului apei in Canada" atarna mult mai greu in balanta decat daca pleci de la conditii decente si vii la o viata putin mai buna ca acasa, dar fara cei apropiati pe langa tine. |
Eu nu am scris cuvantul normal in contextul descris de tine. Ci doar ca multora din afara problemei interioare a inapoiatului li se pare ca acesta ia o decizie (de a se muta dintr-o tara bogata intr-o tara saraca), care nu are prea multa logica. Si deocamdata, este de necontestat ca Romania este o tara saraca, iar Canada o tara bogata. Cu multele si maruntele consecinte care provin din asta.
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ramona J Apoi mai cred ca dupa niste ani petrecuti pe meleaguri vestice vei face tot timpul comparatii si din nefericire rareori balanta inclina de partea Romaniei. |
Da, aici sunt de acord ... e clar ca o sa aiba dezamagiri. Problema se rezuma la asteptari si la informatie. Stie exact la ce se intoarce - de pe forum, de la parinti, de la TV ... nu stiu insa ce stia despre Canada acum 8 ani, dar as face pariu ca stia numai de bine.
Stie ca ii va fi greu in Romania, dar va avea prietenii si familia alaturi. Poate cand a venit in Canada, stia doar ca vine la "bine" - pentru ca in general asta e mesajul romanului emigrat "nici aici nu e perfect dar eu nu stiu cum de mai puteti voi trai acolo" - si s-a trezit luptand singura cu greutatile sub cerul poluat canadian.
Ramona J spune:
E acelasi lucru. Asa cum a pornit cu incredere ca va fi bine in Canada, tot asa se intoarce crezind ca-i destul sa aiba familia aproape ca sa treaca peste toate greutatile (care de la atitia km distanta nici nu mai par atit de rele). Dupa perioada de euforie realitatea "sets in".
Cred ca din orasul in care am copilarit din generatia mea jumate au emigrat in Canada, majoritatea in acelasi orasel.
Unii s-au adaptat mai bine, altii poate inca nu. De cite ori mergeam in vizita in Romania si unii erau inca acolo, asteptind actele - injurau cu incredere toate cele din Romania si visau la Canada ca la nu stiu ce. Dupa ce au emigrat la o vreme au inceput sa injure Canada, la fel de virtos. Unii o mai fac si acum, altii s-au adaptat.
a_alinta spune:
eu am fost doar in concediu si toata perioada am avut o sensatie de oboseala si...teama .inexplicabila. nu am avut nevoie de sistem ( decat un pic ) dar totul era altfel decat era cand am plecat si decat am asteptat sa gasesc . e vorba de cum am perceput acum oamenii si mediul inconjurator si desi am fost doar in concediu si grija exagerata a celor apropiati m-a obosit ( un ex: ai mancat? dar nu mananci? dar numai atat? hai, te rog, nu mai vrei un pic? dar cand ai mancat ultima oara? vezi ca e cald , nu te imbraca in negru s.a.m.d ) si tristetea din ochii oamenilor m-a intristat. asa am vazut eu, dupa 5 ani, tara mea.
dar eddea poate vede altfel . poate ea isi regaseste in romania cerul acela care ii lipseste. ( sa stiti ca si eu am ceva cu cerul cand am ajuns in state am fost convinsa ca cerul romaniei mele este cel mai frumos: inalt, albastru, linistit. cand am revenit am realizat ca impresia mea nu mai era reala. cerul deasupra casei mele din usa este mai albastru , mai calm si mai aproape de inima mea.
deci, in final este vorba de cum percepem realitatea si de locul unde ne simtim noi bine. in cazul meu: aici, in cazul eddei e posibil sa fie in romania. dar asta nici ea nu o stie inca, si nu o va stii pana nu se va confrunta cu realitatea din romania de azi.