Fetita mea s-a invatat plangacioasa
Raspunsuri - Pagina 5
inbox spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Androix Si eu zic ca ai avut mare curaj sa povestesti ca ai lasat-o sa planga 40 de minute.  Pauzele sunt pentru evaluarea situatiei, isi trage sufletul si se uita sa vada ce efecte produce. Daca te-ai enervat te-a convins deja sa-i faci pe plac.In principal la varsta asta un copil plange din doua motive: are o nevoie gen foame, sete, pipi, durere, plictiseala etc. sau are o dorinta. Din dorintele astea unele sunt de bun simt altele sunt de prost gust, ca sa preiau o expresie citita pe-aici. La alea de prost gust nu trebuie sa cedati ca pe urma nu va face decat sa planga mereu si mereu ca sa i se indeplineasca aceste dorinte, cum e ridicatul din scaun in timpul mersului. Si nu ai alta posibilitate decat explicatiile interminabile, desi in plina criza copilul nu te mai aude, nu mai reactioneaza la nici o explicatie, nu-l mai intereseaza nimic; eu explic dupa ce se termina criza. Functioneaza sa-l speli pe manute si pe fata cu apa rece, sa-l tii in brate, sa-i vorbesti cu voce linistita, sa-i canti incetisor. Dar nimic nu functioneaza mai bine decat anticiparea si evitarea crizelor. Incet incet iti cunosti fetita, cam stii ce o porneste si cand e in pericol sa inceapa o criza. Incearca sa anticipezi, sa fii cu un pas inainte, sa ai mereu un plan de rezerva. La noi functioneaza foarte bine daca discut cu ei inainte de a pleca de acasa, de exemplu: "mergem doar pana la librarie sa cumpar plicuri, nu avem timp sa traversam in parc si nici bani sa cumparam jucarii. Va rog frumos, am nevoie de voi sa fiti cuminti si sa ma ascultati pentru ca ne grabim inapoi acasa." asta le-am zis eu alor mei de dimineata  sau "uite cum procedam: trebuie sa mergem cu masina in cutare loc sa facem cutare lucru. Si mami si tati isi pun centurile pentru ca asa trebuie, daca nu le punem nu porneste masina, stam toti cuminiti in scaunele noastre pana ajungem la destinatie. Intelegi?" Si la sfarsit: "Multumesc ca ai inteles ca trebuie sa stam cuminti in scaun! Mami apreciaza efortul tau, stiu ca poate te-ai plictisit dar uite acum am ajuns si bla bla bla"Stiu ca poate suna putin aiurea sa vorbesti asa unui copil de 10 luni, dar te intelege foarte bine, ii place sa te asculte si ii distragi mai usor atentia daca ii vorbesti. Plus ca asa cum te obisnuiesti de-acum sa-i vorbesti asa ii vei vorbi si cand va fi mai mare, si crede-ma 1 an e nimic pe langa crizele de la 2-3 ani cand se tavaleste pe jos si se arcuieste de n-o mai poti lua nici in brate. E foarte important sa-i arati ca ai remarcat comportamentul ei bun si ca il apreciezi, e incantata sa-ti faca pe plac. Dar daca nu ii spui, daca nu o lauzi ca a facut bine si a fost cuminte, ea nu stie ca ti-a facut pe plac, se simte nebagata in seama si face ce stie ca iti atrage atentia imediat, adica un lucru rau sau periculos, sau o criza. Un ultim sfat: parintii au in general o problema cu cei din jur, vecini, sau oameni din locul unde se intampla criza. Personal inca incerc sa ma educ sa ma intereseze mai mult starea copilului si rezultatul pe termen lung al unei crize decat discomfortul persoanelor de fata. www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Blogul grasei www.bijuteriiandroix.page.tl" target="_blank">Androix Bijoux Niste copii si toti copiii!  |
M-am intors, special sa acord o floricica acestei postari, foarte utile.
mamica de printesa Maria si
23s cu 
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui inbox Un pic off topic, cu privire la teorii, saptamana trecuta am gasit la maica-mea in biblioteca "Almanahul parintilor " din anul 1981, si tare curioasa am citit ce si cum erau educati parintii, si am ramas uimita ca nu e nimic nou sub soare, psihologii invatau parintii atunci, ca si acum, sa-si respecte copilul, ca bataia nu e rupta din rai, ca un copil nu trebuie fortat, bruscat etc, ca joaca este buna etc, in limbajul comunist al vremii despre viitorul tarii...si totusi sunt 30 de ani de atunci ( iar din generatia mea de copii ceausisti , uitandu-ma in jurul meu, numai eu stiu cati au mancat bataie pe paine in loc de educatie), si chestiile astea se spun mereu intr-o forma sau alta si niciodata nu e suficient. mamica de printesa Maria si 23s cu |
da, da, da, si eu am gasit mai demult la ai mei un almanah din asta, din anii '80 :).
Am fost socata (da, socata) cand am citit un articol ca cel despre care zice Inbox.
Socata, pentru ca stim cat e de mare procentul parintilor 50+ care isi abuzau in diverse feluri copiii.
Pai, la mine in clasa, la scoala primara, la ora de educatie fizica, in vestiar, colegii mei (cu cateva exceptii) isi aratau unii altora vanataile facute de curele, betze, tocuri de pantofi etc ... :((((.
Atunci, ca si acum, exista lipsa de interes si lipsa a sensibilitatii.
Pana sa citesc articolul ala, eram convinsa ca nu existau teorii despre respect la adresa copiilor, iar parintii n-aveau nici o luminita calauzitoare aprinsa pe undeva (ca si cum asta ar fi fost o scuza pentru brutalitate...
).Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.
simplyana_m spune:
TESSH, eu nu vad de ce topicul asta ar trebui sa fie o disputa, asa ca incerc sa fiu cat se poate de utila, fara sa dau sfaturi de crestere copil.
1. Avand in vedere varsta, este posibil ca fetita sa fie asa dificila din cauza aparitiei dintisorilor. Nu stiu eu cat are ea gurita de mobilata, dar durerile pot fi diferite de la un zimtisor la altul, pot fi foarte mari, sau mai potolite, dar persistente, suficient incat sa o transforme intr-un mic terorist.
2. Ca sa-i imbunatatesti starea generala si sa depasiti cu bine faza (fiindca e doar o faza, cu siguranta), ai putea sa incepi sa o porti cu tine. Cu un wrap sau cu un sling (mai degraba sling, pe caldurile astea), leag-o de tine si tine-o aproape cat poti de mult, si in casa, si afara.
Atunci cand urla, nu o ignora, chiar daca nu cedezi. Arata-i compasiune si nu renunta la distragerea atentiei, linisteste-o cu calm, ofera-i alternative placute. Si nu exclude niciodata posibilitatea existentei unui disconfort fizic, chiar daca nu e cauza principala, poate sa genereze o stare proasta de fond si sa intretina astfel de crize.
http://www.lucamic.blogspot.com/
mina spune:
Tessh, nu-ti fie frica sa cedezi la crizele ei de plans. De fapt nu se numeste ca cedezi la o presiune, ci ca reactionezi la nevoile copilului.
Spui ca s-a invatat sa va speculeze cu plansul de cand tati a cedat plansului si a luat-o cu voi in pat (scuze daca nu redau corect). Pai cred ca in acea situatie ea de fapt putea plange din multe alte motive (plictiseala e un maaaare motiv, m-a invatat pe mine experienta) dar luata langa voi s-a linistit. Nu cred ca la 10 luni putem vorbi de un comportament constient "daca fac asta, primesc cutare". Plangea ca avea nevoie de voi si gata.
Chiar nu e sfarsitul pamantului ca o luati la voi in pat, chiar nu e o problema daca se cam invata acolo. Copiii se cresc, in primul rand, cu dragoste si rabdare, dupa aia cu reguli....zic eu
N-o mai lasa sa planga nici macar asa, experimental. Ei ii faci rau si te umpli si tu de sentimente de vinovatie, dupa aceea.
Multa rabdare iti doresc!
PS1: cand se intampla in scaunul de masina nu stiu sa-ti dau un sfat. N-am gasit o solutie nici pentru vizigot, la varsta respectiva. De fapt am gasit, il luam din scaun in brate, dar nu e ok....
PS2: De ce de cate ori auzim expresia "cum ti-l cresti/educi, asa il ai" are conotatii negative? Ori sunt eu suspicioasa la afirmatiile celor din jur? Da' mi-o aud numai de la persoane mai in varsta si "mai experte" in problemele fiului decat mine si de fiecare data cu tonul acela....hmmmm...never mind
Mina si
Matei-Costin, sensu'lu'viata lu'mami si tati
din:09.09.2004
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=57655" target="_blank">cronicile vizigotului
www.tocanadecuvinte.blogspot.com" target="_blank">TocanaDeCuvinte
Some people dream of success...while others wake up and work hard at it
anca_a spune:
Acum 30 de ani fratele meu si cu mine eram singurii copii din scara noastra nebatuti/neurechiati/neumiliti de parinti si tot singurii carora nu le era frica sa mearga in casa cu hainele rupte la joaca.
Si-acum probabil unii vor zice ca rau au facut ca nu m-au batut, uitati si voi cum am ajuns.
Tin minte ca o vecina de varsta mea, foarte grijulie cu lucrurile ei, a fost batuta crunt de tatal ei pentru o fatza de masa de 2 lei usor taiata...o taiasem eu odata cu painea, ea insa nu i-a spus asta tatalui, ii era frica sa nu o bata mai rau:((((. Am multe asemenea amintiri din perioada aia. Groaznic :(((((
Llaura spune:
Eu am bebe de zece luni, mobil de-a busilea cu viteza mare cam de-o saptamana si dupa parerea mea privirea asta alb-negru (ca aici la subiect) e foarte nociva, ca sa nu mai zic complet inutila (aratam cu degetul ca sa ne simtim mai bune; si??? nu foloseste la nimic si nu transmite nici un mesaj).
Bineinteles ca e o aberatie sa lasi copilul sa planga cand el vrea un pic de iubire sau sa adoarma cu tine. Dar. De "nu" trebuie sa stie, ca ce te faci de exemplu daca ai caine? copilul trebuie sa stie ca nu e o idee buna sa-i bagi tot timpul degetele in ochi, sa-l tragi de coada sau sa iei din mancarea lui sa bagi in gura (in fine mancarea o ascund pe cat posibil). Ca nu e o idee buna sa te apropii de cuptorul fierbinte, sa vrei telefonul cand mama vorbeste undeva important etc etc.
Eu cred ca e ok sa spui nu (sau si mai bine, sinonime de ale lui), dar ferm si urmate de ceva ce e da (lasa mancarea cainelui, ca uite ce interesanta e cutia asta goala 
).
Iar statul in scaunelul de masina e o problema obiectiva (de ex aici nu am inca voie sa-l pun sa mearga cu fatza). E usor sa zici opreste, dar nu intotdeauna se poate imediat. Cand suntem amandoi in masina unul musai sta in spate cu copilul, mai o joaca,mai o conversatie. Cand sunt singura am grija sa echipez scaunelul cu jucarele dragute si speciale (raman in scaunel, nu ne jucam in casa cu ele), daca am de mers in partea cealalta de oras ii pun si un biscuit ceva el stie sa si-l ia singur, am grija sa nu fie nici prea cald nici prea frig, sa fie fereastra acoperita ca sa nu bata soarele prea tare, vorbesc tot timpul cu el, din astea. Si nu merge perfect chiar tot timpul, de unde sa stie copilul ca suntem blocati de un accident pe un drum cu cinci benzi, ca dureaza o jumatate de ora timp in care eu in mod obiectiv nu pot sa cobor din masina sa merg la el.
Ca sa nu mai zic de zona gri, de ex eu ii dau orice, telefonul meu mobil, telecomenzile, scot din priza si are liber la calculator, dvd player etc si asta nu e neaparat o idee buna, in vizita nustiuunde poat nu va avea voie sa faca toate astea.
Cam asta e, teoria e minunata da practica ne omoara.
denizel spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Llaura Eu am bebe de zece luni, mobil de-a busilea cu viteza mare cam de-o saptamana si dupa parerea mea privirea asta alb-negru (ca aici la subiect) e foarte nociva, ca sa nu mai zic complet inutila (aratam cu degetul ca sa ne simtim mai bune; si??? nu foloseste la nimic si nu transmite nici un mesaj).Bineinteles ca e o aberatie sa lasi copilul sa planga cand el vrea un pic de iubire sau sa adoarma cu tine. Dar. De "nu" trebuie sa stie, ca ce te faci de exemplu daca ai caine? copilul trebuie sa stie ca nu e o idee buna sa-i bagi tot timpul degetele in ochi, sa-l tragi de coada sau sa iei din mancarea lui sa bagi in gura (in fine mancarea o ascund pe cat posibil). Ca nu e o idee buna sa te apropii de cuptorul fierbinte, sa vrei telefonul cand mama vorbeste undeva important etc etc. Eu cred ca e ok sa spui nu (sau si mai bine, sinonime de ale lui), dar ferm si urmate de ceva ce e da (lasa mancarea cainelui, ca uite ce interesanta e cutia asta goala ). Iar statul in scaunelul de masina e o problema obiectiva (de ex aici nu am inca voie sa-l pun sa mearga cu fatza). E usor sa zici opreste, dar nu intotdeauna se poate imediat. Cand suntem amandoi in masina unul musai sta in spate cu copilul, mai o joaca,mai o conversatie. Cand sunt singura am grija sa echipez scaunelul cu jucarele dragute si speciale (raman in scaunel, nu ne jucam in casa cu ele), daca am de mers in partea cealalta de oras ii pun si un biscuit ceva el stie sa si-l ia singur, am grija sa nu fie nici prea cald nici prea frig, sa fie fereastra acoperita ca sa nu bata soarele prea tare, vorbesc tot timpul cu el, din astea. Si nu merge perfect chiar tot timpul, de unde sa stie copilul ca suntem blocati de un accident pe un drum cu cinci benzi, ca dureaza o jumatate de ora timp in care eu in mod obiectiv nu pot sa cobor din masina sa merg la el. Ca sa nu mai zic de zona gri, de ex eu ii dau orice, telefonul meu mobil, telecomenzile, scot din priza si are liber la calculator, dvd player etc si asta nu e neaparat o idee buna, in vizita nustiuunde poat nu va avea voie sa faca toate astea. Cam asta e, teoria e minunata da practica ne omoara. |
Laura, am observat ceva la tine de la o vreme (nu te superi, da? :).
Pur si simplu dai impresia ca intri in panica atunci cand in jurul tau se discuta in contradictoriu si, ca acuma de exemplu, te legi de chestii care nici macar nu au fost aduse in discutie (cum ar fi cea cu necesitatea lui "Nu" in situatii in care ar fi in joc integritatea fizica a copilului).
Nu despre nu nu-ului se discuta aici, ci despre nevoile copilului mic.
Care practica ne omoara, cine a zis ca isi lasa copilul sa-si bage degetele in priza si unde vezi aratat cu degetul?
Pentru parinti, de dragul copiilor
"Omul care a inventat distractia a fost copilul"
- din jurnalul unei mămici de băietel.
Llaura spune:
Tu.
Autoarea subiectului zice plage daca nu ii dau ceea ce vrea. Un copil de zece luni vrea si sa: traga cainele de coada, vrea telefonul mobil de sute de dolari sa dea cu el de gresie, vrea sa se suie pe cuptor igrorand placinta dinauntru, vrea sa traga de firele de altfel bine ascunse dar indispensabile, nu vrea sa stea in scaunel dar altfel nu se poate, cam asta vrea (jucariile sunt cool dar nu prea dau cauza-efect).
Stiu la ce te referi. Fara suparare, in ambele cazuri discursul meu monocord este o reactie la discursul tau monocord. (in fine nu al tau personal intotdeauna, dar suna mai bine asa ). (Si aia cu toti copiii batuti si toate femeile batute "pe vremea noastra" eu nu stiu de unde e, parca am crescut in realitati diferite).
Mersi de grija dar nu ma panichez sa stii.
Laura25 spune:
Laura, eu nu am sesizat sa ii fi spus cineva lui Tessh sa ii dea copilului orice vrea. Toata lumea a zis sa nu o lase sa planga, sa nu isi conditioneze afectiunea de teama de a nu o rasfata si in cazul in care nu se poate ce cere (cazurile enumerate de tine + multe, multe altele), sa ii distraga atentia spre altceva.
Bazar umanitar DC
Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Poveste cu shtrumphi
'Cos what I feel is the only truth for me
dyana27 spune:
hai sa mai incerc si eu 2-3 sfaturi, ca doar am trecut si noi pe la 10 luni si prin aceleasi inceputuri de crize;
# in primul rand eu nu l-am lasat sa planga; absolut deloc. nici macar 5 minute; incepea criza, era ok, dadea din maini, picioare, incerca cu toata vointa lui sa fac ce vrea el; ideal este sa iesiti pe loc din camera cu tentatii, sa o iei in brate si sa-i vorbesti fooooarte -foarte calma si din ce in ce mai incet, si mult, despre tot ce vedeti in jur, sa-i deschizi un dulap (unde are voie sa umble si mai tarziu), sa-i arati un tablou si sa-i explici ce e in el....; si sa respiri adanc de mai multe ori atunci cand e in brate la tine; o sa vezi ca la un moment dat o sa se calmeze; la inceput dureaza mai mult, dar tu sub nici o forma sa nu tipi la ea sau sa ridici vocea; pastreaza-ti calmul, suceste-o in brate cand simti ca-ti scapa dar tine-o pe a ta acolo cu aratatul de diverse chestii; si la faza cu respiratia... o sa vezi ca incet incet o sa incerce sa te imite si asa o sa se linisteasca; ai multa rabdare si o sa treaca toate cu varsta; vin crizele si mai mari dupa aia, dar daca va formati o legatura stransa intre voi si o rutina de calmare o sa va fie mult mai usor dupa aceea; cu cat o lasi mai mult sa planga singurica o s afaca mai urat, sau o sa se inchida in ea, si sunt convinsa ca nu asta vrei (indiferent ce s-a scris aici)
# cu scaunelul de masina am avut si noi multa bataie de cap; dar nici acolo nu l-am lasat sa urle, si bine am facut; adica mai trageam pe dreapta, mai schimbam un pemparas, ne aeriseam putin, si o luam de la capat; daca vedeam ca se ingroasa gluma il mai luam in brate, timp in care sotul mergea cu 50 la ora pe prima banda, stresat la maxim (si eu la fel); si incet incet a capatat si increderea ca daca nu vrea sa stea acolo o sa facem pauza; si totul s-a schimbat cand am luat alt scaunel de masina; de atunci.... plange sa nu-l scot de acolo; dar trebuie sa-ti spun ca a durat vreo 4 luni tot chinul asta (adica de la 9-13 luni); eu inteleg perfect teama de a tine copilul in brate in masina, chiar nu e cazul sa te sfatuiesc la asta, dar macar asa, cate 2-3 minute de calmare, si mers foarte atent in timpul asta... nu or sa fie un capat de lume.
# PS.te rog eu mult sa nu o mai lasi sa planga; este doar un sufletel care pe tine te are; si nu se rasfata; al meu nu a plans nici macar un minut vreodata lasat neconsolat sau abandonat si este un cumintel, pus pe sotii si galagios, dar independent si cu o maaaare incredere in el si in noi; eu cred ca pe asta se bazeaza toata relatia cu copilul: pe increderea ca te are alaturi oricand, ca tu poti sa-l calmezi cand el nu stie cum (si chiar nu stie cum, decat prin plans).... si sa vezi ce frumos o sa-ti fie rasplatiita increderea cand o sa se uite in ochii tai sa-ti ceara aprobarea pentru ce vrea sa faca, si o sa va intelegeti din priviri.
Diana- mami super fericit de mutzunel incredibil David Gabriel 1 aprilie 2009
MINUNEA MEA
cum am venit pe lume