Inca o poveste cu barbati ce insala

Luna1 spune:

Si mie mi se pare o reala problema asta. Minciuna, munca de detectiv, ma doare mai tare ca inselaciunea.

Un barbat care isi iubeste nevasta si a facut o greseala se simte responsabil, isi recunoaste, fapta, sunt unii pe care ii mustra constiinta si se confeseaza singuri, fara ca sotia sa banuiasca nimic.

Mie mi se pare ca se poarta ca un copil rasfatat pe care l-a prins mama cu acadeaua pe care n-avea voie sa o manance. Minte, refuza sa recunoasca, in speranta ca totul e dat uitarii iar maine poate gasi o alta acadea.

Rufus

Buflea de ce nu trebuie sa ne aratam cu sufletul zdrente? Pentru ca in general, amintirea momentelor umilitoare cand plangeai, implorai, ramane vesnic. Si pentru ca de obicei barbatii "shut down" cand vad o femeie inlacrimata si cu tonul putin ridicat. Tot ce aud e "bla bla bla".

Insa eu sunt de acord cu tine, de obicei nu ma controlez prea bine, imi arat sentimentele, incerc sa ma abtin doar de la ridicat tonul, sigur nu finctioneaza, cel putin nu cu sotul meu.

Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)

ang3lt0uch spune:

Iar nu am timp sa raspund cum trebe la toata lumea.

Rufus, evident ca undeva exista motive care sa il inemnde spre asta. Dar nu vreau sa recunosc ca e vina mea, caci asta m-ar face sa ma simt f responsabila de tot, sa cred ca eu sunt cea care indirect distuge familia copilului, si prin urmare sa incep sa ma milogesc, umilesc. Motive sunt o mie...nu am timp niciodata, sunt oricum f dificila, nu sunt intruchiparea perfecta a femeii care toata ziua freaca toate cele prin casa, ceea ce el asteapta deoarece mama lui asta a facut si face, ea neavand un servici (nici macar de acsa) pana cand l-a dat afara pe tatal lui, adica prin 2000. Si probabil mai sunt. Dar si el imi da mie motive, deci nu vad de ce nu ar trebui sa se simta la fel de responsabil ca si mine. Acum, evident ca daca nu mai vrea, nimeni nu il poate tine cu sila. E f greu sa stai cu cineva din mila... Si da, prinvind punctul meu de vedere, nu mai formam un cuplu de mult timp. Si daca nu se intampla asta, uitam sa imi aduc aminte ca ne leaga ceva, ca exista defapt sentimente. Eu una uitasem de ele demult, neputand fi capabila sa trec peste critici f usor, niciodata nu mi-au placut. Si intradevar el isi dorea de multe ori sa ii raspund cu afectiune la afectiune, nu sa o fac daor mecanic. Insa asa simteam, sau nu mai simteam, sunt si eu destul de imatura probabil, insa nu am curajul sa risc aventuri, sau poate nu mi le doresc oricum, cine stie.Cert e ca daca ma intrebai cu o sapt inainte, ti-as fi spus numai lucruri de genul "vreau sa cumpar un apartament dar nu stiu cum sa faccredit ca daca il fac eu va fi automat pe numele amndorura" Ce se intelege din asta? Ca defapt eu, atunci vroiam sa scap. Si acum, fix ca un copil rasfatat, eu imi dau seama ca ce imi doream nu imi doresc. Poate e doar efectul "nu stii ce ai pana nu pierzi". Nu imi mai dau seama care din sentimente sunt cele adevarate, din pct meu de vedere. Poate vad lucrurile subiectiv, e f probabil.

Buflea, plansul in fata lui nu aduce niciodata ceva bun. Pentru mine. Dupa ce ca ma simt ranita, sa mai pun si un afis? Plus ca, nu aduce rezultatele scondate. Exact cum zice Luna1, unii barbati pur si simplu nu pot sa faca fata lacrimilor, in sensul ca, odata ce inteleg durerea, ei prefera sa fuga sau sa faca glume in loc sa reactioneze cum credem noi femeile ca este normal. Nu pot sa faca fata unei asa presinui, indiferent ce simt defapt.

magneB6, cum scrie si mai sus, eu sunt plina de nemultumiri. Tot timpul. Daca ceva e bun, nu pot decat sa ma gandesc ce problema poate aparea. nu ma simt bine cred fara probleme. Si asa am fost tot timpul. relatia mea cu el nu a fost mai buna sau mai rea vrodata. Probleme au fost tot timpul, toate rezultand din critica ce ii este lui prietena si pe care eu nu o suport. Si cand ma critica, chiar daca are dreptate, nu mai pot sa o recunosc. Si fac tot cum ma taie capul, chiar daca il enervez. Dar pe langa probleme, exista si momentele bune, asa cum au fost de la inceput. In afara de anii trecuti, nu s-au schimbat multe, decat ca acum ne cunoastem f bine si cand ne certam ne putem ranii mai bine. Dar asta e valabil ptr amandoi, caci nu vreau sa pozez ca vro martira sau vrun inger de sotie. Oricum, indiferent, adulterul nu e o solutie la probleme.

In leg cu felul in care a reactionat, sustine ca nu e nimic, ca nu a facut nimic si nu avea de gand sa plece sau sa inceapa alta relatie. Apoi mi-a zis dupa ceva timp ca il stresez prea mult si pana la urma o sa il fac eu sa isi doreasca sa gaseasca pe altcineva, daca vreau atat de mult ca aventura lui sa fie adevarata. Imi da impresia, mie ca il cunosc, ca ar fi ceva la gluma mai mult, si doar invaluie totul de mister sa vada pana unde poate duce nebunia mea. Si chiar daca ar fi asa, tot nu ar fi ceva ce se face. Nu zic ca este asa, evident. Oricum, atunci in seara aia, a reactionat ca si cum s-a intamplat cea mai mare nenorocire ca am aflat ce mesaje avea pe telefon.


Luna1, pentru ca nici eu nu sunt perfecta, si pentru ca am stilul de a face lumea sa spuna ce nu as vrea sa aud, si apoi sa le arunc in ochi asta cu fiecare ocazie, nu imi va spune niciodata din proprie initiativa asa ceva. Ca stie ca ar fi mai rau.

In alta ordine de idei, pentru ca nu stiu sigur, nu pot sa risc sa distrug eu totul din paranoia, de aceea trebuie sa aflu exact mai inainte, si nu prea mai am cum acuma.

Am vb ieri cu taica-meo, avand in vedere ca el se regaseste in potura de inselat si apoi parasit de catre nevasta, dar si in postura de copil ce a crescut fara tata, fiindca tatal lui a gasit pe alta cu care si-a facut o familie.

Ma asteptam sa imi zica sa plec, crezand ca din mom ce a fost inselat si el, o sa creada ca asa ar fi mai bine. Dar mi-a spus ca suntem aman2 egoisti, ca trebuie sa ne gandim la fata. Ca nu e usor si nici frumos sa cresti fara tata, ca si tataul lui a zis atunci cand s-au despartit ca se va tine de vizitie, ca vrea el custodia etc.Si s-a tinut de vizite de la 5 la 7 ani ai lui tata, pana cand noua nevasta i-a facut noi copii. Apoi nu l-a mai vazut, niciodata, pana in ziua de azi, cu toate ca traia in acelasi oras cu noi. M-a intrebat daca vreau sa risc sa treaca Adriana prin ce a trecut el. Si mi-a spus sa nu ma bazez ca ii gasesc eu un nou tata fetei. Ca mama lui nu a gasit. Si sunt multe la fel. Nimic nu e garantat.

Deci din pct lui de vedere, destul de avizat, datorita experientei, eu ar trebui sa tin cu dintii de mariaj, indiferent, pentru copil, caci are nevoie de ambii parinti garantat. Nu de riscuri cum ca tati mai face vro 2-3 si uita complet de ea. Sincer, pare un pct de vedere matur, dar nu pot eu influenta casatoria asta singura. Ca nu sunt daor eu,. si nu e daor dupa cum vreau eu...

XIO spune:

Si ai mei au divortat cand eu eram mica de tot , si acum vorbesc la telefon(adica se suna unul pe altul), deci nu toate povestile sfarsesc asa ca cea descrisa de tatal tau.
Eu ti-as sugera sa te gandesti ca ai o singura viata si scopul este la final sa te multumeasca tot ce ai trait , nu sa privesti cu amarciune.
daca ai stomac si nervi sa tot treci prin scandaluri ramai cu el.
daca ai detasarea necesara sa ignori toate semnele ca el te inseala si sa traiesti fericita ca in filme cu fetita voastra , si el fericit cu jumate de norma la familie si jumate la amante , ramai cu el.
daca nu poti trece insa peste adulter si stii ca nu ii vei permite sa o mai faca , atunci gandeste-te mai bine.
Fetita ta nu iti va multumi ca ti-ai sacrificat viata si ai stat amarata langa tatal ei care va deveni personajul negativ.


***Fur is for petting**


http:/www.4animals.ro/ajuta.html/

www.adoptiicaini.ro
www.adoptiipisici.ro

ang3lt0uch spune:

Nu cred ca tata incerca sa imi spuna ca asa va fi. Vroia doar sa inteleg ca poate fi si asa. Daca ma uit in jur, cati cunosc de varsta mea care au parintii divortati de cand erau mici, nici unul nu mai tine legatura cu tatal. Si din toate mamele, daor mama mea a gasit un altul(defapt il gasise dinainte...) si oricum ea a divortat cand aveam 18 ani, si oricum cu tata eu am tinut legatura, altii copii nu mai facea oricum la varsta aia.


A vrut sa ma faca sa ma gandesc daca imi asum acest risc. Sa creasca fara tati, tati sa o uite, sa nu aiba nici o figura paterna in viata. Atat. pentru ca e cumva un risc.

fericita si naiva eu pot sa fiu, sau mai degraba pot sa fiu detasata, sa nu ma intereseze. Insa nu pot sa traiesc stiind ca intr-o zi, mai dvr sau mai tarziu, va pleca el oricum, si eu am stiut asta, dar nu am facut nimic....

Rufus spune:

Daca nu mai formati un cuplu, dupa cum spui, nu vad nici un motiv pentru care sa stati impreuna. Fara dorinta, fara sentimente...ce va mai leaga? In fond, el poate fi un tata bun si fara a sta cuplat cu tine.
Cred ca nu esti un copil rasfatat...pur si simplu nu stii ce-ti va oferi viitorul fara el...si ti-e teama. Ei bine, admitand ca sunt si exceptii, in astfel de cazuri oamenii o duc mai bine despartindu-se. Regrete? Amintiri? Evident, sunt omenesti...dar nu tin loc de partener.

PS: pentru a ne lamuri (si, poate, pentru a clarifica unele chestii in mintea ta), ne spui ce crezi tu ca "ai, pana vei pierde"?

RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lorwww.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008

ang3lt0uch spune:

M-am referit la zicala... Nah, nu stiu, sincer. Iti raspund cu minte de azi, am pe cineva, si pe langa toate cele mi-a fost bun prieten si iubit multi ani. Cateodata am fost sigurii prieteni,doar noi 2, cand toti ceilalti au uitat de noi. Ptr ca ne cunoastem din adolescenta, ne-am format impreuna personalitatea, deci si eu sunt de vina ptr defactele lui la fel cum si el este de vina ptr defectele mele.

Acum gandesc ca defapt nu vroiam o despartire, cu toate ca cochetam cu ideea si lasam asta de inteles unora. De astaspun nu stii ce ai pana nu pierzi.

Si da,mi-ar fi frica sa fiu singura, e cel mai greu cand defapt cresti alaturi de cineva. Si cum imi place sa fie totul comod, ma sperie ca tata ar putea avea dreptate. Daca exsta sansa mica ca el sa isi faca alti copii si sa o uite pe adriana, nu mi-as ierta-o niciodata. Ala chiar ar fi un lucru peste care nu as putea trece in veci. Si evident ca exista, datorita varstei noastre, inca suntem tineri si orice e posibil. Altii nu nici au copii deloc la varsta asta.

Deci asta am avut, un partener, cu bune si rele, un tata pentru copil, ea saraca ar innebuni sa vada ca tati nu mai e dimineata cand se trezeste sa o pupe si sa ii dea un cadou...nimic nu ar intelege, si pe mine m-ar blama pentru asta.

Cand am spus ca nu consider ca mai formam un cuplu demult ma refeream la ideile mele dinainte...in sensul ca nu suntem 2 indragostiti mana in mama sa infruntam toate indiferent si sa tremuram de frica cand trebuie sa atragem atentia celuilalt caci face ceva ce nu ne convine. Departe de noi ipostaza asta... Eu nu stiu ce in capul lui, cum considera el, si nici nu e omul care sa poate purta o discutie. Nu e vb de acum, e vb in general, se simte atacat daca il provoci la asa discutii, nu prea stie sa descrie ce simte.

Rufus spune:

Pai...inseamna ca mai ai mult de gandit...nu te-am intrebat degeaba ce crezi ca ai pierde.
Cred ca nu ai atins inca momentul in care poti lua o decizie.


RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lorwww.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008

buflea spune:

Eu nu inteleg asta ...de ce tine lumea atat de mult la imagine este un mister pentru mine, pana si in cuplu ? Imaginea in fata partenerului de viata ? Si ce daca vede ca esti slaba si ranita daca asa esti, esti nefericita din cauza lui .. in fine, incerc sa ma detasez de cazul tau ca sa nu spun cine stie ce nepotrivit ...in general, eu cred ca a ne arata durerea fata de partener este tot o forma de comunicare. Si lacrimile nu trebuie sa aiba un scop ci trebuie sa defineasca starea sufleteasca. Si nu trebuie urmate de rugaminti si umilinte. Pana la urma, resemnarea si lacrimile pot insemna dezamagire, tristete, constientizarea esecului, necesitatea luarii unei hotarari nedorite ... in fine, este doar o parere

magneB6 spune:

buna angel,

deduc ca deocamdata nu stii sigur cum ar fi mai bine, si cum ti-ai dori sa faci.

asadar, parerea mea este sa "take your time", sa nu iei o decizie in pripa... si sa discuti cu el. DAR sa discuti, nu sa te certi.

cum as face eu, bineinteles tu esti libera sa nu fii de acord :

1. as ASTEPTA sa ma mai "calmez" si sa imi lamuresc putin gandurile.

2. as hotari cam ce as vrea eu de la el, in ce conditii raman, in ce conditii plec, etc. mi-as hotari "POZITIA". in fond, pozitia lui nu o poti controla tu, dar pe a ta, poti.

3. as incepe o DISCUTIE cu el ( acasa in liniste, in parc, la un suc ), CALMA si pe ton NEUTRU ( daca poti inca sa ii vorbesti amical, cu atat mai bine ). Atentie, nu inseamna ca te umilesti, inseamna ca te respecti pe tine, si ca stii ca problemele ( toate ) se rezolva cel mai bine cand amandoi va pastrati calmul si puteti discuta ca 2 oameni ce totusi au fost de atata timp la bine si la rau impreuna. Nu incepe discutia de la premiza ca iti e dusman.

4. i-as spune frumos, dar CLAR si FERM urmatoarele : 1. sentimentele mele 2. CE IMI DORESC EU . 3. ce ii cer lui. apoi, l-as ruga ca si el sa spuna acelasi lucru, sa isi ofere parerea. Il intrebi cum vede el situatia, daca este de acord cu pozitia ta, si daca nu, ce SOLUTIE propune el. In fond, voi acum aveti o problema pe care trebuie sa o SOLUTIONATI intr-un fel sau altul.

5. dupa acest dialog, hotarasti cum stati si daca vrei sa continui sau nu, si in ce conditii. e insa foarte util ca inainte sa discutati, tu sa ai in mare stabilita pozitia ta fata de continuarea relatiei, ca sa ai un punct de plecare.

asa vad eu lucrurile. sper sa iti fie de folos.

ang3lt0uch spune:

buflea, eu sunt cea care ma simt prost cand ma vede lumea, nu doar el, plangand. Am si acum sentimente aiurea pentru ca am plans in fata mamei mele (!!) cand eram gravida. Nu ma impac bine cand simt mila la adresa mea. Nu pot sa ma schimb, cateodata mi-as dori sa o pot face, dar nu pot. Asta nu pot schimba. Daca plang, prefer sa o fac singura, in liniste, sa ma pot descarca fara sa imi fac alte griji cu privire la cei ce privesc. Desigur, am si scapari. Si pentru ca atitudinea mea nu e niciodata prea buna cand plang...sau ma rog, normala, asa cum o au altii in aceeasi situatie, pentru ca ma simt umilita cand ma vede cineva plangand si nu pot trece de acest sentiment nici peste luni de zile, nici raspunsul celor din jur la plansul meu nu este cel asteptat.

Rufus, Daca eram sigura ce vreau, sa gata sa ma gandesc la ce vreau, nu intrebam pe nimeni, faceam cum credeam eu ca este mai bine.

Am vrut sa las la o parte dramele mele interioare si sa cantaresc pareri detasate, avizate, sau pur si simplu bine intentionate. O statistica nu imi poate rezolva mie problema, dar imi poate oferi posibilitatea in primul rand, sa ma descarc fara sa imi pese de umilinta (pentru ca da, ma simt umilita cand spun ce am spus aici cuiva fata in fata, nu imi place sa pierd, fie si in dragoste, nu doar pentru ca evident, sufar sau sunt ranita, si si pentru ca trebuie sa imi recunosc esecul personal), si apoi sa incerc sa decid bazandu-ma pe parelile cele mai logice si cele mai lipsite de impulsivitate, caci asta incercam sa evit, impulsivitatea mea.

MagneB6, cum am zis mai sus, nu stiu ce vreau si nu vroiam sa ma bazez doar pe ce vreau.Acum vreau totul roz si linistit, dar asta nu ar insemna ca as deveni sotia perfecta si iubareata. Vreau liniste, ca inainte, mai mult liniste din partea gandurilor mele. Sunt de acord ca este nevoie de timp. Insa imi este frica ca nu il am, ca va decide el pentru mine, e o frica irationala acum, caci oricum nu il puteam controla, doar e si el om, nu marioneta.

Acum, discutie despre asta nu o sa mai purtam decat daca imi va fi evident ca inca continua. Din pacate nu mai pot verifica. Nu mai putem pentru ca practic am facut-o, atunci.

Atunci cand i-am spus sa plece ca daca nu fac pe 'mahalagioaica' si spun tuturor a doua zi. Cand i-am spus ca stiu ca m-a iubit candva, si ca acum recunosc in el vina pentru ce sustine ca nu a facut.

Din partea lui, a recunoscut ca a 'agatat' ca sa zic asa pe cineva, dar ca in primul rand nu s-a intamplat nimic, in afara de vorbe. Apoi a spus, cand a fost intrebat de ce, ca poate isi doarea daor sa faca sex cu ea, ca nu cauta o alta relatie. ceva mai tz a spus ca nici macar asta nu vroia defapt, era doar asa, o aiureala, fara scop.

Tot atunci i-am spus ca il cunosc, si ca asa zice acum, dar peste o sapt, doua trei va veni el la mine sa imi spuna "ai avut dreptate trebuie sa ne despartim". A spus ca el mi-a mai spus dar chiar nu vreau eu sa inteleg ca nu pleaca niciunde. Ca poate am dreptate cand spun ca il cunosc, dar omul se mai poate si schimba. Ca el nu vrea sa plece de langa mine, ca ma stresez singura, si ma agit absolut degeaba, ca nu trebuia sa vad ca sa imi fac rau, caci chiar nu este nimic.

Cam asta a fost discutia.

Ziua urmatoare am fost intradevar f stresanta, si m-a intrebat daca eu nu cumva asta vreau, sa plece. Caci daca il voi stresa asa doua luni o sa innebuneasca si pana la urma o sa faca ce spun eu. Apoi..dupa o pauza, m-a intrebat:"Dar tu te-ai gandit ca poate erau la 'misto' mesajele alea?" "Poate nu ai citit destule" . Dar nu mai vrea sa mi le arate din nou. Defapt, le-a sters. A mai primit luni seara un mesaj de la ea, de care stiu eu, cum ca" ma uitai la un film (nu stiu eu numele ceva cu un caine) si jur ca nu ma mai uit la filme triste in viata mea, ca acum plang de nu mai pot' si atat. Nu i-a raspuns atunci.

El a spus luni, cand il tot intrebam, "am zis ceva aseara, gata, nu mai e nimic, daca am luat o hotarare asa o sa fie. nu se mai intampla si nu se va mai intampla nimic cu ea." Dar normal ca nu pot verifica nimic.

Marti nu am mai insistat. Am lasat-o asa. Aveam nevoie de o pauza de la atata stress.

Deci, discutia aia de care zici tu noi practic am purtat-o atunci. Nu mai avem ce sa mai discutam inca o data, daor ne-am repeta si stresa, amandoi. Si oricum eu tot nu mai am incredere, nici daca mi-ar spune de inca 10 ori. Si nici el nu e genul lingusitor, care sa umple de complimente. Se rezuma la a fi mai atent in a imi da telefon sa imi spuna pe unde a ajuns la servici (probabil ca sa nu ma stresez unde este). Si sa ma sune daca pleaca undeva, un fel de a-mi arata ca este unde a zis cu cine a zis....ma rog... Nu i-am cerut. Eu marti am tacut, si m-am comportat cumva mai rece doar. am renuntat la nervi si reprosuri.

Si, in concluzie, degeaba am purtat acea discutie, eu nu stiu ce sa decid. Tot nu stiu