De la ce varsta la inmormantari?

Qamar spune:

e vorba de traditii; fiecare natie le are; unii isi ard mortii, unii ii plang 3 zile in casa, etc...
nu trebuiesc neaparat intelese sau placute, ci mai degraba acceptate
eu stiu ca bunicul meu ar fi suferit foarte mult daca nu s-ar fi urmat traditia -de la tara- la inmormantarea bunicii; si stiu ca si pentru ea erau importante ritualurile respective, inca de cand era in viata si in putere...

---

Your heart is my piñata..


Edit: P.S. mie mi s-a parut Mult mai Traumatizant botezul ortodox al fetitei mele, cu stat 30 de minute in luna iulie pe treptele bisercii in genunchi cu un copil de 4 luni in brate care a urlat in continuu, botez care nu a putut fi intrerupt nici macar o secunda ca eu sa imi pot linisti cumva copila... Acum regret de o mie de ori mai mult acest eveniment din viata ei si a mea, decat faptul ca la 2-3 ani a fost martora unei procesiuni prin care cei care i=au iubit strabunica isi luau ramas bun de la ea.

J G spune:

Eu am ramas traumatizata in urma botezului Carlei, e un eveniment pe care il regret enorm. Acum ceva timp mama mi-a pus sa vad filmarea de la botez si am urmarit-o cu strangere de inima si furie in timp ce ea zambea fericita- am intrebat-o cum naiba zambeste cand se aude copilul urland de foame ca din gura de sarpe, apoi inecandu-se cu apa si horcaind sa-si revina in timp ce eu muream de groaza iar tatal Carlei mai avea putin si lua preotul la bataie?
Imi pare nespus de rau pentru momentul acela.

Dar sa revim la topic.
Prima inmormantare la care am participat a fost a strabunicei mele, pe cand aveam pana in 6 ani. Imi amintesc ca am vazut-o moarta si ca sentimentul principal era curiozitatea, asa se face ca a stat numai pe langa cosciug si ma suiam pe orice ca sa vad mai bine.

Cand a murit bunicul meu, dupa o suferinta de peste un an in care l-am vazut plangand de durere, plin de escare si slab ca un schelet - imi aduc aminte ca am fost usurata, desi l-am iubit foarte mult. Nu pot spune ca vreuna m-a influentat sau traumatizat, am privit mereu moartea ca pe ceva mai degraba interesant.

Va povestesc astea ca exemplu de altfel de copil.


J si Carla (05.02.2006)
in the rear garden

columbiana spune:

Eu amintiri frumoase de la botez; nu am fost de acord sa-mi scufunde copilul in apa, i-a turnat putina apa pe cap, n-a plins deloc, la sfirsit adormise, cind l-a pus preotul la usa altarului dormea acolo, aveam exact imaginea unui inger.

La mormintarea tatei n-am ramas pentru ca ma ingrozea exteriorizarea sentimentelor, bocetele, racnetele acelea cind se inchide sicriul, cind il coboara in groapa; apoi toata lumea din jur privindu-te, si inevitabila masa de dupa; Imbalsamarea, imbracatul au facut-o la casa funerara, dar l-am tinut pe tata in casa cele trei zile, la casa de la tzara; Normal ca daca il inhumam in Tg-Mures ar fi ramas la casa mortuara, in nici un caz in apartament; am regretat ca nu puteam ramine mai mult linga el, era frig, camerele respective (unde a fost sicriul si cea de linga) nu le-am incalzit tocmai pentru ca era el acolo; cit a fost doar familia si vecinii prin preajma a fost acceptabil, dar in ziua mormintarii se aduna satul, bocitoarele si asta era prea mult; acum ma simt lasha, am lasat-o pe sora mea singura acolo si ea tot zace de atunci, e in prag de colaps nervos.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

violetan spune:

Sunt de acord cu majoritatea parerilor. Eu sunt convinsa ca totul tine, pana la urma de perceptia fiecaruia si, mai ales de gradul de stapanire de sine si de sensibilitate.
Desi eu am plans vreo doua saptamani in sir,aproape incontinuu,cand am divortat (si, culmea!- eu am initiat procesul), cand a murit tata am decis nici sa nu ma gandesc sa incep sa plang. Mi-am dat seama de doua lucruri: primul- ca dacaincep sa plang n-am sa ma mai opresc si al doilea- c tata a fost o persoana foarte vesela si el incerca la inmormantari si parastase sa distreze lumea si suferinta sa fie cat mai mica. Asa ca n-am plans absolut deloc, ba, din contra am incercat sa fac si eu a fel ca tata si sa amuz lumea la masa de dupa.
Cred si sper ca tata s-a amuzat si el de acolo de unde e
Si mai cred ceva: toate ritualurile, pregatirile, masa si tot ce urmeaza au si marele rol de a te linisti, de a-ti abate gandul si de a te elibera cumva, prin munca, implicare, participare la ceva prestabilit si, cumva, "obligatoriu"...

Si, ca sa revin nici eu nu mi-as supune copilul pana pe la 9-10 ani la asa ceva pentru ca nu stiu cat de tare l-ar traumatiza. Eu imi amintesc ca am participat, din intamplare la aceste ritualuri, (desi mama ne ferea disperata de tot ce inseamna moarte) cand eram la o matusa si a murit un batran din blocul ei. Eram mica, vreo 4-5 ani si am fost efectiv fascinata. In pus mi-a placut tare mult cum punea matusa-mea mancarea in farfurii (toate la fel, colorate, portii egale) astfel incat, la vreo doua saptamani de la eveniment, acasa fiind am ingrozit-o pe mama, la propriu, cand ne-a prins pe mine si pe sora mea geamana cu farfurii nenumarae intinse peste tot si cu diverse prin ele, jucandu-ne, cica, "de-a parastasul"...

Violeta, mami de Laurentiu Cristian 15.08.2007

buli spune:

eu am participat la muulte inmormintari de mica (5-6 ani) - asa s-a intimplat, au fost citiva ani in care au murit, unchi, matusi, bunici - toate, dar absolut toate au fost dupa ritual cu jale mare, priveghi cu diverse comentarii absurde - am aproape 40 de ani si inca ma simt ingrozita cind e vorba de o inmormintare, pe Matei nu l-as duce nicidecum.
nu cred ca un copil are vedea.
cazuri ca cele al lui Noe sint extrem de rare, de regula copilul asista la tot.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

Natasa spune:

Mi se pare grotesc sa tii cosciugul deschis si sa plimbi mortul prin oras, sa agati prosoape de oglinzile masinii, sa faci masa dupa inmormintare (care invariabil se transorma intr-un soi de petrecere), grotesti sint si bocetele si jeluirile alea gen "unde te-ai dus si de ce? (angajate sau nu), preotii care in loc sa-ti mingiie durerea stau sa bifeze daca ai dat bani tuturor pomanagiilor care stau cu mina intinsa (in frunte cu el), lista cu prosoape, prosopele, sapunuri si alte aiureli de trebuie musai cumparate... In sfirsit, nu stiu cit te-am lamurit cu ce anume nu-mi place, dar pot sa-ti spun ca sint atit de ingrozita de tot circul din jurul inmormintarii incit as prefera sa fiu arsa si aruncata in vint decit sa fiu in mijlocul unui asemenea spectacol.
A, si mai spui ca nu stiu ce chestii frumoase spune popa la slujba. Asa o fi, dar eu n-am prins asa ceva, doar o slujba pe repede inainte, totul culminind cu inmormintarea bunicului meu, cind preotul se grabea si a lasat cosciugul la capatul unei alei si dus a fost. Prin urmare, o sa ma retrag in padure cind mi-o suna ceasul!

anaemi spune:

off topic: Da, fetelor aveti in mare parte dreptate....cu toate ca nu neaparat grotesc este cuvantul. Drept sa spun cred ca la noi a fost asa de frumos si datorita faptului ca sotul meu este si el preot si ceilalti preoti au avut oarece retinere in a se manifesta in altfel...de fapt numai doi dintre ei din 9 cati au fost (cei a caror parohie era) erau mai...altfel...Sa ma ierte Dumnezeu ca este si Joia Mare, dar sotul a spus la un moment dat despre cei doi ca nu arpretentia sa planga cu familia indurerata (nu neaparat cu noi), dar macar putin respect (mai ales ca faceau parte din aceeasi braansa)...dar asta e...asta nu insemna ca ceilalti 7 au fost asa
Nu mai spun ca la parastasul de dupa unul din cei doi s-a apucat sa spuna bancuri si sa dea ordine ...(dar cumm am spus, sunt rare cazurile astea...) Din aceasta cauza eu prefer pachetele facute si date de pomana unora care chiar n-au.
despre prosoape, prosopele,s.a...astea nu trebuiesc neaparat,dar banuiesc ca sunt vazute drept pomana pt cel adormit...Oricum, fiind sotul pe acolo, s-a renuntat la multe babisme, care n-au nicio noima.
iar despre bocete...nici mie nu-mi place sa aud bocind,chiar nu-mi place...la socrul meu doar soacra mea l-a jelit mai zgomotos,dar sunt sigura ca a facut asta din cauza durerii prea mari...Doamne! nici nu vreau,nici nu pot sa ma gandesc....daca as fi in locul ei...in momentele alea , stiti prea bine, esti nebun de durere

Imi cer iertare pt off topicul asta asa de lung si imi cer iertare daca am suparatpe cineva

Anamaria & Filip (06.03.2007) & Anastasia (03.08.2008)

Dragostea [...] toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata...


Doamne fa-i nemuritori pe parintii care mor (14.03.1956-20.03.2010)

anaemi spune:

si acum la subiect ca mi-am mai adus aminte ceva: la inmormantare la socrul meu, a fost si o verisoara de-a 2-a a copiilor,mai mica decat Filip cu cateva luni...a stat pe acolo fara nicio problema...a vazut oamenii plangand...nu a parut marcata in niciun fel; cum spunea cineva, mai mult curiozitate; ceea ce n-as fi putut face cu Filip, pt ca este extrem, extrem de emotiv si sunt sigura ca daca ne-ar fi vazut plangand, pe noi si pe altii s-ar fi intristat f tare. (el se emotioneaza si plange si daca-i cantam La multi ani!...mostenire, de la saracul socrul meu )

Anamaria & Filip (06.03.2007) & Anastasia (03.08.2008)

Dragostea [...] toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata...


Doamne fa-i nemuritori pe parintii care mor (14.03.1956-20.03.2010)