De la ce varsta la inmormantari?

Burtocika spune:

E un subiect foarte delicat si foarte actual pentru mine, pentru ca fetita mea (aproape 4 ani) a inceput sa puna intrebari despre "ciclul vietii" si relatiile dintre parinti - copii - bunici. Cred ca incepe sa constientizeze ca timpul nu se mai intoarce si nu va mai putea fi niciodata mica, trebuie sa creasca mare ... Imi tot spune ca ea n u vrea sa creasca mare, ca sa nu mearga la servici, ca ea vrea sa ramana mica, ca sa se joace si sa o tinem in brate

La inmormantare, ca ritual, Doamne-fereste, nu m-as gandi in nici un caz sa o duc !!! Si mie imi este foarte greu, eu plang si cand intru intr-o biserica sau aud clopotele, sau cand vad un cortegiu funerar complet necnoscut, daramite sa supun copilul la asa ceva ! Plus ca m-ar vedea plangand, si bietul copil nu suporta sa ma vada plangand ca incepe si el sa planga !

Cu explicatia mortii ... imi e cam greu, pentru ca nici eu nu stiu ce sa cred. Teoretic suntem ortodocsi amandoi, dar eu nu cred prea mult in raiul si iadul crestin, asa simplist cum e infatisat in Biblie sau cum este in folclor. Pentru ca eu nu pot sa cred ca Dumnezeu cel bun si iubitor permite sa existe copii bolnavi de cancer sau pedofili sau foametea din Africa si atatea alte lucruri nedrepte. Asa ca eu ma gandesc un pic la gteoria reincarnarii, si incerc sa-mi justific viata plina de nefericire a unora printr-o existenta anterioara plina de pacate, pe care trebuie sa le ispaseasca in viata actuala.

Copilului i-am spus (referitor la tatal sotului si la mama mea, care nu mai sunt) ca la un moment dat toti pleaca la Doamne Doamne, sus in cer. Mai ales ca am avut un eveniment nefericit cu prima ei bona, care a murit de cancer destul de neasteptat ...
Si m-a intrebat intr-o zi ea de unde a aparut, asa ca i-am spus ca sufletele copiilor stau sus, la Doamne-Doamne, si coboara in burtica
la mami cand le vine vremea. Deocamdata a acceptat raspunsurile, sa vedem pana cand ...

Boghi

www.goblenpartner.webs.com" target="_blank">mai lucreaza cineva goblen?
www.avonromania.webs.com" target="_blank">... e mai simplu decat crezi ...

columbiana spune:

Nu are ce cauta un copil la mormintare; eu l-am lasat acasa pe fiul meu (are 10 ani) desi tata dorea tare mult sa-l mai vada, si bine am facut, ca eu eram linga tata cind s-a stins, nu stiu ce-as fi facut cu copilul in zilele respective; la mormintare in schimb n-am ramas desi in extrema puteam schimba bilatul, tocmai cu gindul la tot ritualul acela, de care m-am lipsit;
Lui Tudor i-am explicat pe scurt ca oamenii vin de la Dumnezeu si se intorc acolo, si ca in final ne vom muta toti acolo; i-am spus ca oamenii merg la D. in ordinea virstei, cind se apropie de...100 de ani (e extrem de anxios, si am ocolit subiectul mortii copiilor); i-am prezentat doua exceptii insa: copiii pot muri inaintea parintilor in accidente de masina/avion,etc si daca ajung sa consume droguri, acolo am taiat-o mai scurt: drogurile te omoara; cum creste mai dezvoltam, binenteles ca va invata si varianta evolutionismului si ca ii va ramine lui sa aleaga ce crede despre viata si moarte.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

nikole spune:

Primele mele amintiri, primele imagini ce-mi vin in minte sunt legate de decesul strabunicii...aveam 3 ani si 10 luni cand a decedat, si imi amintesc perfect sala, sicriul, oamenii din jur, imi amintesc si cine anume se afla in casa in una din zilele priveghiului...

la inmormantare nu am mers, tin minte ca priveam din bratele bonei cum se indeparta masina si plangeam in hohote ca m-au lasat acasa...

insa in cele 3 zile de priveghi, cum nu aveau(probabil) unde sa ma lase, am stat acasa.

Nu am ramas nici cu sechele, nici cu amintiri urate, cred eu ca am inteles ce mi s-a explicat la vremea respectiva, imi amintesc ca...ma gandeam ca de acum buni(ii spuneam bunica, si bunicii...mama)
ma va proteja de sus de la Doamne Doamne...
ma gandeam ca e doar corpul ei acolo, ca ea imi zambeste de sus, si stiu ca ulterior ii spuneam si ei noapte buna innainte de culcare...



Nikole, mami lui Albastrel/Kevin Alexander(4.08.2007) si fericita 39+cu...Albastrica/Luana
"To born, to live, to die, to reborn and to keep progressing. That is the law"
Allan Kardec

ellej spune:

Aveam 11 ani cand a murit bunicul si am fost la inmormantare. M-a marcat moartea lui pentru ca era singurul bunic pe care-l cunoscusem(celalat murise cu mult inanite sa ma nasc).

Nu pot spune ca am ramas cu sechele sau teama de cimitir, dar imi aduc foarte bine aminte ziua aia, probabil pentru ca a fost prima inmormantare la care am participat si pentru ca era vorba de o persoana draga mie.

Nu stiu ce sa spun, la un moment dat trebuie sa invete si sa accepte si ei ca viata incepe si termina; dar nu l-as duce la o inmormantare de mic; cred ca dupa varsta de 10 ani.

anaemi spune:

de curand a murit socrul meu...Anastasia 1an si 8 luni a stat cu mine cat am stat la capela, nu pentru ca nu aveam cu cine sa o las ci pt ca nu sta cu nimeni in afara de mine...Pe Filip nu am vrut sa-l aducem sa-l vada pe tataia pt ca ne-a fost teama de reactia lui...ne framantat mult acest aspect si datorita faptului ca se iubeau mult ei doi. Am hotarat insa,pana la urma, si in ziua inmormantarii, inainte de inceperea slujbei sa-l aducem si pe el pt cateva minute. A rugat-o sotul pe mama lui ca atunci cand il vom aduce sa nu fie acolo, pt ca nu s-ar fi putut abtine sa nu izbucneasca in plans si am facut in asa fel incat sa nu fie prea multa lume pe acolo.
Cand l-am adus i-am spus ca tataia face nani,ca i-am luat un pat frumos si ca se duce la Doamne Doamne ca sa-i cante si Lui la chitara (socrul meu le canta mereu la astia mici cand mergeam pe la ei).

La inmormantare i-am dat pe amandoi mamei mele; era chiar ora de somn si asa am evitat scandalul din partea Anastasiei. Nu as fi putut sa-i iau si la inmormantare si asa mi-a fost extraordinar de greu sa-l aduc pe Filip sa-l vada, pt ca abia ne-am putut abitne, eu si sotul, sa nu plangem

Acum fiecare parinte hotaraste si face cum crede ca e mai bine...si mai cred ca depinde si de fiecare copil cum percepe in functie de cum i s-a explicat....Filip mi s-a parut doar putin nedumerit,iar acum imi spune ca vrea si el pat din ala alb ca al lui tataia

scuze daca am fost incoerenta

Anamaria & Filip (06.03.2007) & Anastasia (03.08.2008)

Dragostea [...] toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata...


Doamne fa-i nemuritori pe parintii care mor (14.03.1956-20.03.2010)

Natasa spune:

Eu am fost prima oara la o inmormintare dupa 25 de ani. Mama ne-a ferit pe mine si pe sora mea cit a putut de mult si dupa ce am asistat prima oara la o inmormintare, am inteles de ce. Cel putin traditiile ortodoxe sint grotesti si nici adultii n-ar trebui supusi unui asemenea chin, daramite un copil.

anya spune:

Cand eram copil, inmormantarile mi se pareau o mare distractie. Suna ciudat, stiu. In vacante mergeam in Ardeal, intr-un mic oras si toate inmormantarile treceau prin fata portii iar fanfara combinatului canta. Tot oraselul iesea la poarta iar copiii stateau "spanzurati" de garduri. Inmormantarea era muzica si culoare.
Prima inmormantare adevarata a fost pe la 8-9 ani, cand mi-a murit o bunica (nu o stiam decat bolnava si mergeam rar in vizita). Nu m-a deranjat decat ca nu ne-au lasat sa alergam in cimitir.
Durerea mortii cuiva drag am simtit-o la 10 ani cand mi-a murit pisica. Atunci am plans prima data din cauza asta.
Ritualul ortodox mi se pare si mie grotesc, atat la inmormantare cat si la botez. Cred ca-i las vorba sotului meu sa ma incinereze si sa nu faca slujbe.
Copiii sunt diferiti. Anul trecut a murit un unchi si fiul meu cel mare, mai sensibil, s-a imbolnavit fizic (febra) in ziua inmormantarii, desi nu l-am dus acolo. I-am spus cate ceva, la 7 ani poate incerca sa inteleaga ca exista moarte, dar ne acuza ca de ce nu l-am dus la spital, unde il ducem, de ce il lasam singur in cimitir, nu-i va fi frig, iar la parastas intreba daca s-a facut schelet. Pustiul cel mic, la 4 ani a acceptat ca asa e si gata.

anaemi spune:

intreb si eu din curiozitate,nu de altceva: ce vi se pare grotesc? slujba inmormantarii,tinuta de preoti sau traditiile babesti (cu sa-i pui nu stiu ce decedatului:ban,oglinda....bla,bla cu nu trece pe acolo ca se face strigoi ....si mai stiu eu ce bazaconii,care mi-au fost dat sa aud la fiecare inmormantare la care am fost). daca este vorba despre astea si mie mi se par,nu grotesti (e un cuvant prea dur),ci aberante.
cat despre slujba, mie mi se pare deosebit de frumoasa si impresionanta (si orice alta slujba,nu numai de inmormantare).Cel putin la inmormantarea socrului meu,am inteles cuvintele din rugacinile si cantarile slujbei mai mult ca niciodata......pacat ca a trebuit sa le inteleg tocmai in asemenea moment

Anamaria & Filip (06.03.2007) & Anastasia (03.08.2008)

Dragostea [...] toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
Dragostea nu cade niciodata...


Doamne fa-i nemuritori pe parintii care mor (14.03.1956-20.03.2010)

CorinaDani spune:

uite, mie mi se pare..nu grotesc, dar sinistru sa stai cu mortul in casa timp de 3 zile. am inteles ca, de cand cu intrarea in UE si alinierea la toate normele europene, ar exista o prevedere prin care este obligatoriu ca toti cei plecati dintre noi sa fie dusi la capela, sa nu mai fie tinuti in casa timp de 3 zile.

stiu-stiu, o sa spuneti ca sunt cei dragi, ca e ultima ocazie sa-i mai vezi (desi mai bine sa nu-ti mai amintesti cum arata, nu poti uita paloarea si mirosul, iti ramane intiparita pe creier imaginea aceea) - cu toate astea mie personal imi este si frica (irationala, desigur), si scarba (ma scuzati, dar asta simt) sa stau in aceeasi incapere sau casa cu un mort.

nu mai vorbesc despre oribilul ritual de imbalsamare la domiciliu...

in alte tari, decedatii sunt dusi frumos la salonul de pompe funebre, angajatii se ocupa de tot ce trebuie, acolo sunt imbalsamati, imbracati, aranjati, iti poti lua ramas-bun intr-o atmosfera decenta, linistita, etc. - si nici nu esti jumulit de bani, cum se intampla la noi, cand unii nu stiu cum sa mai profite de pe urma durerii/necazului altora...

la noi, cu mortul in casa, se vanzoleste atata lume de colo-colo, se face mizerie si debandada prin toata casa, nu mai ai pic de intimitate, tre' sa ai grija si de rudele venite de departe, sa le dai de mancare si sa ai unde sa-i culci, se pierd noptile la priveghi, etc. deja in ziua inmormantarii, rudele apropiate sunt terminate de durere si de oboseala...

si am mai intalnit situatii "grotesti" : in capela cimitirului (mai exact viisoara, din ploiesti), unde se face slujba, in holul capelei, in spatele unor draperii de panza, de 2-3 ori am vazut oseminte, uneori puse intr-un sac de panza, alteori intr-un sac de plastic, dar, ATENTIE - sacul era desfacut, oasele ieseau la iveala. vi se pare normal asa ceva ?!?

oo, si chestia cu pupatul mortului, ca e pe mana, ca e pe fata...brrr...niciodata nu am putut face asta, desi pana acum mi-au murit toti bunicii si socrul...

cat despre slujba, personal mie mi se pare prea lunga, stai in picioare atata timp, in inghesuiala, in caldura sau frig (depinde de anotimp), in mirosul ala amestecat de lumanari, tamaie, dupa ce ca esti chior de durere, nesomn, nemancat, etc. rare sunt situatiile in care nu i se face cuiva rau, in biserica sau la cimitir...
si, dupa inmormantarea propriu-zisa, in loc sa te duci acasa, sa te odihnesti un pic, sa-ti tragi sufletul, sa-ti aduni gandurile in liniste, trebuie ori sa pregatesti pomana, ori sa mergi la localul unde ai aranjat masa, sa fii prezent acolo; nu mai zic, de cate ori pomenile astea se transforma spre final in mici "suete", unii beau mai mult si incep sa rada, sa mai faca glumite, etc.

asa, ca o concluzie, mie mi se par "grotesti" unele dintre regulile si traditiile babesti, o parte dintre ele aberante de-a dreptul sau ilogice...slujbele oricum se fac, oricum te impresioneaza (daca asculti, desigur), depinde mult si de preot, daca se grabeste sau nu, daca pune suflet in ceea ce spune/citeste/canta sau recita slujba ca pe o poezie, fara intonatie, grabindu-se sa termine si sa ajunga la urmatoarea "solicitare"...

edit, ca sa completez : nu vreau sa ranesc sentimentele nimanui, dintre cei/cele care citesc acest subiect, poate unii dintre ei si-au pierdut recent un membru de familie, sau inca mai sunt in doliu dupa cineva drag/apropiat.
pur si simplu, detaliile pe care le-am scris le-am observat, aproape de fiecare data, atunci cand au murit bunicii si socrul meu...cu siguranta, cand va veni randul parintilor mei (pentru ca se vor duce si ei candva, nu vor trai vesnic, desi mi-as dori sa fie asa), alta o sa fie situatia, cine stie cum voi reactiona...ori ma voi prabusi, ori voi impietri de durere si suferinta...si nu voi mai avea cum sa observ toate maruntisurile...


Corina - mami de printesa Lori ( 25.06.2007 )

"Oamenii eficienti sunt cei mai mari lenesi, dar sunt niste lenesi inteligenti" (David Dunham)

szivarvany spune:

Mie mi se pare aiurea ritualul in sine. Si cantatul de-a dreptul ma scoate din minti. De cheful de dupa nici nu amintesc.

Cand a murit Mama mea, am facut totul, absolut totul cum am simtit eu, n-am tinut cont de gura lumii si bine am facut. Slujba a fost rapida, nu a urmat niciun ospat dupa, mi se pare un lucru atat de lipsit de compasiune sa te pui sa bei si sa mananci si sa barfesti verzi si uscate. I-am trimis pe toti acasa si gata. Punct. Am ramas eu cu durerea mea fara sa fiu nevoita sa socializez.

Pana la urma este un lucru atat de dureros, atat de diferit traim tragediile, incat fiecare ar trebui sa faca exact asa cum simte.
Inclusiv decoratia mormantului am asezat-o asa cum am vrut eu si cum am simtit ca e bine. Inca ma vorbesc cunoscutii, dar asta e treaba lor.

Si aici este capela, deci nu se pune problema altfel; sicriul il poti tine inchis. Probabil la sate e altfel traditia.

Daria & felina fioroasa GIULIA(2004 08 16) cu Sela