Problema delicata...foarte delicata

Nici nu stiu cum sa incep,si daca postez unde trebuie...dar cred ca da,pt ca in principiu avem o problema de cuplu.

sunt de 3 ani aproape membra DC dar am postat doar la sectiunea Asteptand un ingeras....
am considerat ca postarea mea isi are locul acum mai degraba aici,fetele de acolo sunt mai ocupate cu tratamente de infertilitate decat cu probleme de cuplu...sau ma insel?
Rog moderatorii sa mute totusi subiectul daca ei considera ca nu e locul potrivit aici.

m-am lungit si la introducere....scuze dar am niste emotii fantastice...de parca as vb cu toata familia despre ceea ce urmeaza.

"Sa nu uitam sa ne bucuram de Viata"

evanescence spune:

asa,sotul mea este Infertil mai exact are Oligo-asteno-terato spermie,de 3 ani stim diagnosticul si de 4,5 ne dorim un copil.
avem 29 ani,suntem foarte tineri si ne iubim enorm,am primit lovitura asta de la viata si am rezistat zic eu eroic 3 ani...stiind ca nu putem,36 luni am asteptat cu nerabdare sa nu vina CM,a fost foarte greu.
Sotul insemna in calendar data ultimului ciclu si numara 28 zile si apoi spera sa nu mai vine iarasi.Pe scurt asa sa aveti o idee.

am facut 3 ani de zile dragoste programat ,exact in zilele ovulatiei,stateam cu picioarele pe pereti doar,doar sa ajut sa inainteze mai usor.

din pacate nu sa intamplat minunea in acesti 3 ani,am facut si 2 inseminari artificiale ,o data cu stimulare hormonala ,apoi simplu.
Medicii ne ziceau ca sunt sanse foarte mici adica 10 % pt noi a fost extrem de greu cand am realizat ca a fost un esec.

Am trecut si peste asta...am luat pauza 3 luni nu ne-am gandit la ne-am mintit ca ne este bine asa,de fapt a fost mai rau pt ca am acumulat toata tensiunea in noi,nu mai comunicam nimic.

"Sa nu uitam sa ne bucuram de Viata"

evanescence spune:

avem 29 ani...suntem tineri dar nu avem prieteni
cei de varsta noastra au toti copii,nu ca am vrut sa ne distantam noi,efectiv asa sa intamplat pe parcurs.
Nu mai ai subiecte de discutii cu o prietena care e proaspata mamica...nici nu stie nimeni de problema noastra.

Sotul meu e si el barbat...si pt el e foarte greu,pt ca se simte vinovat si eu nu mai stiu cum sa ma comport cu el.
Nu am mai adus discutia am zis sa nu zica ca eu il fortez,el in schimb astepta sa vin eu cu idei...ca deh "el e de vina"

offf nici nu stiu cum sa continui
adevarul este ca nu ne-am certat niciodata,dar nici nu am plnas impreuna...si cred ca aici e problema de fapt

mie mi-e frica sa nu ma vad pe mine cat sufer sa nu il fac pe el sa se simta vinovat,el nu se arata ca sa nu ma faca pe mine sa sufar...este un cerc vicios din care nu mai iesim.

De fapt am deschis subiectul pt ca am discutat saptamana trecuta...am zis eu sa mai facem o spermograma sa vedem cum arata...el zice ca nu are rost


Il intreb ca ce vrea de fapt atunci,mai speram sa se intample vreo minune? facem Fiv? (care oricum iese din discutie din cauza finaciara si de sanatate,lui ii e frica sa fac fiv pt ca se poate sa-mi afecteze ovarele,cancer....etc si nu vrea sa fie el de "vina" daca eu ma imbolnavesc)

"de vina"....nu stiu cum sa fac sa ii scot din cap chestia asta,sunt complet depasita de situatie.

In fine,duscutand sapt trecuta am ajuns la varianta de Inseminare cu Donator anonim....varianta am discutat-o si la ultima inseminare cu DR...
El zice ca decat adoptie ar fii mai degraba de acod cu varianta asta...sunt complet depasita si de situatia asta,in punctul asta nici nu stiu de ce am deschis subiect,nu stiu ce vreau de la voi de fapt?

noi ar trebui sa stim cum e mai bine nu? si daca peste 20 ani nu ne invinovatim pt decizia luata sau?

ma indoiesc ca este cineva in masura sa ma inteleaga si sa fi trecut prin chestiile astea asa de tanara ca sa stie ce e in sufletul meu?

imi doresc asa de mult un copil cu pretul relatiei noastre?
un barbat nu e MAMA niciodata...si stiind foarte clar ca nu e nici TATA ce va fi in sufletul lui?

dar daca nu o sa avem nicodata copil,nu o sa ne invinovatim la 45 ani ca suntem singuri si am fi putut avea?

sunt multe intrebari...nu stiu ce astept de la voi,o vb buna...
AJUTOR

"Sa nu uitam sa ne bucuram de Viata"

sdcristian spune:

evanescence

in primul rand e important ca voi doi sa comunicati bine. sa discutati voi tot ce aveti pe suflet. poate n-ar fi rau sa va luati o pauza, sa mergeti un weekend undeva frumos, sa treceti macar putin peste tensiunea asta

apoi - ca e adoptie, ca e cu donator... eu cred ca un copil nu trebuie neaparat sa fie genetic al tau. il simti al tau in timpul sarcinii, inclusiv tatal, il vezi cand se naste, il vezi crescand in fiecare zi, il vezi invatand mereu lucruri noi... astea te fac parinte.

doar ca trebuie el sa fie sigur ca e ok pt el varianta asta, cat de sigur poate fi.

Gabi_K spune:

in locul tau as apela la un donator anonim si as amesteca "materialul" sotului cu al donatorului. Asa ai avea impresia ca e al lui, nu stiu in ce masura e posibil. De fapt nici asta nu stiu, daca e un singur donator in asemenea cazuri, sau se amesteca mai multe materii prime...

Eu cel putin as incerca sa merg pe acest drum. Si inainte de toate, m-as gandi bine, oare chiar asta e problema intre mine si sot???

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
www.dropshots.com/kincses3#" target="_blank">poze noi www.dropshots.com/kincses4#" target="_blank">poze si mai noi
www.dropshots.com/kincses5#" target="_blank">poze cele mai noi
Povestea nasterii: Lili si Robert

evanescence spune:

gabik
asta e,singura "problema" este ca nu avem un copil...
si in acesti 3 ani a inceput sa creasca problema...nu as vrea sa se ajunga sa ne domine asta viata,dar stii cum e cand stii ca nu poti avea ceva...atunci si mai mult iti doresti,si timpul nu lucreaza in favoarea noastra...
sdcristian,ai dreptate si eu gandesc asa,o sa fiu insarcinata,el o sa fie langa mine,o sa se nasca,o sa-l crestem...dar nu stiu ce e in sufletul lui,nu pot sa imi dau seama cand o sa se uite la copil si o zica"nu e al meu"...

"Sa nu uitam sa ne bucuram de Viata"

alex_andra spune:

Am o prietena foarte buna care a trecut prin ce treci tu. De fapt, prin ce treceti voi, tu si sotul tau. Au facut IAD, dupa ce s-au convins ca alta sansa nu au. Au un baietel de cateva luni acum, pe care, amandoi, il iubesc la fel de mult si niciodata nu s-a pus problema ca nu e si al lui. Baietelul este si al lui in aceeasi masura in care este al ei. A fost mereu langa ea, de cand i-a crescut burtica si pana in prezent, iar acum se implica cu totul. El este tatal copilului, nu altcineva.
Sper ca te ajuta asta in luarea unei decizii:)
Foarte important insa, este sa discuti cu sotul tau si sa fiti siguri ca asta vreti amandoi.
Comunicarea este cheia

Mult succes si putere pentru mai departe

Andra, mami de leoaica Eva (03.02.2009)

Fragutza spune:

Hai, ca asa ceva n-am mai auzit...

If your baby is "beautiful and perfect, never cries or fusses, sleeps on schedule and burps on demand, an angel all the time," you're the grandma.

buflea spune:

Si eu cred ca daca va doriti atat de mult un copil, nu ar trebui sa fie probleme ca nu e al lui. Ca doar nu te duci sa te sexezi cu donatorul - pana la urma este o procedura pur tehnica, de ce nu ar iubi el copilul ala, sau de ce ar strica relatia dintre voi ? Doar pt ca nu a lasat el sperma unde trebuie ? Nu stiu, nu are sens, un om rational nu ar trebui sa se loveasca de asta ... Fa cu donator si sa dea Domnul sa se prinda si apoi, el va fi langa tine toata sarcina si cand se va naste copilul ... o sa-i apartina la fel de mult ca tie.

Ramona J spune:

Nu stiu daca puteti face asta, dar poate v-ar prinde bine sa luati o pauza totala de la gindurile legate de copil. In fond sinteti tineri si nu-i tirziu pentru nici o varianta.
Voi nu comunicati, va temeti fiecare de ce o gindi celalalt. Luati-va timp sa va bucurati unul de altul, sa va desprindeti un pic de problema asta, care vad ca va macina de niste ani.
Important este a cui a fost ideea cu donatorul anonim. Eu si inca o mie de persoane putem spune ca nu-i nici o problema, dar in cazul vostru important este cum simtiti voi.
Nu exista solutie magica si rapida, mi-e teama doar ca daca va aruncati cu capul inainte puteti avea probleme pe parcurs. De asta este mai bine sa va relaxati putin si apoi sa discutati cit se poate de deschis toate variantele. Sigur ca nu-i nimeni vinovat pentru situatie. Asta este, se gasesc si solutii dar cum ziceam, important este sa vi se potriveasca voua, sa fiti amindoi impacati cu hotarirea pe care o luati pina la urma.

evanescence spune:

nu mai comunicam ca inainte,mie mi-e teama sa tot incep eu discutia,nu vreau sa creada el ca eu fortez...nu vreau sa creada ca eu mi-am pierdut speranta ca poate reusim sa avem copilul nostru,pt ca il vad cum se uita in calendar...ma intreaba daca azi am ovulatie,el spera asa de mult si mi se rupe sufletul si inima sa-i iau speranta asta...asta e atat de greu

de fapt nici eu nu ma grabesc acum fantastic,dar am observat ca perioada asta ne-a afectat oarecum nu mai suntem ca inainte,ne macina si vreau sa-i pun capat.

cred ca ar fii bine sa avem un pui...ne mai linistim,relaxam altfel o sa privim problema,pe parcurs poate o sa mai vina unul al nostru....

am facut si pauza 3 luni asa ne-am fixat...am facut concediu,discoteca,iesiri,party...am zis sa ne distram cat nu avem copil ca dupa aia e mai greu....dar creierul imediat a stiut cand au trecut cele 3 luni impuse de pauza si parca si mai tare a revenit dorinta...

ideea de donator a venit chiar de la medicul cu care am facut IA...m-am si temut sa ma uit in ochii lui cat au fost de trist...


"Sa nu uitam sa ne bucuram de Viata"