Intarcare bebe alaptat la cerere

Mindy spune:

stiam eu:) asa eram si eu, inca o zi, hai inca o zi, nu vroiam sa ma despart de aceasta etapa dulce si asta a facut sa o tot lungesc si dupa doi ani.
vezi pana in mai-iunie poate atunci o sa fiti amandoua mai pregatite, daca tot nu o te simti pregatita poate faci cumva sa o duci cu tine :)
Succes la curs!

BraveGirl spune:

Eu ma bucur de ultimele 3 zile de alaptat ...mi-a fost f greu sa ma obisnuiesc cu ideea, dar asta e. Am inceput treptat, pe la un an, cand am simtit ca nu ma mai duce efectiv corpul sa ma trezesc de n-ori pe noapte. Devenisem un schelet,, asa ca m-am hotarat sa nu o mai alaptez noaptea. Mai greu mi-a fost mie decat ei. Am zis ca pana in primavara terminam, ca sa raman gravi. Acum sunt gravi, primavara vine de maine, asa ca termin o etapa extraordinar de frumoasa din viata de mamica.
Inca regret, dar nu mai e cale de intoarcere. O sa o las la mama cateva zile, pt ca e obisnuita cu ea. Deja bea laptic...tzitzi e doar de alint.Am un nod in gat numai cand ma gandesc

==========
Corina
Mamica de Arianna Maria si 4+

POZE CU PRINTESA
BEBE2

300 spune:

Mereu ma intreb de ce intarcarea trebuie sa fie asa un motiv de stres pentryu mama si pentru copil. La toata lumea pe care o cunosc am asociat-o cu o perioada plina de suferinta.

Pentru tote mamele care au plans cand si-au intarcat copilul dedic un text care mie implace enorm de mult, l-am luat de pe naste cum simti .org.


Mamele care alapteaza aud aceste intrebari cu mult inainte ca fiii sau fiicele lor sa faca primii pasi. Iar expresia “dar cum, asa mare si agatat de san!” e adresata copilului care suge cu mult inainte ca acesta sa poata spune primele cuvinte.
Societatea noastra se asteapta ca toti copilasii sa fie intarcati imediat ce au inceput sa manance mancare solida in cantitate suficienta, ca si cum alaptatul la san ar fi doar un mod de a depasi situatia pana cand puiul e in stare sa se hraneasca “ca oamenii mari”, ca si cum doar ceea ce se mananca cu furculita si cutitul ar fi mancare “adevarata”. Alimentatia artificiala, devenita standard, a dezvoltat in noi ideea ca alaptatul la san e doar un mod de a hrani copilul si nu un mod de a-l ingriji din toate punctele de vedere (de a-i proteja sanatatea, de a-i da un start corect sistemului imunitar si celui neuro-endocrin, de a-l consola, imbratisa si adormi), asa cum este de fapt.
Este foarte dificil sa crezi ca un copil de peste un an poate inca sa suga, chiar daca mananca regulat din farfurie, in ciuda recomandarii Organizatiei Mondiale a Sanatatii de a continua alaptarea copilului care mananca si mancare solida macar pentru doi ani si, daca mama si copilasul o doresc, chiar si peste. In societatea noastra, alaptarea unui copil care vorbeste si merge este vazuta drept o anomalie stranie, daca nu chiar drept o perversiune. Pentru ca in societatea actuala copilul alaptat este in general un bebelus de cateva luni, suptul este asociat doar cu fazele precoce din viata unui individ; a vedea un copil mai mare la san este derutant, deoarece copilul respectiv face ceva “de bebelus”. Dar, de fapt, relatia copilului cu suptul evolueaza odata cu el si un copil de 2-3 ani care suge, sigur nu o face asa cum o facea pe cand avea doar cateva luni de viata, asa cum un copil maricel nu-si imbratiseaza mama, nu se joaca sau nu doarme cum facea ca atunci cand era nou-nascut.
La noi, intarcarea este in general impusa in paralel cu introducerea alimentelor solide, adica inainte de un an (atunci cind totul merge bine); suntem convinsi ca copiii nu se vor intarca niciodata, ca intarcarea trebuie sa fie un lucru facut si condus inevitabil de catre un adult, ca va fi dificil, ca cel intarcat – copilasul – va opune rezistenta. Toate acestea sunt adevarate in cazul in care renuntarea la sanul matern ii este impusa copilului cu luni sau ani inainte de momentul in care el ar fi pregatit.
Din contra, ziua in care interesul pentru supt scade, iar cel mic pur si simplu nici nu se mai gandeste la san, soseste pentru toti copiii, chiar daca este greu de crezut. Dar cand se intampla acest lucru? Daca ne bazam pe experientele culturilor unde nu se face nimic deosebit pentru a intarca copilul, auto-intarcarea are loc in general intre 3 si 7 ani, perioada in care sistemul imunitar este complet dezvoltat, iar dintii de lapte si alte aspecte ale fiziologiei sunt ajunse la maturitate. De altfel, nevoia de suctiune (care variaza foarte mult de la copil la copil) se reduce tocmai in acest interval de timp: fie san, biberon, suzeta sau deget, copiii isi pierd interesul pentru supt, toti cam in acelasi mod.
Asa ca astazi, ca niciodata, este foarte important de aratat ca suferinta si fortarea copilului nu sunt deloc necesare pentru a-l conduce pe acesta pe drumul maturitatii. Mamele si copiii lor au dreptul de a se bucura din plin, atat cat vor, de fericirea, simplitatea si sanatatea unui gest cotidian foarte normal si fiziologic cum este alaptatul, fara ca aceasta placere sa fie umbrita de dubii, frici, rusine sau vinovatie, stiind ca atatea femei inaintea lor au facut asta si pot marturisi, impreuna cu fiii lor, acum adulti, ca nimeni nu suge toata viata si ca relatia lor, bazata si pe alaptat la un moment dat, nu a creat in ei nici o perversiune, nici o sechela psihologica.
Intarcarea naturala inseamna ca intr-o zi iti dai seama ca piciul tau de 2 sau 3 sau 5 ani poate s-a intarcat … poate! Ma rog, vine ziua in care la aceeasi intrebare “inca mai suge?” vei raspunde “nu stiu”.
Cum este posibil? Chiar asa e. Pentru ca in ultimele zile sau saptamani sau luni de intarcare spontana, copilul nu mai suge in fiecare zi, ci la modul cel mai lejer; pot trece zile la rand fara sa ceara sanul, poate trece o saptamana sau chiar mai mult; dar vine un moment de tristete sau duiosie, ori copilul cade si se loveste si iata ca cere din nou… Si mama-si spune: „ah, credeam ca se intarcase!”
Dar in cele din urma vine si momentul in care intr-adevar “urmatorul supt” nu mai are loc. Si intr-un final, la intrebarea explicita daca vrea sa suga, copilul raspunde linstit ca nu: nu il mai intereseaza.
E ca si atunci cand copilul nu mai are nevoie de scutec: cine a trecut prin asta stie de pachetul inceput de scutece care sta in casa luni de zile, “pentru siguranta”, inainte ca mama sa decida sa-l dea unei prietene care inca are nevoie. Dar intr-un final ne dam seama ca a crescut copilul si se dedica altor lucruri: are inca nevoie de noi, dar nu si de sanul nostru.
Astfel functioneaza intarcarea naturala, foarte simplu, fara ca mama sau tatal sau altii sa faca “ceva”. Intarcatul nu devine un ritual de trecere, o cenzura, un pas obligat ce semnaleaza o ruptura intre “inainte” si “dupa”, intre viata de copilas alaptat si cea de copil “mare”. Nu este un eveniment pe care adultul sa-l impuna, nu este nici macar o decizie pe care o ia copilul: e un proces care conduce lent copilul inspre alte orizonturi, fara a-l rani, fara a se exercita presiuni asupra lui, fara a se recurge la trucuri ori compensatii, fara amenintari si fara tentative de a-i distrage atentia.
Este nevoie doar de doua ingrediente foarte usor de utilizat (dar dificil de invatat in lumea noastra): increderea in capacitatea copilului ca face ceea ce este bine pentru el la momentul potrivit si rabdarea de a astepta timpii lui, bucurandu-te de momentul prezent, de intimitate si de implicarea profunda.

Chuny spune:

In societatea actuala este imposibil sa lasi un copil sa se intarce singur intre 3 si 7 (!!) ani ... citisem deja articolul, dar imi pare ca are ca scop invinovatirea mamei ...

Corina !

300 spune:

ok nici 7 ani :)).

O sa vad la anul cum e la noi si va tin la curent. Mie mi-e frica rau de perioada aia si chiar daca am momente cand simt ca nu mai duc asa o povara - un copil 80% dependent de ce produci tu, in coditiile in care 95% din restul copiilor e "normal" si se bate cu parintii pe fiecare dumicat de mancare :)... e bine, chiar daca simt ca mi-e greu nu vreau sa se termine. Si sunt in mod sincer alaturi de cele care se chinuie asa si tot caut o metoda care sa fie mai prietenoasa.

Din acest unghi am privit eu articolul postat mai devreme. Mie alaptatul mi s-a parut un lucru firesc. nainte sa nasc nu stiam ce va fi, cum voi actiona dupa. Insa o data cu copilul am aflat ce sa fac si am facut asa cum m-a taiat pe mine capul. Sper sa ma taie capul cum trebuie si cand se va separa de mine.

Chuny spune:

Stiu, stiu ca esti alaturi de mamicile care alapteaza. Pt mine alaptatul nu e un chin ... de multe ori mi se pune intrebarea asta. Si pt mine e un lucru f firesc si tocmai de asta merge inainte ... dar privesc si intarcatul ca pe un lucru firesc ... deocamdata nu intrevad nicio solutie, iar ea nici nu da semne ca ar vrea sa renunte la "sâsa".

De mancat mananca destul de bine singura cu lingurita si furculita de cand a implinit un an.

Intarcarea asta programata nu e facuta de plictiseala, ci de nevoie ... uite numai pe forumul asta au fost mamici care s-au imbolnavit sau a trebuit sa inceapa serviciul si au fost obligate sa gaseasca o solutie.

BraveGirl spune:

Azi am facut poze cum se alinta ea la san. Maine e ultima zi...sau cel putin asa cred, pt ca nu sunt convinsa ca nu voi mai ceda din cand in cand. Mi-ar fi fost mult mai usor daca eram pregatita, dar nu sunt si nu cred ca voi fi vreodata. Imi aduc aminte si acum prima data cd mi-a refuzat sanul, m-a durut gandul ca nu o s-o mai simt ghemuita la sanul meu, n-o sa-i mai miros parfumul de bebe, nu o sa mai avem momentele noastre
O sa revin cu detalii saptamana viitoare, sa va spun daca am reusit.

==========
Corina
Mamica de Arianna Maria si 4+

POZE CU PRINTESA
BEBE2

grati.ela spune:

Corina si eu sunt pe acelasi drum...Tudor are aproape 25 de luni si doar 6 zile de cand nu a mai primit tzitzi...e tare dureros sa-l aud cum plange sa-i dau macar "atata"...nu intelege de ce nu-i mai dau...i-am zis ca ma doare dar cred ca nu-l intereseaza...nici cand am zis ca nu mai e lapte (desi e din belsug...)...Am hotarat ca e timpul sa zic stop mai ales pentru ca era dependent de tzitzi: dimineata, la pranz, seara, noaptea...la 2 ani are 11kg/88cm, noaptea se trezea de 2 ori, ziua nu manca mancarica decat cu plecaciuni...Si Ozanei i-am dat pana la 2 ani dar a fost mai usor sa o intarc. Nu mai sugea decat seara, noaptea si dimineata dar intelegea romaneste bine...
Cat despre articol...e ciudat la 5 ani sa fie alaptat...

pitzinuca spune:

Cred ca depinde de la copil. la copil cand vine momentul auto intarcarii.
Baietelul meu a renuntat singur la 11 luni. Pur si simplu a intors capul. Sio de atunci nici ca a mai cerut. Ce greu mi-a fost! Cred ca a fost primul moment in care am realizat ca este un omultetz distinct de mine, pe care va trebui sa il las sa zboare.

eu , cu (DPN 20.08.2010), andi (24.06.2003) si tati
_

traduceri si asistenta

"Fericirea nu are valoare daca nu e impartasita."

Sabina spune:

Syb, eu exact asa m-am gandit, sa o iei cu tine cumva si gata.

Eu am lipsit odata 3 zile cand avea Gh un an si 8 luni.
M-am muls de 2, 3 ori pe zi. El a adormit cu sotul.
dar la intoarcere jumatate de ora nici n-a vrut sa stie de mine. Era plin de resentimente, suparat f f tare. Pana la urma , cu niste suspine de nu pot sa decsriu, a venit in brate si a supt. Nu vroiam deloc sa il intarc, dar nici nu m-am asteptat la reactia asta, pt ca la Sofia am lipsit la aceeasi varsta de langa ea(era deja intarcata ) si m-a primit cu foarte mare bucurie.

Nu stiu ce sfat sa-ti dau, in afara de acela sa o iei cu tine.



Zero toleranta pentru lipsa de toleranta fata de un copil!

Cum mi-am alaptat copiii


Sabina's blog, Sofia Galagia si bb Gheo