de ce divortam?
Raspunsuri - Pagina 2
n/a spune:
dar din pacate este temporar. De ce ? Pentru ca una itit inchipui si alta iese.
E ca si cum o reclama ieftina la o parjitura te face sa crezi ca prajitura ca aia nu e posibil sa intalnesti de doua ori in viata si cand o mananci vezi ca e stricata si are gust de mucegai.
Societatea in general te minte frumos si cand descoperi adevarata realitate.... te ceva pe ea de casnicie, ca daca stiai nici nu o intemeiai.
Luna1 spune:
Parerea mea e ca lumea divorteaza pentru ca femeia e evoluat spre independenta si nu mai face compromisuri prea multe. Si pentru ca barbatul daca se reindragosteste, bazat pe faptul ca femiea si-a castigat independenta, nu se mai simte vinovat sa se desparta.
Urmarile de cele mai multe ori le simt copiii, insa intr-o societate mare cu parinti despartiti si vitregi copiii se adapteaza privind totul normal intr-un final.
Mamica de stelute Cosmin (30 iulie 2001) si Adelise (11 august 2007)
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui cristina_miruna Revin cu o intrebare: de ce ne mai casatorim? Perfect de acord cu Buflea, dar intrebarea este, din moment ce stim ca nu putem ramane monogami, de ce insistam totusi sa ne casatorim? Eu sunt de parere ca un act nu te leaga de o persoana, dar ca ai semnat acel act tocmai din dorinta de a fi legat de acea persoana. Cand te casatoresti cred ca tb sa fim constienti ca luam tot pachetul: sot, socrii, copii, treburi casnice etc. Tot ceea ce inseamna o viata in comun. Bucurii, tristeti, sprijin...tot. Asta inteleg eu prin casatorie. Cand semnezi acea hartie esti constient ca vrei sa fii monogam, ca e posibil sa-i asculti sforaitul noaptea, ca nu te va deranja ca-i va albi parul, si multe altele. Pur si simplu nu inteleg cum dupa ani de convietuire impreuna (concubinaj) o hartie poate strica totul. Se schimba ceva? Avem impresia ca suntem ingraditi? Lucruri pe care le faceam de bunavoie inainte acum ni se par obligatii? De ce ajungem sa gandim asa? |
Pai acum inca ne mai casatorim din cauza normelor sociale. Asta este referinta noastra de "bine" si asa plecam la drum, visand cai verzi pe pereti si dragoste pana la moarte (aia mai lunga de 35 de ani, relelor
)- iti gasesti jumatatea, te casatoresti, faci copii si amandoi li se dedica cu dragoste punandu-i mai presus decat confortul propriu. Asta este acum referinta ... cum am spus, viitorul insa cred ca o sa desfiinteze institutia casatoiei si cei care vor trai atunci vor privi asta ca pe o normalitate. Spunem noi ca acum copiii sufera din cauza divoturilor, dar sufera tot din cauza normelor sociale - pentru ca traim cu convingerea ca mama cu tata trebuie sa locuiasca impreuna si acolo unde nu se intampla asa atunci ceva este rau. In definitiv, exista comunitati de tip tribal in care copiii apartin mamelor si se cresc de catre comunitate. Mai exista culturile musulmane in care barbatul are 5 neveste si cate 4 copii cu fiecare si copiii cresc si se educa in aceasta norma sociala fara probleme.
Normalitatea este impusa tot de oameni oameni si in general defineste comportamentul si echilibrul in functionare sociala a unei grupari. In trecut echilibrul de "pana la adanci batraneti" se datora dependentei materiale si a docmei religioase. Se schimba statutul mebrilor, se vor schimba si normele.
casandra spune:
In toate comunitatile pana acum, copiii au avut o referinta sigura, nu erau plimbati de colo-colo, fie erau cu mama si cu tata la un loc, fie cu mama, fie cu tata, nu cand la mama, cand la tata.
In societatea actuala, nu prea mai au. Sunt fie doar la mama, fie doar la tata, iara mama si tata nu mai vor sa stie unul de altul. Mama si tata pot spune "Nu", eu vreau altceva, copilul nu. Despre el "stim" ca are nevoie si de mama si de tata, asa ca daca astia nu mai vor sa fie impreuna, el trebuie sa faca naveta intre unul si altul. Si iarasi "stim" ca asa e cel mai bine. Si nici nu vrem sa auzim/concepe altceva. Pur si simplu, ne punem ochelari de cal, ne astupam urechile, pentru ca altfel am realiza ca libertatea asta a noastra, toate cuceririle recente sunt praf si pulbere si nu valoreaza nimic, comparativ cu suferinta muta, nerostita a copiilor aflati in garda partajata. Nu vorbesc aici de cazurile de abuz, acolo macar e clar, nu mai e garda partajata, ci de divorturile cauzate de "eu merit mai mult, casnicia asta nu ma mai satisface".
Din pacate, ce vrea copilul nu conteaza. Si binele asta pe care noi il credem ca e bine pentru copil, e cam iluzoriu.
buflea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui casandra In toate comunitatile pana acum, copiii au avut o referinta sigura, nu erau plimbati de colo-colo, fie erau cu mama si cu tata la un loc, fie cu mama, fie cu tata, nu cand la mama, cand la tata. In societatea actuala, nu prea mai au. Sunt fie doar la mama, fie doar la tata, iara mama si tata nu mai vor sa stie unul de altul. Mama si tata pot spune "Nu", eu vreau altceva, copilul nu. Despre el "stim" ca are nevoie si de mama si de tata, asa ca daca astia nu mai vor sa fie impreuna, el trebuie sa faca naveta intre unul si altul. Si iarasi "stim" ca asa e cel mai bine. Din pacate, ce vrea copilul nu conteaza. Si binele asta pe care noi il credem ca e bine pentru copil, e cam iluzoriu. |
Nu stiu ce sa spun ... ce e aia "stim", de unde stim, cine a zis asa? Stim ca asa vrem noi sa credem si sa impunem in comunitate in care traim. Natura ne-a facut foarte flexibili si ne-a impus reguli legate strict de instinct pentru a creste (papa, apa, kaka si somn). Un copil nu se traumatizeaza decat pentru ca i se spune ca nu e ca ceilalti, ca e diferit ... in cultura musulmana, fiecare nevasta are cate o casa separata si tatal vine o data pe saptamana sa-i viziteze. Ce diferenta este deci intre un cuplu divortat crestin si un cuplu casatorit musulman unde sotul are mai multe sotii ? Sau stau cu totii in aceeasi casa, fiecare pe alt etaj - copiii sunt crescuti la gramada, de comunitatea de neveste, le accepta fara probleme, et 1 nevasta 1 si copiii ei, etajul 2-mama si fratii mei, etajul 3 nevasta nr 3-gravida. Tata ? Pe la ce etaj o fi azi ? Sau contruieste al 4-lea etaj ?
... asta este normalitatea copiilor aia, nici o trauma.
casandra spune:
Nu am experienta directa cu comunitatile musulmane, nu stiu exact cum e acolo, dar daca e asa cum zici tu, e mare diferenta. Tata vine la copil si la mama; copilul e la locul lui, nu e mutat de colo-colo. In "familia" post-divort, mama si tata stau la locul lor, nu vine mama la tata, nu tata la mama, copilul se muta colo-colo, el cica ii iubeste pe amandoi, dar, cu grija, cand e la mama, doar pe mama, cand e la tata, doar la tata. Si trebuie sa aiba grija, din bun simt inascut, cand e la mama sa nu spuna ceva despre tata care ar putea-o rani pe mama si invers. Copilul trebuie sa aiba grija de starea emotionala a parintilor. Nebunie curata. Cam asa: el tine si cu "Steaua" si cu "Dinamo". Stelistii pot vorbi deschis despre parerea pe care o au despre dinamovisti, dinamovistii, iarasi, isi varsa naduful pe stelisti. Copilul nu, e trebuie sa inchida ochii si sa se simta bine, integrat, in ambele galerii.
Nu cred sa mai fi existat vreo societate, de cand e lumea lume, care sa isi bata joc de copii, cum se intampla in societatea actuala.
V-am zis, ambalajul e frumos. Dincolo de ambalaj, jale.
szivarvany spune:
Am divortat pentru ca nu ne mai iubeam destul si viata ne-a impins spre drumuri absolut diferite.
Oamenii se schimba.
Ne-am casatorit pentru ca atunci ne iubeam si am avut vise comune.
Din pacate, garantii nu exista.
Daria & felina fioroasa
GIULIA(2004 08 16) cu 
Sela
Simona R. spune:
Casandra
Pe mine nu divortul propriu zis ma uimeste(ca e deja ca atunci cand semnezi o cerere pe care deja ai formulat-o),ci de ce dispar sentimentele.Da,stiu teorie..dar inca nu pot percepe...
Si,da,Casandra are dreptate...Copilul meu e fericit cu mami,e fericit si cu tati,a acceptat(?)ca mami si tati merg pe drumuri separate,dar ca il iubesc amandoi,dar de fiecare data cand isi pune o dorinta ea suna cam asa"as vrea sa fac o masina a timpului cu care sa mergem intr-o lume in care mami si tati sunt din nou aici cu mine....amandoi!"....si glumim amandoi pe seama dorintei lui.(eu si copilul)...eu incerc sa-i explic ca asa e cel mai bine......"dar pt mine nu e bine deloc"....Si am facut totul,ca la carte ca sa-i fie copilului bine si sa nu perceapa aiurea despartirea noastra,dar el are sentimentele lui...si le are.....asa ca divortam pt ca nu mai avem sentimente si ....probabil nu le-am avut....
Rufus spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui casandra In "familia" post-divort, mama si tata stau la locul lor, nu vine mama la tata, nu tata la mama, copilul se muta colo-colo, el cica ii iubeste pe amandoi, dar, cu grija, cand e la mama, doar pe mama, cand e la tata, doar la tata. Si trebuie sa aiba grija, din bun simt inascut, cand e la mama sa nu spuna ceva despre tata care ar putea-o rani pe mama si invers. Copilul trebuie sa aiba grija de starea emotionala a parintilor. Nebunie curata. Cam asa: el tine si cu "Steaua" si cu "Dinamo". |
Excelent spus.
Cu o singura (si timida) adaugire: copilul este obligat de parinti, nu din bun simt, sa aiba grija de sentimentele combatantilor.
Da, ai dreptate, jalnic.
RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lor
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008
Morgano spune:
Eu ma tot intreb de ce NU divortam cand simtim ca s-a dus iubirea, dorinta, prietenia, cand ne facem rau unul celuilalt.
De ce mereu gasim "scuze" "motive = copiii" ca sa amanam Desigur, e o intrebare retorica 
Ripley, mami de Ana(10.11.2005) si Iris(10.10.2007)
Edit: ca de respect reciproc uitasem